Hotărîre nr.2 din 28.01.99 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998 "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală" Nr.2 din 28.01.99 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16-18/6 din 18.02.1999 * * * ------------------ * M.O. nr. 38-39 din 30.04.1998, art. 280. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător-raportor cu participarea grefierului Aliona Balaban, deputatului în Parlament Ion Răzlog, unul din autorii sesizărilor, în lipsa reprezentantului Parlamentului legal citat, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998 "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală". Temei pentru examinarea dosarului au servit sesizările deputaţilor în Parlament Ion Răzlog şi Vasile Şoimaru, depuse la 19 mai 1998, în conformitate cu articolele 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 23 iunie 1998, ambele sesizări au fost acceptate pentru examinare în fond şi conexate într-un singur dosar. Avînd în vedere materialele dosarului, punctele de vedere solicitate Parlamentului, Guvernului, Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerului Sănătăţii, Sindicatului "Sănătatea" din Republica Moldova, Companiei de Asigurări pe Acţiuni "ASITO", Asociaţiei Medicale din Republica Moldova, cadrul legal intern, convenţiile internaţionale în domeniu, la care Republica Moldova este parte, audiind informaţia judecătorului-raportor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : La 27 februarie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr. 1585-XIII "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală". Potrivit art. 4 alin. (5) din aceasta, "în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, asigurător este Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi agenţiile ei teritoriale". Potrivit art. 10 alin. (2) lit. a) din Lege, "asiguratul este obligat să încheie contract de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu agenţia teritorială a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină". Articolele 12, 15, 16, 19 alin. (1), 22 lit. e) şi d) din Legea menţionată determină statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, drepturile, obligaţiile, modul de impozitare, procedura de formare a fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi pune în sarcina Guvernului asigurarea activităţii Companiei nominalizate. În opinia autorilor sesizărilor, învestirea unei organizaţii de stat - Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi a agenţiilor ei teritoriale, cu drepturi şi obligaţii exclusive în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi omiterea din sistem a societăţilor private de asigurări contravine art. 9 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sînt factorii de bază ai economiei, şi art. 126 alin. (2) lit.b) din Constituţie, care prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie. De aceea ei insistă asupra controlului constituţionalităţii prevederilor Legii. Înainte de a se pronunţa asupra constituţionalităţii art. 4 alin.(5), art. 10 alin.(2) lit.a), art.12, art.15, art.16, art.19 alin.(1), art.22 lit.d) şi e) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998, Curtea Constituţională consideră necesar să precizeze că raporturile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru acordarea unui volum stabilit de stat de asistenţă medicală constituie obiectul reglementărilor legale în ansamblu. Aşadar, Legea reglementează probleme ale ocrotirii sănătăţii cetăţenilor, care sînt probleme de drept. Analizînd argumentele expuse, Curtea Constituţională examinează constituţionalitatea prevederilor contestate ale Legii atît prin prisma art.9 şi 126 alin.(2) lit.b) din Constituţie, care se referă la egalitatea formelor de proprietate şi protecţia concurenţei loiale de către stat, cît şi prin prisma principiilor consfinţite în Constituţie privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi îndatoririle cetăţenilor faţă de stat. De menţionat că reglementarea constituţională a art.36 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii valorifică prevederile actelor internaţionale în materie de ocrotire a sănătăţii. Astfel, potrivit art.25 paragraf.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării sănătăţii sale. Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale recunoaşte în art. 9 dreptul pe care îl are orice persoană la asigurări sociale, iar în art.12 indică dreptul persoanei "de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mintală pe care o poate atinge". Pentru a garanta realizarea acestui drept , Pactul enunţă unele obligaţiuni ale statelor-părţi, inclusiv "crearea de condiţii care să asigure tuturor servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală". Deci individul îşi poate exercita dreptul la ocrotirea sănătăţii numai în cazul în care statul asigură condiţiile materiale şi formale necesare. Avînd în vedere prevederile art.36 din Constituţie, autorităţii legislative i-a revenit sarcina de a reglementa prin lege organică asigurarea minimului de asistenţă medicală gratuită, asigurările sociale, alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mintale. Prin lege organică se reglementează, de asemenea, structura sistemului naţional de ocrotire a sănătăţii şi mijloacele de protecţie a sănătăţii fizice şi mintale a persoanei. Potrivit cadrului legal, dreptul la ocrotirea sănătăţii, ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului, este asigurat prin păstrarea fondului genetic al ţării, prin crearea de condiţii de viaţă şi muncă, prin garantarea unei asistenţe medicale calificate, acordate în corespundere cu exigenţele medicinei moderne, precum şi prin apărarea juridică împotriva prejudiciilor cauzate sănătăţii. Astfel, se poate concluziona că ocrotirea sănătăţii populaţiei Republicii Moldova constituie un interes public deosebit, care impune crearea unor structuri statale cu obligaţii legale în acest domeniu de importanţă vitală. Cu atît mai mult cu cît, potrivit Constituţiei, anume statul, prin intermediul autorităţilor sale publice, este garantul acestui drept constituţional al cetăţenilor (art. 36 alin. (1). El stabileşte şi asigură acordarea unui minim gratuit de asistenţă medicală (art. 36 alin. (2). O formă de administrare a sistemului de ocrotire a sănătăţii în Republica Moldova o constituie contractele de asigurare de asistenţă medicală. Curtea relevă că stabilirea prin lege drept asigurător în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi a agenţiilor ei teritoriale, care, potrivit statutului său, este o organizaţie de stat, autonomă, nonprofit, nu constituie o favorizare sau o discriminare a agenţilor economici în funcţie de forma de proprietate, ci o măsură de protecţie, orientată spre asigurarea de către stat a dreptului cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii. Totodată, Curtea Constituţională apreciază că edificarea statului de drept presupune liberalizarea economiei de piaţă, protejarea proprietăţii private şi asigurarea egalităţii şanselor. În acest sens statul poate să autorizeze, în condiţiile legii, persoane juridice private cu prerogative de putere publică (în cazul examinat - cu dreptul de a executa asigurări medicale obligatorii sau facultative) pentru realizarea acestui obiectiv, cu condiţia ca administraţia publică să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a prerogativelor acordate. Responsabilitatea pentru asigurarea dreptului cetăţenilor la ocrotirea sănătăţii, garantat de Constituţie, revine, în ultimă instanţă, autorităţilor de stat. În opinia autorilor sesizării, neabilitarea prin lege a altor societăţi private de asigurări cu dreptul de a realiza asigurarea obligatorie de asistenţă medicală constituie o încălcare a principiilor constituţionale stabilite în art. 9 şi art. 126 alin. (2) lit.b). Curtea nu poate reţine aceste argumente invocate de autorii sesizărilor. Potrivit atribuţiilor sale, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe doar asupra compatibilităţii dispoziţiilor actelor legislative în vigoare, dar nu şi asupra celor ce nu au fost adoptate sau au fost omise în procesul legiferării. Curtea nu poate impune legiuitorului o anumită concepţie legislativă şi nu poate substitui legiuitorul, completînd prevederile instituite cu altele noi. Pentru aceste considerente obiecţia de neconstituţionalitate prin omisiune este inacceptabilă. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 140 alin. (2) din Constituţie, art. 1 alin. (3), art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Recunoaşte constituţionale prevederile art. 4 alin. (5), art. 10 alin. (2) lit.a), art. 12, art. 15, art. 16, art. 19 alin. (1), art. 22 lit.d) şi e) din Legea nr. 1585-XIII din 27 februarie 1998 "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală". 2. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 28 ianuarie 1999. Nr. 2.