Hotărîre nr.20/1 din 24.05.2010 cu privire la rezultatele controlului privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "RURAL CREDIT"
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului privind respectarea
legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi
împrumut de către A.E.Î. "RURAL CREDIT"
nr. 20/1 din 24.05.2010
(în vigoare 28.05.2010)
Monitorul Oficial nr.83-84 art.313 din 28.05.2010
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.6/6-O din 12.02.20101 şi a Ordinului Preşedintelui C.N.P.F nr.12 din 12.02.2010, a fost efectuat controlul privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "RURAL CREDIT" pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 01.02.2010.
____________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.27-28, art.98
A.E.Î. "RURAL CREDIT" (s.Step-Soci, r-nul Orhei) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1003606150637, certificatul de înregistrare de stat seria MD nr.0080384 din 13.05.1998 şi deţine licenţa de categoria B seria CNPF nr.000023, eliberată la data de 26.12.2008.
Conform datelor din raportul financiar şi valorile efectiv înregistrate la 31.01.2010, A.E.Î. "RURAL CREDIT" (în continuare – asociaţia) a înregistrat următorii indicatori caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos:
| Nr. d/o |
Indicatori | Valoarea înregistrată conform raportului financiar |
Valoarea efectiv înregistrată |
|
| 1. | Total active, mii lei | 3755,1 | 3458,7 | |
| 2. | Împrumuturi pentru care se respectă condiţiile contractuale, mii lei | 2293,8 | 2262,2 | |
| 3. | Împrumuturi şi dobînzi aferente cu termen expirat, mii lei | 793,2 | 718,0 | |
| 4. | Profit net (pierdere netă) al anului de gestiune | -43,4 | -339,9 | |
| 5. | Valoarea rezervei instituţionale | absolută, mii lei | 600,2 | 303,7 |
| relativă, % | 16 | 8 | ||
| 6. | Plasarea rezervei instituţionale | absolută, mii lei | 350,0 | 350,0 |
| relativă, % | 9,3 | 10,1 | ||
| 7. | Plasarea lichidităţilor obligatorii | absolută, mii lei | 327,1 | 465,2 |
| relativă, % | 30,2 | 31,4 | ||
Reieşind din rezultatele reflectate, se constată că asociaţia încalcă prevederile art.33 alin.(3) lit.e) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20072 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007) şi pct.4 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20083 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să deţină şi să menţină rezerva instituţională în raport cu valoarea activelor la orice dată de minimum 10% începînd cu al şaselea an de activitate.
____________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381
Contrar prevederilor art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20074 (în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), raportul financiar al asociaţiei pentru 31.01.2010 a fost prezentat cu date eronate, ca rezultat al nerespectării prevederilor privind cerinţele de constituire şi utilizare a provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi şi privind împrumuturile expirate stabilite la pct.27-28 şi pct.37 din Normele de prudenţă financiară. Astfel, în componenţa conturilor extrabilanţiere nu au fost înregistrate împrumuturi şi dobînzi aferente în valoare de circa 106,8 mii lei, fapt prin care rezultatul financiar la situaţia din 31.01.2010 urma a fi diminuat cu 296,5 mii lei.
____________________
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399
Asociaţia nu a asigurat respectarea în deplină măsură a prevederilor pct.36 din Normele de prudenţă financiară, fiind constatate cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru împrumuturile expirate mai mult de 90 de zile.
Administratorii asociaţiei nu s-au conformat exigenţelor şi termenului stabilit în pct.9 şi pct.55 din Regulamentul cu privire la exigenţele faţă de administratorii asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.63/6 din 25.12.20075, continuînd să-şi exercite atribuţiile fără confirmarea în funcţie de către C.N.P.F.
____________________
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.37-39, art.90
În perioada supusă controlului preşedintele consiliului nu a asigurat desfăşurarea adunărilor generale deliberative în conformitate cu prevederile art.38 din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007.
Regulamentele consiliului şi a comisiei de cenzori au fost aprobate cu încălcarea prevederilor art.36 alin.(2) lit.b) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, conform cărora aceasta este de competenţa exclusivă a adunării generale a membrilor asociaţiei.
Directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat întocmirea registrului contabil obligatoriu Cartea mare pentru perioada anului 2009, nerespectînd astfel prevederile art.13 alin.(1), art.18 lit.f) şi art.23 alin.(6) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007. Contrar prevederilor pct.29 şi pct.37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.11.19926, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea reviziei inopinate a casei de cel puţin o dată în trimestru şi nu a respectat cerinţele privind modul de amenajare a casieriei asociaţiei, fiind lipsă încăperea specială amenajată şi izolată, destinată primirii, eliberării şi păstrării provizorii a numerarului. Nerespectînd prevederile pct.33 din normele menţionate, conducătorul asociaţiei nu a încheiat un contract privind răspunderea materială totală cu contabilul-şef al acesteia.
____________________
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.11, art.351
Controlul selectiv al contractelor de împrumut a constatat pe parcursul anului 2009 calcule şi încasări ale dobînzilor cu încălcarea clauzelor contractuale, fiind majorată rata dobînzii la împrumuturi fără înştiinţarea în termen în formă scrisă a membrilor beneficiari ai acestora, nerespectîndu-se prevederile art.668 alin.(3) din Codul civil al Republicii Moldova7 şi pct.2.7 din clauzele contractuale de acordare a împrumuturilor respective.
____________________
7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661
Consiliul asociaţiei nu a elaborat, aprobat şi asigurat implementarea adecvată a politicii de gestiune a activelor şi datoriilor, a politicii de investiţii şi de împrumut în termen de 3 luni din data obţinerii licenţei, astfel încălcînd prevederile art.40 alin.(2) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007 şi pct.15, pct.19, pct.43 şi pct.58 din Normele de prudenţă financiară.
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"8, art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
____________________
8 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
HOTĂRĂŞTE:
1. Se iniţiază procedura de atragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "RURAL CREDIT" conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
2. Se prescrie organelor de conducere ale A.E.Î. "RURAL CREDIT" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.
3. Despre măsurile întreprinse în vederea executării pct.2 din prezenta hotărîre A.E.Î. "RURAL CREDIT" va informa Comisia Naţională a Pieţei Financiare în termen de o lună de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Departamentului plasamente colective şi microfinanţare.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Mihail CIBOTARU |
Chişinău, 24 mai 2010. |
|
| Nr.20/1. |