Acte judiciare
Hotărîre nr.20 din 14.07.98 privind rezultatele controlului asupra unor aspecte privind deetatizarea patrimoniului de stat la întreprinderile din cadrul Concernului "Inmacom"
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra unor aspecte
privind deetatizarea patrimoniului de stat la întreprinderile
din cadrul Concernului "Inmacom"
Nr.20 din 14.07.98
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.85-86/29 din 17.09.1998
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa directorului
Departamentului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat dl
V.Filat, preşedintelui Concernului "Inmacom" dl I.Demcenco,
contabilului-şef dl Gr.Usteţchii, preşedintelui S.A.
"Ghidighici-Pietriş" dl V.Ştefaniuc, contabilului-şef dna F.Radu,
preşedintelui S.A. "Geomacom" dl Gh.Litvin, preşedintelui S.A. "Cobusca"
dl V.Zaiţev, preşedintelui S.A. "Inmacomproiect" dl V.Losev,
preşedintelui S.A. "Combinatul materialelor de construcţie din or.
Bălţidl C.Buzichevici a examinînat rezultatele controlului asupra unor
aspecte privind deetatizarea patrimoniului de stat la întreprinderile
din cadrul Concernului "Inmacom" în perioada anilor 1996-1997 şi
legalităţii acesteia şi
a c o n s t a t a t :
Hotărîrea Guvernului nr.481 din 03.09.96 "Privind defalcările pentru
întreţinerea direcţiei executive a Concernului "Inmacom", prin care
întreprinderilor din componenţa Concernului li s-a permis să includă în
costul producţiei fabricate mărimea defalcărilor pentru întreţinerea
direcţiei executive a Concernului "Inmacom", nu a fost publicată, fapt
care, potrivit art.30 din Legea Cu privire la Guvern atrage nulitatea
ei. Astfel suma de 1,344 milioane lei, transferată pentru întreţinerea
Concernului, a fost neîntemeiat atribuită la cheltuieli de producţie,
majorînd costul producţiei fabricate şi diminuînd venitul impozabil.
Cheltuielile reale pentru întreţinerea direcţiei executive în anul
1996 au constituit 724,8 mii lei, iar în 1997 - 701,5 mii lei. Soldul
mijloacelor nefolosite, înregistrate la contul 88/1 "Fondul de acumulare
a mijloacelor pentru întreţinere", la 01.01.96 constituia 911,1 mii lei,
la 01.01.97 - 1248,5 mii lei, la 01.01.98 - 1854,4 mii lei.
La contul 78 "Decontări cu întreprinderile fiice" la 01.01.96 se
înregistrau datorii debitoare ale întreprinderilor din cadrul
concernului privind transferurile pentru întreţinerea Direcţiei
executive în suma totală de 1543,9 mii lei, la 01.01.97 soldul acestor
datorii era de 1428,2 mii lei, şi la 01.01.98 - de 1756 mii lei.
Nerespectînd prevederile art.25 din Legea vînzării de mărfuri
nr.134-XIII din 3 iunie 1994, din vina persoanelor cu funcţii de
răspundere (dnii I.Demcenco, A.Onei şi Gr.Usteţchii) ale Direcţiei
executive a Concernului "Inmacom" valoarea materialelor de construcţie
transmise S.A. "Direcom" nu a fost restituită, deşi termenul pentru
achitarea lor a expirat la 20.01.98, cauzînd întreprinderii neîncasări
în suma totală de 389,7 mii lei.
Reieşind din situaţia critică a întreprinderilor, acestea, din lipsa
mijloacelor financiare pentru transfer Direcţiei executive, îşi onorează
obligaţiunile de achitare prin eliberarea producţiei fabricate. Astfel,
Direcţia primind de la întreprinderi, în calitate de plată pentru
întreţinerea acesteia articole produse de acestea, recurge la
comercializarea lor.
Totodată, direcţia "Marketing" a aparatului Direcţiei executive în
perioada anilor 1996-1997 a desfăşurat o activitate de comercializare,
transformîndu-se într-un intermediar între întreprinderile din cadrul
Concernului, producătoare de materiale de construcţie, şi consumatorii
direcţi.
S-a constatat că materialele de construcţie produse de către
întreprinderile din cadrul concernului şi realizate prin intermediul
concernului cu calcularea adaosului comercial sînt expediate de către
producători direct destinatarilor-consumatori, iar achitările se
efectuează cu Concernul "Inmacom". Astfel, numai în lunile
iunie-septembrie 1997 Uzina de ciment din or.Rezina a expediat 2796 tone
de ciment întreprinderilor din cadrul Concernului "Inmacom". În
documentele de însoţire pentru acest ciment în calitate de plătitor se
indica Concernul "Inmacom". Pentru serviciile de mediere între
întreprinderile concernului privind realizarea a 2796 tone de ciment în
suma totală de 573468 lei Concernul "Inmacom" a beneficiat de un adaos
de circa 10% din suma de realizare, sau 56112,6 lei.
Luînd în consideraţie că Direcţia executivă a Concernului "Inmacom"
este întreţinută din contul defalcărilor întreprinderilor fondatoare,
reflectate la cheltuielile acestora, calcularea adaosului comercial la
producţia furnizată de către concern, în calitate de mediator între
întreprinderile din cadrul acestuia, duce la majorarea preţului de cost
al producţiei fabricate.
Controlul selectiv asupra respectării legislaţiei în vigoare în
procesul de pregătire pentru privatizarea întreprinderilor din cadrul
Concernului "Inmacom" a depistat abateri şi încălcări ale legislaţiei în
vigoare, care reglementează procesul de privatizare. Procesul de
privatizare la S.A. "Ghidighici-Pietriş" s-a desfăşurat cu încălcări
flagrante ale legilor, actelor normative şi instrucţiunilor în vigoare
ce reglementează procesul de privatizare a patrimoniului statului.
Cota-parte a statului, preconizată privatizării, a fost neîntemeiat
diminuată, iar cea a colectivului de muncă - neîntemeiat majorată. Cota
colectivului în calitate de produs de arendă, introdus în capitalul
statutar, în mărime de 827748 lei este neîntemeiată, neargumentată şi
obţinută prin calcule dubioase în rezultatul nerespectării:
- art.10 din Legea cu privire la privatizare - evaluarea
proprietăţii a fost efectuată fără desfăşurarea inventarierii;
- art.19 din Legea cu privire la arendă - patrimoniul de stat
arendat nu a fost întors în mărimea iniţială;
- art.15 din Legea cu privire la societăţile pe acţiuni - costul
depunerilor nebăneşti se stabileşte pornind de la preţurile în vigoare
în ziua transmiterii bunurilor;
- Hotărîrii Guvernului RM nr.293 din 30.04.92 "Despre Indicaţiile
metodice privind estimarea bunurilor întreprinderilor şi organizaţiilor
în RM";
- Hotărîrii Guvernului RM nr.118 din 05.03.93 "Cu privire la
reevaluarea fondurilor fixe şi corectarea rezultatelor evaluării
patrimoniului de stat în scopul privatizării, luînd în consideraţie
nivelul inflaţiei în anul 1992";
- Hotărîrii Guvernului nr.287 din 13.05.94 "Cu privire la
reglementarea şi accelerarea procesului de privatizare a patrimoniului
de stat" care prevăd că la estimarea bunurilor întreprinderii se ţine
cont de existenţa şi starea lor de facto, stabilite pe baza rezultatelor
inventarierii, de preţurile constituite în mod real.
În contradicţie cu art.19 din Legea cu privire la arendă nr.861-XII
din 14 ianuarie 1992, din 199 de denumiri de fonduri fixe ale statului,
transmise în arendă la 01.01.90 Cooperativei "Pruncul-Ghidighici", în
capitalul statutar al Societăţii pe Acţiuni au fost introduse numai 140,
sau cu 29,6 la sută mai puţin. În consecinţă, valoarea fondurilor fixe
arendate a fost micşorată cu 1.168.705 lei. A fost diminuat şi
patrimoniul statului introdus în capitalul statutar al societăţii noi
create. Astfel, în rezultatul indicării greşite a valorii iniţiale a
clădirii bazei de producţie (nr.4375) valoarea ei estimativă a fost
diminuată cu 125,6 mii lei. Din vina preşedintelui comisiei de
privatizare (dl A.Califorov) nu a fost efectuată inventarierea bunurilor
întreprinderii. La momentul controlului s-a stabilit prezenţa unor
obiecte neînregistrate în evidenţa contabilă a S.A.
"Ghidighici-Pietriş", inclusiv: 2 clădiri, un beci, localul pupitrului
de comandă, un angar-depozit.
În contradicţie cu prevederile art.15 p.2 din Legea cu privire la
societăţile pe acţiuni nr.847-XII din 3 ianuarie 1992, cota statului
exprimată prin mijloace circulante materiale şi activele financiare nu
au fost evaluate. S-a constatat, că produsul de arendă, exprimat prin
active financiare, compartimentul "Avansuri plătite furnizorilor şi
antreprenorilor" a fost neîntemeiat majorat cu 554110,96 lei, ce nu
aparţin întreprinderii şi constutuie mijloace transferate cooperativei
"Pruncul-Ghidighici" în calitate de cotă de participare la construcţia
unei case de locuit.
În conformitate cu condiţiile contractului de arendă plata pentru
arendă a fondurilor fixe a fost stabilită în mărimea cotei de
amortizare. Indexarea neîntemeiată a plăţii de arendă în sumă de 8788
mii ruble, achitată în perioada anilor 1990-1992, cu indicii prevăzuţi
pentru fonduri fixe şi introducerea ei în capitalul statutar al S.A.
"Ghidighici-Pietriş" în calitate de produs de arendă a condus la
majorarea neîntemeiată a acestuia cu 796531 lei.
Din vina comisiei pentru privatizare a obiectului menţionat
(preşedintele comisiei - dl V.Califorov) şi specialiştilor Ministerului
Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat care au examinat
documentele prezentate (dnele L.Buzu, E.Bordeian şi A.Spasov), cota
statului introdusă în capitalul statutar al S.A."Ghidighici-Pietriş" a
fost diminuată cu 125,6 mii lei şi valoarea a 5 obiecte de fonduri fixe,
pentru care urmează a fi apreciată valoarea estimativă, în conformitate
cu legislaţia în vigoare, şi invers cota colectivului reprezentată în
calitate de produs de arendă în mărime de 827748 lei urmează a fi
micşorată cu 1350642 lei. Astfel, în cazul respectiv urma a fi calculat
nu produsul de arendă, dar prejudiciul cauzat statului în rezultatul
transmiterii patrimoniului statului în arendă cooperativei
"Pruncul-Ghidighici".
În contradicţie cu legislaţia în vigoare care reglementează
privatizarea a fost efectuată reorganizarea întreprinderii de arendă
cariera "Cobusca" în Societatea pe Acţiuni "Cobusca". Cota-parte a
statului introdusă în capitalul-statutar al societăţii pe acţiuni a fost
neîntemeiat diminuată, iar cea a colectivului de arendă majorată: cota
colectivului introdusă în capitalul statutar în calitate de produs de
arendă în sumă de 96420 lei este neîntemeiată, neargumentată şi obţinută
prin calcule dubioase.
Deşi întreprinderea a fost transmisă în arendă cu patrimoniul
înregistrat la 1 aprilie 1990, potrivit pct.1,2 din contractul de arendă
valoarea bunurilor arendate, componenţa lor şi estimarea sînt efectuate
în corespundere cu actul de inventariere din 1 aprilie 1992, ce vine în
contradicţie cu p. 1.1 al acestui contract. Lipsesc documentele de
confirmare a patrimoniului înregistrat la 01.04.90 şi nu este cunoscută
diferenţa dintre valoarea patrimoniului statului înregistrat la 01.04.90
şi 01.04.92.
Contractul de arendă, din numele arendaşului - Cariera "Cobusca" a
fost semnat de dl V.Zaiţev, semnătura căruia a fost confirmată cu
ştampila "Întreprinderea de arendă "Cobusca" a Concernului "Inmacom",
care urma să fie confecţionată numai după încheierea contractului de
arendă, fapt ce pune la îndoială autenticitatea acestui contract.
Contrar prevederilor legislaţiei care reglementează procesul de
privatizare, estimarea fondurilor fixe a fost efectuată fără
inventarierea lor. Ca rezultat, o parte din bunurile statului
neîntemeiat au fost introduse în produsul de arendă al colectivului,
diminuînd cota statului în capitalul statutar al S.A."Cobusca". Astfel,
în luna septembrie 1992, folosind documentele de primire-predare (luna
martie 1992 a fost corectată neîntemeiat cu luna septembrie 1992)
excavatorul de tip AO-4111G - proprietatea statului a fost luat la
evidenţă şi înregistrat ca obiect procurat în perioada arendei. Mai mult
decît atît, modificînd anul producerii acestui excavator (1992 în loc de
1989), valoarea estimativă a acestuia, în rezultatul indexărilor, a fost
diminuată cu 22760 lei.
În legătură cu faptul că acest excavator reprezintă proprietatea
statului, cota-parte a statului urmează a fi mărită cu 30075 lei şi
produsul de arendă micşorat cu 7315,60 lei, - valoarea diminuată a
acestui excavator introdus în cota-parte a colectivului de arendă.
Neîntemeiat în produsul de arendă a fost inclus un autobuz, produs
în anul 1984, cu valoarea iniţială de 19240 ruble. Controlul asupra
corectitudinii utilizării normelor anuale a cotelor de amortizare a
mijloacelor fixe a depistat un şir de inexactităţi care s-au manifestat
prin folosirea normelor anuale majorate ale cotelor de amortizare a
clădirilor, contribuind la diminuarea valorii lor cu 15127,82 lei.
Potrivit pct.2.5 al contractului de arendă, arendaşului i-a fost lăsată
în folosinţă toată suma cotei de amortizare. În legătură cu aceasta,
ultimul este obligat să renoveze fondurile fixe fără schimbarea costului
total al mijloacelor fixe arendate. După expirarea termenului de arendă
patrimoniul urmează să fie transmis arendatorului în starea
corespunzătoare, inclusiv fondurile fixe procurate din contul cotei de
amortizare rămase la dispoziţia arendaşului. Potrivit clauzelor
contractului de arendă, fondurile fixe procurate din contul cotei de
amortizare se socot proprietatea "Arendatorului" şi se consideră
transmise în arendă de la momentul de cînd au fost procurate sau puse în
funcţiune. În perioada anilor 1992-1994 Întreprinderea de arendă
"Cobusca" a calculat amortizarea în suma totală de 21628 lei.
Astfel, fondurile fixe, procurate în perioada arendei din contul
cotei de amortizare şi indexate cu indici prevăzuţi pentru anii 1992,
1993, urmează a fi introduse în cota-parte a statului, micşorînd
concomitent cota produsului de arendă.
Cu toate că mijloacele materiale circulante nu au fost estimate,
suma lor introdusă în capitalul statutar al S.A. "Cobusca" în calitate
de cotă parte a statului a fost diminuată cu 996,3 mii ruble,
constituită din soldurile înregistrate la conturile contabile la
01.04.92.
În conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului RM nr.287 din 13
mai 1994 (anexa nr.1) nu au fost estimate activele financiare la data
transmiterii în arendă. Mai mult decît atît, la acţionare nu s-a ţinut
cont de soldurile înregistrate la 01.04.92 pe conturile de bilanţ în
suma totală de 1294 mii ruble.
Neîntemeiat la active financiare, cota colectivului de arendă a fost
inclusă suma în mărime de 1378 lei, calculată în baza unui certificat,
dar care nu este înregistrată în evidenţa contabilă a întreprinderii.
Suma totală a diminuării contribuţiilor statului în fondul statutar
al S.A. "Cobusca", urmează a fi stabilită după estimarea totală a
capitalului statutar în conformitate cu actele normative în vigoare şi
restituită în fondul statutar al S.A."Cobusca" ca cotă a statului.
S-a constatat că reorganizarea Întreprinderii de stat "Geomacom" în
"Geomacom" S.A. a fost de asemenea efectuată cu încălcări ale legilor,
actelor normative, instrucţiunilor în vigoare ce reglementează procesul
de privatizare a proprietăţii statului. Patrimoniul statului, preconizat
privatizării, neîntemeiat a fost diminuat.
Din vina comisiei de privatizare a acestui obiect (preşedinte dl
V.Sobolev) şi specialiştilor Ministerului Privatizării şi Administrării
Proprietăţii de Stat (dna E.Bordeian, L.Buzu), estimarea patrimoniului
de stat introdus în capitalul statutar al S.A. "Geomacom" a fost
efectuată fără inventarierea lui şi stabilirea stării reale a acestor
bunuri.
În contradicţie cu prevederile Legii contabilităţii nr.426 din
14.04.95, în evidenţa contabilă a Întreprinderii "Geomacom" S.A. nu sînt
înregistrate un şir de obiecte (fonduri fixe) care se află pe teritoriul
întreprinderii. Ca rezultat acestea nici n-au fost introduse în
capitalul statutar al întreprinderii menţionate.
Neîntemeiat nu au fost estimate şi nu au fost introduse în capitalul
statutar al S.A. "Geomacom" 5 clădiri din piatră; o anexă la clădirea
administrativă utilizată drept magazin; teritoriul asfaltat cu o
suprafaţă de 0,28 ha cu valoarea estimativă de 492 mii lei; pavaj de
asfalt al teritoriului de 6300 m2 cu valoarea estimativă de 302,4 mii
lei; gard din beton armat cu secţii în jurul teritoriului cu valoarea
estimativă de 32500 lei, fundamentat sub construcţia clădirii de
laborator cu valoarea de 34500 lei.
În conformitate cu decizia Primăriei municipiului Chişinău
nr.26/14-10 din 31 octombrie 1996 "Cu privire la darea în arendă a unui
lot de pămînt din str.Uzinelor Companiei Industrale comerciale "Viraj"
S.R.L., ultimei i s-a dat în arendă pe un termen de cinci ani lotul de
pămînt cu suprafaţa de 0,24 ha din str.Uzinelor, pentru proiectarea şi
construirea bazei de producţie din contul sechestrării parţiale a
teritoriului S.A. "Fec", fără a se ţine cont că această suprafaţă este
amenajată, îngrădită cu panouri din beton armat. Cu toate acestea, nu
s-a luat în consideraţie că pe acest teritoriu sînt amplasate
următoarele construcţii capitale: clădirile biroului de intrare şi
informaţie şi substaţiei electrice, fundament continuu din beton armat
cu suprafaţă de 300 m2.
La 3 aprilie 1998, la licitaţia desfăşurată de către Centrul "Print"
a fost vîndută clădirea administrativă (bloc cu 2 etaje) cu o uzură de
30%, estimată, conform Hotărîrii Guvernului RM nr.30 din 16.06.95 "Cu
privire la reevaluarea mijloacelor fixe", la 167 mii lei şi vîndută la
un preţ diminuat - de 135 mii lei. La clădirea sechestrată de către
Inspectoratul fiscal este construită o anexă (magazinul alimentar
"Ancora IG"). Deşi construcţia menţionată a fost efectuată de către
S.R.L."Ancora IG" fără autorizaţiile respective, la 19.02.98 Biroul
interraional de inventariere tehnică neîntemeiat a întocmit dosarul de
inventariere tehnică a obiectului în cauză,atribuindu-i adresa:
or.Chişinău str.Uzinelor 96A. Actualmente "Geomacom" S.A. practic şi-a
încetat activitatea, iar faptul că întreprinderea menţionată este
lipsită de clădirea administrativă nici nu permite de a lua unele măsuri
pentru a-şi începe activitatea şi a ameliora situaţia critică stabilită
la întreprindere, în capitalul statutar al căreia statul deţine 80% din
acţiuni.
S-au depistat încălcări ale legislaţiei în vigoare care
reglementează procesul de privatizare la acţionarea Institutului de
Cercetări Ştiinţifice şi Proiectare în domeniul materialelor de
construcţie "Inmacomproiect". Ca urmare, patrimoniul de stat introdus în
capitalul statutar al S.A. "Inmacomproiect" a fost diminuat. Astfel, din
vina comisiei de privatizare (preşedinte dl V.Losev) şi specialiştilor
Ministerului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (dnele
L.Buzu, E.Bordeian şi A.Spasov), care au examinat documentele de
constituire a S.A. "Inmacomproiect", în capitalul statutar al societăţii
nu au fost introduse: încăperile laboratorului şi depozitului - anexe la
clădirea de pe str.Sarmizegetusa, 15 construite din piatră; încăperea
unui depozit separat; două garaje din metal; perforatorul IĂ-4724 cu
valoarea de 5000 lei şi aparatul modernizat PIB cu valoarea de 2703 lei.
În contradicţie cu Legea contabilităţii, la Institutul
"Inmacomproiect", nu se ţine evidenţa activelor nemateriale reprezentate
prin patente, invenţii brevetate, elaborări ştiinţifice, adeverinţe de
autor, programe. Ca urmare, acestea nu au fost estimate şi nu au fost
introduse în capitalul statutar al societăţii pe acţiuni.
De la 30 martie 1989 pînă în septembrie 1992 Combinatul materialelor
de construcţie din or.Bălţi a lucrat, ca întreprindere de arendă în baza
contractului de arendă semnat. În septembrie 1992 Combinatul
materialelor de construcţie din or.Bălţi, potrivit certificatului de
înregistrare nr.12100505 din 30.09.92, a fost reorganizat în
întreprindere de stat.
La 11 august 1994 Ministerul Privatizării şi Administrării
Proprietăţii de Stat a permis reorganizarea întreprinderii de stat
"Combinatul materialelor de construcţie din or.Bălţi" în societate pe
acţiuni, creată în baza proprietăţii mixte de stat şi private.
Proprietatea privată este constituită din produsul de arendă calculat în
calitate de cotă-parte a colectivului.
Capitalul statutar constituie 21991,4 mii lei, dintre care cota
statului - 44,4% şi patrimoniul colectivului de arendă - 55,6%. La
estimarea valorii patrimoniului statului la 01.04.89 (data trecerii la
arendă) neîntemeiat nu au fost introduse construcţiile nefinisate
transmise în arendă la preţul iniţial de 2481 mii ruble, contribuind la
diminuarea cotei statului la o valoare estimativă de 2500,8 mii lei şi,
respectiv, majorînd cu suma respectivă produsul de arendă. De asemenea,
la compartimentul patrimoniul de stat, neîntemeiat nu a fost introdus
utilajul neinstalat la preţul iniţial de 391 mii ruble, diminuînd cota
statului şi, respectiv, majorînd produsul de arendă de 578,7 mii lei.
În contradicţie cu prevederile art.15 pct.2 din Legea cu privire la
societăţile pe acţiuni nr.847-XII din 3 ianuarie 1992, la data încetării
relaţiilor de arendă nu au fost estimate mijloacele materiale circulante
şi activele financiare.
Pe parcursul anilor 1989-1992 din bugetul de stat şi de la organul
titular au fost primite, cu destinaţie specială, 6179 mii ruble care, de
asemenea, urmează a fi estimate conform modului de utilizare şi
introduse în cota statului.
Societatea pe Acţiuni "Combinatul materialelor de construcţie din
or.Bălţi" a fost fondată în anul 1994, în baza Întreprinderii de stat
"Combinatul materialelor de construcţie din or.Bălţi" (certificatul de
înregistrare nr.12100502 din 30.09.92).
La momentul înregistrării întreprinderii de stat nu a fost declarat
produsul de arendă al membrilor colectivului de muncă, iar capitalul
statutar al Combinatului - întreprinderea de stat se alcătuia din
mijloacele fixe şi circulante rezervate întreprinderii, volumul cărora a
fost determinat în bilanţul de venituri şi cheltuieli.
Combinatul materialelor de construcţie din or.Bălţi nu a fost
înregistrat ca întreprindere de arendă. Din cele expuse rezultă că
produsul de arendă în suma totală de 12220,20 mii lei a fost calculat în
lipsa bazei juridice, nefiind argumentat economic şi urmează a fi
restabilit drept cotă a statului.
Prin Hotărîrea Guvernului RM nr.863 din 28 noiembrie 1994 "Cu
privire la delegarea provizorie a unor funcţii privind dispunerea de
patrimoniul statului Concernului Republican de Producere al Industriei
Materialelor de Construcţie "Inmacom" şi Acordul nr.34/03 din 30.01.96,
Ministerul Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat, din
numele Guvernului, a delegat Concernului "Inmacom" funcţii de
administrare şi folosire a proprietăţii de stat.
Una din funcţiile de bază ale Concernului la administrarea
patrimoniului statului este folosirea eficientă a proprietăţii de stat
şi asigurarea păstrării ei. Controlul selectiv, efectuat la cîteva
întreprinderi, a stabilit ca reprezentanţii statului din cadrul
Concernului "Inmacom" nu îşi îndeplinesc în măsura cuvenită funcţiile
delegate. O bună parte din patrimoniul de stat nu este luată la
evidenţă, nu a fost inclusă în capitalul statutar al societăţii pe
acţiuni respective, contribuind la diminuarea cotei statului în aceste
societăţi, cauzîndu-i acestuia prejudicii considerabile.
Încălcările şi neajunsurile depistate pe parcursul controlului sînt
o consecinţă a nerespectării de către factorii de decizie (dnii
I.Demcenco, A.Onei, Gr.Usteţchii) a legislaţiei în vigoare, gestionării
nesatisfăcătoare a patrimoniului statului, a neaprecierii corecte a
rolului evidenţei contabile şi, ca urmare, ţinerii ei neadecvate în
societăţile pe acţiuni din cadrul Concernului "Inmacom" (V.Ştefaniuc,
Gh.Litvin, V.Zaiţev, V.Losev), precum şi lipsei controlului din partea
Ministerului Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (L.Buzu,
E.Bordeian, A.Spasov).
Pe parcursul controlului au fost depistate şi alte încălcări şi
neajunsuri reflectate în actul de control.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile
depistate pe parcursul controlului, în baza art.25 din Legea privind
Curtea de Conturi nr.312-XIII din 08.12.94,
H O T Ă R Ă Ş T E:
1. A menţiona dirijarea insuficientă de către conducerea Concernului
"Inmacom" (dl I.Demcenco) a patrimoniului de stat în procesul de
privatizare a întreprinderilor din cadrul acestuia;
2. A cere de la Ministerul Economiei şi Reformelor (I.Sturza) de
comun acord cu Concernul "Inmacom", să efectueze o inventariere totală a
patrimoniului la societăţile pe acţiuni din cadrul Concernului
"Inmacom", cu reevaluarea respectivă a capitalurilor statutare ale
acestora în conformitate cu legislaţia în vigoare.
3. A cere de la conducerea Concernului "Inmacom":
- să examineze materialele controlului privind încălcările şi
neajunsurile depistate în activitatea direcţiilor şi subdiviziunilor
sale şi să tragă la răspundere, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, persoanele vinovate de comiterea lor;
- să elaboreze şi să îndeplinească un plan de măsuri în vederea
lichidării încălcărilor şi neajunsurilor depistate pe parcursul
controlului;
- să efectueze verificarea decontărilor cu agenţii economici
(debitori şi creditori) şi să ia măsurile respective pentru stingerea
datoriilor;
- să aducă activitatea concernului în corespundere cu prevederile
art.22 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi;
- să aducă la cunoştinţa adunărilor generale ale societăţilor
"Cobusca" S.A., "Ghidighici Pietriş" S.A., "Geomacom" S.A. şi
"Inmacomproiect" S.A. rezultatele controlului, potrivit art.90 din Legea
privind societăţile pe acţiuni nr.1134-XIII din 02.04.97, şi să propună
examinarea corespunderii conducătorilor acestor societăţi funcţiilor
deţinute, pentru neasigurarea evidenţei contabile, în conformitate cu
legea.
4. A cere Consiliului Concernului "Inmacom" să examineze gradul de
responsabilitate al dlui I.Demcenco.
5. A lua act că în perioada după încheierea controlului Curţii de
Conturi, prin ordinul Ministerului Privatizării şi Administrării
Proprietăţii de Stat nr.78 din 13 mai 1998, cota statului în sumă de
12,2 milioane lei, diminuată nelegitim ca produs de arendă fictiv inclus
în capitalul social al fostului Combinat al materialelor de construcţie
din Bălţi, a fost restabilită ca patrimoniu al statului.
6. A cere de la Primăria mun.Chişinău să efectueze un control
privind legalitatea construcţiei magazinului "Ancora IG" - anexă la
clădirea administrativă a S.A."Geomacom", situată în or.Chişinău
str.Uzinelor 96.
7. A cere de la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat(dl N.Bivol)
efectuarea unui control total la întreprinderile din cadrul Concernului
"Inmacom" asupra încasării în buget a impozitului pe beneficiu din suma
1,344 mil. lei, transferată pentru întreţinerea direcţiei executive a
Concernului "Inmacom" şi reflectată neîntemeiat la preţul de cost al
producţiei fabricate.
8. Despre executarea pct.2,3,4,6,7 ale prezentei hotărîri a informa
Curtea de Conturi în decurs de o lună.
9. A informa Guvernul RM despre rezultatele controlului efectuat.
10. Prezenta hotărîre poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă
de Justiţie în termen de 10 zile de la data primirii.
11. Prezenta hotărîre se publică în "Monitorul Oficial" în decurs de
10 zile de la data intrării în vigoare.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile COZMA
Chişinău, 14 iulie 1998.
Nr. 20.