BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Hotărîre nr.201 din 09.08.2007 cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
09.08.2007

BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la plasarea, circulaţia şi

răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi

nr. 201  din  09.08.2007

 (în vigoare 09.09.2007) 

Monitorul Oficial nr.136-140 art.533 din 31.08.2007

* * *

Abrogat: 01.07.2013

Hotărîrea BNM nr.96 din 17.05.2013

În scopul aducerii în concordanţă cu prevederile Legii cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat nr.419-XVI din 22.12.2006, în temeiul art.11, 26 şi 40 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei

HOTĂRĂŞTE:

I. Se aprobă Instrucţiunea cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi (se anexează).

II. Se abrogă hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, proces-verbal nr.2 din 20 ianuarie 1995, cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea hîrtiilor de valoare de stat în formă de înscrieri în conturi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.65-66/82 din 10.10.1996) cu modificările şi completările ulterioare.

III. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi intră în vigoare la data de 9 septembrie 2007.

INSTRUCŢIUNE

cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor mobiliare

de stat în formă de înscrieri în conturi

Prezenta Instrucţiune este elaborată în conformitate cu Legea nr.419-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat şi Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei şi reglementează plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi.

Dispoziţii generale

1. În sensul prezentei Instrucţiuni, noţiunile utilizate semnifică:

Activitate de creator al pieţei (market-maker) - gen de activitate comercială, care se desfăşoară prin anunţul simultan al preţurilor de cumpărare şi vînzare pentru o anumită cantitate de valori mobiliare cu obligaţiunea de a cumpăra şi vinde aceste valori mobiliare la preţurile anunţate.

Bonuri de trezorerie (în continuare BT) - valori mobiliare de stat emise cu scont şi răscumpărate la valoarea lor nominală la scadenţă, avînd termenul de circulaţie pînă la un an (termen scurt).

Dealer primar - banca care deţine cont curent la Banca Naţională a Moldovei şi a încheiat cu aceasta Acordul cu privire la îndeplinirea funcţiilor de dealer primar pe piaţa valorilor mobiliare de stat dematerializate (anexa nr.16) şi desfăşoară activitate de creator al pieţei.

Investitor - persoană fizică sau juridică, rezident sau nerezident al Republicii Moldova, în numele căreia dealerul primar prezintă cererea pentru participarea la licitaţia de vînzare a valorilor mobiliare de stat. Numai dealerii primari pot prezenta cereri în numele investitorilor.

Obligaţiuni de stat (în continuare OS) - valori mobiliare de stat emise cu scont, la valoarea nominală sau cu primă, pe termen mediu şi lung, cu o rată fixă sau flotantă a dobînzii, dobînda (cupoanele) fiind plătită periodic şi răscumpărate la valoarea lor nominală la scadenţă.

Participant - banca sau Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar (în continuare - Fondul de garantate a depozitelor), care deţine cont curent la Banca Naţională a Moldovei şi a încheiat cu aceasta Acordul de participant la piaţa primară a valorilor mobiliare de stat dematerializate (anexa nr.17).

Primă - diferenţa dintre preţul valorii mobiliare de stat la momentul plasării şi valoarea ei nominală, dacă preţul este mai mare decît valoarea nominală.

Scont - diferenţa dintre preţul valorii mobiliare de stat la momentul plasării şi valoarea ei nominală, dacă preţul este mai mic decît valoarea nominală.

Termen mediu - perioadă de la un an pînă la 5 ani inclusiv.

Termen lung - perioadă mai mare de 5 ani.

Valoare mobiliară de stat (în continuare VMS) - instrument al datoriei de stat emis în formă de titlu financiar negociabil.

Valoare nominală - valoarea declarată a unei valori mobiliare ce urmează a fi plătită la scadenţă.

2. Plasarea VMS în circulaţie se efectuează de către Ministerul Finanţelor sub formă de bonuri de trezorerie şi obligaţiuni de stat. Valoarea nominală a unei VMS este 100 lei.

Caracteristicile (valoarea nominală, tipul şi periodicitatea plăţii dobînzii), precum şi modalitatea de plasare, de plată a cupoanelor şi de răscumpărare a obligaţiunilor de stat sunt stipulate în Condiţiile de plasare, circulaţie şi răscumpărare a obligaţiunilor de stat cu dobînda fixă/flotantă şi Comunicatele oficiale de plasare a VMS.

Fiecărei emisiuni a VMS, Ministerul Finanţelor îi atribuie un număr de înregistrare de stat, conform anexei nr.14.

3. Rata anuală a dobînzii la BT depinde de mărimea scontului şi se determină după următoarea formulă:

unde:

Pr - preţul de răscumpărare a BT;

Pc - preţul de cumpărare a BT;

T - perioada de circulaţie a BT (în 3 zile).

Rata dobînzii la OS depinde de preţul de cumpărare a obligaţiunii, de mărimea cupoanelor şi de periodicitatea plăţii acestor cupoane şi se determină din următoarea formulă:

unde:

P - preţul obligaţiunii de stat (include cuponul acumulat), (în lei);

Cn - mărimea cuponului “n” (în lei);

N - valoarea nominală a OS;

r - rata dobînzii la OS;

tn - numărul de zile pînă la plata cuponului “n”.

4. VMS se emit în formă de înscrieri în conturi, nu se tipăresc blanchete speciale din hîrtie.

5. Plasarea VMS pe piaţa primară se efectuează prin intermediul licitaţiilor desfăşurate de către Banca Naţională a Moldovei în baza Dispoziţiei Ministerului Finanţelor. Ministerul Finanţelor, în coordonare cu BNM, trimestrial, va elabora şi aproba graficul desfăşurării licitaţiilor de vînzare a VMS. Ministerul Finanţelor poate preciza volumele oferite şi termenul de circulaţie a VMS, informînd BNM şi publicul cu 5 (cinci) zile calendaristice pînă la data desfăşurării licitaţiilor. În cazuri excepţionale, Ministerul Finanţelor poate desfăşura licitaţii suplimentare de plasare a VMS în limitele prevăzute de Legea bugetului de stat pentru anul respectiv.

6. Vînzarea VMS la licitaţie se efectuează prin satisfacerea cererilor de cumpărare a VMS depuse de către participanţii la licitaţie.

7. La licitaţii participă dealerii primari şi participanţii.

Dealerii primari pot participa la licitaţie în numele şi din cont propriu, precum şi din contul mijloacelor investitorilor, la cererea acestora.

Participanţii pot depune cereri la licitaţii numai în numele şi din cont propriu.

8. Se admite deţinerea de către un dealer primar, participant sau investitor a cel mult 50% din volumul valorilor mobiliare de stat cu acelaşi număr de înregistrare ISIN, propuse spre vînzare pe piaţa primară sau aflate în circulaţie.

În cazul depăşirii acestei norme dealerul primar, participantul sau investitorul este obligat să vîndă VMS în suma ce depăşeşte limita stabilită în timp de 5 zile lucrătoare de la data depăşirii acesteia.

În vederea asigurării respectării prevederilor prezentului punct, Banca Naţională a Moldovei poate întreprinde următoarele măsuri:

a) să solicite informaţiile necesare de la dealerii primari;

b) să respingă cererea depusă de către dealerul primar / participant, în cazul depăşirii limitei stabilite în prezentul punct;

c) să nu admită dealerul primar / participantul / investitorul la una sau mai multe licitaţii ulterioare pînă la conformarea de către acesta cerinţelor prezentului punct, dealerii primari fiind informaţi despre decizia Băncii Naţionale printr-un aviz (anexa nr.18);

d) alte măsuri, conform legislaţiei în vigoare.

[Pct.8 modificat prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

9. Banca Naţională a Moldovei în conformitate cu Criteriile de selectare a băncilor în calitate de dealeri primari şi de evaluare a activităţii lor (anexa nr.3) determină şi modifică lista dealerilor primari. Banca Naţională, trimestrial, analizează activitatea dealerilor primari şi, în caz de nerespectare a Criteriilor, poate face notificări şi avertismente în scris sau, la discreţia sa, poate suspenda pe o perioadă sau rezilia Acordul cu privire la îndeplinirea funcţiilor de dealer primar.

În cazul suspendării Acordului de dealer primar, banca va putea redobîndi calitatea de dealer primar numai după expirarea a trei luni de la rezilierea Acordului, făcînd o adresare către BNM, cu expunerea intenţiilor şi posibilităţilor băncii, inclusiv celor financiare şi tehnice, de a activa pe viitor în calitate de dealer primar pe piaţa valorilor mobiliare de stat. Totodată banca va demonstra o activitate bună pe piaţa VMS într-o perioadă de 3 luni, procurînd VMS în portofoliul propriu.

Comisia de licitaţie pentru organizarea şi desfăşurarea

licitaţiilor de vînzare a valorilor mobiliare de stat

10. În scopul desfăşurării licitaţiilor de vînzare a VMS, se creează Comisia de licitaţie, care include trei reprezentanţi ai Băncii Naţionale şi doi reprezentanţi împuterniciţi ai Ministerului Finanţelor.

Membrii Comisiei de licitaţie din partea Ministerului Finanţelor sînt delegaţi cu dreptul de a determina condiţiile de satisfacere a cererilor depuse la licitaţie.

11. Din componenţa Comisiei de licitaţie fac parte:

preşedintele - prim-viceguvernatorul/viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei;

vicepreşedintele - ministrul/viceministrul finanţelor care patronează Direcţia angajamente interne.

În cazul absenţei ministrului şi viceministrului finanţelor, funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de licitaţie va fi exercitată de către directorul Direcţiei generale datorii publice;

membrii permanenţi:

directorul Departamentului operaţiuni de piaţă al Băncii Naţionale a Moldovei;

şeful Direcţiei operaţiuni de piaţă a Băncii Naţionale a Moldovei;

şeful Direcţiei angajamente interne a Ministerului Finanţelor.

12. În cazul absenţei unuia din membrii Comisiei de licitaţie, Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor vor numi, respectiv, înlocuitorul.

13. Principalele sarcini ale Comisiei de licitaţie sînt:

- organizarea licitaţiilor de vînzare a VMS;

- determinarea condiţiilor referitoare la preţuri şi luarea deciziei privind satisfacerea cererilor depuse;

- satisfacerea cererilor depuse la licitaţie în volum mai mic sau mai mare decît volumul ofertei indicat în Comunicatul oficial de plasare a valorilor mobiliare de stat;

- efectuarea controlului asupra respectării regulilor şi condiţiilor de desfăşurare a licitaţiilor;

- analiza rezultatelor licitaţiei desfăşurate.

14. Comisia de licitaţie dispune de dreptul, în cazuri excepţionale, de a satisface cererile depuse la licitaţie într-un volum mai mare, cu maximum 30% de la volumul ofertei indicat în Comunicatul oficial de plasare a valorilor mobiliare de stat.

Modul de desfăşurare a licitaţiei

15. Ministerul Finanţelor prezintă la Banca Naţională a Moldovei:

- cu 5 zile calendaristice pînă la începutul trimestrului următor graficul desfăşurării licitaţiilor de vînzare a VMS;

- cu 5 zile calendaristice pînă la data desfăşurării licitaţiei (în cazul licitaţiilor suplimentare cel tîrziu în ziua precedentă zilei desfăşurării licitaţiei) Dispoziţia de desfăşurare a licitaţiei (Anexa nr.2) şi Comunicatul oficial de plasare a VMS (anexa nr.12).

După primirea de la Ministerul Finanţelor a Dispoziţiei şi a Comunicatului oficial de plasare a valorilor mobiliare de stat Banca Naţională a Moldovei cu 4 zile pînă la desfăşurarea licitaţiei (în cazul licitaţiilor suplimentare cel tîrziu în ziua desfăşurării licitaţiei cu una oră pînă la desfăşurarea licitaţiei) expediază dealerilor primari şi participanţilor Comunicatul oficial de plasare a valorilor mobiliare de stat prin intermediul componentei de transport a sistemului automatizat de plăţi interbancare (SAPI) sau, în cazuri excepţionale, dacă componenta de transport nu va fi accesibilă, prin fax. Concomitent, Banca Naţională a Moldovei şi Ministerul Finanţelor publică Comunicatul oficial de plasare a VMS pe paginile oficiale web.

16. Cererile de participare la licitaţiile de vînzare a VMS, perfectate separat pe fiecare număr de înregistrare (ISIN) al VMS, se expediază în ziua desfăşurării licitaţiei de către dealerii primari şi participanţii Departamentului operaţiuni de piaţă al Băncii Naţionale a Moldovei, utilizînd sistemul “Mesaje interbancare”, prin componenta de transport a SAPI.

În cazul imposibilităţii expedierii cererii prin sistemul “Mesaje interbancare”, poate fi utilizat:

- suportul magnetic conform standardului stabilit în aplicaţia “Mesaje interbancare”, versiunea “Bănci comerciale”, cu prezentarea simultană a documentului original;

- suportul hîrtie legalizat, cu semnătura conducătorului băncii/ Fondului de garantare a depozitelor şi amprenta ştampilei.

În situaţia în care dealerul primar/participantul a transmis cererile de participare la licitaţii printr-o altă modalitate decît cea prevăzută la alineatul unu al acestui punct, acesta va prezenta explicaţii în scris la Banca Naţională, indicînd motivul.

17. Cererea pentru bonurile de trezorerie şi obligaţiunile de stat cu dobînda fixă se perfectează în strictă conformitate cu modelul stabilit în anexa nr.4, iar pentru obligaţiunile de stat cu dobînda flotantă - în conformitate cu modelul stabilit în anexa nr.4a, care va avea următoarele părţi:

Partea I. Din cont propriu - cereri competitive, cereri necompetitive;

Partea II. La cererea şi din contul investitorilor - cereri competitive, cereri necompetitive.

18. Cererile competitive sînt cereri depuse din partea dealerilor primari, participanţilor sau din partea investitorilor, care sînt adjudecate utilizînd una din următoarele metode:

- metoda preţurilor multiple (în cazul licitaţiilor de vînzare a BT şi OS cu dobînda fixă) - cererile se satisfac la preţurile propuse de către depunători;

- metoda preţului unic (în cazul licitaţiilor de vînzare a OS cu dobînda flotantă) - cererile se satisfac la marja maximă, propusă de depunători, care nu poate depăşi marja maximă anunţată în Comunicatul oficial de plasare a valorilor mobiliare de stat.

19. Cererile necompetitive pot fi depuse de către dealerii primari atît din cont propriu, cît şi la cererea şi din contul investitorilor fără indicarea preţului/marjei şi sînt satisfăcute în cazul licitaţiilor la preţuri multiple - la preţul mediu ponderat al cererilor competitive satisfăcute la licitaţie, iar în cazul licitaţiilor la preţ unic - la marja maximă acceptată.

Cererea necompetitivă depusă din cont propriu de către dealerul primar nu poate depăşi 50 la sută din volumul cererii competitive solicitate din cont propriu, totodată nu va depăşi 300 mii lei la valoarea nominală pentru fiecare număr de înregistrare (ISIN) al VMS.

Cererea necompetitivă depusă din partea unui investitor nu poate depăşi 300 mii lei la valoarea nominală pentru fiecare număr de înregistrare (ISIN) al VMS.

20. Dealerul primar este în drept să indice în cerere pînă la 5 variante de preţuri/marjă în nume propriu şi un număr nelimitat de variante de preţuri/marjă - la cererea investitorilor.

Cererile investitorilor străini se indică în cererea depusă de dealerul primar în partea II în rînduri separate, indicînd la rubrica “Notă”, denumirea investitorului şi ţara de reşedinţă.

Participantul este în drept să indice în cerere pînă la 5 variante de preţuri/marjă în numele propriu şi din cont propriu.

21. Cererile se recepţionează la Departamentul operaţiuni de piaţă al Băncii Naţionale a Moldovei pînă la ora 10.00 şi se înregistrează pe măsura primirii în Tabelul de înregistrare al cererilor (anexa nr.5). Cererile primite în termenul stabilit nu pot fi substituite după ora limită de recepţionare a cererilor, acestea constituind angajamente ferme din partea participanţilor la licitaţii. Dacă dealerul primar/participantul depune la o licitaţie mai multe cereri, în vigoare este ultima cerere recepţionată de BNM pînă la ora limită.

În cazul prezentării cererii de participare la licitaţie pe suport hîrtie sau pe suport magnetic la BNM în termenul stabilit, se consideră ora primirii cererii - ora înregistrării ei în sistemul automatizat al BNM.

Cererile recepţionate după ora 10.00, precum şi cererile perfectate cu abateri de la reguli şi erori nu se admit la licitaţie. Totodată, în rubrica “Notă” din Tabelul de înregistrare al cererilor (anexa nr.5) se face înscrierea “acceptată” sau “respinsă”. Participanţilor la licitaţie li se transmite avizul privind înregistrarea sau respingerea cererii la licitaţie, indicînd motivul refuzului (anexele nr.6 şi 6a). Persoana autorizată a dealerului primar/participantului va urmări recepţionarea avizului privind înregistrarea cererii în timp util de la expedierea cererii.

22. Cererile primite şi acceptate se înregistrează în Lista generală preliminară a înregistrării cererilor în ordinea descrescîndă a preţurilor propuse (anexa nr.7) sau în ordinea crescîndă a marjei solicitate (anexa nr.7a).

23. În baza Listei generale preliminare, pentru a lua decizia cu privire la satisfacerea cererilor competitive şi necompetitive se perfectează Anexa A a Programului determinării rezultatelor licitaţiei de vînzare a valorilor mobiliare de stat emise în formă de înscrieri în conturi - pentru BT şi OS cu dobînda fixă, conform anexei nr.8, iar pentru OS cu dobînda flotantă, conform anexei nr.8b. Cererile competitive ale dealerilor primari şi participanţilor se sortează în ordinea descrescîndă/crescîndă, începînd cu preţul maxim/ marja minimă şi terminînd cu preţul minim/marja maximă şi se includ în partea I a Programului.

Partea II a Programului include cereri necompetitive ale fiecărei bănci propuse în suma totală.

24. Rezultatele licitaţiei se determină de către Comisia de licitaţie după expirarea timpului de recepţionare a cererilor.

În cazul în care volumul total al VMS adjudecate la licitaţie este egal sau mai mare decît volumul oferit de Ministerul Finanţelor, cererile necompetitive vor fi satisfăcute în volum ce nu depăşeşte 35% din volumul total adjudecat. Cererile necompetitive pot fi vîndute în volum mai mare de 35% din suma cererilor satisfăcute dacă suma totală a cererilor depuse la licitaţie este mai mică decît oferta şi suma cererilor competitive depuse sau satisfăcute este mai mică de 65% de la volumul total adjudecat.

În cazul în care cererile necompetitive înaintate depăşesc volumul maxim admis spre adjudecare pentru cererile necompetitive, acestea pot fi satisfăcute parţial, proporţional volumului cererii depuse.

Cererile competitive se acceptă începînd cu preţul maxim/marja minimă în direcţia succesivă a preţurilor mai joase / marjelor mai mari pînă se ajunge la volumul VMS oferit spre vînzare de Comisia de licitaţie ca un volum suficient pentru determinarea justă a preţului / marjei valorilor mobiliare.

Cererile cu preţul minim/marja maximă acceptat(ă), la necesitate, se distribuie proporţional conform prevederilor punctului 25 din prezenta Instrucţiune.

25. În cazul cînd suma cererilor competitive depuse la licitaţii depăşeşte oferta Ministerului Finanţelor distribuirea proporţională a cererilor depuse la preţul minim/marja maximă se efectuează în modul următor:

- se calculează procentul de distribuire proporţională conform căruia vor fi satisfăcute cererile depuse la preţul minim (marja maximă):

unde:

k - procentul de distribuire proporţională;

Vc - volumul valorilor mobiliare de stat la valoarea nominală destinat satisfacerii cererilor competitive;

Vs - volumul valorilor mobiliare de stat la valoarea nominală vîndute conform cererilor cu preţuri mai înalte/marje mai joase decît preţul minim/marja maximă;

VPa - volumul total al valorilor mobiliare de stat la valoarea nominală conform cererilor depuse la preţul minim/ marja maximă:

- se determină volumul valorilor mobiliare de stat vîndute conform cererii depuse la preţul minim/marja maximă:

unde:

Cs - volumul valorilor mobiliare de stat la valoarea nominală vîndute conform cererii depuse la preţul minim/marja maximă (valoarea Cs se rotunjeşte pînă la ordinul sutelor);

Cd - volumul valorilor mobiliare de stat la valoarea nominală specificate în cererea la preţul minim/marja maximă.

26. Cererile necompetitive acceptate de Comisia de licitaţie sunt satisfăcute în cazul licitaţiilor cu preţ unic - la marja maximă acceptată, iar în cazul licitaţiilor cu preţuri multiple - la preţul mediu ponderat al cererilor competitive acceptate la licitaţia curentă determinat în modul următor:

unde:

Pmp - preţul mediu ponderat al VMS conform cererilor competitive satisfăcute;

Pi - preţul valorii mobiliare de stat indicat în cererea competitivă satisfăcută;

Ni - cantitatea valorilor mobiliare de stat depuse la preţul propus în cererea competitivă satisfăcută.

27. În cazul în care la licitaţiile desfăşurate după metoda preţurilor multiple nu sînt depuse cereri competitive sau sînt depuse în volum mai mic de 25% din volumul ofertei, Comisia de licitaţie satisface cererile necompetitive la preţul mediu ponderat de la licitaţia precedentă, în cazul în care preţul mediu ponderat la licitaţia precedentă este mai jos decît preţul mediu ponderat la licitaţia curentă.

28. În baza deciziei luate de către Comisia de licitaţie se perfectează Anexa B a Programului determinării rezultatelor licitaţiei de vînzare a valorilor mobiliare de stat, în cazul licitaţiilor după metoda preţurilor multiple - conform anexei 8a, în care se indică preţul minim limită al cererilor competitive, iar în cazul licitaţiilor după metoda preţului unic - conform anexei 8c, în care se indică marja maximă.

Programele de determinare a rezultatelor licitaţiei se perfectează în două exemplare: unul pentru Banca Naţională şi altul pentru Ministerul Finanţelor.

Pe suma totală a VMS vîndute la licitaţie Ministerul Finanţelor eliberează Băncii Naţionale un Certificat global (anexa nr.1).

29. După încheierea licitaţiei, în aceeaşi zi, Banca Naţională (DOP) expediază participanţilor la licitaţie prin intermediul componentei de transport a SAPI sau, în cazuri excepţionale, prin fax avizele de cumpărare a VMS (anexa nr.9/anexa nr.9a) şi Comunicatul oficial despre rezultatele licitaţiei (anexa nr.15/anexa nr.15a/anexa nr.15b).

291. La solicitarea Băncii Naţionale dealerii primari expediază cel tîrziu în prima zi lucrătoare după data licitaţiei pînă la orele 10.00 lista investitorilor rezidenţi care au procurat VMS la licitaţie conform anexei nr.19.

În cazul în care investitorul a procurat la licitaţie mai mult de 50 la sută din VMS cu acelaşi număr de înregistrare ISIN, Banca Naţională, în prima zi lucrătoare după data licitaţiei, informează despre aceasta dealerii primari respectivi printr-un aviz (anexa nr.20).

[Pct.291 introdus prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

30. A doua zi după data desfăşurării licitaţiei sau la o altă dată indicată în Comunicatul oficial de plasare a VMS, dealerii primari şi participanţii sînt obligaţi să asigure disponibilitatea de mijloace băneşti suficiente pe conturile de decontare la BNM către începutul etapei “Efectuarea plăţilor şi a compensării” a zilei operaţionale a SAPI în suma totală a cererilor satisfăcute.

31. Banca Naţională a Moldovei a doua zi după data desfăşurării licitaţiei sau la o altă dată indicată în Comunicatul oficial de plasare a VMS percepe prin emiterea ordinului de plată în numele băncii/Fondului plata pentru VMS de pe conturile de decontare ale dealerilor primari şi participanţilor, ale căror cereri au fost satisfăcute în volum deplin sau parţial, pentru trecerea ei ulterioară în contul curent unic trezorerial, deschis la Banca Naţională a Moldovei.

Data emiterii VMS (data transferării mijloacelor băneşti Ministerului Finanţelor) indicată în Comunicatul oficial de plasare a valorilor mobiliare de stat se consideră data cumpărării VMS şi de la această dată se calculează perioada de maturitate a VMS.

În baza Dărilor de seamă despre totalurile licitaţiei (Anexa nr.13), după perceperea mijloacelor băneşti respective, Banca Naţională a Moldovei înregistrează dreptul de proprietate asupra VMS în sistemul de înscrieri în conturi la BNM.

32. În caz de neîndeplinire de către dealeri primari sau participanţi a condiţiilor prevăzute la punctul 30 al prezentei Instrucţiuni, ei plătesc o penalitate în sumă de 0,5% din suma restantă aferentă cererilor satisfăcute pentru fiecare zi expirată.

33. Banca Naţională a Moldovei şi Ministerul Finanţelor publică pe paginile oficiale web informaţia despre rezultatele licitaţiei.

Răscumpărarea valorilor mobiliare de stat şi plata dobînzilor aferente

34. Răscumpărarea VMS, plata dobînzilor (cupoanelor) la obligaţiunile de stat se efectuează de către Ministerul Finanţelor prin intermediul Băncii Naţionale în conformitate cu condiţiile emisiunii VMS.

35. Banca Naţională a Moldovei în ziua scadenţei şi/sau data plăţii dobînzilor, dar numai după primirea de la Ministerul Finanţelor a mijloacelor băneşti aferente, va trece în conturile deschise la Banca Naţională a Moldovei ale dealerilor primari şi participanţilor suma transferată de către Ministerul Finanţelor pentru răscumpărarea VMS şi/sau achitarea dobînzilor (cupoanelor) aferente obligaţiunilor de stat.

Dacă data la care urmează să se efectueze una din plăţile aferente valorii mobiliare de stat este o zi nelucrătoare, plata se va efectua în prima zi lucrătoare imediat următoare, fără dobîndă suplimentară.

Modul de activitate a dealerilor primari cu clienţii

36. Dealerul primar va aduce la cunoştinţa investitorilor potenţiali informaţia despre piaţa VMS prin afişarea Comunicatelor oficiale de plasare a VMS şi despre rezultatele licitaţiilor recente.

De asemenea, dealerul primar va informa investitorii potenţiali despre necesitatea respectării limitei de procurare a VMS cu acelaşi număr de înregistrare ISIN şi prin intermediul altor dealeri primari.

[Pct.36 completat prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

37. Dealerul primar primeşte cererile investitorilor de cumpărare a VMS (anexa nr.10/ anexa nr.11) din momentul comunicării condiţiilor de desfăşurare a licitaţiei ordinare. Primirea cererilor se încheie în ajunul zilei desfăşurării licitaţiei.

38. Funcţionarul băncii înscrie cererea investitorului în registrul evidenţei cererilor primite şi îi eliberează un aviz analogic formei expuse la anexa nr.6.

Dealerul primar are dreptul să respingă cererea de cumpărare a VMS, dacă ea este perfectată cu abateri de la normele stabilite.

Dealerul primar nu va accepta cereri necompetitive depuse de către investitor în volum mai mare de 300 mii lei pentru VMS cu acelaşi număr de înregistrare (ISIN).

39. Dealerii primari generalizează cererile primite de la investitori şi în ziua desfăşurării licitaţiei prezintă cererea cumulativă la Banca Naţională a Moldovei (anexa nr.4/anexa 4a).

40. Pînă în ziua desfăşurării licitaţiei, dealerul primar încasează mijloacele băneşti ale investitorilor care au prezentat cereri de participare la licitaţie.

Conform înţelegerilor dintre dealeri primari şi investitori asupra încasărilor mijloacelor sus-menţionate, dealerii primari sînt în drept:

1) să rezerveze mijloacele depuse de investitori în suma cererilor;

2) să perceapă în mod incontestabil suma cererilor satisfăcute de pe conturile curente ale investitorilor conform rezultatelor licitaţiei, conform contractelor încheiate.

41. Mijloacele investitorilor rezervate la cererile nesatisfăcute trebuie rambursate de către dealerii primari investitorilor timp de o zi după primirea de la Banca Naţională a Moldovei a avizului despre cererile satisfăcute.

42. Dealerul primar este responsabil pentru distribuirea proporţională a cererilor depuse la licitaţii pentru clienţii săi la procentul anunţat de Banca Naţională.

43. Dealerul primar ţine evidenţa VMS procurate din contul mijloacelor investitorilor în nivelul II al Sistemului de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare în conformitate cu Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei nr.9/08 din 2 februarie 1996.

44. Dealerul primar va trece la conturile investitorilor sumele VMS răscumpărate la valoarea nominală şi dobînzile la obligaţiunile de stat, cel mai tîrziu în termen de o zi lucrătoare după scadenţă.

45. Banca-dealer primar nu va accepta cereri de la investitori pe piaţa primară şi nu va efectua tranzacţii pe piaţa secundară, în cazul în care ea dispune de informaţia că operaţiunea dată va duce la deţinerea de către un investitor a unui volum ce depăşeşte limita stipulată la punctul 8 din prezenta Instrucţiune. În acest scop, fiecare dealer primar va solicita de la investitor declaraţia scrisă privind conformarea acestei limite.

Dealerul primar este obligat să informeze investitorul despre obligaţia acestuia de a vinde VMS procurate peste limita stabilită.

Investitorii care sînt clienţi ai dealerului primar trebuie să fie înştiinţaţi de către acesta că Banca Naţională, în vederea exercitării atribuţiilor sale, poate dezvălui numele investitorilor care nu s-au conformat cerinţelor punctului 8 al prezentei Instrucţiuni.

[Pct.45 completat prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

46. Fiecare dealer primar este obligat la prima solicitare a altui dealer primar şi a clienţilor să organizeze tranzacţionarea VMS pe piaţa secundară la ratele dobînzii de piaţă, în funcţie de nivelul riscului care este disponibil să şi-l asume.

47. Dealerul primar poate să efectueze tranzacţii cu VMS în numele şi din contul clientului numai la dispoziţia confirmată prin semnătura în scris sau semnătura digitală a acestuia. În cazul în care dispoziţia clientului a fost executată sau nu a putut fi îndeplinită, dealerul primar este obligat să înştiinţeze clientul despre aceasta în termen de o zi, în scris, prin fax sau prin alte metode.

Dealerul primar va asigura clientului o bună execuţie a tranzacţiei în condiţiile existente ale pieţei. Contactul cu clienţii trebuie să se facă prin toate filialele şi alte subdiviziuni ale dealerului primar de către persoanele respectiv pregătite - agenţii de vînzări (trader-ii), cerinţele faţă de calificarea acestora fiind prevăzute în strategiile şi procedurile interne ale dealerului primar.

Modul de circulaţie a valorilor mobiliare de stat pe piaţa secundară

48. Tranzacţiile pe piaţa secundară cu VMS emise pe termen scurt vor avea loc pe piaţa extrabursieră, prin intermediul dealerilor primari. Alte instituţii autorizate (participanţi la piaţa primară) pot tranzacţiona VMS pe piaţa secundară doar în/din portofoliul propriu.

49. Tranzacţiile pe piaţa secundară cu VMS pe termen mediu şi lung vor avea loc pe piaţa extrabursieră, prin intermediul dealerilor primari, şi la Bursa de Valori a Moldovei, în cazul includerii acestor VMS în lista celor aflate în circulaţie la Bursa de Valori.

50. În scopul menţinerii pieţei secundare dealerul primar este obligat să afişeze cotaţii ferme zilnic în volum minim stabilit la decizia acestuia pentru minimum trei tipuri de VMS recent plasate la licitaţiile pe piaţa primară sau oricare trei tipuri de VMS disponibile în portofoliul propriu.

Dealerul primar poate afişa cotaţiile respective la obligaţiunile de stat pentru tranzacţionarea lor şi la Bursa de Valori în conformitate cu regulile Bursei de Valori.

[Anexa nr.3 modificată prin Hot. BNM nr.139 din 31.07.2008, în vigoare 12.09.2008]

[Anexa nr.10 modificată prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

[Anexa nr.11 modificată prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

[Anexa nr.15 modificată prin Hot. BNM nr.139 din 31.07.2008, în vigoare 12.09.2008]

[Anexa nr.17 modificată prin Hot. BNM nr.139 din 31.07.2008, în vigoare 12.09.2008]

[Anexa nr.18 introdusă prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

[Anexa nr.19 introdusă prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]

[Anexa nr.20 introdusă prin Hot.BNM nr.202 din 23.10.2008, în vigoare 07.11.2008]