Hotărâri
Hotărîre nr.217 din 04.09.2003 cu privire la modificarea şi completarea Normelor privind operaţiunile de casă în băncile Republicii Moldova
BANCA NAŢIONALĂ
Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Normelor
privind operaţiunile de casă în băncile Republicii Moldova
Nr.217 din 04.09.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.196-199/260 din 12.09.2003
* * *
Întru executarea prevederilor art.11 şi 26 din Legea cu privire la
Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 şi în scopul
specificării procedurii de comercializare a monedelor jubiliare şi
comemorative la Banca Naţională a Moldovei, cît şi asigurării în timp
util şi operativ a băncilor comerciale şi filialelor acestora cu numerar
pentru derularea normală a operaţiunilor de casă, Consiliul de
administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
I. Se modifică şi se completează Normele privind operaţiunile de
casă în băncile Republicii Moldova, aprobate prin hotărîrea Consiliului
de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.47 din 25 februarie
2000 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.21-23 (570-572) din 29
februarie 2000), după cum urmează:
1. Punctul 103, în final, se completează cu un alineat nou avînd
următorul conţinut: "Primirea monedelor jubiliare şi comemorative la BNM
se efectuează în baza cecului de numerar la valoarea nominală a
monedelor, iar diferenţa dintre preţul de livrare şi valoarea lor
nominală se achită în prealabil de către bănci prin dispoziţie de plată".
2. În punctul 105 alineatul întîi, după cuvîntul "bănci" va urma
cuvîntul "(filiale)" în continuare după text.
După primul alineat se introduce un alineat nou cu următorul
conţinut: "În baza unui contract încheiat între centralele băncilor,
filialele băncilor vor distribui excedentul de numerar între filialele
aceleiaşi bănci, iar în lipsa necesităţii acestora în numerar,
filialelor altor bănci amplasate în aceeaşi localitate sau în
localităţile din apropiere".
3. Punctul 106, în final, se completează cu două alineate noi avînd
următorul conţinut:
"Banca destinatară în aceeaşi etapă a zilei operaţionale în care a
primit numerarul va întocmi "Dispoziţia de plată" în valoarea
numerarului primit, iar în baza ei "Dispoziţia de plată centralizatoare
electronică" şi va transmite fişierele cu informaţia bancară la Banca
Naţională a Moldovei conform prevederilor Regulamentului privind plăţile
interbancare în Republica Moldova.
Banca expeditoare la primirea informaţiei rezultante a calculului
ordinar de decontare a plăţilor interbancare electronice prin sistemul
transport date interbancare de la Centrul de Procesare al Băncii
Naţionale a Moldovei, va efectua în aceeaşi etapă a zilei operaţionale
fără reţineri nejustificate înregistrările contabile corespunzătoare şi
va informa operativ filiala care a eliberat numerarul".
II. Controlul asupra executării prezentei hotărîri îl exercită
Direcţia tezaur şi operaţiuni de casă.
III. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
PREŞEDINTELE
CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI Leonid TALMACI
Chişinău, 4 septembrie 2003.
Nr.217.