Hotărîre nr.22 din 30.06.97 privind constituiţionalitatea unor articole din Codul de procedură penală

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE privind constituiţionalitatea unor articole din Codul de procedură penală* Nr.22 din 30.06.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.46-47/26 din 17.07.1997 * * * *În redacţia Legii nr. 258-XIII din 3 noiembrie 1994 (Monitorul Oficial, 1994, nr.19, art.204), Legii din 8 decembrie 1995 (Monitorul Oficial, 1996, nr.8-9, art.82). ÎN NUMELE REPUBLICII MOLDOVA Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Nicolae OSMOCHESCU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, şi a deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova Ala Mîndîcanu, Mihai Ghimpu, Simion Certan şi Andrei Iuri-Apostol (Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor), - autorii sesizării, reprezentanţilor Parlamentului Republicii Moldova - deputatului în Parlament Victor Cecan, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, a şefului Direcţiei juridice a Parlamentului Ion Creangă, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu prvire la Curtea Constituţională a examinat în şedinţă plenară dosarul privind controlul constituţionalităţii art. 43 alin. 1-3, art. 46 pct. 5) şi art. 195/2 alin. 4 şi 5 din Codul de procedură penală. Temei pentru examinarea dosarului, conform art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a servit sesizarea deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova Mihai Ghimpu, (Lidia Istrati), Ala Mîndîcanu, Simion Certan şi Andrei Iuri-Apostol (Blocul Ţăranilor şi Intelectualilor), acceptată spre examinare în fond şi inclusă în ordinea de zi prin Decizia Curţii Constituţionale din 21 martie 1997. În procesul examinării preliminare a sesizării grupului de deputaţi în Parlament Curtea Constituţională a solicitat şi a primit punctul de vedere pe marginea sesizării al Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, Curţii Supreme de Justiţie, Procuraturii Generale, Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi Prezidiului Colegiului Avocaţilor. Ministerul Securităţii Naţionale nu a comunicat punctul său de vedere. Examinînd sesizarea în cauză, materialele dosarului şi audiind argumentele părţilor expuse în proces, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: În redacţia Legii pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală nr. 258-XIII din 3 noiembrie 1994 art. 43 alin. 1 din Codul menţionat prevede că "apărătorul ales sau numit din oficiu este admis să participe la proces din momentul punerii sub învinuire, iar în cazul reţinerii sau arestării bănuitului sau învinuitului - din momentul comunicării lui a procesului-verbal de reţinere sau prezentării mandatului de arest, însă nu mai tîrziu de douăsprezece ore din momentul reţinerii sau arestării". Art. 195/2 din Codul de procedură penală privind controlul judiciar al legalităţii mandatului de arest în alin. 4 şi 5 prevede că controlul judiciar al legalităţii arestului se efectuează în şedinţă închisă cu participarea procurorului, apărătorului, dacă acesta participă la proces, sau a reprezentantului legitim al persoanei deţinute sub arest. Neprezentarea nemotivată a părţilor, înştiinţate din timp despre data examinării plîngerii asupra mandatului de arest, nu constituie un obstacol pentru efectuarea controlului judiciar. La 13 martie 1997 deputaţii în Parlamentul Republicii Moldova Mihai Ghimpu, (Lidia Istrati), Ala Mîndîcanu, Simion Certan şi Andrei Iuri-Apostol au sesizat Curtea Constituţională asupra neconstituţionalităţii actelor normative sus-menţionate. În sesizare autorii susţin că participarea la proces a apărătorului, ales sau numit din oficiu, numai din momentul punerii sub învinuire, iar în cazul reţinerii sau arestării bănuitului sau învinuitului - din momentul comunicării lui a procesului-verbal de reţinere sau prezentării mandatului de arest, contravine dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Constituţie, în care este stipulat că părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului. Neconstituţionalitatea sintagmei din art. 195/2 alin. 4 "...dacă acesta (apărătorul) participă la proces" şi a prevederilor art. 195/2 alin. 5 din Codul de procedură penală se motivează în sesizare prin faptul că, potrvit art. 26 alin. (3) şi art. 25 alin. (5) din Constituţie, părţile în tot cursul procesului au dreptul să fie asistate de un avocat şi motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu. În cadrul şedinţei plenare autorii sesizării au susţinut că sînt neconstituţionale şi prevederile art. 43 alin. 2 şi 3, art. 46 pct. 5, art. 388 alin. 2 din Codul de procedură penală, care de asemenea prevăd participarea apărătorului la procesul penal de la un anumit moment (reţinerea, arestarea, înaintarea învinuirii). Examinînd sesizarea grupului de deputaţi, materialele anexate la dosar, şi raportînd textele legale, a căror constituţionalitate este contestată, la dispoziţiile Constituţiei, Curtea Constituţională reţine următoarele: Potrivit art. 26 din Constituţie dreptul la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale şi în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. În art. 25 alin. (5) din Legea Supremă este stipulat că motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat. Normele constituţionale menţionate corespund întru totul prevederilor Pactului Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice (art. 14 alin. 3 lit. d)) şi Convenţiei Europene privind Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (art. 5 alin. 2, art. 6 alin. 3 lit. a) şi c)). În opinia autorilor sesizării, dispoziţiile art. 43 alin. 1-3 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 26 alin. (3) din Constituţie, deoarece apărătorul (avocatul), ales sau numit din oficiu, nu este admis să participe la proces din momentul pornirii procesului penal. Curtea Constituţională consideră critica dispoziţiilor art. 43 alin. 1 din Codul de procedură penală, formulată în sesizare, drept neîntemeiată (cu excepţia sintagmei "...însă nu mai tîrziu de 12 ore din momentul reţinerii sau arestării"), deoarece se bazează pe interpretarea incorectă a sintagmei "în tot cursul procesului" din art. 26 alin. (3) al Constituţiei. Sintagma constituţională "în tot cursul procesului", nu poate fi interpretată în sensul că procurorul, anchetatorul penal şi organul de cercetare penală sînt obligaţi să admită participarea apărătorului la procesul penal din momentul intentării lui. Interpretarea logico-gramaticală a textului art. 26 alin. (3) al Constituţiei permite să se tragă concluzia că persoana bănuită sau învinuită de comiterea infracţiunii are dreptul să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, în tot cursul anchetei preliminare numai în cazurile dacă bănuitul sau învinuitul sînt depistaţi şi recunoscuţi oficial ca atare în conformitate cu art.41/1 şi 42 din Codul de procedură penală. Acest punct de vedere corespunde întru totul dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Constituţie, care prevăd prezenţa la proces a unui avocat, ales sau numit din oficiu, din momentul reţinerii, arestării şi înaintării învinuirii. Este de menţionat că practica anchetei preliminare demonstrează că în multe cazuri persoanele, care au comis infracţiuni, nu sînt depistate timp îndelungat şi chiar nu sînt depistate deloc. Prin urmare, participarea apărătorului la asemenea procese penale din momentul pornirii lor, cum se susţine în sesizare, ar fi un nonsens. În afară de aceasta, art. 26 alin. (3) din Constituţie prevede că părţile au dreptul să fie asistate de un avocat în tot cursul procesului examinării dosarelor civile, administrative şi altor chestiuni. Conform art. 25 alin. (5), motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu, ceea ce înseamnă că la examinarea dosarelor penale legislatorul are în vedere participarea avocatului de la un anumit moment (momentul reţinerii, arestării, înaintarea învinuirii). Curtea Constituţională nu poate reţine nici argumentele din sesizare despre neconstituţionalitatea sintagmei "...dacă acesta (apărătorul) participă la proces" din art.195/2 alin. 4 din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 195/2 alin. 4 din Codul de procedură penală, conform cărora controlul judiciar al legalităţii arestului se exercită în şedinţă închisă cu participarea apărătorului numai în cazul, dacă acesta participă la proces, nu contravin normelor constituţionale la acest capitol. Legea Supremă garantează dreptul la apărare şi nu obligaţiunea persoanei de a se apăra. Dreptul fiecărui om să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale este prevăzut în art. 26 alin. (2) din Constituţie. Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice prevede de asemenea că fiecare persoană are dreptul să se apere de învinuirea înaintată de sine stătător sau cu ajutorul unui apărător ales. Dacă ţinem cont de faptul că, potrivit art. 45 alin. 3 din Codul de procedură penală, bănuitul, învinuitul şi inculpatul au dreptul oricînd, în cursul procesului, să renunţe la apărător, reiese că în majoritatea cazurilor participarea apărătorului la proces depinde de voinţa bănuitului, învinuitului şi a inculpatului. Aceasta se referă şi la cazurile, în care legislaţia în vigoare prevede participarea obligatorie a apărătorului la procesul penal. În acest caz se va ţine cont de clauzele art. 43 alin. 2 şi 3 şi art. 44 din Codul de procedură penală. O problemă de cu totul alt ordin o constituie declaraţia de renunţare la apărare, făcută de minor, precum şi de bănuit, învinuit, inculpat, care din cauza defectelor fizice ori mintale nu-şi poate exercita singur dreptul la apărare. Ea poate fi respinsă de persoana care efectuează cercetarea penală, de anchetator, procuror şi de instanţa de judecată. Deci cele expuse mai sus demonstrează că apărătorul nu participă la fiecare proces penal, prin urmare, sintagma din art.195/2 alin. 4 din Codul de procedură penală "...dacă acesta (apărătorul) participă la proces" nu contravine dispoziţiilor art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (3) din Constituţie şi art. 14 pct. 3 lit. d) din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice. Pentru considerentele sus-menţionate, Curtea Constituţională nu poate reţine nici argumentele autorilor sesizării despre neconstituţionalitatea prevederilor art. 195/2 alin. 5 din Codul de procedură penală, potrivit cărora neprezentarea nemotivată a părţilor (inclusiv a apărătorului), înştiinţate din timp despre data examinării plîngerii nu constituie un obstacol pentru efectuarea controlului judiciar. Efectuînd controlul judiciar al legalităţii mandatului de arestare, instanţa de judecată dispune de plîngerea persoanei arestate sau a apărătorului împotriva eliberării de către procuror a mandatului de arestare, precum şi de toate materialele dosarului, care confirmă legalitatea aplicării deţinerii sub arest, şi de explicaţiile persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal sau ale procurorului (art.195/1 din Codul de procedură penală). În conformtiate cu art. 116 alin. (1) din Constituţie şi art. 10 alin. 1 din Codul de procedură penală la înfăptuirea justiţiei în cauzele penale judecătorii instanţelor judecătoreşti sînt independenţi, imparţiali şi se supun numai legii. Judecătorii judecă cauzele penale în baza legislaţiei în vigoare şi în condiţii care exclud orice presiune asupra lor. Aceasta înseamnă că instanţa de judecată nu este obligată să ia în consideraţie argumentele părţilor la proces (inclusiv ale procurorului, apărătorului etc.), este liberă în aprecierea probelor şi independentă de oricare influenţă. Prin urmare, neprezentarea nemotivată a părţilor la şedinţa judiciară (inclusiv a apărătorului, dacă acesta participă la proces), înştiinţate din timp despre data examinării plîngerii asupra legalităţii mandatului de arestare, evident, nu constituie un obstacol pentru efectuarea controlului judiciar. Mai mult, instanţa de judecată în asemenea cazuri (neprezentarea părţilor la şedinţă) este în drept, dacă aceasta o cer interesele justiţiei, de a dispune prezenţa obligatorie a părţilor la şedinţa judiciară. Pentru considerentele menţionate mai sus nu pot fi recunoscute neconstituţionale nici prevederile art. 43 alin. 2 şi 3 şi art. 46 pct. 5 din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea Constituţională consideră că sintagma "...însă nu mai tîrziu de 12 ore din momentul reţinerii sau arestării" din art. 43 alin. 1 din Codul de procedură penală nu corespunde art. 25 alin. (5) din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea - în cel mai scurt termen. Curtea Constituţională nu a supus controlului constituţionalităţii prevederile art. 388 alin. 2 din Codul de procedură penală, dat fiind faptul că această normă de drept este adoptată prin Legea din 20 iulie 1994 (Monitorul Oficial, 1994, nr. 10, art. 88). Conform art. 31 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională controlului constituţionalităţii pot fi supuse numai actele normative adoptate după 27 august 1994, data intrării în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova. Avînd în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, conducîndu-se de prevederile art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Dispoziţiile art. 43 alin. 1-3 (cu excepţia sintagmei "...însă nu mai tîrziu de douăsprezece ore din momentul reţinerii sau arestării"), art. 46 pct. 5, sintagma "...dacă acesta participă la proces" din art. 195/2 alin. 4, precum şi prevederile art.195/2 alin. 5 din Codul de procedură penală sînt constituţionale. 2. Sintagma "...însă nu mai tîrziu de douăsprezece ore din momentul reţinerii sau arestării" din dispoziţiile art. 43 alin. 1 din Codul de procedură penală este neconstituţională. 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi atacată, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedintele Curţii Constituţionale Pavel BARBALAT Chişinău, 30 iunie 1997. Nr. 22.