Hotărîre nr.2201 din 04.10.2013 cu privire la sesizarea Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat privind starea de incompatibilitate a unor consilieri din Consiliul comunal Piatra, raionul Orhei
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la sesizarea Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat
privind starea de incompatibilitate a unor consilieri din Consiliul
comunal Piatra, raionul Orhei
nr. 2201 din 04.10.2013
(în vigoare 04.10.2013)
Monitorul Oficial nr.284-289 art.1809 din 06.12.2013
* * *
Prin sesizările din 14 mai 2013, însoţite de documente, Oficiul teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a informat Comisia Electorală Centrală asupra stării de incompatibilitate în care s-ar afla consilierii Copăceanu Ion, ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Buracovschi Ala, aleasă pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, indicîndu-se prevederile de la art.7 alin.(1) lit.d) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, conform căreia mandatul de consilier este incompatibil cu calitatea de şef, de şef adjunct în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale). Din materialele prezentate se constată că dl Copăceanu Ion ocupă simultan funcţia de director al Casei de cultură din comuna Piatra din 2 mai 1991, iar dna Buracovschi Ala – funcţia de director al grădiniţei de copii din localitate din 1 noiembrie 1984, deţinînd totodată mandate de consilier în Consiliul comunal Piatra, raionul Orhei.
Pe parcursul examinării de către Comisia Electorală Centrală a materialelor, s-a constatat că prevederea legală sus-numită privind situaţiile de incompatibilitate a constituit obiectul sesizării la Curtea Constituţională.
La 16 iulie 2013 Curtea Constituţională a adoptat hotărîrea nr.19 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi ale art.7 din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, în redacţia Legii nr.168 din 11 iulie 2012. Curtea a opinat că prevederile legale care stabilesc incompatibilităţile mandatului alesului local, de la lit.c) şi d) ale alin.(1) art.7 din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000, în redacţia Legii nr.168 din 11 iulie 2012, astfel cum au fost interpretate prin Legea nr.263 din 16 noiembrie 2012, nu se aplică aleşilor locali, care şi-au obţinut mandatul în urma alegerilor locale desfăşurate pînă la data intrării în vigoare a Legii nr.168 din 11 iulie 2012 pentru modificarea Legii nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local – 14 septembrie 2012.
Astfel, avînd în vedere că atît obţinerea mandatelor de consilier, cît şi ocuparea funcţiilor au avut loc anterior intrării în vigoare a modificărilor privind situaţiile de incompatibilitate la Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000, în temeiul art.18 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se respinge ca nefondată sesizarea Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat privind starea de incompatibilitate a consilierilor Copăceanu Ion, ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi Buracovschi Ala, aleasă pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova din Consiliul comunal Piatra, raionul Orhei.
2. Hotărîrea se remite spre informare Oficiului teritorial Orhei al Cancelariei de Stat şi Consiliului comunal Piatra, raionul Orhei.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Chişinău, 4 octombrie 2013. | |
| Nr.2201. |