BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.2239 din 22.10.2013 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Voinova, raionul Străşeni

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.10.2013

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unor mandate de consilier

în Consiliul sătesc Voinova, raionul Străşeni

nr. 2239  din  22.10.2013

 (în vigoare 22.10.2013) 

Monitorul Oficial nr.304-310 art.1905 din 27.12.2013

* * *

Consiliul sătesc Voinova, prin decizia nr.4/8 din 30 septembrie 2013, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierilor Şveţ Ion ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, Belostecinic Ion şi Chiminjer Leonid aleşi pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, au devenit vacante trei mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Voinova le revin candidaţilor supleanţi Barbă Iulia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, Şveţ Ana şi Şveţ Constantin de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Listele candidaţilor supleanţi au fost confirmate prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 27 iunie 2011.

În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa a trei mandate de consilier în Consiliul sătesc Voinova.

2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Voinova, raionul Străşeni, candidaţilor supleanţi Barbă Iulia de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, Şveţ Ana şi Şveţ Constantin de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.