Hotărîre nr.224 din 20.11.2008 cu privire la retragerea licenţei pentru desfăşurarea activităţii casei de schimb valutar "Investitorul de Nord" S.R.L.
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Î R E
cu privire la retragerea licenţei pentru desfăşurarea activităţii
casei de schimb valutar “Investitorul de Nord” S.R.L.
nr. 224 din 20.11.2008
(în vigoare 20.11.2008)
Monitorul Oficial nr.211-212 art.646 din 28.11.2008
* * *
Ca rezultat al controlului pe teren efectuat de către angajaţii Direcţiei monitorizare şi control valutar a Departamentului operaţiuni valutare şi relaţii externe asupra activităţii casei de schimb valutar “Investitorul de Nord” S.R.L., amplasată pe adresa: mun.Bălţi, str.Ştefan cel Mare, 57 (actul de control nr.005309 din 6 noiembrie 2008), s-a constatat insuficienţa mijloacelor băneşti circulante în decursul zilei operaţionale.
Ca urmare a încălcării prevederilor pct.5.2 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea pe teritoriul Republicii Moldova a caselor de schimb valutar şi punctelor de schimb de pe lîngă hoteluri nr.10018-20 din 6 mai 1994 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.62-64, art.107), cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art.51 şi 75 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57, art.624), cu modificările şi completările ulterioare, şi pct.10.1.1 lit.d), pct.10.4.1 lit.e) din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea pe teritoriul Republicii Moldova a caselor de schimb valutar şi punctelor de schimb de pe lîngă hoteluri nr.10018-20 din 6 mai 1994, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
1. A retrage licenţa pentru desfăşurarea activităţii casei de schimb valutar “Investitorul de Nord” S.R.L., amplasată pe adresa: mun.Bălţi, str.Ştefan cel Mare, 57.
2. Casa de schimb valutar “Investitorul de Nord” S.R.L., nu mai tîrziu de următoarea zi lucrătoare din momentul primirii prezentei hotărîri, va înceta activitatea sa şi va prezenta la Banca Naţională a Moldovei originalul licenţei.
3. Controlul asupra executării prezentei hotărîri îl exercită Departamentul operaţiuni valutare şi relaţii externe.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE | |
| AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI | Leonid TALMACI |
Chişinău, 20 noiembrie 2008. |
|
| Nr.224. |