BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.23 din 29.05.2012 privind Raportul auditului bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi gestionării patrimoniului public din raionul Glodeni pe anul 2011

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.05.2012

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

privind Raportul auditului bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi

gestionării patrimoniului public din raionul Glodeni pe anul 2011

nr. 23  din  29.05.2012

 (în vigoare 13.07.2012) 

Monitorul Oficial nr.143-148 art.18 din 13.07.2012

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa vicepreşedintelui raionului Glodeni dl T.Lupaşcu, şefului Direcţiei generale finanţe a Consiliului raional dl P.Gornea, contabilului-şef al Direcţiei generale finanţe dna L.Cojocaru, consultantului Direcţiei administrarea proprietăţii publice a Agenţiei Proprietăţii Publice de pe lîngă Ministerul Economiei dna M.Cara, primarilor: or.Glodeni – dl Iu.Bogdan, s.Cajba – dl C.Pascaru, com.Cuhneşti – dl I.Beţişor, s.Duşmani – dl P.Rusu, s.Fundurii Noi – dl P.Apostoliuc, s.Sturzovca – dl M.Guţu, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi gestionării patrimoniului public din raionul Glodeni pe anul 2011.

________________

1 M.O., 2008, nr.237-240, art.864.

Misiunea de audit s-a realizat în temeiul art.28, art.30 alin.(4) şi art.31 din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi (pe anii 2011 şi 2012), avînd drept scop verificarea respectării de către autorităţile administraţiei publice locale din raion a prevederilor regulamentare în exerciţiul bugetar; corespunderii cadrului normativ unor proceduri concludente de evaluări şi prognoze fundamentate ale indicatorilor fiscali bugetari; administrării şi integrităţii patrimoniului public.

Auditul s-a efectuat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi2. Probele de audit au fost obţinute prin examinarea rapoartelor privind execuţia bugetară, rapoartelor financiare ale entităţilor auditate, registrelor contabile; verificarea documentelor primare, actelor de recepţie a lucrărilor ce ţin de valorificarea investiţiilor şi de reparaţiile capitale; analiza indicatorilor şi a unor date semnificative; observaţii directe, precum şi prin studierea explicaţiilor persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul entităţilor supuse auditului. Au fost analizate deciziile organelor deliberative şi executive ale UAT.

________________

2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

Examinînd rezultatele auditului, audiind rapoartele prezentate şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţă, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Generalizînd iregularităţile şi neconformităţile admise de autorităţile administraţiei publice locale (în continuare – AAPL) din raionul Glodeni în procesul de administrare a bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi de gestionare a patrimoniului public în anul 2011, reieşind din constatările din Raportul de audit, se menţionează următoarele:

• În perioada auditată, AAPL (de nivelul I şi II) din raion n-au manifestat preocuparea necesară în vederea asigurării unei discipline prudente financiar-bugetare, care să asigure legalitatea şi regularitatea respectivă în procesul bugetar şi gestionarea patrimoniului public, întru realizarea priorităţilor economice şi sociale în cadrul teritoriului administrat. Autorităţile raionale n-au realizat măsuri sistemice în materie de evaluare şi monitorizare a potenţialului economico-financiar, respectiv, n-au asigurat fundamentarea la justa valoare a bazei de impozitare, inclusiv prin evaluarea unor indici fiscali şi bugetari, care ar asigura sustenabilitatea financiară a bugetelor UAT de nivelul I şi II din raion. Totodată, Direcţia generală finanţe (în continuare – DGF) nu şi-a exercitat exhaustiv atribuţiile în cadrul procedural de elaborare a bugetelor locale, nedispunînd de proceduri şi instrumente ce ţin de formarea bazei de impozitare, n-a conlucrat eficient, în acest sens, cu AAPL şi cu organele fiscale, precum şi cu agenţii economici care contribuie semnificativ la formarea veniturilor bugetare, ca urmare diminuînd şi gradul de responsabilitate conferită DGF prin atribuţiile funcţional-instituţionale. În consecinţă, s-au atestat anumite slăbiciuni instituţionale, cum ar fi lipsa sau irelevanţa unor obiective de evaluare credibilă a bazei de impozitare formată din activităţile din teritoriu, lipsa cadrului metodologic adecvat şi a instrumentelor analitice de evaluare a prognozelor bugetare, aferente formării indicatorilor respectivi. Deficienţele respective au condus la neluarea în calcul, în procesul de formare a veniturilor bugetare, a veniturilor de minimum 2,6 mil.lei.

• Calitatea estimărilor în materie de prognoză fiscală, lipsa de derivate analitice, precum şi interacţiunea necorespunzătoare a serviciilor de specialitate cu primăriile s-au scontat cu evaluări sub nivelul potenţialului real, precum şi cu neimpozitări autentice, rezultatul fiind ratarea veniturilor în bugetele locale în sumă totală (estimată de audit) de 7,9 mil.lei. Totodată, managementul defectuos al unor AAPL din raion la administrarea terenurilor proprietate publică n-a permis încasarea la bugetul de stat a compensaţiei respective în legătură cu scoaterea terenurilor din circuitul agricol în sumă totală de 12,9 mil. lei.

• O rezervă semnificativă la acumularea veniturilor o constituie şi restanţele contribuabililor, care, la situaţia din 31.12.2011, au constituit 4,4 mil.lei (inclusiv la bugetul public naţional – 3,6 mil.lei).

• Managementul financiar în gestiunea cheltuielilor bugetare nu s-a încadrat în normele legale prevăzute, în consecinţă fiind admise un şir de nereguli şi abateri de la cadrul regulator, care afectează eficienţa utilizării mijloacelor publice. La originea acestor nereguli s-a aflat neimplementarea prevederilor Legii privind controlul financiar public intern3. Astfel:

________________

3 Legea nr.229 din 23.09.2010 “Privind controlul financiar public intern”.

√ Lipsa unui mecanism bine definit de stabilire a normativelor de cheltuieli în învăţămînt pentru UAT şi a numărului real de beneficiari ai transferurilor din contul bugetului de stat în acest scop a generat faptul că în anul 2011 bugetul raional a beneficiat de transferuri din bugetul de stat în sumă totală de 7,9 mil.lei, acestea fiind utilizate în alte scopuri, inclusiv la majorarea cheltuielilor pentru întreţinerea aparatului administrativ (2,5 mil.lei), cultură (1,4 mil.lei), gospodăria comunală (1,1 mil.lei) etc.

√ La executarea cheltuielilor din bugetele locale pentru retribuirea muncii n-au fost respectate prevederile legale, în anul 2011, în acest scop, fiind utilizate neregulamentar 287,9 mii lei.

√ Se menţionează lipsa, la nivel de raion, a unei strategii de dezvoltare, bazată pe mijloace investiţionale şi capitale, care ar prevedea modalitatea de selectare a obiectivelor, reieşind din priorităţile raionului, necesităţile de mijloace financiare şi posibilele surse de acoperire a cheltuielilor capitale destinate implementării politicilor sectoriale. În aceste condiţii, autorităţile publice locale n-au demonstrat consecvenţă şi durabilitate în realizarea politicilor investiţionale ale raionului. Managementul ineficient în valorificarea mijloacelor destinate investiţiilor şi reparaţiilor capitale, precum şi nerespectarea legislaţiei în vigoare ce ţine de acest domeniu au determinat folosirea neregulamentară a resurselor financiare (268,8 mii lei).

√ La executarea unor cheltuieli din contul bugetului raional nu s-a ţinut cont de competenţele instituţionale în efectuarea cheltuielilor publice, fiind finanţate unele cheltuieli ce nu se încadrează în limitele prevederilor regulamentare, precum şi de modalitatea de delimitare a cheltuielilor, stabilită de legislaţie (2032,8 mii lei).

√ N-a fost respectat cadrul regulator ce ţine de efectuarea cheltuielilor pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale AAPL din raion, aceste cheltuieli necesitînd a fi optimizate.

√ N-au fost respectate prevederile legale în procesul achiziţiilor publice etc.

• Sistemul de management al gestionării patrimoniului public în raion n-a fost subordonat cerinţelor legale, astfel fiind afectat de un şir de deficienţe şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei evidenţe corespunzătoare a patrimoniului public şi a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a dreptului de proprietate; neîncheierea contractelor de comodat privind transmiterea patrimoniului în gestiune; nedeterminarea responsabilităţii manageriale a conducătorilor întreprinderilor pentru buna gestiune a bunurilor încredinţate, lipsa cadrului legal privind majorarea valorii mijloacelor fixe transmise în gestiune economică din contul reparaţiilor capitale din alte surse etc. Toate acestea se datorează inexistenţei în cadrul AAPL a unei politici exhaustive de reglementare a modului de gestionare a patrimoniului public local, care, în consecinţă, lipseşte bugetele UAT de venituri pasibile încasării, necesare pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor legale ale AAPL. Totodată, activitatea iresponsabilă a factorilor de decizie din cadrul AAPL (de nivelul I şi nivelul II) din raion în vederea asigurării regularităţii şi legalităţii administrării patrimoniului public, condiţionată de iregularităţile menţionate, s-a soldat cu gestionarea eronată a patrimoniului public în sumă totală de peste 96,0 mil.lei.

• Managementul contabil necalitativ, exprimat prin înregistrări neconforme ale operaţiunilor financiare, deţinerea de bunuri materiale fără contabilizarea corespunzătoare a valorii acestora, nereguli în decontări, ca rezultat fiind raportate eronat situaţiile patrimoniale.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c), art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi gestionării patrimoniului public din raionul Glodeni pe anul 2011, anexat la prezenta Hotărîre.

2. Prezenta Hotărîre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Consiliului raional Glodeni, preşedintelui raionului, consiliilor locale şi primarilor oraşelor/satelor/comunelor: Balatina, Cajba, Camenca, Ciuciulea, Cobani, Cuhneşti, Danu, Duşmani, Fundurii Noi, Fundurii Vechi, Hîjdieni, Iabloana, Limbenii Noi, Limbenii Vechi, Petrunea, Sturzovca, Ustia, Viişoara şi se cere:

2.1.1. asigurarea implementării recomandărilor auditului, indicate în Raportul de audit, cu determinarea acţiunilor concrete în vederea înlăturării deficienţelor constatate, precum şi stabilirea termenelor şi a persoanelor responsabile de implementarea recomandărilor;

2.1.2. Aparatul preşedintelui raionului, în comun cu autorităţile economice, financiare, fiscale şi cadastrale, să realizeze acţiuni complexe şi coordonate întru evaluarea potenţialului economico-financiar aferent formării bazei de impozitare concludente în aspect teritorial şi de categorie de impozit/taxă;

2.2. Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Glodeni şi se cere confruntarea datelor din sistemul informaţional al Serviciului Fiscal de Stat cu datele primăriilor din raion privind baza de impozitare în vederea evaluării rezervelor de extindere a ariei de percepere a veniturilor fiscale/nefiscale şi îmbunătăţirii gradului de achitare benevolă;

2.3. Ministerului Finanţelor, pentru informare şi luare de atitudine privind activitatea autorităţilor financiare şi fiscale din raionul Glodeni ce ţine de evaluarea şi monitorizarea bazei de impozitare, aferente formării şi mobilizării integre a veniturilor bugetare; necesitatea stabilirii unor reglementări exhaustive în materie de evidenţă contabilă a patrimoniului public (inclusiv a terenurilor);

2.4. Ministerului Economiei, pentru informare şi luare de atitudine privind asigurarea raportării corespunzătoare de către autorităţile administraţiei publice locale a informaţiei privind patrimoniul public gestionat, precum şi a înregistrării corespunzătoare a acestuia în Registrul patrimoniului public;

2.5. Cancelariei de Stat şi Oficiului teritorial Bălţi şi se cere asigurarea controlului administrativ al activităţii autorităţilor administraţiei publice locale de nivelul I şi nivelul II în corespundere cu cadrul legal în vederea neadmiterii încălcărilor şi neajunsurilor constatate în Raportul de audit;

2.6. Guvernului, pentru informare, şi se propune revizuirea cadrului regulator referitor la utilizarea autoturismelor de serviciu de către autorităţile administraţiei publice, în scopul asigurării condiţiilor echitabile şi cheltuielilor optimale pentru toţi funcţionarii de conducere din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale la utilizarea autoturismelor de serviciu şi transportului propriu în interes de serviciu;

2.7. Preşedintelui Republicii Moldova şi Preşedintelui Parlamentului, pentru informare;

2.8. Comisiilor parlamentare: economie, buget şi finanţe; administraţie publică, mediu şi dezvoltare regională, pentru informare.

3. Se ia act că:

3.1. în perioada efectuării auditului, din plăţile achitate neregulamentar la compartimentul retribuirea muncii, inclusiv la plăţile ce derivă din ele, a fost restituită suma de 56,2 mii lei;

3.2. lucrările de reparaţie capitală în sumă de 268,8 mii lei au fost executate integral pînă la data de 8 mai 2012.

4. Despre măsurile întreprinse pentru executarea subpct.2.1.-2.6. din prezenta Hotărîre se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni.

5. Prezenta Hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Aprobat:

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.23 din 29 mai 2012

RAPORTUL

auditului bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale şi gestionării

patrimoniului public din raionul Glodeni pe anul 2011

Lista abrevierilor

INTRODUCERE

Raionul Glodeni este situat în nord-vestul republicii şi are o suprafaţă de 754,18 km2 (inclusiv: terenuri agricole – 407,91 km2, terenuri ale fondului silvic – 560,11 km2, terenuri ale fondului apelor – 30,67 km2, terenuri destinate industriei – 9,44 km2 etc.). Populaţia raionului Glodeni, la 01.01.2011, a constituit 59,2 mii locuitori, inclusiv: urbană – 10,1 mii locuitori şi rurală – 49,1 mii locuitori.

Administraţia publică locală a raionului Glodeni, formată în baza Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova1, activează conform Legii privind administraţia publică locală2 sub propria responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, administrînd o parte importantă din necesităţile colectivităţii locale.

________________

1 Legea nr.764-XV din 27.12.2001 “Privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova” (cu modificările şi completările ulterioare).

2 Legea nr.436-XVI din 28.12.2006 “Privind administraţia publică locală” (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.436-XVI din 28.12.2006).

Pornind de la domeniile de activitate a AAPL, stabilite prin Legea nr.435-XVI din 28.12.20063, competenţele şi responsabilităţile AAPL sînt divizate în două niveluri: nivelul I – competenţele autorităţilor publice care sînt constituite şi activează pe teritoriul oraşului, comunei sau satului, pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor colectivităţilor locale; nivelul II – competenţele autorităţilor publice care sînt constituite şi activează pe teritoriul raionului pentru promovarea intereselor şi soluţionarea problemelor populaţiei UAT.

________________

3 Legea nr.435-XVI din 28.12.2006 “Privind descentralizarea administrativă” (cu modificările şi completările ulterioare).

Conform prevederilor Legii nr.397-XV din 16.10.20034 (art.30), funcţia de executor principal de buget este exercitată de preşedintele raionului, primarii oraşelor/satelor/comunelor.

________________

4 Legea nr.397-XV din 16.10.2003 “Privind finanţele publice locale” (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.397-XV din 16.10.2003).

Raionul Glodeni este persoană juridică de drept public şi dispune, în condiţiile legii, de un patrimoniu distinct de cel al statului şi al altor unităţi administrativ-teritoriale, iar ca unitate administrativ-teritorială este format din 6 comune, 12 sate şi oraşul Glodeni, grupate în 19 primării.

Unitatea administrativ-teritorială, în conformitate cu prevederile legale, beneficiază de autonomie decizională, organizatorică, gestionară şi financiară şi are dreptul la iniţiativă în ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.

În perioada supusă auditului, din bugetele UAT ale raionului Glodeni au fost finanţaţi 176 de ordonatori terţiari de credite, inclusiv instituţii: preşcolare – 29; învăţămînt primar – 2; învăţămînt secundar general – 26; învăţămînt neatribuit altor grupe – 26; biblioteci – 29; muzee – 6; case de cultură şi cluburi – 27; alte instituţii – 31 etc.

La 1 ianuarie 2011, numărul angajaţilor în domeniile finanţate din bugetele UAT ale raionului Glodeni a constituit 2465 de unităţi, inclusiv în: autorităţile executive – 150; menţinerea ordinii publice – 57; instituţii preşcolare – 463; învăţămînt primar – 31, învăţămînt secundar – 1159; învăţămînt neatribuit altor grupe – 175; biblioteci – 65; muzee – 11; case de cultură şi cluburi – 85; alt personal – 269.

În raion activează 7049 de agenţi economici, inclusiv: 5854 – gospodării ţărăneşti; 565 – întreprinderi individuale, 339 – societăţi cu răspundere limitată şi 311 – alţi agenţi economici.

Cadrul normativ şi legislativ relevant

Bazele juridice, organizatorice şi financiare de formare şi utilizare a bugetului raional sînt reglementate de: Legea nr.397-XV din 16.10.2003; Legea nr.847-XIII din 24.05.19965; Legea nr.436-XVI din 28.12.2006; Regulamentul Consiliului raional Glodeni, precum şi de alte acte legislative şi normative privind politica bugetar-fiscală.

________________

5 Legea nr.847-XIII din 24.05.1996 “Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar” (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.847-XIII din 24.05.1996).

Evidenţa contabilă în AAPL auditate este reglementată de Legea nr.113-XVI din 27.04.20076, Instrucţiunile aprobate prin Ordinele ministrului finanţelor nr.51 din 16.08.20047, nr.85 din 09.10.19968, nr.93 din 19.07.20109 şi nr.94 din 19.07.201010, precum şi de alte acte cu caracter normativ.

________________

6 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007).

7 Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă a execuţiei bugetului raional, municipal Bălţi, municipal Chişinău şi bugetului central al unităţii teritorial-autonome cu statut juridic special în direcţiile finanţe, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.51 din 16.08.2004 (cu modificările şi completările ulterioare).

8 Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 09.10.1996 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 09.10.1996 ). Abrogată la 03.08.2010, prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010.

9 Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010).

10 Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în contabilităţile centralizate din cadrul primăriilor satelor (comunelor) oraşelor, aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Instrucţiunea aprobată prin Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010).

Contextul general privind executarea bugetelor UAT din raionul Glodeni pe anul 2011

Totalitatea bugetelor UAT (de nivelul I şi II) din raion, care include veniturile şi cheltuielile necesare pentru exercitarea funcţiilor ce ţin de competenţa AAPL, conform legislaţiei în vigoare, şi a celor delegate de Guvern, se prezintă în tabelul ce urmează:

În anul 2011, veniturile bugetelor UAT (de nivelul I şi nivelul II) din raion au fost executate în sumă totală de 126528,7 mii lei, iar cheltuielile – respectiv, de 136414,0 mii lei. Astfel, pe parcursul anului, rata de creştere a cheltuielilor a depăşit încasările la venituri cu 7,8%, ceea ce a dus la înregistrarea unui deficit bugetar în sumă de 9885,3 mii lei. În scopul echilibrării bugetului raionului, pentru acoperirea deficitului au fost efectuate rectificări, sursele de finanţare fiind soldul mijloacelor financiare format în urma execuţiei bugetare 2010 (15267,6 mii lei), precum şi din contul veniturilor încasate în decursul anului din vînzarea şi privatizarea proprietăţii publice (2040,1 mii lei).

Bugetele UAT (de nivelul I şi nivelul II) din raion, la venituri, în anul 2011, au fost executate la nivel de 99,2% faţă de indicii rectificaţi, ponderea cea mai semnificativă (analogic anilor precedenţi) revenind transferurilor de la bugetul de stat – 79,9%. Odată cu majorarea transferurilor de la bugetul de stat pentru ultimii 3 ani, s-a înregistrat o tendinţă de descreştere a veniturilor proprii, a căror pondere în structura totală a veniturilor bugetului raionului pe anul 2011 constituie 20,0%, sau 25402,3 mii lei, ceea ce este cu 4687,7 mii lei şi, respectiv, cu 1843,3 mii lei mai puţin faţă de anii 2009 şi 2010.

În anul 2011, cheltuielile de casă (în total, pe bugetele UAT de nivelul I şi nivelul II din raion), comparativ cu indicii rectificaţi, au fost executate la nivel de 94,8%. Prin prisma clasificaţiei funcţionale, ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor bugetului raionului revine cheltuielilor pentru: învăţămînt – 59,7%, asigurarea şi asistenţa socială – 14,3%, pentru care nivelul de executare a indicilor planificaţi variază, respectiv, de la 96,8% pînă la 97,1%. Cel mai scăzut nivel de executare a indicilor rectificaţi s-a înregistrat la gr.8 “Cultura, arta, sportul si activităţile pentru tineret” – 90,1%, gr.13 “Industria şi construcţiile” – 78,8 %, gr.15 “Gospodăria comunală şi gospodăria de exploatare a fondului de locuinţe” – 92,0%.

Prin prisma clasificaţiei economice, în anul 2011, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor bugetului raionului o deţin cheltuielile pentru: retribuirea muncii şi plăţile corespunzătoare care derivă din acestea – 54,7%, plata mărfurilor şi serviciilor – 20,6%, transferurile curente – 10,6%. Cel mai scăzut nivel de executare a planului rectificat, prin prisma clasificaţiei economice, s-a înregistrat la art.243 “Reparaţii capitale” – 79,2%, art.241 “Investiţii capitale” – 90,8%, art.242 “Procurarea mijloacelor fixe” – 92,5%. Informaţii detaliate privind veniturile şi cheltuielile bugetelor UAT din raionul Glodeni sînt prezentate în Anexele nr.1-7 la prezentul Raport.

Datoriile debitoare ale raionului, pe perioada anilor 2010-2012, s-au majorat de 1,2 ori, la situaţia din 01.01.2012 constituind 363,1 mii lei, din care datoriile bugetelor UAT de nivelul I – 328,4 mii lei (90,4%), inclusiv datoria cu termenul de prescripţie expirat a primăriei Ciuciulea în sumă totală de 17,0 mii lei (pentru editarea cărţii satului din anul 2003; actualmente se află în litigiu).

Pe parcursul anului 2010, datoria creditoare totală pe raion s-a micşorat, faţă de anul 2009, cu 157,7 mii lei, în anul 2011 înregistrînd majorări cu 888,3 mii lei, la situaţia din 01.01.2012, constituind 8197,5 mii lei, din care datoriile bugetelor UAT de nivelul I – 6040,3 mii lei (73,7%).

METODOLOGIA ŞI DOMENIUL DE APLICARE A AUDITULUI

Auditul bugetului raionului Glodeni a fost realizat în conformitate cu Standardele de audit ale Curţii de Conturi11, bazîndu-se pe o abordare orientată spre evaluarea conformităţii execuţiei bugetare, cu aplicarea unor proceduri caracteristice atît auditului regularităţii, cît şi auditului performanţei.

________________

11 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.58 din 28.12.2009 “Despre aprobarea Standardelor generale de audit şi Standardelor auditului regularităţii”.

Pentru a ghida activitatea de audit şi a cuprinde aspectele ce ţin de execuţia bugetelor UAT din raion referitor la planificarea, executarea veniturilor şi a cheltuielilor bugetelor, precum şi aspectele ce ţin de evidenţa şi raportarea situaţiilor patrimoniale ale UAT, au fost elaborate următoarele obiective de audit:

• Obiectivul I: Au elaborat şi au executat UAT partea de venituri a bugetelor în conformitate cu Legea privind finanţele publice locale şi cu alte acte normative în vigoare?

• Obiectivul II: Au executat UAT bugetul aprobat în conformitate cu Legea privind finanţele publice locale şi cu actele legislative şi normative aplicabile, precum şi au înregistrat în modul corespunzător cheltuielile şi au asigurat faptul ca cheltuielile respective să corespundă actelor legislative şi normative aplicabile?

• Obiectivul III: Au raportat UAT în modul corespunzător, au întreţinut şi au protejat adecvat mijloacele sale fixe şi patrimoniul?

Potrivit pragului de semnificaţie şi riscurilor determinate la etapa de planificare a auditului, acţiunile de audit au fost efectuate la următoarele entităţi: Aparatul preşedintelui raionului; Direcţia generală finanţe; Direcţia generală învăţămînt, tineret şi sport; Secţia cultură; Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei, 17 UAT12 etc.

________________

12 Primăriile: com.Balatina, s.Cajba, com.Camenca, s.Cobani, com.Cuhneşti,com.Danu, s.Duşmani, s.Fundurii Noi. s.Fundurii Vechi, or.Glodeni, s.Hîjdieni, s.Limbenii Noi, s.Limbenii Vechi, s.Petrunea, s.Sturzovca, s.Ustia, com.Viişoara.

Întru realizarea obiectivelor auditului şi colectarea probelor de audit, s-au efectuat următoarele proceduri de audit:

• Au fost analizate deciziile organelor deliberative şi executive ale UAT în vederea stabilirii nivelului de executare a acestora.

• S-a verificat dacă veniturile pasibile încasării în bugetele UAT au fost planificate şi încasate regulamentar.

• Au fost revizuite procesul şi procedurile de achiziţie publică pentru verificarea conformităţii acestora cu normele regulamentare.

• În baza eşantionării, s-a verificat dacă unele cheltuieli bugetare semnificative ce ţin de retribuirea muncii, procurarea mărfurilor şi serviciilor, reparaţii şi investiţii capitale sînt legale şi conforme.

• Au fost verificate situaţiile patrimoniale raportate de către UAT, acestea fiind confruntate cu documentele contabile şi înregistrările financiare respective.

• S-au aplicat diferite proceduri analitice, precum şi s-au efectuat alte teste de fond, totodată fiind solicitată şi confruntată informaţia de la IFS pe raionul Glodeni, DS Glodeni, OCT Glodeni, întreprinderile municipale.

• Au fost realizate interviuri cu angajaţii autorităţilor administraţiei publice locale privind funcţionarea controalelor interne asupra anumitor aspecte de activitate.

CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Obiectivul I: Au elaborat şi au executat UAT partea de venituri a bugetelor în conformitate cu Legea privind finanţele publice locale şi cu alte acte normative în vigoare?

Pornind de la faptul că elaborarea bugetului este etapa în care se determină interacţiunea dintre mobilizarea veniturilor şi atingerea obiectivelor propuse spre realizare, autorităţile administraţiei publice locale urmează să efectueze o analiză amplă şi complexă asupra potenţialului economico-financiar aferent formării bazei impozabile şi, respectiv, veniturilor bugetare – în general, inclusiv proprii – în particular. Or prezenţa unor slăbiciuni instituţionale, cum ar fi lipsa sau irelevanţa unor obiective de evaluare credibilă a bazei de impozitare formată din activităţile din teritoriu, lipsa cadrului metodologic adecvat şi a instrumentelor analitice de evaluare a prognozelor bugetare, aferente formării indicatorilor respectivi, precum şi, nu în ultimul rînd, exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor de către personalul angajat în acest proces, au subminat capacitatea de formare a prognozelor şi de planificare a veniturilor proprii în bugetele locale. Deficienţele respective au condus la neluarea în calcul la formarea părţii de venituri a bugetelor locale a veniturilor în sumă totală de minimum 2,6 mil.lei.

Potrivit prevederilor art.35 din Legea nr.397-XV din 16.10.2003, autorităţile executive ale UAT sînt responsabile de asigurarea colectării integrale şi în termenele stabilite a veniturilor proprii. Incapacitatea atestată în calitatea estimărilor de prognozare bugetară, iresponsabilitatea şi lipsa de interes a AAPL privind extinderea veniturilor proprii, inclusiv prin eficientizarea activităţii serviciilor de colectare a impozitelor şi taxelor locale, neconlucrarea AAPL cu autoritatea fiscală din teritoriu au denaturat baza impozabilă şi, respectiv, au determinat ratarea veniturilor în bugetele locale în sumă totală (estimată de audit) de 421,2 mii lei. Managementul defectuos la administrarea şi, respectiv, comercializarea terenurilor-proprietate publică locală au lipsit bugetele locale şi bugetul de stat de surse de venituri, evaluate de audit, în sumă de circa 17,3 mil.lei. Deşi, pe parcursul ultimilor 5 ani, veniturile totale ale bugetelor UAT din raionul Glodeni au avut o tendinţă de creştere de la 82,4 mil.lei (în anul 2007) pînă la 126,5 mil.lei (în anul 2011), veniturile proprii s-au micşorat de la 24,2 mil.lei (în anul 2007) pînă la 22,2 mil.lei (în anul 2011), ceea ce denotă calitatea redusă a estimărilor de prognozare bugetară, iresponsabilitatea şi lipsa de interes a AAPL. Ca urmare, sursa principală a veniturilor în bugetele UAT din raion sînt transferurile din bugetul de stat, a căror pondere în anul 2011 a constituit 79,9%.

Totodată, există probleme şi riscuri generate de factorii subiectivi în acţiunile de distribuire a transferurilor provenite din bugetul de stat, ceea ce a cauzat reducerea şi realocarea neregulamentară a transferurilor pentru uniformizarea asigurării financiare a UAT de nivelul I în sumă totală de 6,6 mil.lei.

De remarcat că atît deficienţele în materie de evaluare şi administrare, cît şi nivelul semnificativ al restanţelor compromit şi, respectiv, nu permit o evaluare corectă a eficienţei, precum şi a performanţelor raportate de UAT şi IFS pe raionul Glodeni privind execuţia bugetară a veniturilor locale. Neregulile şi activitatea ineficientă a factorilor responsabili constituie un impediment major, dar şi o zonă predispusă riscurilor în dezvoltarea instituţională a AAPL în materie de extindere a bazei de venituri proprii, totodată, reducîndu-se capacitatea acestora de a finanţa cheltuielile de interes public, mai cu seamă în aspect de dezvoltare a teritoriilor.Practicile defectuoase, în materie de management al procesului de evaluare şi mobilizare a veniturilor bugetare, decredibilizează raporturile dintre bugetele locale şi bugetul de stat în procesul de determinare a volumului de transferuri de susţinere financiară a UAT.

Cele mai semnificative probleme, precum şi aspectele generatoare de nereguli şi riscuri la compartimentul dat sînt expuse în subcapitolele următoare, însoţite de recomandările de rigoare întru remedierea acestora.

• Procesul de prognoză şi planificare a veniturilor proprii este imperfect şi necesită ajustări de fond.

Conform cadrului regulator existent, UAT dispun de autonomie financiară şi, respectiv, îşi elaborează şi îşi aprobă propriul buget anual, în limita resurselor disponibile. Cu toate acestea, UAT nu sînt în măsură să elaboreze bugetele în afara politicilor generale publice, astfel, corelarea dintre bugetul de stat, bugetul raional şi bugetele locale efectuîndu-se în conformitate cu Notele metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor, care stipulează reguli generale în elaborarea bugetelor locale. Totodată, conform Regulamentului de profil13, DGF asigură baza de calcule, estimările şi prognozele fundamentate ale veniturilor şi cheltuielilor bugetare, inclusiv ale UAT de nivelul I. De asemenea, DGF este responsabilă de elaborarea proiectului bugetului raionului, formînd relaţiile interbugetare în raport cu bugetele UAT de nivelul I şi prezentîndu-le consiliilor respective, spre examinare şi aprobare.

________________

13 Regulamentul Direcţiei generale finanţe a Consiliului raional Glodeni, aprobat prin Decizia Consiliului raional Glodeni nr.3/5 din 20.05.2004.

Verificările la componenta dată relevă că DGF nu şi-a exercitat corespunzător atribuţiile respective, fiind constatate, în unele cazuri, estimarea incorectă a prognozei bugetare a părţii de venituri atît a bugetului raional, cît şi a bugetelor UAT de nivelul I. Astfel, la elaborarea pronosticului bugetar, DGF n-a asigurat procedural: stabilirea unui calendar pentru elaborarea bugetului prin întocmirea unui plan organizatoric de măsuri în materie de evaluări economico-financiare şi fiscal-bugetare, cu implicarea tuturor instituţiilor şi autorităţilor responsabile; reglementări exhaustive privind procesul de elaborare a bugetelor UAT; elaborarea şi implementarea unor proceduri de control intern la componentele respective, care ar responsabiliza părţile implicate în aceste procese. Astfel, reieşind din încasările înregistrate în anul precedent, în procesul de planificare a veniturilor bugetare pentru anul 2011, veniturile au fost stabilite la un nivel mai mic faţă de posibilităţile reale de acumulare, inclusiv la: “Impozitul pe venitul din salariu” (cap.111.01); “Impozitul pe venitul din activitatea de întreprinzător reţinut la sursa de plată” (cap.111.20); “Impozitul pe venit reţinut din suma dividendelor achitate” (cap.111.22); “Impozit funciar pe păşuni şi fîneţe” (cap.114.06); “Impozit pe bunurile imobiliare achitat de către persoanele fizice – cetăţeni din valoarea estimată (de piaţă) a bunurilor imobiliare” (cap.114.14); “Impozit funciar pe terenurile cu destinaţie agricolă de la gospodăriile ţărăneşti (de fermier)” (cap.114.07); “Încasări nefiscale” (cap.120.00) etc. Ca urmare, pe parcursul anului 2011, la aceste impozite şi taxe au fost încasate mijloace cu 2572,5 mii lei mai mult faţă de planul rectificat, din care la veniturile luate în calcul pentru determinarea transferurilor – 1650,2 mii lei. În unele cazuri, în procesul de planificare a tipurilor de impozite menţionate, DGF s-a limitat doar la calcule tehnice asupra executării scontate din anul precedent, folosind în acest sens datele prezentate de IFS pe raionul Glodeni, ţinîndu-se cont de reducerile/scutirile acordate de autorităţile locale.

Testările efectuate pe parcursul misiunii de audit, în materie de evaluări şi prognoze fiscale, care necesita a fi luate în calcul la elaborarea indicatorilor bugetari pentru anul 2011, denotă subestimarea neîntemeiată a veniturilor proprii. Prin urmare, deficienţele de planificare au condiţionat diminuarea bazei impozabile în sumă totală de circa 2630,7 mii lei, inclusiv cele mai semnificative fiind la: cap.111.01 “Impozitul pe venitul din salariu” – 2289,0 mii lei; cap.114.00 “Impozite pe proprietate” – 341,7 mii lei. Totodată, lipsa unei informaţii analitice exhaustive şi credibile referitor la unele din principalele componente ale bazei impozabile (fondul de salarizare în ansamblu, fondul funciar, fondul imobiliar) atît la DGF, IFS, cît şi la primăriile din raion, precum şi disfuncţionalitatea reglementărilor existente în domeniu condiţionează estimarea neveridică a bazei impozabile.

La fel, deficienţele menţionate afectează transparenţa, credibilitatea şi corectitudinea stabilirii relaţiilor interbugetare dintre BS, bugetul raional şi bugetele UAT de nivelul I.

Recomandări:

1. Preşedintele raionului şi DGF să asigure:

1.1. standardizarea şi stabilirea metodelor de evaluare a bazei impozabile fundamentate pentru elaborarea prognozei fiscale pe toate categoriile de venituri fiscale/nefiscale şi o planificare conformă a acestora;

1.2. o conlucrare eficientă cu AAPL de nivelul I şi cu alte părţi implicate în procesul de planificare a bugetului în vederea prognozării şi evaluării optime a veniturilor bugetelor UAT din raion.

• Managementul existent la administrarea veniturilor bugetelor UAT din raionul Glodeni n-a asigurat încasarea deplină a tuturor veniturilor planificate. Totodată, executarea veniturilor pe compartimente, care a variat de la 48,3% pînă la 279,2%, denotă planificarea neconformă a acestora.

Pentru exerciţiul bugetar 2011, prevederile definitive la partea de venituri a bugetului raionului au fost executate la nivel de 107,5%.

Analiza structurii veniturilor bugetelor UAT din raion denotă că în anul 2011 sursa de bază a formării veniturilor au fost transferurile de la bugetul de stat, a căror pondere a constituit 79,9% (101126,4 mii lei). Veniturile proprii au alcătuit 17,6% din veniturile totale, iar mijloacele speciale – 2,2%.

Urmare a analizei executării părţii de venituri a bugetelor UAT în anul 2011, s-a constatat că pe 13 tipuri de venituri n-au fost acumulate mijloace în sumă totală de 1348,1 mii lei, din care ponderea cea mai mare revine altor impozite pe venit – 337,7 mii lei, urmate de impozitul funciar pe terenuri cu altă destinaţie decît cea agricolă – 187,9 mii lei, alte venituri din proprietate – 87,7 mii lei. Concomitent, la 27 de tipuri de venituri au fost obţinute venituri suplimentare în sumă totală de 2587,7 mii lei, din care ponderea cea mai mare revine impozitului pe venit din salariu – 1504,6 mii lei, urmat de taxa pentru apă – 211,9 mii lei, plata pentru arenda terenurilor cu destinaţie agricolă – 171,6 mii lei, arenda pentru resursele naturale – 129,9 mii lei, taxa pentru folosirea drumurilor – 127,9 mii lei.

La situaţia din 01.01.2011, restanţele contribuabililor, conform informaţiei IFS pe raionul Glodeni, constituiau 6480,8 mii lei, iar la 31.12.2011 – 4396,2 mii lei, sau cu 2084,5 mii lei mai puţin. Cele mai mari restanţe se atestă la taxa pe valoare adăugată – 3525,2 mii lei (la bugetul public naţional), impozitul pe venit – 533,7 mii lei, impozitul funciar pe terenuri cu altă destinaţie – 59,7 mii lei, impozitul funciar de la gospodăriile ţărăneşti – 48,2 mii lei. De menţionat că 641,6 mii lei din restanţele totale constituie o rezervă a veniturilor proprii, însă, potrivit Notelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor, acestea nu sînt luate în calcul la determinarea veniturilor bugetelor locale şi, respectiv, la calcularea transferurilor.

Recomandări:

2. Preşedintele raionului şi DGF să asigure o conlucrare eficientă cu Direcţia generală economie, Inspectoratul fiscal de stat pe raion, AAPL de nivelul I din raion privind crearea unui program analitic de date aferent formării şi evaluării bazei de impozitare (pe fiecare contribuabil) în aspect teritorial şi ramural, pe toate categoriile de taxe/impozite şi contribuţii sociale (contingent) formate în UAT (de nivelul I şi II) din raion, care constituie obiect al impozitării.

• AAPL de nivelul I din raion n-au dat dovadă de preocupare suficientă privind evaluarea şi colectarea tuturor veniturilor proprii.

În acest sens, exemplificăm următoarele:

√ Nerespectarea legislaţiei funciare, precum şi lipsa unor proceduri ale controlului intern au determinat faptul utilizării ineficiente a terenurilor proprietate publică a UAT. Ca urmare, potrivit estimărilor auditului, suma veniturilor nerealizate la bugetele locale, constituie circa 6714,8 mii lei. Astfel, conform art.101 alin.(1) din Legea nr.1308-XIII din 25.07.199714, în cazul în care proprietarii obiectelor privatizate sau ai întreprinderilor şi obiectelor private n-au cumpărat sau n-au arendat terenuri aferente obiectelor şi întreprinderilor menţionate, de la aceştia se va încasa anual plata pentru folosirea terenului, stabilită în mod unilateral de consiliile locale, nu mai mică decît plata anuală pentru arendă şi nu mai mare de 10% din preţul normativ al pămîntului.

________________

14 Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997 “Privind preţul normativ şi modul de vînzare-cumpărare a pămîntului (cu modificările ulterioare; în continuare – Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997).

În pofida faptului că, în baza deciziilor sale, Consiliul orăşenesc Glodeni a aprobat plata anuală pentru folosirea terenurilor proprietate publică a UAT, aferente construcţiilor private, în cuantum de 5% din preţul normativ al pămîntului, primăria or.Glodeni n-a planificat, n-a calculat şi n-a încasat plata pentru folosirea terenurilor cu suprafaţa de 27,1 ha, în sumă totală de 1264,7 mii lei.

Ca rezultat al faptului că consiliile locale, prin deciziile lor, n-au stabilit mărimea plăţii pentru folosirea terenurilor, primăriile satelor/comunelor Limbenii Noi, Cajba, Cuhneşti şi Sturzovca n-au întreprins măsurile corespunzătoare în vederea planificării şi încasării tuturor plăţilor pasibile de la folosirea terenurilor proprietate publică a UAT, aferente întreprinderilor şi obiectelor private cu suprafaţa totală de 65,35 ha. Prin urmare, potrivit estimărilor auditului, suma veniturilor nerealizate de la folosirea terenurilor menţionate constituie pînă la 719,1 mii lei (inclusiv primăriile: satului Limbenii Noi – 25,0 mii lei (4,97 ha); satului Cajba – 134,3 mii lei (8,15 ha); comunei Cuhneşti – 391,0 mii lei (17,23 ha); satului Sturzovca – 168,8 mii lei (35 ha).

√ La efectuarea unui şir de tranzacţii ce ţin de arenda unor terenuri proprietate publică, AAPL din oraşul Glodeni, ignorînd prevederile actelor legislative şi normative ce reglementează domeniul respectiv, au admis micşorarea suprafeţelor terenurilor contractate; n-au încheiat contracte de arendă pentru terenurile agricole; au admis aplicarea unor tarife diminuate, precum şi n-au asigurat respectarea prevederilor regulamentare referitor la pasul licitaţiei (de la 10% pînă la 50%), ceea ce a generat nerealizarea unor venituri bugetare în sumă totală de 351,0 mii lei. Astfel:

- ca rezultat al nerespectării prevederilor art.13 din Legea nr.1532-XII din 22.06.199315, la transmiterea în arendă a bazinelor acvatice, exprimată prin micşorarea suprafeţelor contracte cu suprafaţa fîşiilor riverane de protecţie şi construcţiilor hidrotehnice, au fost ratate venituri în sumă totală de 135,7 mii lei16;

________________

15 Legea nr.1532-XII din 22.06.1993 Codul apelor.

16 Primăriile: or.Glodeni – 98,2 mii lei, s.Cajba – 5,8 mii lei, com.Cuhneşti – 28,3 mii lei, s.Fundurii Noi – 3,4 mii lei.

- n-au fost contractate toate terenurile agricole şi pomii de nuci daţi în folosinţă, fiind ratate venituri în sumă de 39,4 mii lei17. Totodată, în pofida faptului că primăria s.Sturzovca nu avea încheiate contracte cu persoanele fizice pentru arendă pomilor de nuci, perceptorul fiscal, în luna august 2011, a încasat plata de arendă în sumă totală de 11,7 mii lei, fără a fi contabilizată în casa primăriei şi depusă pe contul bancar timp de 8 luni, astfel fiind admisă şi dezafectarea banilor publici pe aceeaşi perioadă;

________________

17 Primăria or.Glodeni – 6,7 mii lei, primăria s.Limbenii Noi – 8,0 mii lei, primăria s.Cajba – 6,6 mii lei, primăria s.Cuhneşti – 6,4 mii lei, primăria s.Sturzovca – 11,7 mii lei.

- din cauza aplicării eronate a indicilor cadastrali, cu nerespectarea prevederilor pct.1 din Nota la Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997, 4 primării din raion au ratat venituri pentru anul 2011 în sumă de 56,8 mii lei18;

________________

18 Primăriile: or.Glodeni – 22,8 mii lei, s.Limbenii Noi – 4,1 mii lei, s.Cajba – 15,6 mii lei, s.Petrunea – 10,8 mii lei, com.Cuhneşti – 2,5 mii lei.

- contrar prevederilor pct.32 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.200919, la darea în arendă a terenurilor agricole, comisiile de licitaţie ale AAPL n-au stabilit preţul de expunere majorat cu limita unui pas al licitaţiei (de la 10% pînă la 50% din preţul de expunere). Ca rezultat, UAT au ratat venituri în sumă totală de 55,8 mii lei20. În lipsa Notelor metodologice privind evidenţa analitică a decontărilor cu debitorii şi creditorii de la darea în arendă şi vînzarea terenurilor proprietate publică a UAT, în evidenţa contabilă nu sînt reflectate datoriile respective. De menţionat că evidenţa se ţine în registre de formă liberă, nesigilate şi nenumerotate, astfel, fiind imposibil de confirmat soldurile debitoare şi creditoare la începutul anului. Ca urmare, în cadrul auditului s-a constatat că perceptorul fiscal al primăriei Cuhneşti, fără temei, a omis o datorie debitoare în sumă de 9,5 mii lei, aceasta fiind restabilită pe parcursul auditului;

________________

19 Regulamentul privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009).

20 Primăriile: or.Glodeni – 22,8 mii lei, s.Limbenii Noi – 4,1 mii lei, s.Cajba – 15,6 mii lei, s.Petrunea – 10,8 mii lei, com.Cuhneşti – 2,5 mii lei).

- gestionarea ineficientă a bunurilor imobile de către AAPL din raion, exprimată prin neîncheierea contractelor de arendă a terenurilor aferente construcţiilor, micşorarea suprafeţelor contractate a terenurilor ocupate de obiectivele acvatice, lipsa conlucrări între UAT şi unele instituţii ale statului au cauzat neplanificarea, necalcularea şi neîncasarea impozitului funciar în sumă totală de 53,8 mii lei21.

________________

21 Primăriile: or.Glodeni – 29,5 mii lei, satelor/comunelor Sturzovca – 14,8 mii lei, Cuhneşti – 6,9 mii lei, Cajba – 1,5 mii lei şi alte primării – 1,1 mii lei.

√ La vînzarea terenurilor UAT, contrar prevederilor actelor legislative şi normative ce reglementează domeniul respectiv, n-a fost aplicată corect bonitatea medie a solului; coeficientul de amplasare a terenului; tariful pentru unitate grad/hectar; n-a fost indexat preţul în cazul eşalonării plăţilor şi n-a fost calculată penalitatea pentru neachitarea în termen, ceea ce a cauzat venituri ratate în sumă totală de 2018,3 mii lei. Totodată, din cauza că primăria or.Glodeni nu şi-a onorat dreptul de a ataca hotărîrea instanţei de judecată, au fost ratate venituri din vînzarea terenurilor în sumă totală de 2361,7 mii lei. Astfel:

- aplicarea eronată de către primăria or.Glodeni şi s.Sturzovca a bonităţii medii a solului (63 grad/ha), în unele cazuri spre micşorare, ceea ce contravine prevederilor pct.15 lit.b) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.562 din 23.10.199622 şi pct.21 alin.2) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16.12.200823 (65 grad/ha), a lipsit bugetele respective de venituri în sumă totală de 194,6 mii lei (primăria or.Glodeni, în anii 2006-2011 – 126,7 mii lei de la vînzarea terenurilor S.A. Fabrica de zahăr şi 42,2 mii lei – alte terenuri; s.Sturzovca, în anii 2003-2011 – 25,7 mii lei);

________________

22 Regulamentul cu privire la vînzarea-cumpărarea terenurilor aferente, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.562 din 23.10.1996 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.562 din 23.10.1996). Abrogat la 19.12.2008, prin Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16.12.2008.

23 Regulamentul privind vînzarea-cumpărarea terenurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16.12.2008 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16.12.2008).

- contrar prescripţiilor pct.15 lit.e) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.562 din 23.10.1996 şi pct.21 alin.4) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1428 din 16.12.2008, primăria or.Glodeni a aplicat eronat coeficientul de amplasare a terenurilor şi caracteristicile tehnice, ceea ce a generat diminuarea preţului de vînzare a terenurilor din str. Ştefan cel Mare nr.40/1, 40 şi 40/2 (vîndute unei persoane fizice). Ca urmare, primăria a ratat venit în sumă totală de 138,7 mii lei (în anii 2007-2011);

- potrivit prevederilor art.10 alin.(7) din Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997, preţul normativ la vînzarea-cumpărarea terenurilor destinate construcţiilor se calculează pornind de la tarifele specificate la poziţia a IV-a din anexa la această Lege. Însă, în pofida celor menţionate, în perioada anilor 2009-2010, factorii de decizie ai primăriei s.Fundurii Vechi au admis vînzarea a 10 terenuri pentru construcţii cu suprafaţa totală de 1,4679 ha, utilizînd preţul ca pentru terenul agricol, astfel fiind ratate venituri în sumă totală de 1313,2 mii lei. Analogic, în anul 2011, primăria or.Glodeni, la comercializarea unui teren cu suprafaţa de 1,42 ha (unei persoane fizice), a efectuat tranzacţia conform borderoului de calcul întocmit la 04.12.2008, pe cînd contractul de vînzare-cumpărare a fost încheiat la 30.11.2011. Această situaţie a influenţat asupra diminuării tarifului pentru un grad/ hectar, cauzînd micşorarea preţului de vînzare cu 6,4 mii lei, ca urmare fiind ratat venit în aceeaşi sumă;

- la încheierea contractelor de vînzare-cumpărare a terenurilor cu eşalonarea plăţilor în rate, primăria or.Glodeni n-a asigurat încasarea a cel puţin 50% din preţul terenului, prin ce n-au fost respectate prevederile art.4 alin.(4) din Legea nr.1308-XIII din 25.07.1997. Totodată, conform prevederilor legale, restul plăţii de 50% pentru terenurile aferente utilizate în procesul tehnologic poate fi eşalonat pe o perioadă de pînă la 3 ani, achitările urmînd a fi efectuate trimestrial, în sume egale, cu indexarea lor în funcţie de nivelul inflaţiei calculat de la data încheierii contractului de vînzare-cumpărare pînă la data efectuării plăţii, iar, în cazul neachitării plăţii în termenele stabilite în contract, cumpărătorul plăteşte pentru fiecare zi de întîrziere o penalitate de 0,1% din suma neachitată. Astfel, ca urmare a nerespectării prevederilor legale menţionate, primăria or.Glodeni a ratat venituri în sumă totală de 365,4 mii lei (inclusiv: 180,4 mii lei – din cauza neindexării la rata inflaţiei şi 185,0 mii lei – penalitate pentru neachitarea în termen);

- în lipsa deciziei Consiliului orăşenesc privind comercializarea unui teren cu suprafaţa de 2,1787 ha, primăria or.Glodeni a încheiat un contract de vînzare a terenului menţionat, cu preţul de vînzare ca teren aferent construcţiilor, astfel conformîndu-se Hotărîrii Judecătoriei Glodeni. În pofida faptului că prin Hotărîrea instanţei de judecată primăria or.Glodeni a fost obligată de a vinde terenul ca teren aferent construcţiilor, cu toate că la momentul tranzacţiei pe acesta nu erau construcţii (conform datelor registrului bunurilor imobile), primăria nu şi-a onorat dreptul de a ataca această Hotărîre, în termenul prevăzut de legislaţie (10 zile), ca urmare fiind ratare venituri în sumă totală de 2361,7 mii lei.

√ Nefinalizarea delimitării terenurilor proprietate publică a statului, a UAT şi private determină riscul de folosire neconformă a acestora, precum şi de neasigurare a calculării şi încasării integrale a plăţii de arendă în bugetul local, anual, în sumă totală de 555,4 mii lei.

Potrivit art.9 alin.(2) lit.i) şi lit.j) din Legea nr.121-XVI din 04.05.200724, ţinerea evidenţei patrimoniului UAT şi exercitarea controlului asupra integrităţii şi folosirii eficiente a acestuia sînt de competenţa AAPL. Totodată, nefinalizarea delimitării terenurilor proprietate publică a statului, a UAT şi private determină neasigurarea calculării şi încasării integrale a plăţilor pentru folosirea terenurilor proprietate publică locală. Prin urmare, AAPL din raion nu deţin o informaţie exhaustivă privind fondul funciar aflat în proprietatea de stat, a UAT şi cea privată, modul de utilizare şi beneficiarii acestuia, ceea ce contravine prevederilor art.11 din Legea nr.91-XVI din 05.04.200725, în condiţiile cărora Guvernul şi AAPL urmau ca pînă în anul 2008 să asigure efectuarea lucrărilor de identificare a terenurilor proprietate publică, iar pînă în anul 2009 – înregistrarea acestora în Registrul bunurilor imobile.

________________

24 Legea nr.121-XVI din 04.05.2007 “Privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice” (cu modificările şi completările ulterioare).

25 Legea nr.91-XVI din 05.04.2007 “Privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor”.

De menţionat că, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.959 din 04.08.200326, a fost efectuată delimitarea terenurilor proprietate publică în unele unităţi administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova şi înregistrarea lor în modul corespunzător în Registrul bunurilor imobile, însă, prin Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.12 din 21.04.200527, Hotărîrea menţionată a Guvernului a fost declarată neconstituţională. După aceasta, atît Guvernul, cît şi AAPL (de nivelul I şi II) din raion n-au mai efectuat o altă delimitare a terenurilor publice. Mai mult decît atît, unele primării din raion au încercat să-şi recupereze drepturile de proprietate asupra terenurilor atribuite statului în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.959 din 04.08.2003, inclusiv prin instanţa de judecată, însă fără succes. Astfel, la momentul actual, S.A. “Frasineţ” deţine în folosinţă terenuri sub obiectivele acvatice din raion cu suprafaţa totală de 380,7 ha (inclusiv în: s.Danu – 60,7 ha; s.Iabloana – 103,1 ha; s.Ustia – 65,8 ha, s.Limbenii Noi – 107,2 ha; Fundurii Noi – 43,9 ha), dreptul de proprietate fiind înregistrat după Republica Moldova. Totodată, delimitarea terenurilor a avut loc contrar art.10 din Codul funciar28, care prevede că în competenţa consiliilor săteşti (comunale) şi orăşeneşti intră stabilirea suprafeţelor care rămîn în proprietatea statului în limita teritoriilor satelor (comunelor). De menţionat că AAPL nu recunosc delimitarea dreptului de proprietate asupra terenurilor sub obiectivele acvatice folosite de S.A. “Frasineţ”, deoarece a fost efectuată fără participarea lor. Ca urmare a celor menţionate, primăriile vizate, anual, nu beneficiază de venituri în sumă totală de 555,4 mii lei29.

________________

26 Hotărîrea Guvernului nr.959 din 04.08.2003 “Cu privire la delimitarea terenurilor proprietate publică în unele unităţi administrativ-teritoriale ale Republicii Moldova”. Abrogată la 14.10.2005, prin Hotărîrea Guvernului nr.1026 din 03.10.2005.

27 Hotărîrea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii unor dispoziţii legale şi normative privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor nr.12 din 21.04.2005.

28 Legea nr.828-XII din 25.12.1991 Codul funciar (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Codul funciar).

29 Primăriile: s.Danu – 90,4 mii lei, s.Iabloana – 102,9 mii lei, s.Ustia – 49,8 mii lei, s.Limbenii Noi – 215,8 mii lei, s.Fundurii Noi – 96,5 mii lei.

√ Lipsa controlului din partea unor AAPL din raion asupra respectării prevederilor legale privind gestionarea terenurilor proprietate publică au generat situaţii de fraudă şi neachitarea pierderilor în bugetul de stat.

Conform prevederilor art.9 şi art.10 din Codul funciar, de competenţa consiliilor raionale şi săteşti ţine exercitarea controlului asupra folosirii şi protecţiei terenurilor, fapt confirmat şi în Regulamentul privind cadastrul funciar al raionului, aprobat prin decizia Consiliului raional Glodeni. Însă, în lipsa controlului corespunzător din partea consiliilor respective asupra modului de folosire a terenurilor, au fost generate situaţii de fraudă şi neachitare a pierderilor în bugetul de stat în sumă totală de 12913,9 mii lei.

Astfel, ca urmare a interpretării eronate a prescripţiilor pct.39 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1451 din 24.12.200730, care stabilesc că “folosirea terenurilor agricole (silvice) de către deţinătorii lor pentru construcţia obiectivelor auxiliare de ramură nu necesită modificarea destinaţiei lor”, primăria s.Cajba a admis folosirea a două terenuri cu destinaţie agricolă (a cîte 0,5 ha) contrar destinaţiei, pe acestea fiind amplasate cîte o moară de grîu. De menţionat că, conform Clasificatorului Activităţilor din Economia Moldovei31, morăritul nu face parte din secţiunea A “Agricultura, economia, vînatul şi silvicultura”, dar din secţiunea D “Industria prelucrătoare”. Prin urmare, proprietarul era obligat să solicite modificarea destinaţiei terenului agricol, cu achitarea despăgubirilor.Astfel, ignorîndu-se prevederile legale, n-a fost solicitată modificarea regulamentară a destinaţiei, precum şi nu s-a efectuat achitarea pierderilor agricole, ca rezultat, fiind ratate venituri la bugetul de stat în mărime de 1570,0 mii lei. Analogic, primăria s.Duşmani a admis folosirea contrar destinaţiei a unui teren agricol cu suprafaţa totală de 0,6033 ha, fiind ratate venituri în bugetul de stat în sumă de 827,3 mii lei. Totodată, în conformitate cu registrul bunurilor imobile, terenul respectiv este înregistrat ca teren agricol amplasat în extravilanul localităţii, ceea ce diferă de terenurile învecinate care sînt înregistrate ca terenuri pentru construcţii din intravilanul localităţii, planul cadastral geometric fiind aprobat de primarul şi inginerul cadastral al primăriei s.Duşmani.

________________

30 Regulamentul cu privire la modul de atribuire, modificare a destinaţiei şi schimbul terenurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1451 din 24.12.2007 (în continuare – Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1451 din 24.12.2007).

31 Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei din 09.02.2000, aprobat prin Hotărîrea Departamentului “Moldova-Standard” nr.694-ST din 9 februarie 2000.

Ca urmare a nerespectării Capitolului III din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1451 din 24.12.2007 şi lipsei de control privind modul de folosinţă a terenurilor, terenul agricol cu suprafaţa de 10,7825 ha, amplasat în extravilanul satului Sturzovca, procurat anterior de către S.R.L. “Valul Albastru”, ulterior a fost divizat în două terenuri, din care un teren cu suprafaţa de 5,7825 ha a devenit teren cu destinaţie specială, pe care primăria a permis edificarea a 6 construcţii cu suprafaţa totală de 1003 m2, fără ca terenul să fie scos regulamentar din circuitul agricol, cu achitarea compensării pierderilor producţiei agricole. Analogic, fără achitarea compensaţiei pierderilor respective, a fost transformat pentru construcţii şi terenul agricol cu suprafaţa de 1 ha vîndut unei persoane fizice, pe care au fost amplasate 3 construcţii cu suprafaţa totală de 279,4 m2. Ca urmare, la bugetul de stat n-a fost achitată compensarea pierderilor producţiei agricole în sumă totală de 10516,6 mii lei.

Recomandări:

3. Primăriile or.Glodeni şi satelor/comunelor Limbenii Noi, Petrunea, Cuhneşti, Fundurii Noi, Sturzovca:

3.1. să efectueze inventarierea integrală a terenurilor proprietate publică, inclusiv a celor ocupate de bazinele acvatice, cu stabilirea modului de utilizare şi a beneficiarilor acestora;

3.2. să impună, conform prevederilor legale, plata pentru folosirea terenurilor proprietate publică aferente subiecţilor privaţi, terenurilor agricole şi terenurilor ocupate sub bazine acvatice, cu calcularea şi încasarea acestor plăţi, totodată asigurînd o evidenţă conformă a calculelor, plăţilor şi restanţelor pentru arenda terenurilor;

3.3. să calculeze preţul de vînzare a terenurilor în conformitate cu prevederile legale, utilizînd, în caz de necesitate, toate pîrghiile regulamentare de indexare şi penalizare.

4. Consiliul raional, în comun cu AAPL din raion, să asigure controlul asupra folosirii şi protecţiei terenurilor.

• Monitorizarea ineficientă de către primăriile raionului Glodeni şi lipsa controlului din partea IFS pe raionul Glodeni asupra perceperii impozitului privat de la efectuarea tranzacţiilor cu bunurile proprietate publică a generat venituri ratate în bugetele respective.

Probele acumulate la acest compartiment denotă că autorităţile executive din cadrul primăriilor raionului Glodeni n-au întreprins măsurile de rigoare în vederea acumulării veniturilor de la efectuarea tranzacţiilor cu bunurile proprietate publică în procesul privatizării, indiferent de tipul de mijloace folosite, prin ce n-au fost respectate prevederile art.11 din Legea bugetului de stat pe anul 201132, astfel de deficienţe fiind admise şi în anii anteriori. Ca rezultat, în anii 2009-2011, veniturile din sursa respectivă au fost executate în sumă totală de 2,4 mii lei. Totodată, conform informaţiei prezentate de către IFS pe raionul Glodeni, veniturile din tranzacţiile cu bunurile proprietate publică în procesul privatizării, efectuate în perioada menţionată, ar fi constituit 59,9 mii lei. Se relevă că, pentru perioada indicată, AAPL din raion n-au evaluat şi n-au stabilit venituri bugetare provenite din această sursă. Ca urmare, disfuncţionalităţile de acest gen din cadrul AAPL au generat ratarea veniturilor în sumă totală de 57,5 mii lei.

________________

32 Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr.52 din 31.03.2011 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea bugetului de stat pe anul 2011).

• Controlul asupra legalităţii desfăşurării activităţii comerciale de către agenţii economici din raionul Glodeni necesită unele îmbunătăţiri.

Unităţile comerciale care activează pe teritoriul raionului sau prestează servicii de deservire socială achită o anumită taxă în funcţie de tipul de activitate pe care îl desfăşoară. În urma auditării acestei componente a veniturilor, au fost scoase în evidentă unele deficienţe, care au lipsit bugetele locale de venituri pasibile încasării.

Veniturile aferente taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială, acumulate în anul 2011, au înregistrat o creştere, faţă de anul 2010, cu 295,4 mii lei, fiind executate la nivel de 101,6%. De menţionat că, în urma inventarierii efectuate, cu ieşirea în teren pentru colectarea probelor, precum şi luînd în consideraţie locul amplasării şi avantajul economic, s-a constatat că 13 obiecte comerciale, amplasate în or.Glodeni, desfăşurau activitate comercială în lipsa autorizaţiilor de amplasare, necalculînd şi, respectiv, neachitînd în bugetul local taxa respectivă, conform Deciziei Consiliului orăşenesc Glodeni nr.11/3 din 09.12.201133, doar pentru anul 2011, în sumă totală de 70,2 mii lei.

________________

33 Decizia Consiliului orăşenesc Glodeni nr.11/3 din 09.12.2011 “Cu privire la aprobarea bugetului pe anul 2011”.

S-a constatat că AAPL ale 18 primării din raion (95 la sută din UAT) nu şi-au îndeplinit obligaţiunile prevăzute de legislaţie privind eliberarea autorizaţiilor de amplasare a obiectelor comerciale/sau de prestări servicii de deservire socială. Totodată, neexecutarea controlului corespunzător a dus la nedeterminarea a 22 de obiecte comerciale (oficii poştale care efectuează comercializarea mărfurilor de uz casnic) ca bază impozabilă pentru plata taxei pentru unităţile comerciale, conform mărimii stabilite în Anexa la Titlul VII din Codul fiscal34, ca urmare nefiind asigurată prognozarea respectivă a veniturilor din această sursă (pentru anul 2011), precum şi acumularea corespunzătoare a acestora, fiind ratate venituri în sumă totală de 62,5 mii lei35.

________________

34 Codul fiscal nr.1163-XIII din 24.04.1997 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Codul fiscal).

35 Primăriile: Danu – 13,5 mii lei, Cuhneşti – 6,0 mii lei, Ciuciulea – 2,7 mii lei, Fundurii Vechi – 3,5 mii lei, Duşmani – 2,0 mii lei, Sturzovca – 1,5 mii lei, Cajba – 2,7 mii lei, Camenca – 5,0 mii lei, Cobani – 4,0 mii lei, Balatina – 6,0 mii lei, Petrunea – 1,0 mii lei, Iabloana – 3,5 mii lei, Ustia – 2,5 mii lei, Fundurii Noi – 1,8 mii lei, Viişoara – 2,4 mii lei, Hîjdieni – 1,0 mii lei, Limbenii Vechi – 1,4 mii lei, Limbenii Noi – 2,0 mii lei.

Cele menţionate sînt o consecinţă a lipsei controlului corespunzător asupra activităţii comerciale din cadrul UAT ale raionului, care, în temeiul prevederilor art.36 alin.(1) din Legea cu privire la comerţul interior36, urma să fie exercitat de către AAPL, precum şi a neîndeplinirii de către primăriile din raion a obligaţiunilor în această privinţă, conform prevederilor legale.

________________

36 Legea nr.231 din 23.09.2010 “Cu privire la comerţul interior”.

Recomandări:

5. AAPL de nivelul I din raion37:

________________

37 Primăriile: com.Danu, com.Cuhneşti, s.Ciuciulea, s.Fundurii Vechi, s.Duşmani, s.Sturzovca, s.Cajba, com.Camenca, s.Cobani, com.Balatina, s.Petrunea, s.Iabloana, s.Ustia, s.Fundurii Noi, com.Viişoara, s.Hîjdieni, s.Limbenii Vechi, s.Limbenii Noi.

5.1. să respecte prevederile legislaţiei în vigoare ce reglementează activitatea unităţilor comerciale care activează pe teritoriul UAT;

5.2. să asigure executarea întocmai a obligaţiunilor atribuite, eliberarea conformă a autorizaţiilor de amplasare a obiectelor comerciale/sau de prestări servicii de deservire socială, precum şi controlul corespunzător asupra funcţionării comercianţilor, cu asigurarea prognozării corecte şi acumulării integrale a veniturilor respective din această sursă;

5.3. să examineze cazul privind neacumularea veniturilor de la efectuarea tranzacţiilor bunurilor proprietate publică în procesul privatizării, cu întreprinderea unor masuri de încasare a acestora.

• Unele AAPL n-au asigurat monitorizarea şi administrarea conformă a procesului de dare în locaţiune a bunurilor domeniului public.

Lipsa controlului din partea persoanelor cu funcţii de răspundere ale unor UAT de nivelul I din raion şi Secţiei cultură, nerespectarea reglementărilor legale privind darea în locaţiune a bunurilor publice, necalcularea şi achitarea penalităţii conform condiţiilor contractului au dus la aceea că la bugetul raionului n-au fost încasate venituri în sumă totală de 390,5 mii lei.

Ca rezultat al nerespectării prevederilor regulamentare şi acordării în locaţiune a unor încăperi din imobilele publice, la încheierea contractelor primăria or.Glodeni şi Secţia cultură au admis iregularităţi la stabilirea plăţii corespunzătoare pentru locaţiune, la aplicarea incorectă a coeficientului de ramură privind utilizarea încăperii şi necalcularea penalităţii pentru achitarea plăţii de chirie în termene ce depăşesc condiţiile contractului. Ca urmare, venitul ratat din sursa respectivă a constituit 44,7 mii lei, cele mai mari sume fiind identificate la primăria or.Glodeni (42,7 mii lei).

Cu nerespectarea prevederilor Legii nr.113-XVI din 27.04.2007, serviciul contabil al primăriilor: or.Glodeni, s.Limbenii Vechi, s.Cobani, s.Petrunea, com.Danu şi com.Camenca n-a înregistrat în evidenţa contabilă datoria debitoare privind plata de chirie/locaţiune, la situaţia din 31.12.2011, în sumă de 38,5 mii lei, ceea ce a generat denaturarea raportului financiar şi creează riscuri de neîncasare a veniturilor în bugetele respective.

Analogic, primăria or.Glodeni, în rezultatul transmiterii în folosinţă a clădirii fostului Comisariat militar (665 m2) conform Deciziei Consiliului orăşenesc nr.6/5 din 10.12.2003, cu derogare de la prevederile art.2 şi art.9 din Legea nr.861-XII din 14.01.199238, în vigoare la acel moment, şi ale Legii bugetului de stat pe anul 2011, care prevede calcularea plăţii de arendă, a generat ratarea veniturilor de la darea în arendă doar pe anul 2011 în sumă de 309,3 mii lei.

________________

38 Legea cu privire la arendă nr.861-XII din 14.01.1992.

Recomandări:

6. SC Glodeni şi primăria or.Glodeni să întreprindă măsurile de rigoare în vederea respectării prevederilor regulamentare ce ţin de domeniul acordării în locaţiune a imobilului public, asigurînd, totodată, încheierea contractelor şi încasarea conformă a plăţilor pentru locaţiune.

7. AAPL de nivelul I39 din raion să asigure reflectarea datoriilor debitoare privind plata de chirie/locaţiune conform normelor legale.

________________

39 Primăriile: or.Glodeni, s.Limbenii Vechi, s.Cobani, s.Petrunea, com.Danu şi com.Camenca.

• Neaplicarea măsurilor prevăzute de cadrul legal de către CR Glodeni privind ajustarea taxei pentru instruirea în şcolile de muzică, artă şi artă plastică din raionul Glodeni în anul 2011 a lipsit bugetul raional de venituri în sumă de 76,4 mii lei.

Astfel, în lipsa unei responsabilităţi adecvate, reglementate de art.35 alin.(6) lit.b) din Legea nr.397-XVI din 16.10.2003, nerespectînd prevederile HG nr.450 din 16.06.201140, CR Glodeni n-a examinat şi n-a aprobat taxa pentru instruirea copiilor în şcolile de muzică, artă şi artă plastică, calculată şi prezentată, spre examinare, de către Secţia cultură a Consiliului raional Glodeni în funcţie de suma totală a cheltuielilor efective suportate în anul precedent pentru întreţinerea instituţiei extraşcolare respective. Ca rezultat, în anul 2011, doar pentru 4 luni de studii în bugetul raional nu s-au încasat venituri în sumă totală de 76,4 mii lei.

________________

40 Hotărîrea Guvernului nr.450 din 16.06.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de încasare a taxei pentru instruire în şcolile de muzică, artă şi artă plastică”.

Recomandări:

8. CR Glodeni să examineze cazul privind aprobarea taxei pentru instruirea copiilor în şcolile de muzică, artă şi artă plastică conform prevederilor legale.

Obiectivul II: Au executat UAT bugetul aprobat în conformitate cu Legea privind finanţele publice locale şi cu actele legislative şi normative aplicabile, precum şi au înregistrat în modul corespunzător cheltuielile şi au asigurat faptul ca cheltuielile respective să corespundă actelor legislative şi normative aplicabile?

Ca urmare a evaluării managementului financiar al executării cheltuielilor prin prisma cadrului regulator, misiunea de audit a constatat că acesta n-a avut tendinţe de îmbunătăţire, totodată, execuţia bugetelor UAT (de nivelul I şi II) din raion fiind afectată de nereguli şi abateri de ordin legal. Prin urmare, încălcările admise de factorii de decizie din cadrul AAPL (de nivelul I şi II) auditate au determinat prezenţa cheltuielilor neregulamentare în sumă totală de 3039,4 mii lei, inclusiv la: retribuirea muncii şi plăţile la bugetul asigurărilor sociale de stat – 287,9 mii lei; la valorificarea cheltuielilor pentru investiţii şi reparaţii capitale – 268,8 mii lei; la întreţinerea Î.M. “Clubul de fotbal” – 2032,8 mii lei; alte cheltuieli – de 473,7 mil.lei.

Nu întruneşte rigorile de transparenţă şi integritate procesul de redistribuire a transferurilor alocate de la bugetul de stat din contul fondului de susţinere financiară, destinate domeniului învăţămîntului. În acest context, se menţionează necesitatea stringentă a implementării prevederilor Legii privind controlul financiar public intern41 referitor la introducerea sistemului de management financiar şi control la valorificarea banilor publici.

________________

41 Legea privind controlul financiar public intern nr.229 din 23.09.2010.

Întru argumentarea celor menţionate, se exemplifică următoarele.

• Există deficienţe în planificarea şi valorificarea mijloacelor bugetare destinate domeniului învăţămîntului.

Potrivit art.6 din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006, raporturile dintre autorităţile publice centrale şi cele locale au la bază mai multe principii, inclusiv cel al transparenţei şi colaborării în rezolvarea problemelor comune. În pofida acestor prevederi, distribuirea transferurilor din bugetul raional bugetelor de nivelul I se efectuează în lipsa unui mecanism transparent.

Pentru stabilirea raporturilor între bugetul de stat şi bugetele UAT de nivelul II, în anul 2011, la compartimentul cheltuieli pentru învăţămîntul public, Ministerul Finanţelor s-a călăuzit de particularităţile specifice reglementate de Notele metodologice elaborate de MF şi remise către UAT. Prin urmare, calculele au fost efectuate reieşind din contingentul statistic al copiilor din raion şi din costul mediu (normativul) asigurat din bugetul de stat pentru întreţinerea unui copil/elev în instituţiile de învăţămînt, care a constituit: 8525,2 lei – pentru întreţinerea unui copil în instituţiile preşcolare; 5795,4 lei – pentru întreţinerea unui copil în şcoli, gimnazii şi licee; 753,1 lei – pentru întreţinerea unui copil în instituţiile extraşcolare. Astfel, în anul 2011, sursele alocate din bugetul de stat domeniului învăţămîntului au constituit 83,7 mil.lei, însă, efectiv, la nivel de raion, în acest scop s-au planificat şi s-au aprobat mijloace cu 7,9 mil.lei mai puţin, acestea fiind utilizate în alte scopuri, inclusiv la majorarea cheltuielilor pentru întreţinerea aparatului administrativ (2,5 mil.lei), cultură (1,4 mil.lei), gospodăria comunală (1,1 mil.lei) etc.

În pofida faptului că, conform prevederilor art.19 din Legea nr.397-XV din 16.10.2003, DGF urma să comunice UAT de nivelul I modul de calculare a transferurilor destinate bugetelor acestora, similar cu principiile stabilite în Notele metodologice elaborate de MF, în realitate, autorităţilor executive ale UAT de nivelul I li s-a comunicat un alt mod, cheltuielile pentru învăţămîntul public fiind estimate reieşind din necesarul general de întreţinere a instituţiilor de învăţămînt. La calcularea necesarului pentru întreţinerea unui elev, costul de întreţinere a constituit de la 4227,1 lei pînă la 10921,0 lei sau, în unele cazuri, de 2,08 ori mai mare decît costul agreat la calcularea transferurilor de la bugetul de stat. Majorarea, în unele cazuri, a costului de întreţinere a unui copil în instituţiile de învăţămînt a fost posibilă datorită rezervelor de transferuri alocate de la bugetul de stat, care au însumat 8,5 mil.lei, formate ca urmare a diferenţei dintre numărul copiilor care a fost luat în calcul la estimarea cheltuielilor proiectului bugetului la componenta respectivă (conform datelor statistice) şi numărul copiilor real înmatriculaţi. De menţionat că aceste situaţii creează deficienţe la implementarea măsurilor privind reforma în domeniul educaţiei, prin raţionalizarea reţelei de învăţămînt şi adaptarea lor la tendinţele demografice, precum şi determină realizarea transferurilor din contul bugetului de stat în sume nejustificate.

Recomandări:

9. DGF să asigure elaborarea unor criterii clare şi transparente privind modul de calculare şi realocare a transferurilor din bugetul raional în bugetele de nivelul I, cu aprobarea regulamentară a acestora.

• N-a fost respectat cadrul regulator la efectuarea cheltuielilor din contul mijloacelor bugetare privind retribuirea muncii, fiind necesară sporirea responsabilităţii la compartimentul dat atît a executorilor principali de buget, cît şi a celor secundari.

În perioada auditată, ponderea cheltuielilor pentru retribuirea muncii a reprezentat o componentă semnificativă în totalul cheltuielilor bugetelor UAT (de nivelul I şi II) din raion (54,7%), ca urmare fiind identificate ca o zonă cu probabilitate mare de apariţie a riscului, ceea ce a determinat faptul de a le supune auditului. Verificările efectuate au relevat existenţa unor abateri de la actele legislative şi normative în vigoare la calcularea retribuirii muncii unor funcţionari publici şi altor categorii de angajaţi din cadrul entităţilor verificate, cauzate de: stabilirea neregulamentară a grilelor de salarizare; acordarea neregulamentară a sporului pentru secretul de stat, premiilor unice şi indemnizaţiei de concediu; remunerarea muncii pentru diferite servicii fără virarea la buget a plăţilor obligatorii. Ca urmare, la 18 entităţi (din 20 auditate) au fost admise cheltuieli neregulamentare în sumă totală de 245,8 mii lei42, inclusiv plăţile ce derivă din acestea. Analogic, nu s-au virat plăţi la bugetul asigurărilor sociale de stat şi prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă totală de 23,5 mii lei.

________________

42 Secţia asistenţă socială – 32,1 mii lei, DGÎTS – 10,6 mii lei, primăriile: com.Balatina – 56,7 mii lei, com.Camenca – 7,0 mii lei, s.Cobani – 5,3 mii lei, com.Cuhneşti – 32,6 mii lei, com.Danu – 40,6 mii lei, s.Fundurii Noi – 9,3 mii lei, s.Fundurii Vechi – 4,8 mii lei, or.Glodeni – 2,5 mii lei, s.Limbenii Noi – 6,1 mii lei, s.Limbenii Vechi – 28,4 mii lei, s.Petrunea – 7,7 mii lei, com.Viişoara – 11,0 mii lei, s.Sturzovca – 8,0 mii lei; s.Hîjdieni – 2,2 mii lei, DGF – 1,5 mii lei, s.Ustia – 2,9 mii lei.

Întru susţinerea celor expuse, se menţionează următoarele:

√ Salariul funcţionarilor publici în unele cazuri s-a stabilit ignorînd prevederile art.9 alin.(4) din Legea nr.355-XVI din 23.12.200543, care prevede că Grilele de salarii specificate în anexele nr.4-6 sînt stabilite pentru personalul cu studii superioare, pentru persoanele care n-au nivelul de pregătire necesar, grilele salariilor funcţiei se aplică cu coeficientul 0,85.

________________

43 Legea nr.355-XVI din 23.12.2005 “Cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar” (cu modificările şi completările ulterioare).

√ Nerespectînd prevederile pct.2 din Regulamentul aprobat prin Legea nr.1263-XIII din 17.07.199744, anexelor nr.2 şi nr.3 la Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.199545 şi Clasificatorul funcţiilor publice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.151 din 23.02.200146 (în vigoare la acel moment), care stipulează raportarea funcţiilor publice la rangurile întîi şi doi, contabililor-şefi (fiind funcţie de execuţie) din cadrul a 9 primării47 (în perioada anilor 2003-2011) neregulamentar li s-a conferit grad de calificare exagerat – rangul II, consilier de clasele I şi II, faţă de cel necesar – rangul III, consilier de clasa I-III.

________________

44 Legea nr.1263-XIII din 17.07.1997 “Despre Regulamentul de conferire a gradelor de calificare funcţionarilor publici (cu modificările şi completările ulterioare). Abrogată la 01.01.2009, prin Legea nr.158-XVI din 04.07.2008.

45 Legea serviciului public nr.443-XIII din 04.05.1995.

46 Hotărîrea Guvernului nr.151 din 23.02.2001 “Despre aprobarea Clasificatorului unic al funcţiilor publice”.

47 Primăriile: com.Balatina, s.Cobani, com.Danu, s.Fundurii Noi, s.Limbenii Noi, s.Petrunea, s.Ustia, com.Viişoara, com.Iabloana.

√ Perioada de muncă se calculează cu aplicarea neuniformă a prevederilor pct.6 (3) din Hotărîrea Guvernului nr.607 din 31.10.199648, fiind inclusă perioada de muncă în alte funcţii ce nu ţine de profilul de activitate pentru care n-a fost stabilită şi efectuată realmente plata lunară (trimestrială, anuală) a recompensei pentru vechimea în muncă. Analogic, în rezultatul stabilirii eronate a grilelor de salarizare, s-au admis iregularităţi şi la calcularea sporului pentru vechime în muncă unor funcţionari publici.

________________

48 Hotărîrea Guvernului nr.607 din 31.10.1996 “Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare a perioadei de muncă în vederea acordării sporului pentru vechime în muncă funcţionarilor publici”.

√ S-au admis iregularităţi şi la acordarea premiilor unice, ignorînd prescripţiile pct.15 din Hotărîrea Guvernului nr.525 din 16.05.200649, şi anume premiile unice s-au acordat în cuantum, care în fiecare caz în parte depăşea salariul funcţiei al salariatului premiat. În alt caz s-a constatat acordarea premiilor unice contabililor contabilităţilor centralizate din contul alocaţiilor aparatului primăriilor respective, cu reflectarea cheltuielilor la acest compartiment, ignorînd prevederile clasificaţiei bugetare.

________________

49 Hotărîrea Guvernului nr.525 din 16.05.2006 “Privind salarizarea funcţionarilor publici şi persoanelor care efectuează deservirea tehnică”.

√ În alt caz angajaţilor contabilităţii centralizate li s-au acordat premii unice din contul mijloacelor fondului de retribuire a muncii, planificat şi aprobat exagerat, contrar prevederilor Capitolului IV pct.2.2 din Notele metodologice elaborate de către Ministerul Finanţelor.

√ Cu nerespectarea prevederilor pct.1 şi pct.5 din Hotărîrea Guvernului nr.863 din 01.08.200650 şi Legii nr.245-XVI din 27.11.200851, CR, fără a solicita de la Serviciul de Informaţii şi Securitate realizarea măsurilor de control ce ţin de competenţa acestuia asupra perfectării dreptului de acces la secretul de stat, unui angajat i s-a stabilit şi achitat spor la salariul funcţiei pentru acces permanent la secretul de stat.

________________

50 Hotărîrea Guvernului nr.863 din 01.08.2006 “Cu privire la stabilirea pentru funcţionarii publici a sporurilor la salariul de funcţie pentru acces permanent la secretul de stat” (cu modificările şi completările ulterioare).

51 Legea nr.245-XVI din 27.11.2008 “Cu privire la secretul de stat”.

√ Activitatea prin cumul a funcţionarilor publici s-a admis ignorînd prevederile art.25 (2) lit.c) din Legea nr.158-XVI din 04.07.200852, care prevede că funcţionarul public nu poate desfăşura alte activităţi remunerate prin contract individual de muncă sau prin alt contract cu caracter civil, în cadrul societăţilor comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale, precum şi al organizaţiilor necomerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată sau în anumite privinţe este de competenţa autorităţii în care el este angajat.

________________

52 Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 “Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (în continuare – Legea nr.158-XVI din 04.07.2008).

√ În alt caz, deşi pentru intensitatea muncii unor angajaţi lunar li se calcula spor pentru intensitatea muncii (50%), în aceleaşi ore de program cu funcţia de bază, precum şi în lipsa dispoziţiei primarului, unei persoane i s-a calculat salariu pentru cumularea funcţiei vacante de la 0,25 pînă la 0,875 unităţi (fără specificarea obligaţiunilor suplimentare).

√ Calcularea indemnizaţiei de concediu cadrelor didactice s-a efectuat cu derogare de la prevederile pct.5 alin.(1) şi pct.8 din Hotărîrea Guvernului nr.426 din 26.04.200453, ca urmare fiind stabilită perioada de decontare cu durata de 9 luni faţă de 12 luni calendaristice consecutive, ceea ce a generat exagerarea salariului mediu pentru o zi calendaristică, admiţîndu-se plăţi neregulamentare.

________________

53 Hotărîrea Guvernului nr.426 din 26.04.2004 “Privind aprobarea Modului de calculare a salariului mediu”.

√ În alt caz, unor funcţionari publici, cu derogare de la prevederile art.43 din Legea nr.158-XVI din 04.07.2008, care prevede expres durata concediului funcţionarului public, li s-au acordat suplimentar la concediul stabilit legal cîte 4-7 zile calendaristice, ca temei invocîndu-se faptul că condiţiile de muncă ale acestora implică un efort psihoemoţional sporit, ca urmare admiţîndu-se plăţi neregulamentare. De menţionat şi faptul că, potrivit Hotărîrii Guvernului nr.1254 din 15.11.200454, sînt reglementate categoriile de salariaţi a căror muncă implică efort psihoemoţional, printre acestea nefiind enumeraţi funcţionarii publici.

________________

54 Hotărîrea Guvernului nr.1254 din 15.11.2004 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind retribuirea muncii pentru anumite categorii de salariaţi cărora li se stabileşte durata redusă a timpului de muncă”.

√ Ignorînd prevederile pct.7 din anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.426 din 26.04.200455, care prevede că calcularea salariului mediu se efectuează reieşind din numărul mediu de ore lucrătoare pe lună (169), cu durata săptămînală normală a timpului de muncă de 40 ore, în 7 primării56 calcularea salariului mediu pentru orele de îndeplinire a obligaţiunilor de către preşedinţii comitetelor sindicale neeliberaţi de la locul de muncă de bază s-a efectuat ţinînd cont de sarcina pedagogică, ca urmare fiind admisă calcularea neregulamentară a retribuirii muncii acestora.

________________

55 Hotărîrea Guvernului nr.426 din 26.04.2004 “Privind aprobarea Modului de calculare a salariului mediu”.

56 Primăriile: com.Balatina, com.Camenca, s.Cobani, com.Cuhneşti, s.Danu, s.Ustia şi com.Viişoara.

√ În perioada anului 2011, unele primării au efectuat plăţi pentru diferite servicii (lucru extraşcolar; salubrizare; conducător auto; completarea registrelor fiscale; amenajarea teritoriului; reparaţii curente ale încăperilor şi utilajului; activitate sindicală etc.) acordate de către persoane fizice conform actelor de achiziţii ale mărfurilor şi serviciilor, fără calcularea şi virarea plăţilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicale, ce au constituit 23,5 mii lei.

√ În alt caz, primăria Danu, întru evitarea depăşirii limitelor unităţilor de personal şi a fondului de retribuire a muncii, a admis efectuarea plăţilor salariale pentru 4 unităţi (instructor în secţia baschetbal; traducător; conducător auto; preşedinte al sindicatelor), cheltuielile respective eronat fiind reflectate la art.113.45 –  “Mărfuri şi servicii neatribuite altor alineate” în sumă de 18,7 mii lei.

√ Deşi în urma auditului efectuat anterior Curtea de Conturi a atenţionat asupra ignorării prevederilor legale la calcularea salariului angajaţilor SASPF, astfel de abateri fiind constatate şi de Serviciul Control Financiar şi Revizie în cadrul inspecţiei financiare efectuate în a.2011, administraţia SASPF, în a.2011, a admis aceleaşi iregularităţi, şi anume asistenţilor şi lucrătorilor sociali li s-a acordat ajutor material cu ignorarea prevederilor pct.4 din Nota la tabelul nr.4 din anexa nr.3 la Hotărîrea Guvernului nr.38157, admiţîndu-se plăţi neregulamentare. E de menţionat că plăţile neregulamentare de la achitarea premiilor unice, constatate de Curtea de Conturi (în a.2009), actualmente n-au fost recuperate (materialele se află în litigiu).

________________

57 Hotărîrea Guvernului nr.381 din 13.04.2006 “Cu privire la condiţiile de salarizare a personalului din unităţile bugetare”.

Recomandări:

10. Consiliul raional Glodeni şi consiliile locale de nivelul I să asigure sporirea responsabilităţilor managementului financiar-contabil, cu direcţionarea acestuia spre identificarea soluţiilor menite să prevină fenomenul fraudei şi risipei de bani publici.

11. Primarul com.Danu să asigure conformarea prevederilor contractului colectiv de muncă la legislaţia în vigoare, cu excluderea clauzelor normative neregulamentare.

12. Aparatul preşedintelui, în comun cu DGF, UAT de nivelul I responsabile58, să examineze cazurile de remunerare neconformă a angajaţilor, cu întreprinderea măsurilor de recuperare a cheltuielilor neregulamentare şi cu eliminarea acestor deficienţe în viitor.

________________

58 Primăriile: com.Balatina, com.Camenca, s.Cobani, com.Cuhneşti, com.Danu, s.Fundurii Noi, s.Fundurii Vechi, or.Glodeni, s.Limbenii Noi, s.Limbenii Vechi, s.Petrunea, com.Viişoara, s.Sturzovca, s.Hîjdieni.

13. DGF să asigure desfăşurarea unor instruiri pentru angajaţii AAPL de nivelul I în domeniul aplicării legislaţiei muncii şi să le acorde suportul metodologic privind implementarea procedurilor de control intern la efectuarea plăţilor pentru retribuirea muncii.

14. SASPF să întreprindă măsurile corespunzătoare privind implementarea recomandărilor expuse în Hotărîrea Curţii de Conturi nr.32 din 02.07.200959.

________________

59 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.32 din 02.07.2009 “Asupra Raportului auditelor regularităţii executării bugetelor raioanelor: Ungheni, Orhei, Teleneşti, Cantemir, Ştefan Vodă, Ocniţa, Glodeni şi Edineţ pe anul 2008”.

• Modificarea statelor de personal în limita unităţilor aprobate fără a respecta limita fondului de retribuire a muncii creează riscuri de aprobare şi utilizare neregulamentară a mijloacelor publice.

Întru argumentarea celor expuse, se menţionează următoarele:

Nerespectarea prevederilor pct.4 din Hotărîrea Guvernului nr.689 din 10.06.200360, care prevede că Schemele de încadrare ale personalului aparatului preşedintelui raionului şi ale direcţiilor, secţiilor, altor subdiviziuni din subordinea Consiliului raional se aprobă în limitele fondului de retribuire a muncii şi sînt valabile după înregistrarea lor la Ministerul Finanţelor, a generat aprobarea statelor de personal cu depăşirea fondului de retribuire a muncii. Astfel, conform Deciziei CR Glodeni nr.6/2 din 01.08.201161, s-a decis excluderea din statele de personal a unei unităţi de specialist-coordonator în elaborarea şi implementarea proiectelor investiţionale cu fondul lunar de retribuire a muncii de 1470 lei, cu includerea unei unităţi de vicepreşedinte cu fondul lunar de retribuire a muncii de 5200 lei (cu 3730 lei mai mult). Modificările efectuate au generat cheltuieli suplimentare (pe 5 luni) în sumă totală de 18,6 mii lei, precum şi neînregistrarea statelor de personal la Ministerul Finanţelor, astfel fiind ignorate cerinţele prestabilite de cadrul normativ existent.

________________

60 Hotărîrea Guvernului nr.689 din 10.06.2003 “Cu privire la organigrama şi statele de personal ale aparatului preşedintelui raionului, direcţiilor, secţiilor, altor subdiviziuni din subordinea Consiliului raional”.

61 Decizia CR Glodeni nr.6/2 din 01.08.2011 “Cu privire la modificarea şi completarea Deciziei CR Glodeni nr.2/4 din 16.06.2003 – cu privire la aprobarea organigramei şi satelor de personal ale Aparatului preşedintelui raionului”.

Recomandări:

15. Consiliul raional Glodeni să examineze cazul de efectuare neconformă a modificărilor în statele de personal ale aparatului preşedintelui, cu ajustarea acestora la prevederile legislaţiei în vigoare.

• N-a fost respectat cadrul regulator ce ţine de efectuarea cheltuielilor pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale AAPL din raion, aceste cheltuieli necesitînd a fi optimizate.

Lipsa unui control eficient privind optimizarea mijloacelor din cadrul bugetelor UAT în perioada anului 2011 a condiţionat efectuarea cheltuielilor neregulamentare, pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale autorităţilor administraţiei publice locale ale UAT din raion în sumă totală de 23,3 mii lei. Astfel, unele primării62, ignorînd prevederile pct.2 (Cap.I); pct.5.8 (Cap.II); pct.6.1 din Ordinul Departamentului Analize Statistice şi Sociologie al Republicii Moldova nr.108 din 17.10.199863, au admis nereguli, exprimate prin: eliberarea foii de parcurs o dată în lună, neindicarea cantităţii de combustibil pentru care s-au eliberat bonuri, stocului combustibilului la plecare şi la sosire, precum şi nedescrierea parcursului de kilometri. La fel, primăriile Ustia şi Viişoara, pe parcursul a 4 ani, au utilizat autoturismele de serviciu cu vitezometrul defectat, ceea ce pune la îndoială parcursul în a.2011 a 28497 km şi, respectiv, 24255 km în scopuri de serviciu, pentru care în total s-au decontat 5130 litri de benzină în sumă de 75,1 mii lei64.

________________

62 Primăriile: s.Cobani, s.Limbenii Noi, s.Fundurii Vechi, s.Ustia şi com.Viişoara.

63 Instrucţiunea privind completarea şi prelucrarea foii de parcurs pentru autocamioane, autobuze şi autoturisme, a facturilor de expediţie pentru transportările de mărfuri cu mijloace auto, aprobată prin Ordinul Departamentului Analize Statistice şi Sociologice nr.108 din 17.10.1998.

64 Primăriile: s.Ustia – 41,0 mii lei (2850 litri); com.Viişoara – 34,1 mii lei (2280 litri).

Conform prevederilor pct.7 din Hotărîrea Guvernului nr.1404 din 30.12.200565, se permite consiliilor locale să adopte decizia de a plăti primăriilor satelor (comunelor) şi oraşelor care nu au în dotare autoturisme de serviciu o compensaţie lunară pentru utilizarea autoturismului propriu în limita costului a 50-80 litri de benzină, în funcţie de distanţa pînă la centrul unităţii teritorial-administrative de nivelul II. Însă, în pofida celor menţionate, primăria Fundurii Noi a admis depăşirea limitei lunare stabilite pentru utilizarea autoturismului arendat, majorînd normativul admis pe an de pînă la 1620 de litri, astfel efectuîndu-se cheltuieli neregulamentare din bugetul local în sumă totală de 23,3 mii lei.

________________

65 Hotărîrea Guvernului “Privind reglementarea utilizării autoturismelor de serviciu de către autorităţile administraţiei publice” nr.1404 din 30.12.2005 (cu modificările şi completările ulterioare).

De menţionat că prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1404 din 30.12.2005 nu reglementează norma de consum pentru autoturismele de serviciu ale conducătorilor AAPL de nivelul I, ceea ce duce la efectuarea cheltuielilor în mărimi ce depăşesc cu mult limitele stabilite pentru conducătorii altor autorităţi publice centrale şi locale şi creează riscul de efectuare a unor cheltuieli neefective din bugetele locale. De exemplu, parcursul anual de kilometri în 7 primării66 pentru autoturismele de serviciu depăşeşte limitele stabilite pentru conducătorii autorităţilor publice centrale de la 876 pînă la 7772 km pe an.

________________

66 Primăriile or.Glodeni, s.Limbenii Noi, Fundurii Vechi, Viişoara, s.Ustia, com.Cuhneşti, s.Cobani etc.

Recomandări:

16. Primăriile Ustia, Viişoara şi Fundurii Noi să asigure respectarea normelor regulamentare la utilizarea autoturismelor de serviciu, cu optimizarea respectivă a cheltuielilor ce ţin de domeniul dat şi consolidarea controlului intern în acest aspect.

• Managementul existent n-a asigurat regularitatea necesară la executarea şi a altor cheltuieli din contul mijloacelor bugetare.

Întru argumentarea celor expuse, se menţionează următoarele.

• Necesită îmbunătăţiri la compartimentul corectitudinea şi legalitatea calculării deplasărilor de serviciu angajaţilor din cadrul instituţiilor publice şi UAT. Deşi suma totală a abaterii depistate este nesemnificativă, auditul constată că neregula respectivă a fost identificată la mai multe primării, din care considerente merită a fi exemplificată. Astfel, cheltuielile de drum ale angajaţilor care au fost delegaţi în deplasare au fost calculate şi achitate la tarif maxim, ce contravine prevederilor pct.15 alin.(2) din Regulamentul aprobat prin HG nr.836 din 24.06.200267, care prevede că în cazul neprezentării documentelor de călătorie, achitarea pentru transport pe teritoriul Republicii Moldova se efectuează conform tarifului minim. Totodată, este de menţionat că, cu derogare de la prevederile pct.137 din Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010, evidenţa analitică a deconturilor cu titularii de avans nu se ţine în borderoul cumulativ privind decontările cu titularii de avans f.nr.386 (Nota de contabilitate nr.8), ceea ce creează riscuri de nereflectare în evidenţa contabilă a datoriilor debitoare şi creditoare, de denaturare a datelor din raportul financiar şi de admitere a cheltuielilor neregulamentare.

________________

67 Hotărîrea Guvernului nr.836 din 24.06.2002 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaţilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor din Republica Moldova”.

√ Primăria or.Glodeni, ignorînd prevederile art.14 alin.(6) din Legea 1525-XIII din 19.02.199868, care prevede că consumatorii noncasnici sînt obligaţi să procure, să instaleze, să efectueze verificarea metrologică, să exploateze, să întreţină, să repare şi să înlocuiască echipamentul de măsurare a volumelor de energie electrică, gaze naturale şi energie termică care le sînt furnizate, n-a întreprins măsurile de rigoare privind dotarea a două edificii69 cu acest echipament, consumul de energie termică fiind calculat reieşind din costul unui m2. Prin urmare, în rezultatul verificării consumului de energie termică pe anul 2011, s-a constatat că pentru încălzirea clădirilor dotate cu echipamentul respectiv, cu suprafaţa de 15546 m2, s-au consumat 456,26 G/kal, dar pentru încălzirea clădirilor fără echipamentul respectiv, cu suprafaţa de 5136 m2, s-au consumat 635,63 G/kal, sau cu 0,0944 G/kal mai mult pentru 1 m2. Astfel, managementul defectuos la compartimentul respectiv numai în a.2011 a generat efectuarea cheltuielilor suplimentare din mijloacele publice în sumă totală de 431,8 mii lei.

________________

68 Legea nr.1525-XIII din 19.02.1998 “Cu privire la energetică”.

69 Clădirea primăriei or.Glodeni cu 4 nivele şi clădirea grădiniţei de copii cu 2 nivele.

Recomandări:

17. Primăriile Cobani, Limbenii Noi, Fundurii Vechi, Ustia, Viişoara şi Fundurii Noi să asigure respectarea normelor regulamentare la utilizarea autoturismelor de serviciu, cu optimizarea respectivă a cheltuielilor ce ţin de domeniul dat şi consolidarea controlului intern în acest aspect.

18. Primăriile Glodeni, Cajba, Limbenii Noi, Petrunea, Ustia să efectueze calcularea cheltuielilor pentru deplasarea angajaţilor din cadrul instituţiilor publice în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

19. UAT din raionul Glodeni supuse auditului să ţină evidenţa analitică a deconturilor cu titularii de avans potrivit prevederilor legale.

20. Primăria or.Glodeni să întreprindă măsurile de rigoare privind urgentarea dotării edificiilor cu echipament de măsurare a volumelor de energie termică, întru evitarea utilizării neregulamentare a mijloacelor publice.

√ Lipsa controlului intern privind acordarea dejunurilor calde elevilor claselor I-IV din cadrul unor instituţii de învăţămînt ale raionului Glodeni a cauzat efectuarea cheltuielilor neregulamentare, precum şi acordarea neconformă a acestor dejunuri.

În perioada anului 2011, pentru acordarea dejunurilor calde elevilor din clasele I-IV din cadrul instituţiilor de învăţămînt din r-nul Glodeni, din bugetul de stat au fost alocate transferuri în sumă totală de 2507,7 mii lei.

Deşi plăţile de la acordarea neregulamentară a dejunurilor calde constatate în cadrul verificării a 8 subdiviziuni70 prin metoda confruntării tabelelor de evidenţă a alimentaţiei elevilor claselor I-IV cu registrele de evidenţa a frecvenţei elevilor pe o perioadă de 5 luni (ianuarie-mai) ale anului 2011 sînt sub nivelul pragului de semnificaţie, totuşi, auditul atestă lipsa controlului intern asupra monitorizării domeniului respectiv, ceea ce creează riscuri de fraudă şi utilizare neeficientă a mijloacelor financiare acordate din contul bugetului de stat, şi anume la pregătirea şi utilizarea dejunurilor calde pentru elevii care au absentat de la lecţii.

________________

70 Primăriile: or.Glodeni, com.Balatina, s.Cobani, com.Cuhneşti, com.Danu, s.Fundurii Vechi, s.Petrunea, s.Ustia.

Recomandări:

21. Primăriile or.Glodeni, com.Balatina, com.Cuhneşti, com.Danu, com.Fundurii Vechi, s.Limbenii Noi, s.Petrunea, s.Ustia să intensifice controlul intern asupra domeniului respectiv şi să asigure transparenţa în ce priveşte evidenţa elevilor care beneficiază de dejunuri calde.

• La efectuarea unor cheltuieli din contul bugetului raional nu s-a ţinut cont de competenţele instituţionale în efectuarea cheltuielilor publice, fiind finanţate unele cheltuieli ce nu se încadrează în limitele cadrului regulamentar.

Astfel, deşi conform pct.3 din statutul Î.M.  “Clubul de fotbal din Glodeni”, aprobat de către Consiliul raional Glodeni prin Decizia nr.4/17 din 10.06.200471, întreprinderea îşi desfăşoară activitatea în baza principiilor autogestiunii complete, asigurîndu-şi autofinanţarea proceselor de producţie, contrar prevederilor art.8 alin.(4) din Legea nr.397-XV din 16.10.2003, prin care este stabilit modul de delimitare între bugetele UAT a competenţelor în efectuarea cheltuielilor publice, în perioada anilor 2004-2011, a fost admisă finanţarea neregulamentară (din contul bugetului raional) a cheltuielilor curente ale Î.M.  “Clubul de fotbal din Glodeni” în sumă totală de 2032,8 mii lei. Mai mult decît atît, în a.2011 s-au admis cheltuieli nelegitime în rezultatul achitării unui antrenor a cursurilor pentru obţinerea licenţei tip BUEFA în sumă de 16,6 mii lei, care ulterior, la data 16.01.2012, s-a eliberat din funcţia deţinută (Ordinul nr.04 din 16.01.2012).

________________

71 Decizia CR Glodeni nr.4/17 din 10.06.2004 – cu privire la înfiinţarea Î.M. “Clubul de fotbal Glodeni”.

Recomandări:

22. Consiliul raional Glodeni:

22.1. să asigure implementarea unor proceduri eficiente de control intern asupra modului de utilizare a mijloacelor financiare ale bugetului raional, ţinînd cont de competenţele în efectuarea cheltuielilor publice atribuite prin lege;

22.2. să examineze cazul de achitare ineficientă a mijloacelor publice, cu neadmiterea acestora pe viitor.

• Managementul defectuos asupra valorificării mijloacelor pentru investiţii şi reparaţii capitale rămîne a fi unul dintre domeniile afectate de neregularităţi.

AAPL nu dispun de politici investiţionale şi obiective clare privind finalizarea obiectivelor iniţiate în perioada anilor 2006-2009. Acest fapt determină ineficienţa utilizării mijloacelor publice, ţinînd cont că acestea n-au fost conservate, iar în timp se deteriorează. Lipsa monitorizării demarării lucrărilor de reparaţie capitală a cauzat admiterea recepţionării lucrărilor care efectiv n-au fost executate. Astfel, în perioada supusă auditului, din contul bugetului raionului au fost valorificate mijloace bugetare pentru investiţii şi reparaţii capitale în sumă de 16518,4 mii lei (inclusiv din contul: bugetului de stat – 2268,4 mii lei; FISM – 9074,2 mii lei, bugetului raional – 1514,7 mii lei; bugetelor locale – 2679,9 mii lei, Fondului Ecologic – 981,2 mii lei).

Auditarea a 7 obiecte supuse reparaţiei capitale72 a scos în evidenţă deficienţe în sumă totală de 413,4 mii lei, ceea ce denotă că disciplina financiară la componenta respectivă n-a avut o tendinţă de îmbunătăţire, fiind afectată de prezenţa iregularităţilor la monitorizarea executării contractelor de antrepriză, precum şi de nerespectarea legislaţiei în vigoare ce ţine de acest domeniu. Această situaţie a cauzat efectuarea unor tipuri de lucrări în volum mai mare decît cel contractat, precum şi executarea altor tipuri de lucrări în sumă de 144,6 mii lei, fără a fi coordonate şi avizate în mod regulamentar. Deşi unele lucrări au fost recepţionate în mărimi ce constituiau de la 19,6 pînă la 80,4%, altele, fiind achitate integral, n-au fost recepţionate (268,8 mii lei din 841,8 mii lei).

________________

72 Grădiniţa de copii din s.Cajba; Liceul teoretic din s.Petrunea; gimnaziul, grădiniţa de copii şi primăria din s.Limbenii Noi; Casa de cultură din s.Duşmani; Casa de cultură din s.Camenca.

În anul 2011, la efectuarea reparaţiei capitale a Casei de cultură din s.Duşmani, a fost constatată executarea unor lucrări suplimentare în sumă totală de 144,6 mii lei, fără a fi supuse expertizei în modul stabilit, prin ce nu s-au respectat prevederile art.13 din Legea nr.721-XIII din 02.02.199673. Mai mult decît atît, executarea lucrărilor în afara volumului contractat, prin înlocuirea cu alte tipuri de lucrări (144,6 mii lei), n-a fost coordonată şi avizată de antreprenorul general, răspunderea pentru aceste modificări revenind primarului s.Duşmani, prin ce nu s-au respectat prescripţiile pct.27 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.361 din 25.06.199674.

________________

73 Legea nr.721-XIII din 02.02.1996 “Privind calitatea în construcţii”.

74 Hotărîrea Guvernului nr.361 din 25.06.1996 “Cu privire la asigurarea calităţii construcţiilor”.

În rezultatul vizitei pe teren, s-au constatat iregularităţi încă la 4 primării din raion. Astfel, în pofida faptului că lucrările de reparaţie capitală a Liceului teoretic din s.Petrunea, conform prevederilor contractuale, urmau a fi executate în perioada de 3 luni (începînd cu 28.09.2011), efectiv acestea au fost iniţiate după expirarea termenului stabilit (2 ianuarie 2012). Deşi lucrările executate au fost achitate integral în decembrie 2011 (255,9 mii lei), în rezultatul ieşirii la faţa locului (la data de 28.02.2012), s-a constatat neexecutarea unor lucrări în sumă totală de 43,9 mii lei (19,4%). Asemenea deficienţe au fost constatate şi la: executarea lucrărilor de reparaţie capitală la OMF Petrunea (72,6 mii lei); executarea lucrărilor de reparaţii capitale la Casa de cultură din com.Camenca (80,6 mii lei); la reparaţia capitală a grădiniţei de copii din s.Cajba (de la 19,2 mii lei pînă la 52,5 mii lei) – (Anexa nr.8 imagini foto). Mai mult decît atît, planificarea reparaţiei capitale a grădiniţei de copii din s.Cajba a fost efectuată cu nereguli, devizul de cheltuieli fiind întocmit aleatoriu, fără a fi precizate şi documentate suprafeţele şi încăperile care vor fi supuse reparaţiei, ceea ce denotă lipsa tendinţei de îmbunătăţire la componenta respectivă şi prezenţa iregularităţilor la monitorizarea executării contractelor de antrepriză.

Deficienţele menţionate denotă lipsa unei monitorizări corespunzătoare de către Secţia construcţii şi beneficiar (prin intermediul supraveghetorului tehnic) asupra volumelor reflectate în procesele-verbale de îndeplinire a lucrărilor, ceea ce a cauzat utilizarea neregulamentară a mijloacelor publice.

Atît la nivel de raion, cît şi la nivelul AAPL, nu există o politică investiţională referitor la obiectivele iniţiate în anii 2006-2009 şi nefinalizate pînă în prezent. De asemenea, lipsesc previziuni privind utilitatea acestora pe viitor. Potrivit datelor evidenţei contabile, la situaţia din 31.12.2011, cheltuielile pentru execuţia lucrărilor la 3 obiecte nefinalizate75 constituiau suma de 21,3 mil.lei. Din cele 3 obiecte, gazoductul de presiune înaltă Duşmani-Ciuciulea, construcţia căruia a fost iniţiată în a.2006 şi finalizată în a.2011, n-a fost dat în exploatare din motivul indisponibilităţii consumatorului de recepţie a gazelor, după cum prevede legislaţia76.

________________

75 Gazoductul de presiune înaltă Duşmani-Ciuciulea – 5,0 mil.lei; gazoductul Limbenii Vechi-Fundurii Vechi – 6,5 mil.lei; restabilirea sistemului de aprovizionare cu apă or.Glodeni – 9,8 mil.lei.

76 Pct.26 alin.(d) din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1226 din 19.09.2002 “Cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi executare a lucrărilor de proiectare, montare şi recepţie a sistemelor de aprovizionare cu gaze”.

Potrivit documentaţiei de proiect (neactualizată la situaţia la zi), pentru finalizarea celorlalte 2 obiecte sînt necesare mijloace financiare în sumă totală de peste 5,4 mil.lei. De menţionat că neîntreprinderea măsurilor de rigoare de către CR pentru finalizarea acestor lucrări poate duce la devastarea lor.

Recomandări:

23. Consiliul raional:

23.1. să întreprindă măsuri în vederea organizării unui sistem de control intern relevant, ce ar asigura executarea alocaţiilor bugetare în termene contractate şi administrarea conformă a patrimoniului de stat;

23.2. să asigure organizarea şi efectuarea achiziţiilor publice pentru procurarea bunurilor, serviciilor şi lucrărilor în strictă conformitate cu actele legislative şi normative.

• Constatările auditului referitor la achiziţiile publice de lucrări şi servicii.

√ La acest capitol, auditul a constatat un şir de nereguli, care se exprimă prin: nerespectarea prevederilor legale la achiziţionarea mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor, fiind contractate lucrări de reparaţie capitală, în lipsa surselor de acoperire, în sumă de 142,39 mii lei; divizarea achiziţiilor publice; descalificarea operatorilor economici care au propus preţuri mult mai mici decît ofertele cîştigătoare, ceea ce a condiţionat cheltuieli suplimentare din contul mijloacelor publice în sumă de 141,4 mii lei.

Legea nr.96-XVI din 13.04.200777, precum şi alte acte normative ce ţin de domeniul achiziţiilor publice prevăd că autorităţile contractante au obligaţia să asigure legalitatea şi eficienţa achiziţiilor publice, însă lipsa unui control intern bine determinat din partea unor persoane cu funcţii de răspundere din cadrul AAPL (de nivelul I şi nivelul II) din raion referitor la monitorizarea eficientă a executării contractelor de achiziţii publice a cauzat încălcarea prevederilor actelor normative în vigoare. Misiunea de audit a constatat că AAPL (de nivelul I şi nivelul II) din raion, în calitate de autorităţi contractante, au admis multiple încălcări şi neajunsuri legate de achiziţionarea bunurilor şi serviciilor, care au afectat buna gestiune a mijloacelor publice locale.

________________

77 Legea privind achiziţiile publice nr.96-XVI din 13.04.2007 (cu modificările şi completările ulterioare; în continuare – Legea nr.96-XVI din 13.04.2007 ).

Astfel, primăria or.Glodeni şi primăria s.Petrunea, ignorînd prevederile art.69 alin.(1) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007, în scopul aplicării unei alte proceduri de achiziţie, a admis divizarea achiziţiilor de bunuri. Prin urmare, achiziţionarea produselor alimentare s-a efectuat în baza a 11 şi, respectiv, 3 contracte (731,3 şi 107,6 mii lei), la contractarea cărora la aceeaşi marfă s-au aplicat diferite preţuri, ca rezultat generînd cheltuieli suplimentare în sumă totală de 85,5 mii lei78. Mai mult decît atît, deşi valoarea estimativă a achiziţiei a depăşit suma de 200,0 mii lei, primăria or.Glodeni a iniţiat procedura de achiziţie publică prin cererea ofertelor de preţuri, dar nu prin licitaţie, ce contravine prevederilor art.54 alin.(1) din Legea nr.96-XVI din 13.04.2007.

________________

78 Primăriile: or.Glodeni – 82,3 mii lei, s.Petrunea – 3,3 mii lei.

Conform art.44 alin.(3) lit.a) şi art.46 alin.(1) lit.b) din legea menţionată, grupul de lucru are dreptul de a descalifica ofertantul în cazurile în care nu corespunde cerinţelor de calificare şi în cazul în care ofertantul nu reuşeşte să demonstreze accesul său la o tehnologie specială sau la condiţii pe piaţă mai avantajoase, care i-ar permite să ofere un asemenea preţ al ofertei. Prin urmare, grupurile de lucru ale CR Glodeni privind achiziţia lucrărilor de reparaţie capitală a gimnaziului din s.Limbenii Noi în sumă de 160,9 mii lei; de reparaţie capitală a grădiniţei de copii din s.Limbenii Noi în sumă de 107,49 mii lei; de reparaţie capitală a Liceului teoretic din s.Petrunea în sumă de 225,9 mii lei au descalificat operatorii economici care au oferit cel mai mic preţ (un procent mult mai mic la cheltuielile de transport, cheltuielile de regie şi beneficiu, care nu necesită de a demonstra accesul la o tehnologie specială sau la condiţii pe piaţă mai avantajoase), fiind utilizate ineficient mijloace bugetare în sumă de 55,9 mii lei.

Cu abateri de la art.19 şi art.20 din aceeaşi lege, primăria or.Glodeni, în perioada anului 2011, n-a publicat în Buletinul Achiziţiilor Publice anunţurile de intenţie şi invitaţiile de prezentare a ofertelor, pentru a asigura o transparenţă a achiziţiilor publice.

În conformitate cu art.3 alin.(2) din Legea nr.436-XVI din 28.12.2006, care prevede că AAPL beneficiază de autonomie decizională, organizaţională, gestionară şi financiară, au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat, Aparatul preşedintelui a încălcat principiul respectiv prin faptul că a efectuat procedura de achiziţie şi a contractat din numele propriu toate lucrările de reparaţie capitală prevăzute în anexa 6 la Legea bugetului de stat pe anul 2011, prin care pentru AAPL din raion au fost aprobate alocaţii în sumă 2350,0 mii lei.

Potrivit art.7 alin.(3) din Legea nr.397-XV din 16.10.2003, care stipulează că contractarea de lucrări, servicii, bunuri materiale şi efectuarea de cheltuieli se realizează în cadrul limitelor aprobate (rectificate), Aparatul preşedintelui a contractat lucrări de reparaţie capitală a grădiniţei de copii din s.Camenca în sumă de 142,4 mii lei, în lipsa surselor de acoperire.

√ Totodată, la achiziţia bunurilor, lucrărilor şi serviciilor, autorităţile contractante n-au respectat unele aspecte de procedură, şi anume:

- n-a fost asigurată întocmirea şi păstrarea dosarelor achiziţiilor publice conform prevederilor pct.6 din Regulamentul aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.9 din 17.01.2008 (primăriile or.Glodeni, s.Petrunea şi la Aparatul preşedintelui raionului Glodeni), fapt ce determină riscul sustragerii sau înlocuirii înscrisurilor pe care acestea le conţin;

- în atribuţiile elaborate pentru membrii grupului de lucru pentru achiziţii nu sînt stipulate responsabilităţile de întocmire a dosarelor de achiziţii publice şi de păstrare a lor în modul corespunzător (primăriile or.Glodeni, s.Petrunea şi la Aparatul preşedintelui raionului Glodeni).

Recomandări:

24. Aparatul preşedintelui raionului Glodeni şi primăriile or.Glodeni şi s.Petrunea să asigure respectarea procedurilor de achiziţii publice, transparenţa acestora, precum şi să stabilească responsabilităţi clare pentru fiecare membru al grupului de lucru la evaluarea ofertelor.

25. Preşedintele raionului Glodeni să asigure desfăşurarea unor instruiri în domeniul achiziţiilor publice pentru membrii grupurilor de lucru din cadrul subdiviziunilor Consiliului raional şi AAPL de nivelul I, concomitent fiindu-le acordat suportul metodologic privind implementarea procedurilor de control intern la achiziţionarea mărfurilor şi serviciilor, inclusiv la descrierea proceselor aferente acestora.

Obiectivul III: Au raportat UAT în modul corespunzător, au întreţinut şi au protejat adecvat mijloacele sale fixe şi patrimoniul?

Probele de audit denotă că sistemul de management al gestionării patrimoniului public în raion n-a fost conformat prevederilor legale, astfel fiind afectat de un şir de deficienţe şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei evidenţe corespunzătoare a patrimoniului public şi a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a dreptului de proprietate la organul cadastral; neîncheierea contractelor de comodat privind transmiterea patrimoniului în gestiune; nedeterminarea responsabilităţii manageriale a conducătorilor întreprinderilor pentru buna gestiune a bunurilor încredinţate; lipsa cadrului legal privind majorarea valorii mijloacelor fixe transmise în gestiune economică din contul reparaţiilor capitale din alte surse etc. Toate acestea se datorează inexistenţei în cadrul AAPL a unei politici exhaustive de reglementare a modului de gestionare a patrimoniului public local, care, în consecinţă, lipseşte bugetele UAT de venituri pasibile încasării, necesare pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor legale ale AAPL.

Totodată, evidenţa patrimoniului public transmis în gestiune economică întreprinderilor municipale şi instituţiilor medico-sanitare publice nu este veridică şi necesită restabilire.

Întru argumentarea celor expuse, menţionăm următoarele.

• Potrivit art.13 din Legea nr.523-XIV din 16.07.199979, evidenţa proprietăţii publice a UAT se ţine în contabilitate, în mod distinct, conform Normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor. Această cerinţă este reglementată şi în alte acte legislative cu incidenţă în domeniul dat, inclusiv în actele normative elaborate de Ministerul Finanţelor. Cu toate acestea, pe parcursul mai multor ani, AAPL din raion n-au soluţionat problema evaluării şi înregistrării în evidenţa contabilă a terenurilor proprietate publică, s-a admis nereflectarea în evidenţa contabilă a valorii mijloacelor fixe ale fondatorului, transmise în gestiune economică, în valoare de 94366,6 mii lei, nereflectarea în bilanţul executării bugetului autorităţilor/instituţiilor publice (formularul nr.1), la situaţia din 01.01.2012, a aceleiaşi sume, precum şi nemajorarea valorii mijloacelor fixe cu 1692,3 mii lei.

________________

79 Legea Republicii Moldova nr.523-XIV din 16.07.1999 “Cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale”.

Întru argumentarea celor expuse, se menţionează următoarele:

√ Conform prevederilor art.8 din Codul funciar, prerogativa de a schimba destinaţia terenurilor agricole îi revine Guvernului Republicii Moldova şi nicidecum consiliilor locale. Astfel, în baza deciziei consiliului local Duşmani nr.6/3 din 01.10.2010 şi contractului de vînzare-cumpărare din 18.10.2010, unui cetăţean i-a fost vîndut teren aferent construcţiilor cu suprafaţa de 0,7317 ha, cu valoarea de 20,5 mii lei, amplasat în extravilanul localităţii. Contrar prevederilor legale, consiliul sătesc Duşmani, depăşindu-şi atribuţiile, a decis de a vinde un teren agricol ca teren pentru construcţii, astfel fiind schimbată destinaţia terenului, fără a fi compensate pierderile în sumă de 1003,35 mii lei, în rezultatul scoaterii acestuia din circuit agricol.

De menţionat că construcţiile amplasate pe terenul respectiv au fost legalizate de instanţa de judecată, cu toate că ele au fost construite în lipsa certificatelor de urbanism şi autorizaţiilor de construcţie.

Ca urmare a lipsei controlului respectiv din partea AAPL şi a unei conlucrări eficiente cu Inspecţia de Stat în Construcţii, s-a admis efectuarea unui şir de construcţii ilegale pe terenurile agricole din extravilanul s.Sturzovca (trei construcţii ilegale în preajma obiectivelor acvatice), ceea ce duce la neachitarea plăţilor cuvenite, astfel fiind ratate venituri bugetare (Anexa nr.9).

√ Auditarea compartimentului privind evidenţa contabilă a patrimoniului public transmis în gestiune economică IMSP din raionul Glodeni a constatat lipsa evidenţei analitice a investiţiilor pe termen lung pe întreprinderi, fiind necesară ţinerea acesteia în registrul forma nr.292 şi fişa nr.292-a conform prevederilor pct.130/1 şi 199 din Ordinul ministrului finanţelor nr.85 din 09.10.1996 (cu modificările ulterioare), pct.137 şi 217 din Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010, pct.130/1 şi 199 din Ordinul ministrului finanţelor nr.137 din 25.11.199880 (cu modificările ulterioare), pct.128 şi 187 din Ordinul ministrului finanţelor nr.94 din 19.07.2010.

________________

80 Ordinul ministrului finanţelor nr.137 din 25.11.1998 “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în contabilităţile centralizate din cadrul primăriilor satelor (comunelor), oraşelor”.

Lipsa prevederilor legale privind capitalizarea valorii patrimoniului public transmis în gestiune economică IMSP în urma efectuării investiţiilor şi reparaţiilor capitale din alte surse, altele decît cele primite de la fondator, care sînt trecute direct la cheltuieli, generează diminuarea atît a valorii bunului imobil, cît şi durata de funcţionare utilă a lor. De exemplu, numai în a.2011 din contul surselor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină au fost alocate surse în sumă de 1692,3 mii lei pentru efectuarea reparaţiilor capitale ale bunurilor imobile transmise în gestiune economică IMSP din raionul Glodeni, ulterior fiind trecute la cheltuieli.

În baza informaţiei privind valoarea patrimoniului public al întreprinderilor municipale din raionul Glodeni, prezentate de către Consiliul raional Glodeni la situaţia din 01.01.2012, în raionul Glodeni sînt înregistrate 12 întreprinderi municipale. Verificînd evidenţa patrimoniului public aflat în proprietatea AAPL de nivelul I şi nivelul II, transmis în gestiune economică, echipa de audit a constatat că CR ţine evidenţa proprietăţii în registru conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.338 din 21.03.200381 privind valoarea totală a mijloacelor fixe care aparţin întreprinderilor municipale, fără divizarea celor ce sînt transmise în gestiune economică de către fondator, ceea ce contravine art.1055 din Legea nr.1107-XV din 06.06.200282.

________________

81 Hotărîrea Guvernului nr.338 din 21.03.2003 “Cu privire la aprobarea Catalogului mijloacelor fixe şi activelor nemateriale” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.338 din 21.03.2003).

82 Legea nr.1107-XV din 06.06.2002 Codul civil.

Astfel, la situaţia din 01.01.2012, în or.Glodeni erau înregistrate 2 întreprinderi municipale – Î.M. “Servicii Comunale Glodeni” şi Î.M. “Reţele Termice Glodeni”. Verificînd evidenţa patrimoniului public al oraşului Glodeni transmis în gestiune economică, echipa de audit a constatat că la primăria or.Glodeni lipseşte evidenţa proprietăţii municipale, conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.338 din 21.03.2003, privind valoarea totală a mijloacelor fixe care aparţin întreprinderilor municipale, cu divizarea celor ce sînt transmise în gestiune economică de către fondator, ceea ce contravine art.1055 din Legea nr.1107-XV din 06.06.2002. Informaţia privind proprietatea întreprinderilor municipale din or.Glodeni este centralizată doar la Consiliul raional Glodeni, şi anume: Î.M. “Servicii Comunale Glodeni” – mijloace fixe în valoare de 90758,5 mii lei şi Î.M. “Reţele Termice Glodeni” – 2100,6 mii lei. Este de menţionat că valoarea fondului locativ înregistrat la contul Î.M. “Servicii Comunale Glodeni” (77008,3 mii lei) n-a fost diminuată cu valoarea fondului privatizat, care potrivit informaţiei prezentate de către CR (secţia privatizare), în perioada anilor 2005-2011, a constituit 270,0 mii lei. Prin urmare, primăria or.Glodeni n-a asigurat formarea asociaţiilor de coproprietari şi n-a transmis acestora în gestiune valoarea clădirilor (cu excepţia valorii apartamentelor neprivatizate). În perioada efectuării auditului, echipei de audit nu i-au fost prezentate actele de primire-predare a patrimoniului fondatorului transmis în gestiune întreprinderilor şi contractele de comodat care ar reglementa valoarea şi modul de gestionare a patrimoniului transmis în gestiune. La fel, primăria or.Glodeni, ca fondator, n-a raportat valoarea acestor fonduri în bilanţul executării bugetului autorităţilor/instituţiilor publice (formularul nr.1), care se prezintă Ministerului Finanţelor.

√ Sistemul de management al gestionării patrimoniului public de către întreprinderile municipale n-a fost conformat prevederilor legale, astfel fiind afectat de un şir de deficienţe şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei evidenţe corespunzătoare a patrimoniului public şi a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a dreptului de proprietate la organul cadastral; neîncheierea contractelor de comodat privind transmiterea patrimoniului în gestiune. Totodată, evidenţa patrimoniului public transmis în gestiune economică întreprinderilor municipale nu este veridică şi necesită restabilire.

Astfel, Î.M. “Căldăruşa”, fondată de către consiliul local Danu, la situaţia din 01.01.2012, dispunea de mijloace fixe transmise în gestiune de către fondator în valoare de 374,6 mii lei. Însă, consiliul local n-a ajustat statutul întreprinderilor municipale la Regulamentul-model aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.199483, în care lipseşte Capitolul III “Patrimoniul întreprinderii”, şi anume nu este prevăzut din ce este constituit patrimoniul întreprinderii şi modalitatea de folosinţă a acestuia (gestiune economică). Prin urmare, primăria Danu a transmis neregulamentar Î.M. “Căldăruşa” mijloacele fixe în valoare de 374,6 mii lei, acestea nefiind reflectate în evidenţa contabilă şi în rapoartele financiare ale fondatorului.

________________

83 Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.1994 “Cu privire la aprobarea regulamentului-model al întreprinderilor municipale” (în continuare – Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.1994).

Deşi pct.14 din Capitolul IV “Patrimoniul întreprinderii” al statutului întreprinderii, aprobat de către consiliul local prevede că patrimoniul întreprinderii este constituit din bunurile transmise de fondator, cu drept de gestiune economică, primăria Hîjdieni a transmis Î.M. “Ilidarom” mijloacele fixe în valoare de 608,6 mii lei, precum şi alte bunuri publice (terenuri, păduri şi fîşii forestiere, stadion etc.), în lipsa deciziei consiliului local.

Cu toate că atît deciziile, cît şi actele de primire-predare prevăd transmiterea mijloacelor fixe în gestiune economică, primăria Limbenii Noi şi DGÎTS au admis transmiterea Î.M. “Limbenii Noi-Apă” şi Î.M. “Clubul de fotbal Glodeni” a mijloacelor fixe în sumă de 499,3 mii lei şi, respectiv, de 25,0 mii lei, valoarea acestor mijloace fiind exclusă neregulamentar din evidenţa contabilă a fondatorilor.

Ca urmare, nerespectarea întocmai a prevederilor pct.30 din Hotărîrea Guvernului nr.387 din 06.06.1994, conform cărora controlul asupra activităţii financiar-economice a întreprinderii este exercitat de fondator, precum şi ţinerea evidenţei contabile cu abateri de la Instrucţiunile aprobate prin Ordinele ministrului finanţelor nr.137 din 09.10.1996 şi nr.94 din 19.07.2010 au dus la neînregistrarea în evidenţa contabilă a primăriilor Hîjdieni, Limbenii Noi şi DGÎTS şi în rapoartele financiare ale fondatorului (administraţia locală) a mijloacelor fixe transmise în gestiune întreprinderilor respective în sumă de 608,6 mii lei, 499,3 mii lei şi 25,0 mii lei.

Î.M. “Seregrup-Prim”, amplasată pe teritoriul primăriei Fundurii Vechi pentru desfăşurarea activităţii economice, i s-au transmis mijloace fixe în valoare de 530,1 mii lei, în lipsa actului de primire-predare.

De asemenea, de către primăriile Petrunea, Balatina şi Viişoara, în baza actelor de primire-predare, au fost transmise mijloace fixe întreprinderilor fondate de către consiliile locale respective (Î.M. “La Şesul Petrenilor” – 1481,9 mii lei; Î.M. “Viitorul Balatinei” – 3,7 mii lei; Î.M. “Via Domnească” – 191,3 mii lei).

Se relevă că evidenţa contabilă se ţine cu abateri de la Instrucţiunile aprobate prin Ordinele ministrului finanţelor nr.137 din 09.10.1996 şi nr.94 din 19.07.2010, şi anume bunurile transmise cu drept de administrare economică sînt înregistrate la conturile 010 şi 011, însă urmau a fi înregistrate pe contul Dt 136 “Investiţii pe termen lung în părţi nelegate” şi Ct 265 “Fondul investiţional”.

Recomandări:

26. CR Glodeni, primăriile: or.Glodeni, com.Danu, s.Hîjdieni, s.Fundurii Vechi, s.Petrunea, s.Limbenii Noi, com.Viişoara:

26.1. să examineze modul de gestionare a patrimoniului public, cu stabilirea concretă a modalităţii de soluţionare a problemelor existente;

26.2. ca fondatori ai întreprinderilor municipale, să efectueze inventarierea integrală a patrimoniului public transmis în administrare întreprinderilor fondate, cu scopul restabilirii evidenţei contabile privind componenţa şi valoarea fondurilor pe tipuri de entităţi;

26.3. să asigure întocmirea actelor de predare-primire a patrimoniului în gestiune, cu reflectarea corectă a tuturor modificărilor în bilanţurile contabile ale întreprinderilor municipale, precum şi în documentele de fondare ale acestora, înregistrarea conformă a dreptului de proprietate;

26.4. să ajusteze evidenţa contabilă a patrimoniului transmis în gestiunea IMSP şi întreprinderilor din localităţile respective la legislaţia în vigoare.

CONCLUZII GENERALE

Misiunea de audit a constatat cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, fiind identificate încălcări şi lacune, care au afectat procesul bugetar în ansamblu, precum şi buna gestiune a patrimoniului public.

N-a fost asigurată realizarea unor proceduri şi instrumente eficiente în vederea încasării integrale a veniturilor proprii, inclusiv provenite din: folosirea terenurilor şi patrimoniului proprietate publică; realizarea terenurilor publice; plata taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială; încasarea impozitului privat. Managementul defectuos de evaluare şi mobilizare a veniturilor bugetare generează distorsiuni în raportul dintre bugetul raionului şi bugetul de stat.

Urmare managementului financiar necorespunzător, s-au constatat încălcări semnificative în materie de disciplină financiară la efectuarea cheltuielilor din bugetul raionului, care au generat: efectuarea de cheltuieli neregulamentare, iraţionale şi contrar destinaţiei; denaturarea datelor din registrele contabile şi dările de seamă; încălcarea procedurilor la achiziţii de mărfuri şi servicii; efectuarea de cheltuieli neregulamentare pentru reparaţii capitale.

Managementul şi controlul intern insuficient în procesul de gestionare a patrimoniului public au generat deficienţe şi lacune, ce se exprimă prin: lipsa unei evidenţe conforme a patrimoniului public şi a raportării veridice a situaţiilor patrimoniale; neasigurarea înregistrării integrale a dreptului de proprietate la organul cadastral; neîncheierea contractelor de comodat privind transmiterea patrimoniului în gestiune; nedeterminarea responsabilităţii manageriale a conducătorilor întreprinderilor pentru buna gestiune a bunurilor încredinţate etc. Ca rezultat, mijloacele fixe şi-au pierdut identitatea la momentul transferării către întreprinderile municipale.