BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.24/12 din 08.06.2012 cu privire la aprobarea recomandărilor privind tranziţia de la Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
08.06.2012

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea recomandărilor privind tranziţia de la

Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele

Internaţionale de Raportare Financiară

nr. 24/12  din  08.06.2012

 (în vigoare 22.06.2012) 

Monitorul Oficial nr.126-129 art.769 din 22.06.2012

* * *

În temeiul art.8 lit.b) şi lit.t), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), art.55 alin.(2) şi alin.(3) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213), art.4 alin.(1), art.47 alin.(1) şi alin.(2) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399), Ordinului Ministerului Finanţelor nr.69 din 17.09.2009 "Cu privire la aprobarea Recomandărilor metodice privind tranziţia de la Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară", Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Recomandările pentru asigurători (reasigurători) privind tranziţia de la Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF), conform anexei.

2. Se pune în sarcina asigurătorilor (reasigurătorilor) de a informa trimestrial (pînă la data de 30 a lunii următoare perioadei de raportare) Comisia Naţională a Pieţei Financiare despre implementarea şi aplicarea SIRF în conformitate cu Recomandările menţionate la pct.1 din prezenta hotărîre şi Ghidul de implementare a SIRF, elaborat de Comisia Naţională a Pieţei Financiare.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.

Anexă

la Hotărîrea Comisiei Naţionale

a Pieţei Financiare

nr.24/12 din 8 iunie 2012

RECOMANDĂRI

pentru asigurători (reasigurători) privind tranziţia de la Standardele Naţionale

de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară

Potrivit prevederilor art.4 alin.(1), art.47 alin.(1) şi alin.(2) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 şi Ordinului Ministerului Finanţelor nr.69 din 17.09.2009 "Cu privire la aprobarea Recomandărilor metodice privind tranziţia de la Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară", entităţile de interes public, inclusiv companiile de asigurări, ţin contabilitatea şi întocmesc rapoartele financiare conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF) începînd cu 01.01.2011.

1. În scopul ajustării diferenţelor dintre prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi SIRF, cît şi facilitării procesului de tranziţie, inclusiv în contextul SIRF 1 "Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară" şi a Standardului Internaţional de Contabilitate (IAS) 34 "Raportarea financiară interimară", Comisia Naţională a Pieţei Financiare recomandă întreprinderea unui şir de măsuri pentru finalizarea procesului de tranziţie la SIRF.

2. Ţinînd cont de relevanţa îndrumărilor pentru adoptarea pentru prima dată a SIRF, se recomandă aplicarea următoarelor acţiuni:

I. Etapa preliminară

1.1. Studierea cerinţelor generale cu privire la implementarea SIRF;

1.2. Instruirea personalului în ceea ce priveşte noul sistem şi implicaţiile practice ale SIRF asupra activităţii acestora;

1.3. Efectuarea unei analize comparative privind diferenţele dintre politicile contabile existente şi cele prevăzute de SIRF la selectarea politicilor contabile şi elaborarea planului de conturi în conformitate cu cerinţele SIRF;

1.4. Întocmirea bugetelor şi previziunilor conform cerinţelor SIRF;

1.5. Elaborarea unei noi politici contabile;

1.6. Analiza metodologiilor actuariale din perspectiva cerinţelor SIRF 4 "Contracte de asigurări";

1.7. Adaptarea sistemelor informatice şi a procedurilor în funcţie de cerinţele SIRF.

II. Etapa de tranziţie

2.1. Analiza diferenţelor dintre politicile contabile SNC şi SIRF, precum şi dintre elementele de activ şi datorii şi ajustarea diferenţelor apărute;

2.2. Reconcilierea elementelor din primele situaţii financiare SIRF;

2.3.Elaborarea formatelor (formularelor) bilanţului contabil şi a conturilor de profit şi pierdere în baza cerinţelor IAS 1"Prezentarea situaţiilor financiare";

2.4.Transferarea datelor din bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere întocmite conform SNC în formatele bilanţului contabil şi contului de profit şi pierdere conform SIRF;

2.5. Elaborarea formatelor situaţiei fluxurilor mijloacelor băneşti, a situaţiei modificărilor capitalurilor proprii şi unei declaraţii explicite în acest sens;

2.6. Prezentarea informaţiilor în primele situaţii financiare SIRF.

3. Prezentele Recomandări sînt elaborate întru acordarea suportului metodologic companiilor de asigurări în aplicarea SIRF şi poartă un caracter de recomandare ce nu prevalează asupra prevederilor SIRF.