Hotărîre nr.24/5 din 24.06.2011 cu privire la rezultatele controlului planificat privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "PITUŞCA"
COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului planificat privind respectarea legislaţiei în
domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "PITUŞCA"
nr. 24/5 din 24.06.2011
(în vigoare 08.07.2011)
Monitorul Oficial nr.110-112 art.810 din 08.07.2011
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.54/5-O din 02.12.20101 şi a Ordinului preşedintelui C.N.P.F nr.115 din 03.12.2010, a fost efectuat controlul privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "PITUŞCA" (s.Pituşca, r-nul Călăraşi), pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 30.11.2010.
________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.241-246, art.959
A.E.Î. "PITUŞCA" (în continuare – asociaţia) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1003609150281, certificatul de înregistrare de stat seria MD nr.0085374 din 26.07.2000 şi deţine licenţa de categoria B seria C.N.P.F. nr.000111, eliberată la data de 20.02.2009.
Conform datelor din rapoartele specializate aferente perioadei supuse controlului, asociaţia a înregistrat deficite faţă de anumiţi indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos:
|
(mii lei) |
|||
| Indicatorii normativi |
Valoarea înregistrată |
Normativul stabilit |
Abaterea absolută (+, -) |
|
|
|||
| 31.05.2010 | 89.363 | 97.414 | -8051 |
| 30.06.2010 | 91.316 | 97.216 | -5900 |
| 30.09.2010 | 93.371 | 99.384 | -6013 |
| 31.10.2010 | 89.483 | 99.399 | -9916 |
| 30.11.2010 | 95.716 | 104.399 | -8683 |
Din rezultatele reflectate se constată că la anumite perioade administratorii asociaţiei nu au constituit şi menţinut la orice dată active lichide în mărime de minimum 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii, fiind astfel încălcate cerinţele pct.13 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20082 (în continuare – Normele de prudenţă financiară).
________________
2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381
Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asociaţiei de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos, constată majorarea valorii împrumuturilor acordate cu 71,7 la sută din contul creşterii depunerilor de economii cu 47,5 la sută, ceea ce a dus la majorarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi de circa 1,6 ori.
|
(mii lei) |
|||||
| Nr. | Indicatorii | 30.11.2009 | 30.11.2010 | 2010 faţă de 2009 (-, +) |
2010 faţă de 2009 (%) |
| 1. | Împrumuturi acordate | 1512,6 | 2597,3 | +1084,7 | 171,7 |
| 2. | Provizioane pentru pierderi din împrumuturi | -60,8 | -95,2 | +34,4 | Creştere de 1,6 ori |
| 3. | Total active | 1729,8 | 2829,7 | +1099,9 | 163,6 |
| 4. | Credite bancare şi împrumuturi primite | 0 | 497,6 | +497,6 | 0 |
| 5. | Depuneri de economii | 707,8 | 1044,0 | +336,2 | 147,5 |
| 6. | Profit net (pierdere netă) | 190,8 | 261,6 | +70,8 | Creştere de 1,4 ori |
Contrar prevederilor art.9 alin.(2) lit.b), art.44 alin.(1) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20073 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007) şi art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20074 (în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), rapoartele financiare şi specializate ale asociaţiei nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale activităţi asociaţiei. Ca rezultat al nerespectării cerinţelor privind împrumuturile expirate, stabilite la pct.37 din Normele de prudenţă financiară, asociaţia nu a contabilizat la următoarea dată gestionară la conturile extrabilanţiere împrumuturile şi dobînzile aferente, clasificate "compromise" în mărime de 54,2 mii lei, astfel rezultatul financiar al asociaţiei la situaţia din 30.11.2010 a fost majorat nejustificat cu suma respectivă.
________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399
Consiliul asociaţiei nu a elaborat, aprobat şi asigurat implementarea adecvată a politicii de gestiune a activelor şi datoriilor, a politicii de investiţii şi politicii de împrumut în termen de 3 luni din data obţinerii licenţei, fiind astfel încălcate cerinţele art.40 alin.(2) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, pct.15, pct.19, pct.43 şi pct.58 din Normele de prudenţă financiară.
Contrar prevederilor art.13 alin.(2) lit.e), art.24 alin.(1) şi art.29 alin.(9) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pe parcursul perioadei supuse controlului. Nerespectînd prevederile pct.29 şi pct.37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.11.19925, directorul executiv nu a asigurat respectarea cerinţelor privind efectuarea reviziilor inopinate ale casieriei cel puţin o dată în trimestru, precum şi a cerinţelor privind modul de amenajare a casieriei asociaţiei, lipseşte încăperea specială amenajată şi izolată, destinată primirii, eliberării şi păstrării provizorii a numerarului.
________________
5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.11, art.351
Ca rezultat al verificării modului de acceptare a depunerilor de economii au fost constatate cazuri în care directorul executiv nu a asigurat executarea hotărîrilor consiliului, fiind admise divergenţe faţă de mărimea dobînzii la depunerile acceptate în anii 2009 şi 2010, încălcîndu-se astfel prevederile art.4 alin.(2) lit.d) şi art.42 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007.
În perioada supusă controlului organele de conducere ale asociaţiei nu au asigurat în deplină măsură respectarea procedurii de desfăşurare a adunărilor generale ale membrilor. Organul executiv şi preşedintele consiliului nu au convocat adunarea generală anuală a membrilor în anul 2009 în termen de 3 luni de la finele anului financiar, fiind încălcate prevederile art.37 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007. Adunările generale repetate ale membrilor din 20.04.2009 şi 05.04.2010 au fost desfăşurate cu încălcarea cerinţelor art.36 alin.(2) lit.d) şi art.38 alin.(6) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, nefiind aleasă comisia de numărare a voturilor şi întocmite procesele-verbale respective. Totodată, contrar prevederilor art.37 alin.(5) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, nu a fost respectat termenul stabilit de legislaţie privind informarea membrilor despre convocarea adunărilor enumerate.
Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"6, art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
________________
6 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
HOTĂRĂŞTE:
1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "PITUŞCA", dl Valeriu HACHI, conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.
2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "PITUŞCA" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.
3. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. "PITUŞCA" a încălcărilor reflectate în actul de control şi anume:
- aprobarea în cadrul şedinţei consiliului din 21.12.2010 a politicii de gestiune a activelor şi datoriilor, politicii de investiţii şi politicii de împrumut;
- înregistrarea în raportul specializat pentru luna februarie 2011 a valorilor ajustate normelor de prudenţă financiară privind menţinerea la orice dată a activelor lichide în mărime de minimum 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii.
4. A.E.Î. "PITUŞCA" va informa lunar Comisia Naţională a Pieţei Financiare despre măsurile întreprinse în vederea executării pct.2, cu anexarea copiilor documentelor justificative.
5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.
6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Mihail CIBOTARU |
Chişinău, 24 iunie 2011. |
|
| Nr.24/5. |