Hotărîre nr.24 din 11.10.2007 pentru controlul constituţionalităţii punctului 3 al Hotărîrii Guvernului nr.51 din 16 ianuarie 2007 "Cu privire la unele măsuri de ameliorare a activităţii ramurii piscicole şi de reglementare a modului de utilizare a iazurilor"

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Î R E

pentru controlul constituţionalităţii punctului 3 al  Hotărîrii Guvernului nr.51 din

16 ianuarie 2007 “Cu privire la unele măsuri de ameliorare a activităţii ramurii

piscicole şi de reglementare a modului de utilizare a iazurilor”

nr. 24  din  11.10.2007

 (în vigoare 11.10.2007) 

Monitorul Oficial nr.165-167 art.21 din 19.10.2007

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

cu participarea grefierului Victoria Botnariuc-Trelea, deputatului în Parlament Vlad Cubreacov, autorul sesizării, asistat de Ghenadie Vaculovschi, reprezentantului Guvernului Elena Mocanu, asistat de Ion Buzu, în baza art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii pct.3 al Hotărîrii Guvernului nr.51 din 16 ianuarie 2007 “Cu privire la unele măsuri de ameliorare a activităţii ramurii piscicole şi de reglementare a modului de utilizare a iazurilor”.

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Vlad Cubreacov, depusă la 13 aprilie 2007, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 23 aprilie 2007 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a dispus de punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Guvern, ministerele Ecologiei şi Resurselor Naturale, Finanţelor, Justiţiei, Agriculturii şi Industriei Alimentare, agenţiile Relaţii Funciare şi Cadastru, Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului, Silvicultură “Moldsilva”, Procuratura Generală, Academia de Administrare Publică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova, primăriile municipiilor Chişinău şi Bălţi, consiliile raionale Sîngerei, Glodeni, Ialoveni, Soroca, Ungheni, Anenii-Noi, Cahul, Orhei, Criuleni, Cantemir, Călăraşi, Donduşeni, Cimişlia, Ştefan Vodă, Leova, Teleneşti, Hînceşti, Basarabeasca, Căuşeni, Floreşti, preşedintele raionului Străşeni, primăriile satelor Mingir, Cneazevca, Ulmu, Căplani.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de părţi, Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

1. La 16 ianuarie 2007 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.51 “Cu privire la unele măsuri de ameliorare a activităţii ramurii piscicole şi de reglementare a modului de utilizare a iazurilor¹” cu două anexe (în continuare - Hotărîrea nr.51).

_____________________

¹ M.O., 2007, nr.10-13, art.66

Punctul 3 din această hotărîre, contestat de autorul sesizării, are următorul cuprins: “Se transmit de la balanţa Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor “Apele Moldovei” la balanţa Întreprinderii de Stat pentru Producerea Resurselor Biologice Acvatice “Acvacultura - Moldova” iazurile, proprietate publică a statului, conform Regulamentului cu privire la modul de transmitere a întreprinderilor de stat, organizaţiilor, instituţiilor, a subdiviziunilor lor, clădirilor, construcţiilor, mijloacelor fixe şi altor active, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.688 din 9 octombrie 1995 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1996, nr.10, art.45), conform anexei nr.1"².

_____________________

² M.O., 1996, nr.10, art.45

În opinia autorului sesizării, dispoziţiile contestate contravin art.1 alin.(3), art.109, art.112, art.126 şi art.127 din Constituţie prin faptul că Guvernul, aprobînd o listă de obiective acvatice, pe care le consideră din oficiu proprietate publică a statului, n-a ţinut cont de opiniile, drepturile şi interesele constituţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale.

2. În fundamentarea sesizării autorul afirmă că raporturile juridice care fac obiectul Hotărîrii nr.51 pot fi reglementate doar prin lege. Argumentul invocat de autorul sesizării, prin care Guvernului i se aduc acuze de conflict de competenţă, determină Curtea să analizeze actul sub aspectul conformităţii cu prevederile art.102 alin.(2) din Constituţie.

Conform art.9 alin.(1) din Constituţie, în Republica Moldova există două tipuri de proprietate: publică şi privată. Garantul exercitării dreptului de proprietate este statul. Potrivit art.127 alin.(2) din Constituţie, statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii. Art.127 alin.(3) din Constituţie declară titulari ai proprietăţii publice doi subiecţi: statul sau unităţile administrativ-teritoriale.

Astfel, în domeniul proprietăţii, statul se prezintă în două ipostaze: de garant al exercitării dreptului de proprietate, fie publică, fie privată, şi de titular al proprietăţii publice. În prevederile Hotărîrii nr.51 statul apare în ambele ipostaze, fapt ce a determinat autorul sesizării să prezume neconstituţionalitatea acestora.

Curtea Constituţională menţionează că punctul 3, contestat, din Hotărîrea nr.51 nu reglementează regimul juridic general al obiectivelor acvatice incluse în anexa nr.1. Considerate ca aparţinînd Concernului Republican pentru Gospodărirea Apelor “Apele Moldovei”, pct.3 prevede transmiterea acestor obiective către Întreprinderea de Stat pentru Producerea Resurselor Biologice Acvatice “Acvacultura - Moldova”, acţiune care se înscrie în atribuţiile Guvernului de reglementare a modului de gestionare, conferite prin art.12 alin. 1) din Legea nr.64-XII “Cu privire la Guvern”.³

_____________________

³ Veştile., 1990, nr.8, art.191

Pentru considerentele expuse, Curtea conchide că pct.3 din Hotărîrea nr.51 nu reglementează relaţii juridice ce fac resortul actului legislativ, prin urmare, corespunde dispoziţiilor art.102 alin.(2) din Constituţie. În acelaşi context, Curtea nu poate reţine critica autorului sesizării privind lipsa unei referinţe în Hotărîrea nr.51 la actul legislativ, în executarea căruia aceasta a fost adoptată. Întrucît baza legală - Codul apelor, Legea nr.64-XII, Legea nr.459-XII, Legea nr.1102-XIII, Legea nr.523-XIV ş.a. - este evidentă, iar hotărîrea contestată este un act de gestionare de către Guvern a bunurilor, regimul juridic al cărora a fost stabilit prin acte de delimitare a proprietăţii între unităţile administrativ-teritoriale şi Guvern, Curtea consideră această critică drept subiectivă.

3. Examinînd obiectul sesizării sub raportul principiului autonomiei locale, statuat de art.109 şi art.112 din Constituţie, Curtea Constituţională reţine următoarele.

Pînă la adoptarea Constituţiei şi a legislaţiei cu privire la proprietate şi cu privire la raporturile patrimoniale dintre Guvern şi unităţile administrativ-teritoriale exista numai proprietatea publică, titularul căreia era statul. Ulterior proprietatea publică a fost divizată în proprietatea statului şi proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale.

Odată cu adoptarea Legii nr.459-XII din 22 ianuarie 1991 “Cu privire la proprietate”⁴ unităţile administrativ-teritoriale au obţinut oportunitatea de a dobîndi dreptul de proprietate publică asupra terenurilor. A devenit posibilă transmiterea proprietăţii publice a statului în proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale sau înstrăinarea acestora către persoane fizice şi juridice, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare la momentul respectiv.

_____________________

⁴ M.O., 1991, nr.3-4-5-6 , art.22

Ulterior, prin art.1 alin.(6) din Legea nr.523-XIV din 16 iulie 1999 “Cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale”⁵, au fost declarate proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale “toate bunurile mobile şi imobile, aflate pe teritoriul lor pînă la intrarea în vigoare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, cu excepţia bunurilor ce se aflau în proprietatea statului şi în proprietate privată”.

_____________________

⁵ M.O., 1999, nr.124-125, art.611

Cu referire la obiectul prezentei cauze Curtea relevă că, potrivit art.1¹ din Codul apelor⁶, obiectivele acvatice în Republica Moldova pot aparţine, cu drept de proprietate publică, statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. În acelaşi sens, prin art.1³ al Codului apelor, obiectivul acvatic natural sau artificial (apa, terenul aflat sub apă, fîşiile riverane de protecţie, construcţiile hidrotehnice) este obiectiv acvatic unic şi indivizibil şi se înregistrează în modul stabilit de prezentul cod.

_____________________

⁶ M.O., 1993, nr.10, art.287

Studiul efectuat confirmă faptul că, indiferent de perioada de timp ce atestă naşterea raporturilor juridice respective, statul, prin nici un act juridic, n-a fost exclus din lista titularilor dreptului de proprietate asupra obiectivelor acvatice. Stabilindu-se prin lege unitatea părţilor componente ale obiectivelor acvatice, acestea, împreună cu terenurile pe care sînt amplasate, au rămas în proprietatea statului.

În procesul examinării sesizării autorităţile administraţiei publice centrale şi locale au prezentat Curţii Constituţionale probe privind modul de dobîndire de către stat a dreptului de proprietate asupra unor obiective concrete, constînd din procese-verbale de delimitare a terenurilor proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, desene grafice, semnate de părţile interesate, decizii ale consiliilor locale şi acte de înregistrare a acestora ca proprietate publică a statului în oficiile teritoriale.

Curtea constată că delimitarea proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi transmiterea reciprocă a proprietăţilor poate avea loc pe cale amiabilă, prin acordul bilateral între Guvern şi autorităţile administraţiei publice locale, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare sau, în caz de litigiu, pe cale judiciară în contenciosul administrativ.

Curtea Constituţională nu consideră concludente afirmaţiile şi materialele prezentate de autorul sesizării privind dezacordul unor organe ale administraţiei publice locale cu actele de delimitare a terenurilor. Actele de delimitare a terenurilor sînt acte administrative, iar conform art.20 din Constituţie, nimeni nu poate îngrădi dreptul organelor administraţiei publice locale de a le contesta în justiţie. Soluţionarea litigiilor respective, caracterul cărora este determinat de circumstanţele de fapt, este de competenţa justiţiei de drept comun, şi nu a jurisdicţiei constituţionale.

În baza celor expuse, Curtea Constituţională constată că pct.3 din Hotărîrea nr.51 nu încalcă principiul autonomiei locale al administraţiei publice locale, nu constituie o ingerinţă în activitatea acesteia, deci, nu depăşeşte limitele statuate de art.109 şi art.112 din Constituţie.

4. Curtea Constituţională nu poate reţine nici argumentul autorului sesizării cu privire la similitudinea dintre prezenta cauză şi cauzele care au făcut obiectul hotărîrilor Curţii Constituţionale nr.12 din 21.04.2005⁷ referitoare la modul de determinare a regimului juridic general al proprietăţii de stat şi al unităţilor administrativ-teritoriale şi nr.17 din 05.08.2003⁸ asupra Hotărîrii de Guvern nr.1202, prin care unor subiecţi le-au fost transmise în folosinţă obiective acvatice fără a se ţine cont de regimul lor juridic. Prin pct.3 al Hotărîrii nr.51 au fost transmise de la balanţa unei întreprinderi de stat la balanţa altei întreprinderi de stat obiective acvatice, dreptul de proprietate al statului asupra cărora n-a fost contestat.

_____________________

⁷ Hotărîrea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii unor dispoziţii legale şi normative privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor. M.O., 2005, nr.67-68, art.10

⁸ Hotărîrea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii punctelor 4, 6 şi 10 din Hotărîrea Guvernului nr.1202 din 8 noiembrie 2001 “Cu privire la unele măsuri pentru reglementarea utilizării bazinelor acvatice”. M.O., 2003, nr.177-181, art.15

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.60, art.62 şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se recunoaşte drept constituţional pct.3 din Hotărîrea Guvernului nr.51 din 16 ianuarie 2007 “Cu privire la unele măsuri de ameliorare a activităţii ramurii piscicole şi de reglementare a modului de utilizare a iazurilor”.

2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire

la Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

În calitate de judecător-raportor în procesul asupra Hotărîrii Guvernului nr.51 din 16 ianuarie 2007 “Cu privire la unele măsuri de ameliorare a activităţii ramurii piscicole şi de reglementare a modului de utilizare a iazurilor” am argumentat constituţionalitatea pct.3, care învederează dreptul Guvernului de a exercita funcţia de proprietar al patrimoniului statului, cu excepţia anexei nr.1, parte componentă a prevederilor respective.

Curtea Constituţională a declarat constituţional pct.3 integral, prin care fapt, în opinia mea, a confirmat dreptul de proprietate al statului asupra bazinelor acvatice incluse în anexa nr.1. Parţial nu sînt de acord cu hotărîrea adoptată.

Pct.3 din Hotărîrea nr.51 conţine sintagma “proprietate publică a statului”, care, în relaţie cu sintagma “conform anexei nr.1”, poate fi interpretată în sensul că cele 14 obiective acvatice, enumerate în anexă, sînt declarate proprietate privată a statului, iar Curtea Constituţională a confirmat constituţionalitatea acestei prevederi.

Anexa nr.1, contestată de autorul sesizării, care conţine lista obiectivelor acvatice, nu are caracter normativ, pentru acest motiv nu este pasibilă de controlul constituţionalităţii. Originea dreptului de proprietate publică al statului asupra obiectivelor acvatice şi regimul juridic general al acestora reprezintă circumstanţe de fapt, care, potrivit art.6 din Codul jurisdicţiei constituţionale, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, fiind susceptibile de controlul legalităţii în contenciosul administrativ, la solicitarea persoanelor care pretind că le-au fost lezate drepturile de proprietate.

Potrivit art.127 alin.(3) din Constituţie, proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

În Republica Moldova a fost aprobată concepţia de delimitare a proprietăţii, procesul respectiv fiind reglementat prin lege. În urma delimitării, pe cale amiabilă, cu participarea părţilor interesate, se concretizează titularul proprietăţii publice: statul sau unitatea administrativ-teritorială.

Republica Moldova, ca succesoare a proprietăţii statului sovietic, nu poate fi lipsită de proprietatea sa aflată pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale printr-o simplă declaraţie a autorităţii locale. Conform art.1 alin.(6) din Legea nr.523-XIV, citat în hotărîrea Curţii, toate bunurile mobile şi imobile, aflate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale pînă la intrarea în vigoare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, sînt proprietate publică a acestora, cu excepţia bunurilor ce se află în proprietatea statului şi în proprietate privată.

Autorul sesizării a demonstrat în şedinţă că autorităţile unor unităţi administrativ-teritoriale nu sînt de acord cu deciziile de delimitare a terenurilor. Actele de delimitare a terenurilor pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ, iar termenele de prescripţie pot fi restabilite. Însă recunoaşterea de către Curtea Constituţională a constituţionalităţii anexei nr.1 îngrădeşte dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de acces liber la justiţie. Or, controlul constituţionalităţii este superior controlului legalităţii. p>În opinia mea, Curtea Constituţională trebuia să separe partea dispozitivă a Hotărîrii nr.51 de anexa nr.1, procesul asupra căreia trebuia să fie sistat. Procedînd astfel, Curtea Constituţională nu şi-ar fi depăşit competenţele în această parte a procesului.