BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.2488 din 28.03.2014 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Leova

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.03.2014

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul raional Leova

nr. 2488  din  28.03.2014

 (în vigoare 28.03.2014) 

Monitorul Oficial nr.153-159 art.840 din 13.06.2014

* * *

Consiliul raional Leova, prin decizia nr.1.32 din 27 februarie 2014, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Stoianov Dmitri ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul raional Leova îi revine candidatului supleant Bordeianu Pavel de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Leova din 16 iunie 2011.

În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c) şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul raional Leova.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul raional Leova candidatului supleant Bordeianu Pavel de pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

3. Se preavizează consilierul Bordeianu Pavel asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.