BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.2567 din 27.05.2014 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Gradişte, raionul Cimişlia

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
27.05.2014

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul comunal Gradişte, raionul Cimişlia

nr. 2567  din  27.05.2014

 (în vigoare 27.05.2014) 

Monitorul Oficial nr.217-222 art.1084 din 01.08.2014

* * *

Consiliul comunal Gradişte, prin decizia nr.1/12 din 22 martie 2014, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Tataru Vasile ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Gradişte îi revine candidatului supleant Rusu Nicolae de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cimişlia din 16 iunie 2011.

În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c) şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Gradişte.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Gradişte, raionul Cimişlia, candidatului supleant Rusu Nicolae de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Rusu Nicolae asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.