Hotărîre nr.259 din 08.11.2012 cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la cardurile bancare
BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI
H O T Ă R Î R E
cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului
cu privire la cardurile bancare
nr. 259 din 08.11.2012
(în vigoare 11.12.2012)
Monitorul Oficial nr.252-253 art.1548 din 11.12.2012
* * *
Abrogat: 15.09.2013
Hotărîrea BNM nr.157 din 01.08.2013
| ÎNREGISTRAT: Ministrul justiţiei al Republicii Moldova ___________Oleg EFRIM nr.903 din 3 decembrie 2012 |
În temeiul art.5 lit.f), art.11 din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 cu privire la Banca Naţională a Moldovei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr.56-57, art.624), cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
Regulamentul cu privire la cardurile bancare, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr.62 din 24 februarie 2005 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.36-38, art.124), cu modificările şi completările ulterioare, înregistrat la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova cu nr.711 din 24 septembrie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La punctul 1.2:
1) La noţiunea “Card bancar”:
a) la alineatul întîi, textul “(conform criteriului funcţionalităţii)” se exclude;
b) la alineatul doi, cuvintele “După funcţionalitate,” se substituie cu cuvintele “În funcţie de caracteristicile de identificare”, iar cuvîntul “identifica” se substituie cu cuvîntul “distinge”;
c) la alineatul doi, lit.b) după cuvîntul “personalizat” se completează cu textul “şi care poate fi procurat, fără depunerea cererii de emitere a acestuia”;
d) alineatul doi, după lit.b) se completează cu lit.c) cu următorul cuprins:
“c) card bancar personificat – card bancar care este ataşat la un cont curent şi pe care nu este tipărită/embosată informaţia despre client. Acest card se emite numai în lei moldoveneşti prin completarea cererii de emitere a cardului, cu furnizarea datelor şi documentelor necesare pentru identificarea deţinătorului în evidenţa internă a băncii. Cardul bancar personificat poate fi emis şi după epuizarea mijloacelor băneşti utilizate aferente cardului preplătit (limita căruia a fost stabilită la emiterea acestuia) cu furnizarea datelor şi documentelor necesare pentru identificarea deţinătorului în evidenţa internă a băncii.”;
e) la alineatul trei, după cuvîntul “personalizat” se completează cu textul “/personificat”;
f) la alineatul trei, lit.b) cuvîntul “oferă” se substituie cu cuvintele “poate oferi”.
2. La subpunctele 4.3, 5.1 şi 6.2 după cuvîntul “personalizate” se completează cu textul “/personificate”.
3. La subpunctele 4.5, 4.6, 4.14 şi 7.2 după cuvîntul “personalizat” se completează cu textul “/personificat”, iar la subpunctul 4.9, după cuvintele “nerezidente, persoanei” se completează cu cuvîntul “fizice”.
4. La subpunctul 4.13:
1) După cuvîntul “personalizate” se completează cu textul “/personificate”;
2) După cuvîntul “bancă:” se completează cu un alineat cu următorul cuprins:
“Pentru cardurile personalizate/personificate:”;
3) punctul 4.13 la sfîrşit se completează cu alineatele cu următorul cuprins:
“Pentru cardurile preplătite:
- numărul cardului;
- statutul actual al cardului (activ, blocat etc.).”.
5. Subpunctul 4.131 se exclude.
6. Subpunctul 5.11, la lit.c), după cuvîntul “băncii,” se completează cu cuvîntul “numai”, iar numărul “100” se substituie cu numărul “10”.
7. La subpunctul 9.3, textul “lit.a)” se exclude.
| PREŞEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE | |
| AL BĂNCII NAŢIONALE A MOLDOVEI | Dorin DRĂGUŢANU |
Chişinău, 8 noiembrie 2012. |
|
| Nr.259. |