Acte judiciare
Hotărîre nr.2b din 02.04.96 cu privire la interpretarea prevederilor articolului 93 alineatul (2) din Constituţia Republicii Moldova
HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE
cu privire la interpretarea prevederilor articolului 93
alineatul (2) din Constituţia Republicii Moldova
Nr.2b din 02.04.96
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.23-24/15 din 18.04.1996
* * *
În numele Republicii Moldova
Plenul Curţii Constituţionale a Republicii Moldova în componenţa:
Pavel Barbalat - preşedinte
Nicolae Chiseev - judecător
Nicolae Osmochescu - judecător
Eugen Sofroni - judecător
Gheorghe Susarenco - judecător
Ion Vasilati - judecător-raportor
cu participarea doamnei Ludmila Zadorojnîi, grefier, şi părţii la
proces - domnul Victor Cecan, deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, în baza
articolului 135 alineatul (1) l itera b) din Constituţia Republicii
Moldova şi articolului 4 alineatul (1) litera b) din Legea cu privire
la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă
dosarul cu privire la interpretarea prevederilor articolului 93
alineatul (2) d in Constituţia Republicii Moldova.
Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în
Parlamentul Republicii Moldova domnul Victor Cecan, prezentată în
condiţiile respectării prevederilor articolelor 24 şi 25 din Legea cu
privire la Curtea Constituţională, acceptată spre examinare în fond şi
inclusă în ordinea de zi prin decizia Curţii Constituţionale din 5
februarie 1996.
Examinînd sesizarea în cauză şi audiind argumentele domnului Cecan,
deputat în Parlamentul Republicii Moldova, expuse în şedinţa plenară,
Curtea Constituţională
a c o n s t a t a t:
În conformitate cu dispoziţiile articolului 93 alineatul (2) din
Constituţia Republicii Moldova referitoare la promulgarea legilor
Preşedintele Republicii Moldova este în drept, în cazul în care are
obiecţii asupra unei legi, să o trimită , în termen de cel mult două
săptămîni, spre reexaminare Parlamentului. În cazul în care Parlamentul
îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă legea.
În sesizarea domnului V. Cecan, deputat în Parlamentul Republicii
Moldova, se susţine că în norma constituţională sus-menţionată
legiuitorul a concretizat doar termenul de două săptămîni în care
Preşedintele Republicii Moldova, dacă are o biecţii asupra unei legi, o
trimite spre reexaminare Parlamentului, şi nu a arătat expres termenul,
în care Preşedintele promulgă legea reexaminată la propunerea Domniei
sale de către Parlament, în cazul în care legislativul şi-a menţinut
hotărîrea ad optată anterior. Din aceste motive autorul sesizării
soilicită Curţii Constituţionale interpretarea prevederilor articolului
93 alineatul (2) din Constituţie şi susţine punctul de vedere, potrivit
căruia Preşedintele Republicii Moldova în cazul menţio nat mai sus
promulgă legea în termen de cel mult două săptămîni.
Analizînd textul articolului 93 din Constituţie, Curtea
Constituţională consideră că prevederile acestui articol, în partea ce
se referă la termenul promulgării legilor, necesită o interpretare mai
largă decît cea solicitată în sesizarea domnului V. Cecan. Această
necesitate se explică prin faptul că în articolul 93 din Constituţie
termenul promulgării legilor nu este stipulat. Aici se are în vedere
termenul promulgării legilor asupra cărora Preşedintele Republicii
Moldova nu are obie cţii şi legilor reexaminate la propunerea
Preşedintelui Republicii Moldova de către Parlament, cu sau fără
modificarea şi completarea lor. De menţionat, că termenul promulgării
legilor nu a fost stipulat nici în articolele 79 şi 80 din Regulamentul
Parlamentului.
Avînd în vedere considerentele expuse mai sus şi interpretînd
prevederile articolului 93 alineatul (2) din Constituţie potrivit
criteriilor logico-gramaticale Curtea Constituţională reţine
următoarele:
În norma constituţională menţionată se prevede că şeful statului
trimite legea, la care are obiecţii, spre reexaminare Parlamentului în
termen de cel mult două săptămîni, evident, şi aceasta este logic, că
în cazul în care Preşedintele Re publicii Moldova nu are obiecţii asupra
legii, ea se promulgă de asemenea într-un termen ce nu depăşeşte două
săptămîni. Pornind de la această premisă, care este indiscutabilă,
Curtea Constituţională consideră că şeful statului promulgă în termenul
me nţionat şi legile reexaminate de Parlament conform articolului 93
alineatul (2), indiferent de faptul dacă autoritatea legislativă şi-a
menţinut hotărîrea adoptată anterior sau legea a fost modificată în
conformitate cu propunerile Preşedintelui Republicii Moldova.
Avînd în vedere considerentele expuse şi conform dispoziţiilor
articolului 61 alineatul (2), articolului 62 litera b) şi articolului 68
din Codul Jurisdicţiei Constituţionale,
Curtea Constituţională
H O T Ă R Ă Ş T E:
1. Conform articolului 93 alineatul (2) din Constituţia Republicii
Moldova, legile la care Preşedintele Republicii Moldova nu are obiecţii,
precum şi legile reexaminate de către Parlament, indiferent de faptul
dacă autoritatea legislativă şi-a menţinut hotărîrea adoptată anterior
sau legile au fost modificate în conformitate cu propunerile şefului
statului, se promulgă de către Preşedintele Republicii Moldova în termen
de cel mult două săptămîni de la data înregistrării Legii la
Preşedinţia Republicii Moldova.
2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este
definitivă, nu poate fi atacată şi se publică în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data adoptării.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT
Chişinău, 2 aprilie 1996.
Nr. 2b.