BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.30/2 din 30.05.2014 cu privire la autorizarea reorganizării unor societăţi pe acţiuni

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.05.2014

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la autorizarea reorganizării unor societăţi pe acţiuni

nr. 30/2  din  30.05.2014

 (în vigoare 06.06.2014) 

Monitorul Oficial nr.147-151 art.755 din 06.06.2014

* * *

Examinînd cererile şi materialele prezentate, în temeiul art.93, art.94 şi art.95 din Legea nr.1134-XIII din 02.04.1997 "Privind societăţile pe acţiuni" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.1-4, art.1), art.69, art.73 şi art.79 din Codul civil al Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.82-86, art.661) şi art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare" (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS), Comisia Naţională a Pieţei Financiare

HOTĂRĂŞTE:

1. Se autorizează reorganizarea:

- Uzinei de tractoare "TRACOM" S.A. (str.Columna 170, mun.Chişinău, IDNO 1002600007237) prin fuziune (absorbţie) a Societăţii pe acţiuni "FORJACOM" (str.Columna 170, mun.Chişinău, IDNO 1003600106883);

- Societăţii pe acţiuni "FORJACOM" prin fuziune (absorbţie) la Uzina de tractoare "TRACOM" S.A.;

- Întreprinderii comerciale de producţie "PLAI BASARABEAN" S.A. (str. Calea Ieşilor 55, mun.Chişinău, IDNO 1003600093752) prin dezmembrare (separare) cu transmiterea unei părţi din patrimoniu la societatea existentă "LAVI CONSULT" S.R.L. (IDNO 1011600039180).

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.