Hotărîre nr.30 din 18.12.2007 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 "Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional", cu modificările ulterioare

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Î R E

pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului

nr.594 din 28 mai 2007 „Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007

 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate

şi secundar profesional”, cu modificările ulterioare

nr.30  din  18.12.2007

 (în vigoare 18.12.2007) 

Monitorul Oficial nr.203-206 art.25 din 28.12.2007

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională în componenţa:

cu participarea Victoriei Botnariuc-Trelea, grefier, Andrei Volentir, reprezentantul autorului sesizării, Nicolae Eşanu, reprezentantul permanent al Guvernului la Curtea Constituţională, asistat de Sergiu Sainciuc, viceministru al economiei şi comerţului, Galina Bulat, şefa Direcţiei învăţămînt superior şi postuniversitar a Ministerului Educaţiei şi Tineretului, Nina Punga, şef-adjunct al Direcţiei dezvoltarea resurselor umane a Ministerului Economiei şi Comerţului, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 „Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional”, modificată prin Hotărîrea nr.840 din 25 iulie 2007.

Drept temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Igor Klipii, depusă la 28 iunie 2007, în conformitate cu prevederile art.24 şi art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 4 iulie 2007 sesizarea a fost acceptată spre examinare în fond.

În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea a dispus de punctele de vedere comunicate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova, Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii şi Turismului, Curtea Supremă de Justiţie, Procuratura Generală, Centrul pentru Drepturile Omului.

Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la proces,

Curtea Constituţională

A CONSTATAT: 

1. La 28 mai 2007 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.594 „Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional”¹ (în continuare – Hotărîrea nr.594).

_________________

¹ M.O., 2007, nr.74-77, art.624

În sesizare se contestă constituţionalitatea prevederilor Hotărîrii nr.594 cuprinse în punctul 1 subpunctele patru, cinci şi şase, în punctul 2 subpunctul doi şi în anexele nr.4-6.

Prin punctul 1 subpunctele patru, cinci şi şase din Hotărîrea nr.594 Guvernul a aprobat cotele de înmatriculare în anul 2007:

- a studenţilor în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I) în bază de contract, conform anexei nr.4;

- a elevilor în instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate în bază de contract, conform anexei nr.5;

- a elevilor în instituţiile de învăţămînt secundar profesional în bază de contract, conform anexei nr.6.

Potrivit punctului 2 subpunctul doi din aceeaşi hotărîre, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii şi Turismului, alte ministere care au în subordine instituţii de învăţămînt superior, mediu de specialitate şi secundar profesional, în baza criteriilor elaborate în conformitate cu legislaţia în vigoare, urmau să asigure înmatricularea studenţilor şi elevilor în conformitate cu cotele de înmatriculare, aprobate prin anexele nr.4-6 la hotărîre, pentru învăţămîntul de stat şi privat cu finanţare în bază de contracte încheiate cu persoanele fizice şi juridice interesate.

2. Semnatarul sesizării susţine că la adoptarea Hotărîrii nr.594 Guvernul a depăşit limitele competenţei ce-i revine. În opinia sa, prevederile contestate, care fixează cotele de înmatriculare a elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt în bază de contract, contravin art.35 (Dreptul la învăţătură) şi art.126 (Economia) din Constituţie, art.13 pct.2 lit.b), lit.c) şi lit.e) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966, precum şi art.4 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 23 iunie 1975 „Privind orientarea profesională şi pregătirea profesională în domeniul valorificării resurselor umane”.

În sesizare se subliniază că prin stabilirea cotelor de înmatriculare pentru instituţiile de învăţămînt în bază de contract Guvernul a restrîns dreptul persoanelor de a asimila o meserie potrivit capacităţilor, libertatea alegerii unui domeniu de pregătire profesională, a limitat, prin metode administrative, accesul la studii al cetăţenilor care doresc să-şi asume cheltuielile pentru instruire. Decalajul dintre cotele de înmatriculare prevăzute pentru instituţiile de învăţămînt de stat şi cele prevăzute pentru instituţiile de învăţămînt privat dovedeşte încălcarea principiului liberei concurenţe şi discriminarea instituţiilor private în raport cu cele de stat.

Opinînd că Guvernul poate să fixeze planuri de înmatriculare pentru instituţiile de învăţămînt de stat cu finanţare de la buget, autorul sesizării consideră inadmisibilă stabilirea cotelor pentru instituţiile de învăţămînt privat cu finanţare în bază de contracte.

După părerea sa, dispoziţiile contestate încalcă de asemenea principiul autonomiei universitare, deoarece admiterea la studii ţine de competenţa instituţiilor de învăţămînt superior şi depinde de capacitatea lor de şcolarizare.

Autorul sesizării subliniază că impunerea anumitor cote de înmatriculare are drept consecinţă reducerea locurilor de muncă şi a salariilor în sfera învăţămîntului, astfel diminuîndu-se calitatea vieţii cadrelor didactice.

3. Examinînd prevederile contestate prin prisma normelor constituţionale şi în raport cu legislaţia naţională şi actele internaţionale în domeniul învăţămîntului, Curtea reţine următoarele.

Constituţia, consfinţind rolul Guvernului în stat, statuează că Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice (art.96 alin.(1).

Potrivit art.3 pct.4) din Legea cu privire la Guvern nr.64-XII din 31 mai 1990², cu modificările şi completările ulterioare (în continuare – Legea nr.64-XII), una din direcţiile principale ale activităţii Guvernului este elaborarea strategică a dezvoltării tehnico-ştiinţifice, promovarea unei politici naţionale în domeniul culturii, ştiinţei, tehnicii, tehnologiei, rezolvării problemelor reglementării de stat a progresului tehnico-ştiinţific.

Guvernul asigură condiţii social-economice, creează o bază tehnico-materială şi fonduri speciale pentru dezvoltarea învăţămîntului public, tineretului, culturii, ocrotirii sănătăţii, protecţiei mediului ambiant (art.11 pct.4) din Legea nr.64-XII).

Politica de stat în sfera învăţămîntului, organizarea şi funcţionarea sistemului de învăţămînt sînt determinate şi reglementate prin Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995³ (în continuare - Legea nr.547-XIII).

_________________

² Veştile, 1990, nr.8, art.191

³ M.O., 1995, nr.62-63, art.692

Potrivit normelor legale, învăţămîntul în Republica Moldova constituie o prioritate naţională. Prin noţiunea de învăţămînt se înţelege un proces organizat de instruire şi educare, prin care persoana atinge un anumit nivel de pregătire fizică, intelectuală şi spirituală, stabilit de stat, şi obţine certificatul respectiv de studii. Învăţămîntul este democratic şi umanist, deschis şi flexibil, formativ-dezvoltativ şi se bazează pe valorile culturii naţionale şi universale.

Art.40 din Legea nr.547-XIII stabileşte competenţa autorităţilor publice în conducerea sistemului de învăţămînt, care include determinarea politicii de stat în sfera învăţămîntului şi aprobarea planului (comanda de stat) de pregătire a cadrelor de specialitate în instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate şi în cele de învăţămînt superior.

În conformitate cu art.3 din Legea nr.142-XVI din 7 iulie 2005 „Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de dezvoltare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I”⁴, Guvernul a fost obligat să întreprindă măsurile necesare în vederea aplicării Nomenclatorului, parte componentă a standardelor de stat în domeniul pregătirii cadrelor, în instituţiile de învăţămînt superior de stat şi private; să stabilească modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii.

Conform art.52 al Legii nr.317-XV din 18 iulie 2003 „Privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale”⁵, clauza de emitere stabileşte temeiul legal de emitere a actului normativ.

_________________

⁴ M.O., 2005, nr.101-103, art.476

⁵ M.O., 2003, nr.208 - 210, art.783

Hotărîrea Guvernului nr.594 a fost adoptată, după cum rezultă din preambulul ei, întru executarea Legii învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995, Legii nr.1070-XIV din 22 iunie 2000 „Privind aprobarea Nomenclatorului specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate”⁶, Legii nr.142-XVI din 7 iulie 2005 „Privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor de formare profesională şi al specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior, ciclul I” şi pentru realizarea Programului de activitate al Guvernului pe anii 2005 - 2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”.

_________________

⁶ M.O., 2000, nr.94 -97, art.676

Prin actele menţionate, reglementarea procesului de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt a fost pusă în sarcina Guvernului, ca fiind necesară în scopul raţionalizării pregătirii specialiştilor pentru activităţile economice necesare societăţii, al asigurării proporţionalităţii între pregătirea cadrelor şi oferta locurilor de muncă din ţară, al evitării formării surplusului de cadre, ce creează dificultăţi la angajarea în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt, precum şi în scopul asigurării unor studii competitive.

Astfel, Curtea constată că Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.594 cu respectarea cadrului constituţional şi legal, în limitele competenţei ce-i incumbă.

4. Argumentele autorului sesizării, prin care se susţine că hotărîrea Guvernului încălcă dreptul la învăţătură, sînt nefondate pentru următoarele motive.

Constituţia Republicii Moldova consacră expres dreptul la învăţătură, care este asigurat prin învăţămîntul general obligatoriu, prin învăţămîntul liceal şi cel profesional, prin învăţămîntul superior, precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare (art.35 alin.(1).

Curtea relevă că dreptul la învăţătură, ca un drept fundamental, presupune acordarea de şanse juridice egale tuturor oamenilor prin folosirea cu prioritate a criteriului competenţei profesionale şi interzicerea discriminărilor sau privilegiilor.

În sensul art.35 alin.(5) din Constituţie, dreptul la învăţătură poate fi realizat atît prin instituţiile de învăţămînt statale, cît şi prin cele nestatale, care se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Potrivit art.35 alin.(7) din Constituţie, învăţămîntul liceal, profesional şi cel superior de stat este egal accesibil tuturor, pe bază de merit.

Preluînd principiul constituţional al accesibilităţii învăţămîntului, art.6 din Legea nr.547-XIII stipulează că dreptul la învăţătură este garantat, că statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat de învăţămînt liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.

Legea nr.547-XIII statuează că organul central al administraţiei publice în domeniul învăţămîntului este Ministerul Educaţiei şi Tineretului, de competenţa căruia, pe lîngă alte atribuţii, este elaborarea strategiei şi promovarea politicii de stat în sfera învăţămîntului, stabilirea, în condiţiile legii şi de comun acord cu Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Finanţelor, Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale, a cotelor de admitere pe specializări în colegii şi în învăţămîntul universitar (art.41 alin.(1), alin.(5) lit.a) şi lit.h).

Curtea observă că aceste competenţe ale organului central de specialitate al administraţiei publice vizează atît instituţiile de învăţămînt finanţate de la bugetul de stat, cît şi cele private, fiindcă învăţămîntul privat are obligaţia strictă de a aplica standardele educaţionale de stat.

Pentru considerentele expuse este nefondată afirmaţia autorului sesizării că Guvernul poate să fixeze cote de înmatriculare doar pentru instituţiile de stat. După cum s-a menţionat anterior, procesul de organizare şi de funcţionare a sistemului de învăţămînt este unic, avînd la bază standardele educaţionale de stat şi urmărindu-se scopul final – pregătirea specialiştilor necesari societăţii.

Aşadar, prin instituirea cotelor de înmatriculare statul nu limitează dreptul la învăţătură, deoarece persoanele au acces la studii în instituţiile de învăţămînt superior, mediu de specialitate şi secundar profesional cu condiţia că vor da dovadă de aptitudini şi capacităţi şi vor susţine probele de admitere.

Contrar afirmaţiilor din sesizare, prevederile contestate sînt în deplină concordanţă cu art.13 pct.2 lit.b) din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale din 16 decembrie 1966⁷, potrivit căruia dreptul la învăţămîntul secundar tehnic şi profesional trebuie să devină accesibil tuturor prin toate mijloacele potrivite şi, în special, prin introducerea treptată a gratuităţii.

_________________

⁷ Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.18

Învăţămîntul mediu de specialitate asigură pregătirea cadrelor de specialitate cu caracter aplicativ pentru economia naţională şi sfera socială, iar şcoala profesională asigură instruirea profesională într-o profesie sau cîteva profesii.

Admiterea la studii în colegii şi în şcoala profesională se face pe bază de concurs, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei şi Tineretului.

Majorînd cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate şi secundar profesional, Guvernul a urmărit scopul de a asigura economia naţională cu specialişti în domeniile respective.

Dispoziţiile contestate nu contrazic nici prevederile art.4 al Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 23 iunie 1975 „Privind orientarea profesională şi pregătirea profesională în domeniul valorificării resurselor umane”⁸ (ratificată prin Legea nr.480-XV din 28 septembrie 2001⁹), conform cărora fiecare membru al Organizaţiei extinde treptat, adaptează şi armonizează sistemele sale de pregătire profesională astfel, ca acestea să corespundă cerinţelor tinerilor şi adulţilor privind pregătirea profesională pe parcursul întregii lor vieţi, în toate sectoarele economice, în toate ramurile activităţii economice şi la toate nivelurile de calificare şi responsabilitate.

_________________

⁸ Moldlex, Acte internaţionale: acorduri, tratate, convenţii

⁹ M.O., 2001, nr.130, art.955

Fiind membră a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Republica Moldova adoptă, dezvoltă şi coordonează politica şi programele de orientare profesională şi de pregătire profesională, strîns legate de utilizarea forţei de muncă, în special, prin intermediul serviciilor de stat de utilizare a forţei de muncă. Politica şi programele respective stimulează şi permit tuturor persoanelor, pe principii de egalitate şi fără discriminare, să-şi dezvolte şi să-şi aplice capacităţile de muncă în interesele proprii şi în conformitate cu aspiraţiile lor, luînd în considerare necesităţile societăţii.

5. Curtea nu poate reţine nici argumentul autorului sesizării privind încălcarea de către Guvern a autonomiei universitare.

Potrivit art.35 alin.(6) din Constituţie, instituţiile de învăţămînt superior beneficiază de dreptul la autonomie.

Autonomia universitară constă în dreptul instituţiei de a se conduce, de a-şi exercita libertăţile academice fără nici un fel de ingerinţe ideologice, politice şi religioase, de a-şi asuma un ansamblu de competenţe, obligaţii şi responsabilităţi în concordanţă cu opţiunile şi orientările strategice naţionale ale dezvoltării învăţămîntului superior, cu progresul ştiinţei şi tehnicii, al civilizaţiei regionale şi universale. Autonomia universitară se materializează în autonomia organizatorică şi funcţională, în autonomia administrativă şi financiară.

O formă de realizare a autonomiei universitare este admiterea candidaţilor la studii (art.49 alin.(2) lit.d) din Legea nr.547-XIII). Legea învăţămîntului nu include în domeniile autonomiei universitare stabilirea cotelor de înmatriculare.

Instituţiile de învăţămînt superior efectuează admiterea la ciclul I prin concurs, în baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei şi Tineretului.

Potrivit Legii nr.547-XIII, pentru admiterea candidaţilor la studii este necesară stabilirea unor criterii generale, care decurg logic din apartenenţa tuturor instituţiilor de învăţămînt la sistemul naţional de învăţămînt, care are la bază standardele unice educaţionale de stat, precum şi din finalitatea comună a întregului sistem de învăţămînt.

Criteriile de admitere sînt generale atît pentru instituţiile de învăţămînt de stat, cît şi pentru cele private. Potrivit art.36 alin.(8) din Legea nr.547-XIII, admiterea în instituţiile de învăţămînt privat se efectuează conform reglementărilor stabilite de Ministerul Educaţiei şi Tineretului pentru instituţiile de stat.

Avînd în vedere prevederile art.16 din Constituţie, care consacră egalitatea în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări, criteriile generale pentru admiterea candidaţilor la studii nu pot fi decît unice, aceleaşi pentru toate instituţiile de învăţămînt şi pentru toţi candidaţii.

Stabilirea unor criterii diferite de admitere în instituţiile de învăţămînt ar contraveni nu numai principiului constituţional al egalităţii în drepturi, dar şi unor prevederi ale Convenţiei pentru lupta împotriva discriminării în domeniul învăţămîntului, adoptată la 15 decembrie 1960 la Paris¹⁰ (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.707-XII din 10 septembrie 1991¹¹), avînd ca rezultat „alterarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte învăţămîntul” (art.1 pct.1 din Convenţie).

_________________

¹⁰ Tratate internaţionale, 1998, vol.1, pag.105

¹¹ Monitorul, 1991, nr.6, art.2

Instituţiile de învăţămînt, în realizarea autonomiei universitare, nu pot devia de la acest sistem de exigenţe.

Din cele enunţate Curtea conchide că aprobarea de către Guvern a cotelor de înmatriculare a studenţilor în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I) nu afectează principiul autonomiei universitare sub aspectul admiterii la studii.

Limitarea admiterii în instituţiile de învăţămînt superior este practicată la scară internaţională. Acest drept este instituit în baza Anexei la Prima Declaraţie cu privire la aplicarea Convenţiei Europene cu privire la echivalarea diplomelor pentru admiterea în învăţămînt, adoptată la Strasbourg, în 1974¹² (Convenţia menţionată a fost încheiată la Roma la 11 decembrie 1953¹³).

_________________

¹² http//test.lexed.ru/mpravo/razde14/doc8.html

¹³ Tratate internaţionale, 2001, vol.27, pag.65

Principiul „Numerus Clausus” (în traducere termenul înseamnă „limitări în număr”) se aplică la acele facultăţi unde admiterea este limitată în funcţie de interesele statale şi economice. În majoritatea ţărilor care au ratificat Convenţia guvernele decid asupra numărului de locuri disponibile sau numărului maxim de absolvenţi pentru anumite specialităţi, impunînd un învăţămînt întemeiat pe cererea pieţei forţei de muncă.

6. Referitor la argumentele autorului sesizării despre încălcarea de către Guvern a principiului constituţional al liberei concurenţe prin adoptarea Hotărîrii nr.594, Curtea reţine următoarele.

Potrivit art.180 din Codul civil, instituţiile de învăţămînt sînt organizaţii necomerciale cu statut de persoană juridică, al căror scop este altul decît obţinerea de venit.

Instituţiile de învăţămînt privat se pot înfiinţa, reorganiza sau desfiinţa la iniţiativa persoanelor fizice şi juridice, cu acordul Ministerului Educaţiei şi Tineretului, în formele prevăzute de legislaţia civilă pentru organizaţiile necomerciale. Învăţămîntul privat se organizează şi funcţionează pe principiul nonprofit şi aplică cu stricteţe standardele educaţionale de stat (art.36 alin.(1) şi alin.(3) din Legea nr.547-XIII).

Instituţiile de învăţămînt nu activează în sectorul economic în sensul direct al acestei noţiuni, prin care se înţelege un ansamblu de activităţi umane desfăşurate în sfera producţiei, distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi serviciilor. Activitatea instituţiilor de învăţămînt constă în contribuţia la dezvoltarea liberă, armonioasă a omului şi formarea personalităţii creative, care se poate adapta la condiţiile şi schimbările vieţii.

Legea nr.1103-XIV din 30 iunie 2000 „Cu privire la protecţia concurenţei”¹⁴ (în continuare - Legea nr.1103-XIV), în art.1 alin.(1) şi (2), reglementează relaţiile care exercită influenţă asupra concurenţei pe pieţele de mărfuri, la care participă agenţi economici, autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cetăţeni. Concurenţa este o întrecere, în care acţiunile independente ale agenţilor economici limitează efectiv posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă, adică a raporturilor între doi sau mai mulţi producători, comercianţi etc., care luptă pentru acapararea pieţei, a clientelei în vederea obţinerii unui profit maxim, iar concurenţa neloială reprezintă acţiunile agentului economic de a obţine avantaje neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, ceea ce aduce sau poate aduce prejudicii altor agenţi economici sau poate prejudicia reputaţia lor în afaceri.

_________________

¹⁴ M.O., 2000, nr.166-168, art.1205.

Din cele relatate Curtea conchide că instituţiile de învăţămînt privat nu au calitatea de agenţi economici şi nu se încadrează în nici una din categoriile de subiecţi menţionate în Legea nr.1103-XIV, iar relaţiile dintre instituţiile de învăţămînt de stat şi privat nu cad sub incidenţa acestei legi. Prin urmare, pentru relaţiile dintre instituţiile de învăţămînt este inaplicabil principiul constituţional al concurenţei loiale.

7. În ceea ce priveşte reducerea personalului didactic din instituţiile de învăţămînt ca urmare a impunerii cotelor de înmatriculare, argument specificat în sesizare, Curtea Constituţională menţionează că instituţiile respective trebuie să dispună de atîtea cadre, cîte sînt necesare pentru asigurarea procesului de învăţămînt.

Hotărîrea nr.594 nu are un impact asupra reducerii salariilor cadrelor didactice din învăţămîntul privat, deoarece domeniul său de reglementare este altul şi nu vizează sub nici o formă acest aspect.

Prin urmare, Guvernul, pentru asigurarea realizării politicii în domeniul învăţămîntului, întru executarea Legii învăţămîntului, este în drept să fixeze cote de înmatriculare a studenţilor şi elevilor în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional de stat şi privat cu finanţare în bază de contracte, avînd în vedere obiectivele economiei naţionale, necesităţile societăţii în specialişti şi cererea de pe piaţa muncii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.62 lit.a) şi art.68 din Codul jurisdicţiei constituţionale,

Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se recunoaşte ca fiind constituţionale prevederile Hotărîrii Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 „Cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2007 în instituţiile de învăţămînt superior (ciclul I), mediu de specialitate şi secundar profesional” cuprinse în punctul 1 subpunctele patru, cinci şi şase, punctul 2 subpunctul doi şi în anexele nr.4–6.

2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire

la Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Prin hotărîrea sa Curtea Constituţională a recunoscut constituţională Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 şi, implicit, a îndreptăţit Guvernul în ceea ce priveşte stabilirea cotelor de înmatriculare a studenţilor şi elevilor în instituţiile de învăţămînt în bază de contract în anul 2007.

Consider nefondată hotărîrea Curţii. În opinia mea, Curtea dispunea de două alternative: fie să declare neconstituţională Hotărîrea Guvernului nr.594, fie să sisteze cauza.

1. Potrivit art.102 din Constituţie, hotărîrile Guvernului se adoptă pentru organizarea executării legilor.

Realizarea de către Guvern a acestei prevederi constituţionale Curtea a argumentat-o prin dispoziţiile Legii nr.64-XII din 31.05.1990 „Cu privire la Guvern”. Însă această lege stipulează doar dreptul Guvernului de a crea o bază tehnico-materială şi fonduri speciale pentru dezvoltarea învăţămîntului public, dar nicidecum dreptul de a interveni în procesul de învăţămînt.

Nici Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21.07.1995, specificată în clauza de emitere a Hotărîrii nr.594, nu abilitează Guvernul cu atribuţia de a institui cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt.

Potrivit art.41 din Legea învăţămîntului, organul central al administraţiei publice în domeniul învăţămîntului este Ministerul Educaţiei şi Tineretului. Legea învăţămîntului consacră atribuţiile acestui minister referitoare la procesul de instruire şi educaţie în instituţiile de învăţămînt cu diverse forme de proprietate, însă nu-i conferă dreptul de a stabili cotele de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt privat şi nici în cele de stat, care, în baza art.49 din Legea învăţămîntului, dispun de statutul de autonomie universitară şi care, în măsura posibilităţilor, cu respectarea standardelor educaţionale de stat, pot efectua înmatricularea studenţilor şi în bază de contract.

2. Legea învăţămîntului, în ansamblu, reglementează învăţămîntul de stat de toate gradele. Reglementarea învăţămîntului privat poate fi considerată o excepţie. Art.36 din Legea învăţămîntului stipulează condiţiile de înfiinţare, reorganizare şi activitate a instituţiilor de învăţămînt privat, dar nu prevede pentru ele anumite cote de înmatriculare. Se ştie că instituţiile de învăţămînt privat aplică aceleaşi standarde educaţionale ca şi instituţiile de învăţămînt de stat.

Trebuie remarcat faptul că Legea învăţămîntului nu prevede obligaţia statului de a susţine învăţămîntul privat, se are în vedere asigurarea tehnico-materială, finanţarea procesului de învăţămînt etc. Hotărîrea Guvernului nr.923 din 04.09.2001 stabileşte condiţiile de plasare în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate, studiile cărora au fost finanţate de la bugetul de stat, fără a viza absolvenţii instituţiilor de învăţămînt privat. Plasarea în cîmpul muncii a absolvenţilor care au învăţat în bază de contract nu se efectuează în mod programat.

Mai mult ca atît, pct.5 al Hotărîrii nr.923 prevede că „agenţii economici privaţi, care vor angaja tinerii specialişti, repartizaţi anterior în sectorul public, în primii trei ani de activitate a acestora vor restitui integral instituţiei de învăţămînt cheltuielile aferente formării lor în cazul cînd aceştia nu le-au achitat personal”.

Referindu-se la Legea nr.142-XVI din 07.07.2005, Curtea face următoarea deducţie: „Prin actele menţionate, reglementarea procesului de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt a fost pusă în sarcina Guvernului, ca fiind necesară în scopul raţionalizării pregătirii specialiştilor pentru activităţile economice necesare societăţii, al asigurării proporţionalităţii între pregătirea cadrelor şi oferta locurilor de muncă din ţară, al evitării formării surplusului de cadre, ce creează dificultăţi la angajarea în cîmpul muncii a absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt, precum şi în scopul asigurării unor studii competitive”.

Este adevărat că prin Legea nr.142-XVI Guvernului i s-a atribuit un şir de sarcini, însă acestea nu includ fixarea cotelor de înmatriculare în instituţiile de învăţămînt. Potrivit art.3 alin.3 din Legea nr.142-XVI „Guvernul va stabili modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior private şi în cele de stat pe bază de contract, cu achitarea taxei de studii”. Astfel, Guvernul avea obligaţia de a stabili „modul de coordonare a cotei de pregătire a cadrelor”, dar nu de a fixa cota propriu-zisă. Prin nici o lege Guvernul nu a fost învestit cu o asemenea funcţie.

3. Curtea a analizat dreptul instituţiilor de învăţămînt la autonomie şi a ajuns la concluzia că acest drept, statuat de art.35 alin.(6) din Constituţie, nu este îngrădit.

Remarcăm lipsa de necesitate a instituţiilor de învăţămînt privat de a pretinde la autonomie în general şi la autonomie universitară în special, deoarece aceste instituţii din start sînt autonome. Ele se formează şi obţin licenţă numai în cazul în care întrunesc toate condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii didactice, urmînd să aplice în mod obligatoriu standardele educaţionale de stat, coordonate cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului. În învăţămîntul privat pot interveni doar autorităţile publice, în condiţiile prevăzute de lege.

Situaţia este diferită în cazul instituţiilor de învăţămînt superior de stat, care cu adevărat dispun de dreptul la autonomie universitară. Conform art.49 alin.(1) din Legea învăţămîntului, „instituţiile de învăţămînt superior de stat pot obţine statut de autonomie universitară, în modul stabilit de Guvern”. Obţinînd acest statut, ele sînt în drept să-şi exercite atribuţiile prevăzute de alineatele (2) şi (3) ale art.49, inclusiv să efectueze „admiterea candidaţilor la studii”.

Conform art.96 din Constituţie, Guvernul „asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”. În exercitarea acestor atribuţii Guvernul asigură finanţarea sistemului de învăţămînt. Sursa principală de finanţare a sistemului de învăţămînt de stat o constituie mijloacele bugetare. Finanţarea sistemului de învăţămînt de stat se efectuează în funcţie de necesităţile economiei naţionale în specialişti.

Pentru a asigura necesităţile economiei naţionale, Guvernul poate solicita instituţiilor de învăţămînt să pregătească anumite categorii de specialişti, însă nu poate îngrădi înmatricularea studenţilor în instituţiile de învăţămînt, fie private, fie de stat, care dispun de autonomie universitară.

Această concluzie are drept suport actul intitulat „Procesul de la Bologna¹”, la care Republica Moldova a aderat la 19.05.2005. Acest act îşi propune să formeze către anul 2010 spaţiul european al învăţămîntului superior, care, la rîndul său, va contribui la realizarea unui scop pe cît de ambiţios, pe atît de nobil - crearea în Europa a celei mai competitive şi mai dinamice economii din lume.

__________________

¹www.edu.md

Spiritul Procesului de la Bologna poate fi exprimat astfel: cu cît mai mulţi oameni instruiţi are o societate, cu atît mai mari sînt beneficiile ei şi cu atît mai valoroasă este investiţia în viitorul societăţii şi al statului.

Pentru considerentele expuse şi ţinînd cont de jurisprudenţa anterioară a Curţii (hotărîrile nr.6 din 06.02.2001, nr.20 din 12.04.2001, nr.44 din 02.12.2001, nr.21 din 18.04.2002, nr.35 din 24.09.2002, nr.17 din 05.08.2003, nr.21 din 02.09.2004, nr.18 din 06.10.2005, nr.11 din 27.06.2007, nr.13 din 29.05.2007), Curtea Constituţională trebuia să declare neconstituţională Hotărîrea Guvernului nr.594 din 28 mai 2007 integral.

4. În şedinţă reprezentantul permanent al Guvernului a propus Curţii să sisteze cauza.

Menţionăm că hotărîrea contestată a fost adoptată la 28 mai 2007. Autorul a depus sesizarea la Curtea Constituţională la 28 iunie 2007, specificînd ca „întrucît Hotărîrea Guvernului nr.594 a început să producă efecte, solicit respectuos examinarea prezentei sesizări în mod prioritar”, avînd în vedere faptul că prevederile contestate vizau înmatricularea studenţilor şi elevilor pentru anul de învăţămînt 2007.

Admiterea în instituţiile de învăţămînt superior are loc în lunile iulie-august şi finalizează la 1 septembrie, odată cu începerea anului de studii.

Conform art.140 din Constituţie şi art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, hotărîrile Curţii Constituţionale produc efect numai pentru viitor. Astfel, odată cu înmatricularea studenţilor şi elevilor pentru anul de învăţămînt 2007 acţiunea prevederilor contestate s-a consumat şi Curtea, în baza acestui fapt şi în corespundere cu jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr.3 din 11.02.1999, M.O. nr.22-23/16 din 04.03.1999), avea obligaţia să sisteze cauza.