Hotărâri
Hotărîre nr.30 din 27.01.2005 privind modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la clasificarea creditelor şi formarea reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc)
BANCA NAŢIONALĂ
Hotărîre privind modificarea şi completarea Regulamentului
cu privire la clasificarea creditelor şi formarea
reducerilor pentru pierderi la credite (fondul de risc)
Nr.30 din 27.01.2005
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.20-23/68 din 04.02.2005
* * *
Întru executarea articolelor 11 şi 44 din Legea cu privire la Banca
Naţională a Moldovei şi articolelor 3, 28 şi 40 din Legea instituţiilor
financiare, precum şi în scopul optimizării controlului, modului de
reglementare şi supraveghere a activităţii instituţiilor financiare,
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei
HOTĂRĂŞTE:
I. Se modifică şi se completează Regulamentul cu privire la
clasificarea creditelor şi formarea reducerilor pentru pierderi la
credite (fondul de risc) (Monitorul Oficial al R.M. nr.1/4 din 1
ianuarie 1998) după cum urmează:
Alineatul 3 din litera D. a Anexei nr.1 la Regulamentul cu privire
la clasificarea creditelor şi formarea reducerilor pentru pierderi la
credite (fondul de risc) se exclude şi Anexa nr.1 se completează cu un
punct nou avînd următorul cuprins:
"G. Creditele de consum şi creditele eliberate întreprinderilor mici
şi mijlocii în valoare de pînă la 30 mii lei, care nu sunt asigurate cu
gaj, sau prin altă formă de asigurare, rambursarea cărora se bazează
numai pe obligaţia debitorului şi procedurile asigurătorii interne ale
băncii, vor fi clasificate în felul următor:
1. Pentru creditele a căror plată* se efectuează nu mai rar decît o
dată pe lună:
----------------------
* Notă: conform noţiunii "plata" stipulată în Regulamentul cu
privire la creditele expirate, HCA al Băncii Naţionale a Moldovei nr.130
din 15.05.98.
- în cazul în care debitorul a reţinut plăţile pînă la 30 de zile
creditul urmează a fi clasificat nu mai sus ca supravegheat;
- în cazul în care debitorul a reţinut plăţile de la 31 pînă la 60
de zile creditul urmează a fi clasificat nu mai sus ca substandard;
- în cazul în care debitorul a reţinut plăţile de la 61 pînă la 90
de zile creditul urmează a fi clasificat nu mai sus ca dubios;
- în cazul în care debitorul a reţinut plăţile cu mai mult de 90 de
zile creditul urmează a fi clasificat nu mai sus drept compromis.
2. Creditele a căror plată se efectuează mai rar decît o dată pe
lună se clasifică într-o categorie mai joasă decît cea prevăzută la
punctul 1, cu excepţia celora care deja au fost clasificate în categoria
compromis.
3. Pe lîngă respectarea termenelor de achitare a plăţilor la
credite, în cadrul procesului de clasificare, urmează a fi evaluate
procedurile asiguratorii interne privind acordarea, supravegherea şi
rambursarea creditelor eliberate persoanelor fizice şi juridice.
Adiţional, la clasificarea creditelor eliberate persoanelor juridice
urmează să se ţină cont şi de situaţia financiară a acestora. În cazul
constatării unor neajunsuri substanţiale ale acestora, creditul urmează
a fi clasificat într-o categorie care necesită provizioane mai mari,
decît cele prevăzute în p.1 şi 2, în dependenţă de circumstanţe.
II. Controlul asupra îndeplinirii prezentei hotărîri se pune în
sarcina Departamentului reglementare şi supraveghere bancară.
III. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei Leonid TALMACI
Chişinău, 27 ianuarie 2005.
Nr.30.