BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.31/1 din 28.07.2011 cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "NIMORENI"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
28.07.2011

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea

legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut

de către A.E.Î. "NIMORENI"

nr. 31/1  din  28.07.2011

 (în vigoare 16.08.2011) 

Monitorul Oficial nr.134 art.1134 din 16.08.2011

* * *

În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.5/2-O din 11.02.20111 şi Ordinului vicepreşedintelui C.N.P.F. nr.12 din 14.02.2011, a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "NIMORENI" (s.Nimoreni, r-nul Ialoveni) pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 31.01.2011.

____________________

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.28-30, art.156

A.E.Î. "NIMORENI" (în continuare – asociaţia) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1003600168001, certificat de înregistrare de stat seria MD 0086816 din 20.03.2001 şi deţine licenţa de categoria B seria CNPF nr.000127, eliberată la data de 05.03.2009.

Conform raportului specializat la situaţia din 31.01.2011, A.E.Î. "NIMORENI" a înregistrat următorii indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează:

Reieşind din rezultatele reflectate, se constată că pe parcursul perioadei menţionate asociaţia a înregistrat excedente faţă de toţi indicatorii normativi de bază stabiliţi.

Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asociaţiei, care se prezintă în tabelul de mai jos, constată micşorarea indicatorilor înregistraţi, cu excepţia majorării depunerilor de economii cu circa 5,7 la sută. Diminuarea activelor totale cu 28,0 la sută a fost condiţionată de micşorarea creditelor bancare şi împrumuturilor primite cu 85,5 la sută, concomitent cu majorarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi de 1,7 ori.

Administratorii asociaţiei nu s-au conformat exigenţelor stabilite la pct.5 şi pct.9 din Regulamentul cu privire la exigenţele faţă de administratorii asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.63/6 din 25.12.20072, continuînd să-şi exercite atribuţiile fără confirmarea în funcţie de către C.N.P.F.

____________________

2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.37-39, art.90

Contrar prevederilor art.9 alin.(2) lit.b), art.44 alin.(1) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20073 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007) şi art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20074 (în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), rapoartele financiare şi specializate ale asociaţiei nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale asociaţiei. Nerespectînd cerinţele art.18 şi art.23 alin.(1) şi alin.(6) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, au fost admise cazuri în care datele din rapoartele financiare ale asociaţiei la situaţia din 31.12.2009 şi 31.12.2010 nu corespund valorilor înregistrate în registrele contabile obligatorii care au servit drept bază pentru întocmirea rapoartelor în cauză. Astfel, abaterea constatată aferentă împrumuturilor acordate a înregistrat valoarea de circa 390,8 mii lei, iar aferentă încasărilor depunerilor de economii – circa 30,0 mii lei. Ca rezultat al nerespectării cerinţelor privind constituirea şi utilizarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi, stabilite la pct.27 şi pct.28 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20085 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), rezultatul financiar al asociaţiei la situaţia din 31.01.2011 a fost majorat nejustificat cu circa 0,06 mii lei.

____________________

3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506

4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399

5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381

Administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor privind împrumuturile expirate şi dobînzile aferente conform prevederilor pct.36 din Normele de prudenţă financiară, fiind constatate cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru împrumuturile expirate mai mult de 90 de zile. Contrar cerinţelor pct.38 din Normele de prudenţă financiară şi art.29 alin.(3) lit.b) din statut, consiliul asociaţiei a adoptat la şedinţa din 03.06.2010 decizia privind încheierea tranzacţiei cu persoana afiliată asociaţiei, membrul consiliului, care a fost prezentă în cadrul şedinţei pentru timpul cînd a fost discutată şi adoptată decizia referitoare la acordarea împrumutului.

Politica de gestiune a activelor şi datoriilor, aprobată în cadrul şedinţei consiliului din 12.03.2010, conţine prevederi ce contravin art.11 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, iar politica de împrumut şi politica de investiţii nu corespund totalmente cerinţelor prevăzute la pct.20 şi pct.44 din Normele de prudenţă financiară.

Nerespectînd prevederile art.13 alin.(2) lit.e) şi art.24 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pe parcursul perioadei supuse controlului. De asemenea, nu au fost respectate cerinţele privind efectuarea reviziilor inopinate ale casieriei cel puţin o dată în trimestru, precum şi privind modul de amenajare a casieriei asociaţiei, lipseşte încăperea specială amenajată şi izolată, destinată primirii, eliberării şi păstrării provizorii a numerarului, iar dulapul metalic antiincendiar în care se păstrează întregul numerar nu a fost sigilat cu ştampilă de către casier la sfîrşitul zilei de muncă, ceea ce constituie încălcarea prevederilor pct.29, pct.30 şi pct.37 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.11.19926.

____________________

6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.11, art.351

Contrar cerinţelor Hotărîrii C.N.P.F. nr.20/3 din 24.05.2010 "Cu privire la rezultatele examinării şi analizei datelor din rapoartele financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut pentru anul 2009"7, asociaţia a admis încasarea de la membri în lunile noiembrie 2010 şi ianuarie 2011 a depunerilor de economii în mărime de 270,0 mii şi, respectiv, 49,0 mii lei în condiţiile în care ponderea împrumuturilor şi dobînzilor aferente restante mai mult de 30 de zile în total portofoliul de împrumut a constituit peste 5,0 la sută, iar depunerile de economii au depăşit valoarea dublă a rezervei instituţionale.

____________________

7 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.83-84, art.314

În perioada supusă controlului organele de conducere ale asociaţiei nu au asigurat în deplină măsură respectarea procedurii de desfăşurare a adunărilor generale ale membrilor. Nerespectînd prevederile art.36 alin.(2) lit.g) şi art.41 alin.(7) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, consiliul asociaţiei nu a prezentat adunărilor generale ale membrilor din 15.03.2009 şi 21.02.2010 raportul anual privind activitatea sa şi activitatea asociaţiei, inclusiv privind executarea bugetului.

Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"8, art.46 alin.(1) şi alin.(2), art.49 alin.(1) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

____________________

8 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS

HOTĂRĂŞTE:

1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "NIMORENI", dl Victor NEAGA, conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.

2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "NIMORENI" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.

3. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. "NIMORENI" a unor încălcări reflectate în actul de control şi anume:

- confirmarea în funcţie a administratorilor A.E.Î. "NIMORENI" prin scrisoarea C.N.P.F. nr.05-1036 din 25.03.2011;

- elaborarea, modificarea şi aprobarea în cadrul şedinţei consiliului din 22.03.2011 a politicii de împrumut, politicii de investiţii şi politicii de gestiune a activelor şi datoriilor în conformitate cu cerinţele pct.20 şi pct.44 din Normele de prudenţă financiară, şi art.11 alin.(2) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007.

4. A.E.Î. "NIMORENI" va informa lunar Comisia Naţională a Pieţei Financiare despre măsurile întreprinse în vederea executării pct.2, cu anexarea copiilor documentelor justificative.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.

6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.