BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.3187 din 24.02.2015 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Varniţa, raionul Anenii Noi

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
24.02.2015

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul sătesc Varniţa, raionul Anenii Noi

nr. 3187  din  24.02.2015

 (în vigoare 24.02.2015) 

Monitorul Oficial nr. 59-66 art. 486 din 13.03.2015

* * *

Consiliul sătesc Varniţa din raionul Anenii Noi, prin decizia nr.07/18 din 11 decembrie 2014, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Goncear Veaceslav ales pe lista Partidului Liberal. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Varniţa îi revine candidatului supleant Croitor Serghei de pe lista Partidului Liberal, confirmată prin hotărîrile Judecătoriei Anenii Noi din 15 iunie 2011 şi, respectiv, 16 mai 2013.

În temeiul art.18 alin.(2) şi art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c), pct.29 şi 30 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Varniţa.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Varniţa, raionul Anenii Noi, candidatului supleant Croitor Serghei de pe lista Partidului Liberal.

3. Se preavizează consilierul Croitor Serghei asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.