Hotărâri
Hotărîre nr.31b din 16.05.2003 privind rezultatele controlului asupra elaborării şi executării bugetului judeţului Taraclia pe anul 2002
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra elaborării
şi executării bugetului judeţului Taraclia pe anul 2002
Nr.31b din 16.05.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.141-145/29 din 11.07.2003
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa prefectului judeţului Taraclia dl
A.Usatîi, şefului Direcţiei generale finanţe dl G.Avtutov, preşedintelui
Consiliului judeţean Taraclia dl C.Darmancev, a examinat rezultatele
controlului asupra elaborării şi executării bugetului judeţului pe anul
2002 şi
a constatat:
Bugetul judeţului Taraclia pe anul 2002, ţinînd cont de modificările
efectuate în decursul anului, a fost aprobat la venituri în mărime de
29963,7 mii lei, iar la cheltuieli - în mărime de 30963,7 mii lei.
În partea de venituri spre acumulare au fost preconizate încasări de
la veniturile proprii - 10234,6 mii lei (34,2%), mijloacele speciale -
2247,5 mii lei (7,5%), defalcările din veniturile generale de stat -
4131,1 mii lei (13,8%), transferurile de la bugetul de stat - 13350,5
mii lei (44,5%).
Din sursele planificate în partea de venituri în realitate au fost
acumulaţi 30598,3 mii lei, inclusiv venituri proprii - 12141,0 mii lei
(+ 1906,4 mii lei), mijloace speciale - 1872,7 mii lei (- 374,8 mii lei)
defalcări din veniturile generale de stat - 3684,1 mii lei (- 447,0 mii
lei), transferuri de la bugetul de stat - 12900,5 mii lei (- 450,0 mii
lei). Totodată, Ministerul Finanţelor suplimentar a mai alocat în contul
datoriilor pe anul 2001 încă 836,6 mii lei, care la indicaţia lui n-au
fost incluşi în planul precizat de venituri, ci doar în executarea de
casă a bugetului judeţean. Astfel, partea de venituri a bugetului
judeţului Taraclia efectiv formată în a.2002 a constituit 31434,9 mii
lei.
La formarea părţii de venituri a bugetului judeţului Taraclia,
Consiliul judeţean neîntemeiat n-a inclus în încasări impozitul pe venit
din activitatea de întreprinzător reţinut la sursa de plată - 972,5 mii
lei, arenda pentru terenurile cu destinaţie agricolă - 81,9 mii lei,
mijloacele speciale - 374,8 mii lei. De la 8 tipuri de venituri în
bugetul judeţului în total n-au fost acumulate venituri prevăzute în
planul precizat în mărime de 2248,1 mii lei.
La prognozarea veniturilor de la mijloacele speciale formate de
instituţiile finanţate de la bugetul judeţean, încălcîndu-se prevederile
Regulamentului cu privire la mijloacele extrabugetare (speciale) ale
instituţiilor publice nr.43 din 11.04.01, în componenţa veniturilor şi
cheltuielilor pe spitalul judeţean neîntemeiat a fost inclusă valoarea
mărfurilor (medicamentelor) din farmacii în mărime de 675,0 mii lei.
Acumulările veniturilor proprii peste mărimea sumelor preconizate
s-au efectuat pe fondalul creşterii restanţelor faţă de buget ale
agenţilor economici din teritoriu, ceea ce demonstrează prezenţa unor
rezerve esenţiale care necesită să fie luate în consideraţie la
prognozarea pe viitor a părţii de venituri a bugetului judeţului.
Astfel, în anul 2002, aceste restanţe au crescut cu 279,2 mii lei şi la
01.01.03 au constituit 5310,4 mii lei.
Nu toate primăriile şi consiliile locale au asigurat încasarea
veniturilor preconizate. Din 10 primării amplasate în judeţ 6 n-au
îndeplinit partea de venituri a bugetelor aprobate. Nivelul mediu de
executare a bugetelor comunelor la venituri a constituit doar 92,7 la
sută, fapt ce s-a răsfrînt negativ asupra finanţării măsurilor prevăzute
de bugetele aprobate.
În anul 2002, instituţiile finanţate de la bugetul judeţului
Taraclia au înregistrat cheltuieli efective în sumă de 27397,3 mii lei,
efectuînd, totodată, cheltuieli de casă în mărime de 29215,7 mii lei,
din care o parte au fost utilizate la acoperirea datoriilor creditoare
de la începutul anului. Datoriile creditoare la sfîrşitul a.2002 au
constituit 5520,2 mii lei, iar mijloacele financiare dezafectate în
datorii debitoare - 1404,4 mii lei.
Asigurînd executarea de casă a bugetului judeţului la nivel de 94,3
la sută, Direcţia generală finanţe n-a respectat principiul
proporţionalităţii la finanţarea cheltuielilor pe compartimente. Astfel,
cheltuielile la "Serviciile de stat cu destinaţie generală" au fost
finanţate la nivel de 102,8 la sută, iar la compartimentul
"Învăţămîntul" - doar la nivel de 97,2 la sută, "Ocrotirea sănătăţii" -
96,7 la sută, "Gospodăria comunală ..." - 94,7 la sută.
Ordonatorii de credite ai instituţiilor finanţate de la bugetul
judeţului n-au respectat în toate cazurile limitele de cheltuieli
aprobate pe articole, admiţînd supracheltuieli la articolele "Apa şi
canalizarea" - de 51,5 mii lei, "Reparaţii curente ale clădirilor şi
încăperilor" - de 94,5 mii lei.
Direcţia generală finanţe Taraclia, contrar Regulamentului-tip al
Direcţiei generale finanţe a unităţilor administrativ-teritoriale,
aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.766 din 01.08.2000, n-a elaborat
propuneri în vederea optimizării cheltuielilor şi statelor de personal.
Statele de personal ale Consiliului judeţean sînt mai mari cu 7,5
unităţi decît cele stabilite conform Hotărîrii Guvernului nr.680 din
22.07.99 "Cu privire la organigrama şi statele-tip ale aparatului,
direcţiilor şi secţiilor Consiliului judeţean", ceea ce a dus la mărirea
cheltuielilor la retribuirea muncii cu 22,0 mii lei. Totodată, pe
parcursul anului, în structura statelor de personal ale Consiliului n-a
fost introdusă modificarea, prin care acestea nu trebuiau să depăşească
11 persoane, stabilite conform Hotărîrii Guvernului nr.893 din 09.07.02.
Persoanele cu funcţii de răspundere (preşedintele Consiliului
judeţean dl C.Darmancev, contabilul-şef dna E.Belioglo) au admis cazuri
de folosire iraţională a mijloacelor bugetare, ceea ce contravine pct.11
din Regulamentul privind statutul, drepturile şi obligaţiunile
ordonatorilor de credite nr.64 din 13.05.97, aprobat de Ministerul
Finanţelor, şi prevederilor art.35 din Legea privind sistemul bugetar şi
procesul bugetar nr.847-XIII din 24.05.96. Astfel, din această cauză, în
contradicţie cu art.17 din Legea nr.491-XIV din 09.07.99, au fost
dezafectate mijloace bugetare în sumă de 8,8 mii lei.
În contradicţie cu art.6 (3) din Legea nr.491-XIV din 09.07.99,
precum şi cu art.56 (2) din Legea nr.847-XIII din 25.05.96, au fost
finanţate cheltuieli suplimentare în sumă de 39,7 mii lei, inclusiv
pentru reparaţia clădirii arhivei - 18,7 mii lei, pentru mărfuri şi
servicii - 17,0 mii lei, deplasări în interes de serviciu - 4,0 mii lei.
Nerespectînd Regulamentul nr.43 din 11.04.01, pct.206 din
Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice,
aprobată prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.85 din 09.10.96, art.8
din Legea contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.95, contabilul-şef dna
E.Belioglo n-a ţinut evidenţa veniturilor pe mijloacele speciale pentru
arenda încăperilor cu plata anuală în sumă de 2,2 mii lei.
Analiza procesului de elaborare, aprobare şi executare a bugetului
judeţean şi bugetelor primăriilor amplasate în judeţ demonstrează
existenţa unui şir de încălcări şi neajunsuri. Astfel, din 10 primării
amplasate în judeţ 3 n-au aprobat bugetele proprii în termenele
stabilite de legislaţie, 4 au aprobat bugete neechilibrate, 5 au
încheiat anul bugetar 2002 cu deficit.
Acoperirea deficitului bugetului judeţului Taraclia pe anul 2002 a
avut loc prin angajarea unor împrumuturi în mărime de 1950,0 mii lei,
din care către sfîrşitul anului a rămas nerambursată suma de 950,0 mii
lei, cu toate că soldul real al mijloacelor disponibile la 01.01.03,
ţinînd cont de depăşirea reală a veniturilor asupra cheltuielilor
(2919,2 mii lei) şi de creditele angajate şi rambursate în a.2002,
constituia 1232,6 mii lei.
Neajunsurile şi încălcările comise de către ordonatorii principali
de credite sînt o consecinţă a nerespectării legislaţiei şi actelor
normative în vigoare la elaborarea şi executarea bugetului judeţului
Taraclia pe anul 2002.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile
depistate, în conformitate cu art.25 din Legea privind Curtea de Conturi
nr.312-XIII din 08.12.94,
hotărăşte:
1. Se informează Guvernul Republicii Moldova despre încălcările şi
neajunsurile depistate la elaborarea şi executarea bugetului judeţului
Taraclia şi se propune întreprinderea, prin intermediul organelor
subordonate, a măsurilor de lichidare a lor, inclusiv de recuperare a
prejudiciului cauzat prin efectuarea plăţilor ilicite în sumă de 8,8 mii
lei.
2. Se propune Ministerului Finanţelor, la elaborarea şi executarea
bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale nou-formate, să ţină cont
de încălcările şi neajunsurile depistate la aprobarea şi executarea
bugetului judeţului Taraclia.
3. Se ia act că Consiliul judeţean Taraclia a fost lichidat în
conformitate cu prevederile Legii privind administraţia publică locală
nr.123-XV din 18.03.03.
4. Despre executarea cerinţelor pct.1 şi 2 din prezenta hotărîre se
va informa Curtea de Conturi în termen de o lună.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI
Chişinău, 16 mai 2003.
Nr.31b.