Hotărîre nr.356 din 08.07.2011 cu privire la atribuirea mandatelor de consilier în Consiliul sătesc Sociteni, raionul Ialoveni
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea mandatelor de consilier
în Consiliul sătesc Sociteni, raionul Ialoveni
nr. 356 din 08.07.2011
(în vigoare 08.07.2011)
Monitorul Oficial nr.122-127 art.984 din 29.07.2011
* * *
Conform art.5 alin.(2) lit.c), f) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art.24 alin.(1) lit.b), d) şi art.84 alin.(2) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Consiliul sătesc Sociteni, prin decizia nr.1/8 din 22 iunie 2011, a ridicat mandatele de consilier al dnei Arhip Maria, la cerere, aleasă pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi al dlui Bogos Nicolae, ales pe lista Partidului Democrat din Moldova, în legătură cu alegerea sa în funcţia de primar al satului. Astfel, au devenit vacante două mandate de consilier atribuite formaţiunilor nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Sociteni le revin dnei Luca Rodica, candidat supleant pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi dlui Movileanu Anatol, candidat supleant pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 6 iunie 2011.
În temeiul art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa a două mandate de consilier în Consiliul sătesc Sociteni.
2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Sociteni, raionul Ialoveni, dnei Luca Rodica, candidat supleant pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova şi dlui Movileanu Anatol, candidat supleant pe lista Partidului Democrat din Moldova.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretarul Comisiei | |
| Electorale Centrale | Andrei Volentir |
Chişinău, 8 iulie 2011. |
|
| Nr.356. |