BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.379 din 12.07.2011 cu privire la atribuirea mandatului de consilier în Consiliul sătesc Nişcani, raionul Călăraşi

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
12.07.2011

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea mandatului de consilier

în Consiliul sătesc Nişcani, raionul Călăraşi

nr. 379  din  12.07.2011

 (în vigoare 12.07.2011) 

Monitorul Oficial nr.122-127 art.1007 din 29.07.2011

* * *

Conform art.5 alin.(2) lit.c) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art.24 alin.(1) lit.b) şi art.84 alin.(2) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Consiliul sătesc Nişcani, prin decizia nr.01/05 din 30 iunie 2011, a ridicat mandatul de consilier al dlui Stratan Gheorghe, ales pe lista Partidului Democrat din Moldova, în legătură cu alegerea sa în funcţia de primar al satului. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Nişcani îi revine dnei Mîrzac Maria, candidat supleant pe lista Partidului Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 15 iunie 2011.

În temeiul art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Nişcani.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Nişcani, raionul Călăraşi, dnei Mîrzac Maria, candidat supleant pe lista Partidului Democrat din Moldova.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.