Hotărîre nr.4 din 26.01.98 despre controlul constituţionalităţii unor articole din Legeanr.633-XIII din 10 noiembrie 1995 "Cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi"

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre controlul constituţionalităţii unor articole din Legea nr. 633-XIII din 10 noiembrie 1995 "Cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi" Nr.4 din 26.01.98 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.16-17/11 din 05.03.1998 * * * ÎN NUMELE REPUBLICII MOLDOVA Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător-raportor Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, deputatului în Parlament Ilia Trombiţki, autorul sesizării, Victor Cecan, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, reprezentantul Parlamentului, în prezenţa ministrului finanţelor Valeriu Chiţan, reprezentantul Guvernului, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie şi art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul cu privire la controlul constituţionalităţii unor articole din Legea nr. 633-XIII din 10 noiembrie 1995 "Cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi". * ----------------------------------- * M.O., 1996, nr. 8-9, art. 80; nr. 46-47, art. 419; nr. 80, art. 757; 1997, nr. 38-39, art. 334. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului în Parlament Ilia Trombiţki, depusă la 22 august 1997 cu respectarea art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 4 alin. (2) şi (3), art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Autorul sesizării consideră că stipulările Legii cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi sub formă de executare silită a plăţilor prin sechestrarea bunurilor plătitorului contravin prevederilor Constituţiei. Prevederile Legii, se menţionează în sesizare, încalcă principiile fundamentale privind proprietatea, garanţiile dreptului la proprietate privată, îngrădesc în mod direct şi indirect accesul liber la justiţie. În sesizare, precizată de autor în şedinţa plenară, se solicită recunoaşterea art. 6, 6/1, 6/2, 6/3, 6/4, 6/5 şi 6/6 din Legea nr. 633-XIII din 10 noiembrie 1995 drept neconstituţionale. Sesizarea a fost acceptată spre examinare şi inclusă în ordinea de zi prin decizia Curţii Constituţionale din 29 septembrie 1997. Avînd în vedere materialele dosarului, avizele organelor expres solicitate pe marginea problemelor abordate în sesizare, audiind raportul prezentat de judecătorul-raportor, argumentele autorului sesizării şi ale reprezentantului Parlamentului, explicaţiile reprezentantului Guvernului, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t: Legea Republicii Moldova nr. 633-XIII din 10 noiembrie 1995 "Cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi" (în continuare Legea) stabileşte normele de drept şi principiile organizatorice de executare silită a plăţii impozitelor şi taxelor, care constituie sistemul fiscal al Republicii Moldova, precum şi a altor plăţi nevărsate în termen la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi în fondurile extrabugetare. În modul prevăzut de Lege sînt urmărite restanţele de impozite şi taxe, restanţele de defalcări în bugetul asigurărilor sociale de stat şi restanţele aferente creditelor acordate de Ministerul Finanţelor şi creditelor bancare garantate de bugetul de stat sau de bugetele locale; majorările de întîrziere aplicate de organele fiscale; plăţile în fondurile extrabugetare, controlul asupra achitării cărora revine organelor fiscale. Urmărirea plăţilor nevărsate în termen este efectuată, potrivit Legii, de organele fiscale. Astfel, conform art. 6 din Lege, dacă persoana juridică, cu excepţia gospodăriei ţărăneşti (de fermier), nu a executat plăţile în termen, organul fiscal este obligat să înainteze dispoziţii de încasare a banilor de la conturile ei bancare. În cazul lipsei sau insuficienţei de bani în conturile bancare ale plătitorului organul fiscal este în drept să decidă: sechestrarea bunurilor plătitorului, ridicarea banilor în numerar, care se află în seiful casei plătitorului, precum şi în reţeaua lui comercială, urmărirea sumelor debitoare ale plătitorului, al căror termen de achitare a expirat. Dacă plătitorul refuză să execute plăţile în termenul stabilit de Lege, nu are bani în conturile sale bancare sau are bani insuficienţi şi dacă hotărîrea organului fiscal privind sechestrarea bunurilor nu a fost atacată în modul stabilit, organul fiscal este în drept să comercializeze bunurile sechestrate ale persoanei juridice, cu excepţia gospodăriei ţărăneşti (de fermier). În cazul în care hotărîrea organului fiscal este atacată, comercializarea bunurilor menţionate în plîngere sau în cererea de chemare în judecată se suspendă pînă la soluţionarea cauzei. Conform art. 6/1 din Lege, dacă persoana fizică sau gospodăria ţărănească (de fermier) nu execută plăţile, organul fiscal este obligat să sechestreze bunurile plătitorului şi să le înmîneze concomitent somaţia de avertizare privind adresarea în instanţa judecătorească pentru urmărirea plăţilor în cazul în care restanţele nu vor fi stinse în termenul stabilit. În cazul în care plătitorul nu permite persoanelor cu funcţii de răspundere din organele fiscale accesul în domiciliu sau în reşedinţă pentru a sechestra bunurile, aceasta se va efectua după ce instanţa judecătorească va emite o hotărîre de executare silită a plăţilor. Articolele 6/2-6/6 din Lege, contestate de autorul sesizării, stipulează regulile generale de executare silită a plăţilor şi modul de sechestrare a bunurilor - întocmirea listei obiectelor aflate în proprietatea plătitorului şi dispunerea indisponibilizării acestora, ridicarea banilor în numerar, urmărirea sumelor debitoare, comercializarea bunurilor sechestrate de la contribuabil. Autorul sesizării susţine că dreptul acordat organelor fiscale de a sechestra bunurile persoanelor juridice, eludînd calea judiciară, precum şi modul diferit de sechestrare a bunurilor, stabilit pentru persoanele fizice şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier), constituie o derogare de la principiile fundamentale privind proprietatea publică şi privată, dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia, garanţiile realizării dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dreptul oricărei persoane la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime (art. 9, 20, 46, 127 din Constituţie). Potrivit art. 132 din Constituţie, art. 2 din Codul fiscalnr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, sistemul fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, altor venituri ale bugetului public naţional, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire, modificare şi anulare a acestora, precum şi totalitatea măsurilor ce asigură achitarea lor. Organele financiare sînt învestite cu competenţa de a elabora şi executa bugetele publice, sînt împuternicite şi responsabile de asigurarea colectării depline şi la termen a impozitelor şi taxelor, de a le administra şi de a le repartiza pe destinaţii legale, precum şi de a exercita controlul aplicării normelor juridice financiare. Aceste organe au o situaţie juridică specifică, în sensul că ele pot pretinde persoanei juridice (de drept public sau de drept privat) sau persoanei fizice, cărora le revin obligaţiile şi drepturile respective, anumite prestaţiuni sau abţineri şi, în acest scop, le pot controla, sancţiona şi executa silit. Executarea silită în cadrul raporturilor juridice fiscale reprezintă calea subsidiară excepţională de recuperare a creanţelor fiscale, ea fiind declanşată numai în cazul neachitării de bună voie - în termenele legale - a impozitelor şi taxelor datorate bugetului statului. Potrivit art. 46 alin. (2), (4) şi (5), art. 54 din Constituţie, drepturile şi libertăţile, inclusiv la proprietate, nu au un caracter absolut. Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, inclusiv pentru apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Conform art. 58 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Această obligaţie fundamentală are un caracter deosebit şi este determinată de natura publică a puterii de stat, stabilită de art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Constituţie. Impozitele şi taxele, percepute în conformitate cu legislaţia fiscală, reprezintă condiţia indispensabilă pentru existenţa statului, de aceea obligaţia de a plăti impozitele şi taxele, fixată în art. 58 alin. (1) din Constituţie, se extinde asupra tuturor contribuabililor (cetăţenilor Republicii Moldova, cetăţenilor străini şi apartizilor, persoanelor juridice) ca o modalitate de revendicare necondiţionată de către stat a drepturilor sale. Deci urmărirea contribuţiilor financiare nu poate fi calificată ca lipsirea proprietarului de bunuri în mod spontan, ci reprezintă o constrîngere necondiţională de executare a plăţilor ce derivă din obligaţia constituţional-publică. Creanţa fiscală a contribuabilului şi dezideratul organului fiscal rezultă nu din înţelegere, ci din lege şi, ca urmare, raportul privind neexecutarea creanţei fiscale ţine de dreptul public. De aici decurge abilitarea organului fiscal cu dreptul de a proceda autoritar în raporturile fiscal-patrimonile, ceea ce nu suprimă şi nu reduce drepturile şi libertăţile omului. În lumina circumstanţelor menţionate argumentele autorului sesizării, potrivit cărora organele fiscale de stat atentează la proprietatea persoanelor juridice şi fizice supuse fiscului, sînt neîntemeiate, deoarece pornirea executării silite a creanţelor fiscale se impune ca o necesitate în contextul stipulărilor art. 126-132 din Constituţie în vederea recuperării creanţelor fiscale restante, ca o modalitate de percepere a veniturilor bugetare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice, prevăzute de legea bugetară anuală. Conform art. 6, 6/1 şi 9 din Lege, persoanelor juridice, precum şi persoanelor fizice şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) le este garantată protecţia judiciară a dreptului la proprietate în procesul executării silite a plăţilor. Diferenţa dintre procedeele de executare a mecanismelor acestei protecţii pentru perosanele juridice (controlul judiciar ulterior) şi pentru persoanele fizice, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) (controlul judiciar anterior) este condiţionată în cazul de faţă nu de tipul proprietăţii, ci de particularităţile persoanei juridice ca subiect al creanţei fiscale, care dispune de avuţie stingheră şi răspunde anume cu această avuţie. Persoana fizică, gospodăria ţărănească (de fermier), spre deosebire de persoana juridică, utilizează bunurile sale nu numai în scopuri antreprenoriale, dar şi în calitate de bunuri personale, iată de ce aceste bunuri nu pot fi individualizate în sens juridic. Sechestrarea bunurilor pentru asigurarea stingerii ulterioare a datoriilor faţă de stat nu poate fi calificată ca un transfer către stat a dreptului de proprietate asupra bunurilor sechestrate. Conform art. 66 alin. (9) din Lege, dreptul de proprietate asupra bunurilor sechestrate trece de la plătitor la cumpărător numai după semnarea actului de ridicare a bunurilor. Nu este justificat nici argumentul din sesizare, potrivit căruia sechestrarea bunurilor plătitorului-debitor este de-facto o confiscare. Confiscarea bunurilor, potrivit art. 33 din Codul penal şi art. 28 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, constă în trecerea forţată şi gratuită în proprietatea statului a tuturor sau a unei părţi din bunuri, care se află în proprietatea personală a contravenientului sau a condamnatului. În cazul confiscării bunurilor nu are loc stingerea datoriilor proprietarului în urma comercializării bunurilor confiscate. După confiscare, bunurile trec în proprietatea statului şi sumele realizate de pe urma comercializării lor reprezintă un venit exclusiv al bugetului de stat. Art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificat de Republica Moldova la 24 iulie 1997 şi intrat în vigoare la 12 septembrie 1997, stipulează că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decît din motive de utilitate publică şi numai în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu limitează dreptul statelor de a pune în aplicare legile considerate necesare pentru reglementarea folosinţei bunurilor în interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor, altor contribuţii sau a amenzilor." Avînd în vedere prevederile Convenţiei pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională constată că stipulările Legii supuse controlului constituţionalităţii nu contravin dreptului internaţional. Art. 6-6/6 din Lege nu îngrădesc contribuabilului, în mod direct sau indirect, accesul liber la justiţie, deoarece apărarea drepturilor şi intereselor lui legitime se face pe căile prevăzute de lesiglaţie, inclusiv pe cale judiciară. La realizarea hotărîrii organului fiscal, competent de a percepe impozitele, taxele şi plăţile prin urmărire silită a bunurilor plătitorului, se procedează numai după intrarea în vigoare a hotărîrii instanţei judecătoreşti date în cauzele împotriva acţiunilor organului fiscal. Curtea Constituţională, consideră că Legislativul, adoptînd norme care stabilesc modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi, a respectat principiile generale constituţionale privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, asigurarea reglementării activităţii economice şi administrării finanţelor publice. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 140 din Constituţie, art. 1 alin. (3) lit. a) şi c), art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E: 1. Se declră constituţionale art. 6, 6/1, 6/2, 6/3, 6/4, 6/5 şi 6/6 din Legea nr. 633-XIII din 10 noiembrie 1995 "Cu privire la modul de urmărire a impozitelor, taxelor şi altor plăţi". 2. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 26 ianuarie 1998. Nr. 4.