BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.4186 din 13.10.2015 cu privire la sesizarea primarului comunei Bubuieci privind starea de incompatibilitate a unui consilier din Consiliul comunal Bubuieci, municipiul Chişinău

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
13.10.2015

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la sesizarea primarului comunei Bubuieci privind

starea de incompatibilitate a unui consilier din Consiliul

comunal Bubuieci, municipiul Chişinău

nr. 4186  din  13.10.2015

 (în vigoare 13.10.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 340-346 art. 2545 din 18.12.2015

* * *

Primarul comunei Bubuieci a sesizat Comisia Electorală Centrală asupra stării de incompatibilitate a consilierului Moraru Igor ales pe lista Partidului Liberal în Consiliul comunal Bubuieci, informînd că acesta deţine funcţia de vicepretor în cadrul Preturii sectorului Ciocana al municipiului Chişinău, fapt ce contravine art.7 alin.(1) lit.c) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, care prevede că mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de funcţionar public, de angajat în subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale (aparatul preşedintelui raionului, primării, primărie şi preturile municipiului Chişinău, direcţii, secţii şi alte subdiviziuni), inclusiv ale Adunării Populare a Găgăuziei şi ale Comitetului executiv al Găgăuziei.

În cadrul examinării sesizării, Comisia a solicitat Primăriei municipiului Chişinău, prin scrisoarea nr.CEC 8/4840 din data de 22 septembrie 2015, acte confirmative pentru iniţierea procedurii de ridicare a mandatului de consilier.

În răspunsul dat prin scrisoarea înregistrată la Comisie cu nr.CEC 7/13927 din 1 octombrie 2015, Primăria municipiului Chişinău a confirmat faptul că domnul Moraru Igor deţine funcţia publică de vicepretor al sectorului Ciocana, municipiul Chişinău.

Aplicînd cadrul legal pertinent la situaţia examinată, Comisia Electorală Centrală reţine că, potrivit Legii nr.263 din 16 noiembrie 2012 privind interpretarea articolului 7 alineatul (1) literele c) şi d) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, prevederile literei c) se aplică funcţionarilor publici şi angajaţilor din subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale de acelaşi nivel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

Astfel, avînd în vedere că funcţia pe care o deţine domnul Moraru Igor nu cade sub incidenţa art.7 alin.(1) lit.c) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000, în temeiul art.18 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se respinge sesizarea Primarului comunei Bubuieci privind starea de incompatibilitate a consilierului Moraru Igor ales pe lista Partidului Liberal în Consiliul comunal Bubuieci, municipiul Chişinău.

2. Se remite prezenta hotărîre Primăriei comunei Bubuieci.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.