Hotărîre nr.42 din 14.12.2000 despre controlul constituţionalităţii art. 23/1 alin.(2) din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre controlul constituţionalităţii art. 23/1 alin.(2) din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995* Nr.42 din 14.12.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.163-165/46 din 29.12.2000 * * * -------------------------- * M.O., 1995, nr.70, art.798. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Gheorghe SUSARENCO - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Constantin LOZOVANU - judecător-raportor Ion VASILATI - judecător cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, Ion Morei, deputat în Parlament, autor al sesizării, Mihai Petrachi, reprezentantul Preşedintelui Republicii Moldova, autor al sesizării, Ion Creangă, reprezentantul permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională, în prezenţa lui Arhip Cibotaru, reprezentantul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, călăuzindu-se de art.135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii art. 23/1 alin.(2) din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995, introdus prin Legea nr.1077-XIV din 22 iunie 2000 "Privind completarea Legii audiovizualului"** . ----------------------- ** M.O., 2000, nr.94-97, art.678. Temei pentru examinarea dosarului au servit sesizările deputatului în Parlament Ion Morei şi a Preşedintelui Republicii Moldova, depuse, consecutiv, la 3 şi 15 august 2000, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 14 septembrie 2000 sesizările au fost acceptate spre examinare, conexate într-un dosar şi înscrise în ordinea de zi. În procesul examinării prealabile au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Guvernului, Ministerului Justiţiei, Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" şi Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică. Analizînd materialele dosarului, audiind informaţia judecătorului- raportor şi argumentele părţilor, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ a c o n s t a t a t: 1. La 22 iunie 2000 Parlamentul a adoptat Legea nr.1077-XIV "Privind completarea Legii audiovizualului", prin care în Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995 a completat titlul capitolului IV şi a adăugat, după articolul 23, un nou articol - 23/1. Conform alineatului (1) al art.23/1, retransmiterea programelor audiovizuale din ţări străine prin reţele de comunicaţii audiovizuale şi emiţătoare proprietate de stat se efectuează de către instituţiile audiovizualului, publice sau private, în bază de licenţă de emisie şi, după caz, de licenţă tehnică sau de contract de închiriere a reţelelor de comunicaţii audiovizuale şi a emiţătoarelor. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că instituţia audiovizualului nu poate îmbina retransmiterea cu conceperea, producerea şi emiterea de programe audiovizuale originale pe frecvenţele (canalele) pe care se efectuează retransmiterea programelor din ţări străine, excepţie făcînd publicitatea comercială. 2. Autorii sesizărilor contestă prevederile art. 23/1 alin.(2) din Legea audiovizualului şi susţin că acestea contrazic dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.8 alin.(1), art.32 alin.(1), art.33 alin.(1) şi (3), art.34 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Constituţie, conform cărora libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată, iar statul contribuie la păstrarea, dezvoltarea şi propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale. Autorii sesizărilor consideră că normele contestate violează libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea de exprimare în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. De asemenea, în opinia lor, este lezat dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. Totodată, ei susţin că prin modificările operate, creaţia şi mijloacele de informare publică, de stat sau private, în care se înscriu instituţiile audiovizualului, sînt supuse neîntemeiat cenzurii din partea statului. 3. Pentru a stabili conformitatea normelor contestate cu Constituţia, Curtea consideră necesar să le examineze în lumina următoarelor dispoziţii constituţionale: art.4 alin.(1), conform căruia dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale; art.8 alin.(1), care prevede că Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional; art.16 alin.(2), care garantează egalitatea tuturor cetăţenilor Republicii Moldova în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială; art.32 alin.(1), ce garantează oricărui cetăţean libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil; art.33, ce consfinţeşte şi garantează libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice, precum şi obligaţia statului de a contribui la păstrarea, dezvoltarea şi la propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale; art.34, care prevede dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. În acelaşi timp autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sînt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, iar mijloacele de informare publică, de stat sau private, sînt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Curtea Constituţională consideră oportun, de asemenea, să raporteze dispoziţiile contestate la prevederile Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat la 16 decembrie 1966 la New York, şi ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la 4 noiembrie 1950 la Roma* . --------------------------- * Tratate internaţionale, v. 1. 4. În Hotărîrea nr.19 din 16 iunie 1998 "Privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.603-XIII din 3 octombrie 1995, Legii nr.1399-XIII din 5 decembrie 1997, Hotărîrii Parlamentului nr.1383-XIII din 26 noiembrie 1997 şi Hotărîrii Parlamentului nr.1385-XIII din 26 noiembrie 1997"** Curtea Constituţională a apreciat că "dreptul la informaţie este un drept fundamental al persoanei, deoarece dezvoltarea persoanei în societate, exercitarea libertăţilor prevăzute de Constituţie, inclusiv libertatea gîndirii, a opiniei, a creaţiei, a exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil, presupune şi posibilitatea de a recepţiona informaţii asupra vieţii sociale, politice, economice, ştiinţifice, culturale etc.". ----------------------------- ** M.O., 1998, nr. 66-68, art. 28. În preambulul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului libertatea de exprimare a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a omului. Potrivit Declaraţiei, exerciţiul acestui drept înseamnă că fiinţele umane vor beneficia de libertatea cuvîntului şi a convingerilor, vor fi eliberate de teroare şi de mizerie. Art.19 din Declaraţie statuează că orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare. Acest enunţ cu caracter de principiu a fost dezvoltat în art.19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, care, pe lîngă libertăţile menţionate, stabileşte îndatoriri şi răspunderi speciale. Libertatea de exprimare, se menţionează în acest articol, nu poate fi supusă decît numai restricţiilor stabilite în mod expres prin lege şi care sînt necesare: a) respectării drepturilor sau reputaţiei altora; b) apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralităţii publice. O amplă reglementare a libertăţii de opinie şi exprimare se conţine în art.10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În pct.1 al art.10 se specifică că libertatea de exprimare este exercitată fără amestecul autorităţilor publice. Totodată, se admite supunerea societăţilor de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. Art.32 alin.(2) şi (3) şi art.34 alin.(3) din Constituţia Republicii Moldova prevăd cazurile şi condiţiile de instituire a unor restricţii limitate asupra libertăţii de exprimare sau dreptului la informaţie. în context, Curtea relevă că legislaţia privind instituirea unor asemenea restricţii limitate trebuie să fie accesibilă, să nu conţină ambiguităţi, să fie expusă pentru un domeniu strict delimitat şi de o manieră care să permită sesizarea clară a caracterului legal sau ilegal al acţiunilor individului. 5. Problema supusă controlului constituţionalităţii este reglementată şi de legislaţia naţională. Astfel, Legea presei, adoptată la 26 octombrie 1994 (cu modificările ulterioare)*** , în art.1 alin.(1) prevede că statul garantează tuturor persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi ideilor, la informarea veridică asupra evenimentelor din viaţa internă şi cea internaţională prin intermediul publicaţiilor periodice şi al agenţiilor de presă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile pluralismului politic, precum şi respectarea legislaţiei cu privire la drepturile de autor. --------------------------- *** M.O., 1995, nr.2, art.12. Legea audiovizualului de asemenea conţine norme ce garantează respectarea strictă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului. Această lege reglementează activitatea companiilor, studiourilor, posturilor, organizaţiilor şi altor agenţi din domeniul audiovizualului şi determină principiile juridice, economice şi organizatorice de activitate ale acestora. Potrivit art. 1 din această lege, instituţia audiovizualului este persoană juridică, care concepe, produce şi emite programe audiovizuale. Art.8 din aceeaşi lege stabileşte dreptul instituţiilor audiovizuale, publice sau private, de a închiria reţele de comunicaţii audiovizuale, indiferent în a cărui proprietate se află, precum şi dreptul de a avea în proprietate staţii de emisie şi linii pentru transmiterea programelor audiovizuale. Conform art. 10, comunicaţia audiovizuală în domeniul televiziunii şi cel al radiodifuziunii se face în baza licenţei de emisie şi a deciziei de autorizare, eliberare în condiţii legale. Legea citată stipulează de asemenea procedura de eliberare a licenţelor de emisie şi de acordare a deciziilor de autorizare pentru instituţiile audiovizualului, publice sau private, care trebuie să asigure pluralismul de opinii, tratarea egală a participanţilor la concurs, favorizarea liberei concurenţe, a creaţiei şi a producţiei audiovizuale naţionale, independenţa şi imparţialitatea programelor difuzate. 6. Raportînd prevederile art. 23/1 alin. (2) din Legea audiovizualului la normele juridice cuprinse în actele internaţionale şi în legislaţia naţională, precum şi la jurisdicţia constituţională ce reglementează problema abordată în sesizare, Curtea apreciază că interdicţia de a îmbina retransmiterea cu conceperea, producerea şi emiterea de programe audiovizuale originale pe frecvenţele (canalele) pe care se efectuează retransmiterea programelor străine, exceptînd publicitatea comercială, impusă instituţiilor audiovizualului din stat, vine în contradicţie cu dispoziţiile privind exercitarea libertăţii de opinie şi de exprimare, a dreptului de a căuta, a primi şi a răspîndi informaţii şi idei prin orice mijloace de informare, indiferent de frontiere. Curtea relevă că această interdicţie nu este justificată şi contrazice principiile general acceptate, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Totodată, Curtea apreciază că prevederile art.23/1 alin.(2), contestate de către autorii sesizărilor, contravin şi capitolului IX din Legea audiovizualului, intitulat "Colaborarea internaţională", potrivit căruia relaţiile de colaborare internaţională în domeniul audiovizualului se efectuează în baza acordurilor şi convenţiilor încheiate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului sau de instituţiile audiovizuale din Republica Moldova cu organizaţii similare străine, care convin asupra condiţiilor şi modului de recepţie şi retransmitere a programelor din ţările străine, inclusiv asupra faptului îmbinării lor cu programe audiovizuale originale. Curtea observă că atît publicitatea comercială, cît şi emisiunile (filmele) şi programele realizate de instituţiile audiovizualului constituie genuri de creaţie intelectuală şi se subsumează dreptului de autor. Art.7 din Legea cu privire la proprietate nr.459-XII din 22 ianuarie 1991* prevede că produsele activităţii intelectuale a cetăţenilor fac obiectul dreptului de proprietate. Potrivit dispoziţiilor art.9 alin.(1), art.46 alin.(1), art.127 alin.(1) şi (2) din Constituţie, dreptul la proprietate, inclusiv la proprietatea privată, şi protecţia acesteia sînt garantate. Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii. --------------------- * Monitorul Parlamentului Republicii Moldova, 1991, nr.3-4-5-6, art.22. Conform art. 33 din Constituţie, libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată. Dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sînt apărate de lege. Prin urmare, de acest drept beneficiază şi lucrătorii de creaţie organizaţi într-o instituţie a audiovizualului. Autorizînd publicitatea comercială şi interzicînd instituţiilor audiovizuale emiterea de programe originale în procesul de retransmitere a programelor din ţările străine, legiuitorul a încălcat dispoziţiile constituţionale menţionate mai sus privind protecţia egală a proprietăţii, indiferent de titularul acesteia. Interdicţia cuprinsă în norma contestată nu poate fi justificată nici prin prevederile art. 54 din Constituţie referitoare la restrîngerea unor drepturi sau a unor libertăţi, deoarece nu se încadrează în nici una din ele. În plus, din textul Legii audiovizualului rezultă că legiuitorul tratează inegal subiecţii audiovizualului. Or, potrivit art.23 alin.(2) şi art.24 alin.(1) lit.a) din Legea audiovizualului, instituţiile audiovizualului care au dreptul de a retransmite programe recepţionate prin satelit sînt obligate să retransmită şi programe ale audiovizualului naţional, iar cele care prestează servicii de comunicaţie audiovizuală distribuită prin cablu - au dreptul de retransmisiune a programelor difuzate pe cale radioelectrică terestră sau prin satelit, retransmisiune a programelor audiovizuale înregistrate prin diverse mijloace, precum şi de difuzare a programelor de concepţie proprie. Republica Moldova, devenind membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, al Consiliului Europei şi al altor organisme internaţionale, şi-a asumat obligaţia de a respecta clauzele tratatelor la care este parte şi de a-şi baza relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Mai mult, după ratificarea de către Republica Moldova a Convenţiei europene pentru drepturile omului, pentru ţara noastră a devenit obligatorie şi jurisprudenţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Practica Curţii Europene demonstrează că statele pot reglementa, printr-un sistem de licenţe, organizarea radioteledifuziunii pe teritoriul lor, în special aspectele tehnice ale emisiunilor, însă ele nu pot impune restricţii asupra conţinutului acestora, cu excepţia restricţiilor legal stabilite asupra libertăţii de exprimare. Potrivit Legii telecomunicaţiilor nr. 520-XIII din 7 iulie 1995 (cu modificările ulterioare)**, Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor realizează politica în domeniul pe care îl gestionează prin garantarea accesului liber la transmiterea informaţiilor prin reţelele de telecomunicaţii publice, indiferent de forma lor de proprietate (art. 7 alin. (2), iar Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică efectuează reglementarea de profil prin asigurarea condiţiilor egale de acces la reţelele de telecomunicaţii şi informatică pentru toţi utilizatorii, precum şi prin garantarea accesului liber la transmiterea informaţiilor prin reţelele de telecomunicaţii şi informatică publice, la fel indiferent de forma lor de proprietate (art. 9 alin. (1). ------------------------- ** M.O., 1995, nr. 65-66, art. 713. Respectarea acestor reglementări este impusă şi de obligaţiunile pe care şi le-a asumat Republica Moldova aderînd la Uniunea Europeană de Radioteleviziune (Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 96-XIII din 12 mai 1994*) şi ratificînd Constituţia Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii şi Convenţia Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii, semnate la 22 decembrie 1992 la Geneva (cu Instrumentele de modificare ale acestora) (Hotărîrea Parlamentului nr. 993-XIII din 15 octombrie 1996)**. -------------------------- * Tratate internaţionale, v. 7. ** Tratate internaţionale, v.11. Curtea observă că normele contestate au un conţinut ambiguu, ceea ce permite o interpretare arbitrară a subiecţilor care cad sub incidenţa acestor restricţii. Or, instituţiile private ale audiovizualului, în calitatea lor de subiecţi, activează în baza licenţei de emisie, eliberată de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, potrivit statutului instituţiei şi acordurilor de colaborare cu instituţiile similare din statele străine, cu care sînt coordonate atît programele retransmise, cît şi cele originale. Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea audiovizualului, acestea, fiind create în baza capitalului integral privat sau majoritar privat, au scopul de a reflecta interesele unei persoane sau ale unui grup de persoane. Curtea Europeană a dezavuat monopolul de emisie al statului şi guvernului, apreciind că restricţionarea nu mai poate fi justificată prin disponibilităţi limitate de frecvenţe, dat fiind progresul vertiginos al mijloacelor tehnice în domeniu. Potrivit Principiilor de la Johannesburg privind siguranţa naţională, libertatea de exprimare şi accesul la informaţie (adoptate la 1 octombrie 1995), o restrîngere nu este legitimă cînd este justificată prin motive de siguranţă naţională, dacă adevăratul său scop sau efect demonstrabil este de a proteja interese fără legătură cu siguranţa naţională, de exemplu, protejarea unui guvern de opinii ori acţiuni care l-ar deranja sau de dezvăluirea greşelilor sale, sau ascunderea de informaţii referitoare la funcţionarea instituţiilor sale publice, sau stabilirea unei anumite ideologii, sau suprimarea frămîntărilor de natură economică. Legea nr. 1077-XIV din 22 iunie 2000 prin care în Legea audiovizualului a fost adăugat art. 23/1, nu a ţinut cont nici de prevederile Legii privind accesul la informaţie nr. 982-XIV din 11 mai 2000***, care, în art. 2, formulează următoarele obiective: -------------------------- *** M.O., 2000, nr. 88-90, art. 664. - eficientizarea procesului de informare a populaţiei şi a controlului efectuat de către cetăţeni asupra activităţii autorităţilor publice şi a instituţiilor publice; - stimularea formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de luare a deciziilor în spirit democratic. Nu au fost luate în considerare nici obiectivele Concepţiei susţinerii de către stat şi promovării mijloacelor de informare în masă în anii 1999-2003, adoptată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 277-XIV din 11 februarie 1999****, care îşi propune următoarele obiective: ----------------------------- **** M.O., 1999, nr. 22-23, art. 99. a) realizarea deplină şi respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor Republicii Moldova, prevăzute în art. 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în art. 10 al Convenţiei Europene, în art. 32 şi art. 34 ale Constituţiei Republicii Moldova, ce vizează libertatea opiniei şi a exprimării, precum şi dreptul la informaţie; b) crearea unor condiţii decente pentru sistemul mass-media în activitatea acestuia de acumulare şi difuzare a diverselor informaţii de interes public în scopul realizării - eficiente şi integrale - a misiunii sociale a presei; c) stabilirea unui regim echitabil de activitate pentru mass-media de informare şi opinie, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, respectîndu-se dreptul consumatorului de a-şi alege furnizorul de informaţii în gama diversă şi pluralistă a presei. Avînd în vedere întregul ansamblu al reglementărilor juridice în domeniu, Curtea relevă că sistemul de mijloace de informare în masă este un element indispensabil al societăţii democratice. Aceste mijloace trebuie să fie puse la dispoziţia publicului şi accesul la ele trebuie să se facă uşor, ele trebuie să reflecte caracterul pluralist al societăţii căreia îi servesc şi nu trebuie să fie controlate, în regim de monopol, de nici un grup de persoane sau de interese, să nu fie aservite vreunei ideologii. Ele trebuie să furnizeze informaţii imparţiale, pentru ca cetăţenii să poată să-şi formeze, în cunoştinţă de cauză, o opinie clară despre viaţa socială, economică şi politică a ţării. în cazul în care instituţiile audiovizualului nu respectă dispoziţiile legii, acestea sînt pasibile de măsuri de constrîngere legale, cu dreptul de contestare în justiţie. Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază interdicţia stabilită prin art.23/1 alin.(2) din Legea audiovizualului ca o tentativă de instituire a cenzurii asupra programelor originale, ceea ce contravine dispoziţiilor art.34 alin.(5) din Constituţie. Pentru motivele arătate şi avînd în vedere că art.23/1 alin.(2) din Legea audiovizualului, în redacţia Legii nr.1077-XIV din 22 iunie 2000, a fost adoptat prin derogare de la dispoziţiile art.4, 8, 9, 16, 32, 33, 34, 46, 127 din Constituţie, Curtea califică aceste norme drept neconstituţionale. În temeiul art.140 din Constituţie, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.62 lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstiuţional art.23/1 alin. (2) din Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3 octombrie 1995 în redacţia Legii nr.1077-XIV din 22 iunie 2000 "Privind completarea Legii audiovizualului". 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTE Gheorghe SUSARENCO Chişinău, 14 decembrie 2000. Nr. 42.