BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.423 din 19.07.2011 cu privire la atribuirea unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Haragîş, raionul Cantemir

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
19.07.2011

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unor mandate de consilier

în Consiliul sătesc Haragîş, raionul Cantemir

nr. 423  din  19.07.2011

 (în vigoare 19.07.2011) 

Monitorul Oficial nr.128-130 art.1079 din 05.08.2011

* * *

Conform art.5 alin.(2) lit.c), f) din Legea nr.768-XIV din 2 februarie 2000 privind statutul alesului local, art.24 alin.(1) lit.b), d) şi art.84 alin.(2) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, Consiliul sătesc Haragîş, prin decizia nr.02/05/2011 din 12 iulie 2011, a ridicat mandatele de consilier ale dlui Bălănuţă Iurie, ales pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, în legătură cu alegerea sa în funcţia de primar al satului, şi al dlui Jorovlea Constantin, la cerere, ales pe lista aceluiaşi partid. Astfel, au devenit vacante două mandate de consilier atribuite formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatele de consilier în Consiliul sătesc Haragîş le revin dlui Popescu Ilie şi dnei Jorovlea Viorica, candidaţi supleanţi pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Cantemir din 20 iunie 2011.

În temeiul art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa a două mandate de consilier în Consiliul sătesc Haragîş.

2. Se atribuie mandatele de consilier în Consiliul sătesc Haragîş, raionul Cantemir, dlui Popescu Ilie şi dnei Jorovlea Viorica, candidaţi supleanţi pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării.