BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.4471 din 26.01.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Lopăţica, raionul Cahul

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
26.01.2016

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul sătesc Lopăţica, raionul Cahul

nr. 4471  din  26.01.2016

 (în vigoare 26.01.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 90-99 art. 507 din 08.04.2016

* * *

Consiliul sătesc Lopăţica, prin decizia nr.06/5 din 15 decembrie 2015, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Marcov Alexandr ales pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru". Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Lopăţica îi revine candidatului supleant Duşca Valentin de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru", confirmată prin hotărîrile Judecătoriei Cahul din 30 iunie şi 22 august 2015.

În temeiul art.18 alin.(2) şi 133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c) şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Lopăţica.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Lopăţica, raionul Cahul, candidatului supleant Duşca Valentin de pe lista Partidului Politic "Partidul Nostru".

3. Se preavizează consilierul Duşca Valentin asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.