BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Hotărîre nr.45 din 24.07.2014 cu privire la Raportul auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
24.07.2014

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Î R E

cu privire la Raportul auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice

şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat

şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013

nr. 45  din  24.07.2014

 (în vigoare 22.08.2014) 

Monitorul Oficial nr.249-255 art.36 din 22.08.2014

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, dl I.Prisăcaru, şefilor adjuncţi ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, dl Gh.Cojocari şi, respectiv, dl Iu.Lichii, şefului Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun.Chişinău dl V.Balinschi, şefului adjunct interimar al Direcţiei economico-financiare a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, dna M.Ţurcan, directorului Î.S. “Fiscservinform”, dl V.Coceban, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.2 alin.(1) şi art.4 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081, a examinat Raportul auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013.

____________________

1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările şi completările ulterioare).

Misiunea de audit s-a desfăşurat în temeiul prevederilor art.28, art.30 alin.(4) şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi şi în conformitate cu Programul activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20142, avînd drept scop evaluarea conformităţii utilizării, administrării şi raportării fondurilor publice şi prezentării reale a situaţiilor financiare de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013.

____________________

2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.61 din 11.12.2013 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2014” (cu modificările şi completările ulterioare).

Auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele de audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 400, ISSAI 4200)3, cu aplicarea bunelor practici în domeniul auditului conformităţii asociat situaţiilor financiare, abordarea fiind bazată pe combinarea testelor de control, procedurilor analitice şi testelor de detaliu.

____________________

3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”; Hotărîrea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la adoptarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-5999) drept standarde proprii de audit”.

În funcţie de tematica auditului, de nivelul materialităţii şi de riscurile identificate, probele de audit au fost acumulate la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (în continuare – IFPS) şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale (în continuare – IFST) din mun.Chişinău, Anenii-Noi, Ialoveni, Orhei, Taraclia şi Cantemir, precum şi la Î.S. “Fiscservinform”, al cărei fondator este IFPS.

Examinînd rezultatele auditului şi audiind raportul prezentat, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

În calitate de executor de buget şi organ ierarhic superior, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în baza responsabilităţilor ce-i revin privind buna guvernare a utilizării şi gestionării fondurilor publice de către organele Serviciului Fiscal de Stat, a asigurat condiţiile de pregătire pentru instituirea sistemului de management financiar şi control, în anul 2013 acesta aflîndu-se la etapa de implementare.

Totodată, drept rezultat al verificărilor efectuate de audit se relevă următoarele aspecte, unele dintre acestea fiind caracteristice întregului sistem bugetar. Astfel, se atestă:

(i) prezenţa problematicii condiţionate de acordarea concomitentă a statutului de executori secundari de buget atît IFPS, cît şi IFST, urmare a cărui fapt, în condiţiile actualei structuri organizatorice a organelor Serviciului Fiscal de Stat, se atestă situaţia suportării unor cheltuieli suplimentare, ceea ce determină întreprinderea măsurilor de optimizare, inclusiv prin posibilă centralizare instituţională;

(ii) necesitatea reglementării disponibilului de mijloace de transport prin stabilirea numărului-limită al acestora pentru organele Serviciului Fiscal de Stat, a căror activitate include frecvente deplasări în teritoriu;

(iii) nereglementarea constituirii mijloacelor speciale provenite din prestarea serviciilor de dare în locaţiune a spaţiilor de către organele Serviciului Fiscal de Stat;

(iv) nerespectarea, în unele cazuri, a reglementărilor privind înregistrarea în evidenţa contabilă şi legalizarea drepturilor asupra bunurilor gestionate de organele Serviciului Fiscal de Stat, ceea ce afectează raportarea reală a situaţiei patrimoniale;

(v) lipsa spaţiilor proprii pentru IFPS şi 12 IFST, fapt ce condiţionează luarea în locaţiune a spaţiilor de la diverşi agenţi economici, în acest aspect auditul atestînd necesitatea creării condiţiilor de lucru optime şi optimizării cheltuielilor aferente întreţinerii acestora, inclusiv prin întreprinderea măsurilor de asigurare cu spaţii proprii.

De asemenea, auditul menţionează nerespectarea de către Î.S. “Fiscservinform” a propriei Metodologii de calculare a preţurilor la serviciile prestate şi bunurile livrate, precum şi admiterea mai multor nereguli şi carenţe în administrarea fondurilor financiare şi patrimoniale ale întreprinderii.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.7 alin.(1) lit.a), art.15 alin.(2) şi alin.(4), art.16 lit.c) şi art.34 alin.(3) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013, anexat la prezenta Hotărîre.

2. Prezenta Hotărîre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, pentru documentare şi întreprinderea, conform competenţelor, a măsurilor de rigoare în vederea implementării recomandărilor indicate în Raportul de audit, şi se cere:

2.1.1. să asigure intensificarea monitorizării asupra respectării cadrului legal la utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către organele Serviciului Fiscal de Stat;

2.1.2. să înainteze propunerile de rigoare privind constituirea mijloacelor speciale provenite din darea în locaţiune a spaţiilor de către organele Serviciului Fiscal de Stat;

2.1.3. să determine, în comun cu Ministerul Finanţelor numărul-limită al mijloacelor de transport pentru organele Serviciului Fiscal de Stat, cu aprobarea acestora în modul stabilit;

2.1.4. să asigure, în calitate de fondator al Î.S. “Fiscservinform”, promovarea unei politici tehnice unice în cadrul ramurii prin consolidarea dezvoltării capacităţilor, în vederea asigurării administrării şi mentenanţei sistemelor informaţionale aferente organelor fiscale, precum şi examinarea, prin intermediul Consiliului de administraţie, a oportunităţilor de optimizare şi eficientizare a fondurilor gestionate de întreprindere;

2.2. Ministerului Finanţelor, pentru informare şi se cere:

2.2.1. să examineze situaţia referitor la necorespunderea atribuirii statutului, drepturilor şi obligaţiunilor, în calitate de executori secundari de buget, concomitent IFPS şi IFST, cu înaintarea propunerilor de reglementare în modul stabilit, inclusiv cu optimizarea şi centralizarea instituţională, după caz;

2.2.2. să revizuiască cadrul regulator aferent evidenţei contabile în instituţiile publice, cu includerea prevederilor ce ţin de: (i) reflectarea cheltuielilor aferente dezvoltării şi mentenanţei adaptive a sistemelor informaţionale la majorarea costului acestora; (ii) ajustarea valorii contabile la valoarea cadastrală a bunurilor imobile gestionate de instituţiile publice;

2.3. Guvernului Republicii Moldova şi Comisiei parlamentare permanente economie, buget şi finanţe, pentru informare.

3. Se ia act că, pînă la definitivarea auditului: (i) IFPS a înregistrat în evidenţa contabilă 40 programe informaţionale cu valoarea totală de 6,8 mil.lei; (ii) IFST Teleneşti, prin actul de primire-predare, a transmis la balanţa Consiliului raional Teleneşti volumul lucrărilor de reparaţii capitale în valoare de 117,4 mii lei; (iii) IFST Călăraşi a înregistrat în evidenţa contabilă garajul cu suprafaţa de 78,2 m2 în valoare de 100,2 mii lei; (iv) IFST Bălţi a iniţiat procedura de corectare a situaţiei reale privind imobilul şi terenul gestionat; (v) IFST Sîngerei a adus în concordanţă cu datele Registrului cadastral spaţiile cu suprafaţa de 191,1 m2 de care dispune, iar celelalte IFST au iniţiat procedurile respective; (vi) IFPS şi IFST mun.Chişinău au asigurat regularitatea perfectării dosarelor de achiziţii publice; IFST mun.Chişinău a stabilit expres atribuţiile fiecărui membru al grupului de lucru pentru achiziţii şi a asigurat înregistrarea ofertelor pentru anul 2014; (vii) Î.S. “Fiscservinform” a întocmit graficul privind efectuarea lucrărilor de mentenanţă şi evaluarea stării reale a echipamentului de calcul, precum şi a aprobat reglementări referitor la mărimile maxime ale sporurilor şi adaosurilor salariale.

4. Despre măsurile întreprinse pentru executarea cerinţelor din subpunctele 2.1.-2.2. din prezenta Hotărîre şi implementarea recomandărilor din Raportul de audit, se va informa Curtea de Conturi în termen de 6 luni din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

5. Prezenta hotărîre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în conformitate cu art.34 alin.(7) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008.

Aprobat

prin Hotărîrea Curţii de Conturi

nr.45 din 24 iulie 2014

RAPORTUL

auditului conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea

patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat

şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013

I. INTRODUCERE

Auditul conformităţii privind utilizarea mijloacelor publice şi gestionarea patrimoniului public de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi unele inspectorate fiscale de stat teritoriale pe anul 2013 a fost efectuat în temeiul art.28 şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.20081 şi în conformitate cu Programul activităţii de audit al Curţii de Conturi pe anul 20142.

____________________

1 Legea Curţii de Conturi nr.261-XVI din 05.12.2008 (cu modificările şi completările ulterioare).

2 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.61 din 11.12.2013 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2014” (cu modificările şi completările ulterioare).

Scopul misiunii de audit a constat în oferirea unei asigurări rezonabile referitor la faptul că activităţile, tranzacţiile şi informaţiile reflectate în situaţiile financiare pe anul 2013 de către organele auditate ale Serviciului Fiscal de Stat (în continuare – SFS), sub toate aspectele semnificative, prezintă real situaţiile financiare şi patrimoniale, bazate pe datele evidenţei contabile, iar gestionarea fondurilor publice este conformă prevederilor legale, cu formularea concluziei de audit asupra conformităţii şi a opiniei de audit asupra raportului financiar consolidat.

Obiectivul specific al auditului a constat în verificarea conformităţii formării preţurilor la unele servicii prestate de către Î.S. “Fiscservinform”, al cărei fondator este Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (în continuare – IFPS).

Responsabilitatea conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, în calitate de executor de buget, constă în organizarea şi controlul planificării, utilizării alocaţiilor conform destinaţiilor prevăzute în bugetul propriu şi în bugetele instituţiilor subordonate, efectuarea operaţiunilor financiare în corespundere cu cadrul general, ţinerea evidenţei contabile şi raportarea conform cadrului regulator, elaborarea şi implementarea unui sistem de management financiar şi control intern eficient, asigurînd buna guvernare a fondurilor publice şi gestionarea eficientă a patrimoniului public, inclusiv prevenirea şi descoperirea erorilor şi fraudelor. De asemenea, IFPS, în calitate de organ ierarhic superior pentru instituţiile subordonate este responsabil de prezentarea Ministerului Finanţelor, în termenele stabilite, a raportului financiar consolidat al SFS.

Responsabilitatea conducerii inspectoratelor fiscale de stat teritoriale, în calitate de executori de buget, constă în planificarea şi utilizarea conform destinaţiei a alocaţiilor prevăzute în buget, întocmirea şi prezentarea în termenele stabilite a rapoartelor financiare IFPS, respectarea prevederilor legale în activitatea economico-financiară, elaborarea şi implementarea sistemului de management financiar şi control intern eficient, asigurînd buna guvernare a fondurilor publice şi gestionarea eficientă a patrimoniului public, cu obligaţia de prevenire şi descoperire a erorilor şi fraudelor.

Responsabilitatea echipei de audit a constat în obţinerea probelor de audit suficiente şi adecvate pentru susţinerea constatărilor şi concluziilor de audit asupra conformităţii gestionării fondurilor publice, asupra situaţiilor financiare pe anul 2013 ale organelor SFS auditate, precum şi asupra conformităţii formării preţurilor pentru unele servicii prestate de Î.S. “Fiscservinform”. Totodată, auditorii nu sînt responsabili de prevenirea faptelor de fraudă şi eroare.

II. METODOLOGIA ŞI SFERA DE ABORDARE A AUDITULUI

Auditul a fost efectuat în conformitate cu Standardele de audit aplicate de Curtea de Conturi (ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 400 şi ISSAI 4200)3, cu aplicarea bunelor practici în domeniul auditului conformităţii asociat situaţiilor financiare. Este de menţionat că misiunea de audit a fost realizată cu suportul experţilor ONAS din cadrul proiectului “Cooperarea pentru dezvoltarea instituţională dintre CCRM şi Oficiul Naţional de Audit al Suediei (ONAS)”. Auditării au fost supuse operaţiunile economico-financiare efectuate şi rapoartele financiare aferente anului 2013, întocmite în baza cerinţelor Ministerului Finanţelor, responsabil de reglementarea contabilităţii şi raportării financiare pentru sectorul public.

____________________

3 Hotărîrea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”; Hotărîrea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la adoptarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-5999) drept standarde proprii de audit”.

În scopul obţinerii unor probe relevante şi rezonabile, care să susţină concluziile şi credibilitatea constatărilor expuse în Raport, echipa de audit, prin aplicarea pragului de semnificaţie, a utilizat abordarea combinată prin efectuarea testelor de control, procedurilor analitice şi testelor de detaliu, folosind diferite proceduri, tehnici de audit, inclusiv: reconcilierea conturilor contabile, efectuarea calculelor independente, verificarea documentelor primare şi conformităţii înregistrărilor în registrele contabile, verificarea conformităţii tranzacţiilor economico-financiare, precum şi a conformităţii întocmirii rapoartelor financiare. De asemenea, au fost examinate şi studiate planurile şi rapoartele de activitate pentru anul 2013 ale IFPS şi inspectoratelor fiscale de stat teritoriale etc.

În funcţie de abordarea auditului, ţinîndu-se cont de pragul de semnificaţie/ nivelul materialităţii şi de riscurile identificate, probele de audit au fost acumulate la: Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale din mun.Chişinău, Anenii-Noi, Ialoveni, Orhei, Taraclia şi Cantemir, care au gestionat 64,4%, sau 171,6 mil.lei din totalul alocaţiilor de 266,3 mil.lei prevăzute pentru organele SFS. De asemenea, luînd în considerare riscurile identificate de audit la utilizarea mijloacelor pentru achitarea serviciilor prestate de către Î.S. “Fiscservinform”, auditul a colectat probe şi în cadrul acestei întreprinderi de stat, al cărei fondator este IFPS.

În cadrul misiunii de audit au fost colectate şi analizate probe de audit analitice şi atestate documentar, solicitate explicaţii şi informaţii de la persoanele responsabile din cadrul organelor SFS, precum şi au fost discutate cu Ministerul Finanţelor unele problematici aferente domeniului auditat.

În vederea realizării scopului propus şi urmare a identificării domeniilor cu probabilitate de apariţie a riscurilor, prin aplicarea pragului materialităţii (prin valoare şi context), au fost auditate următoarele subiecte/aspecte ce ţin de conformitatea: implementării controlului intern şi executării mijloacelor financiare gestionate de către organele SFS, şi anume cheltuielile pentru: retribuirea muncii angajaţilor; întreţinerea mijloacelor de transport; deplasările în interes de serviciu; procurarea mărfurilor prin numerar; formarea profesională a angajaţilor; procurarea mijloacelor fixe; reparaţiile capitale. De asemenea, au fost auditate veniturile şi cheltuielile din mijloacele speciale şi conformitatea: procedurilor de achiziţii publice; gestionării şi administrării patrimoniului public; formării preţurilor pentru unele servicii prestate de către Î.S. “Fiscservinform”.

Volumul alocaţiilor supuse auditării se prezintă în Tabelul nr.1 din Anexa la prezentul Raport.

Criteriile de audit definite pentru auditarea subiectelor de referinţă au fost:

√ legislaţia şi reglementările aplicabile subiectelor auditate şi cadrul regulator aferent evidenţei contabile;

√ bugetele aprobate şi executate ale organelor SFS;

√ metodologia de calcul a preţurilor la serviciile prestate şi bunurile livrate de către Î.S. “Fiscservinform”, politica de contabilitate şi alte acte normative interne ale acesteia.

III. PREZENTARE GENERALĂ

♦ Cadrul instituţional al activităţii organelor SFS

Organele SFS sînt autorităţi publice care asigură organizarea şi efectuarea administrării fiscale, iar în calitate de executor de buget – administrarea conformă şi raţională a fondurilor publice, cu respectarea principiilor de transparenţă, economicitate, eficienţă, eficacitate şi legalitate.

Activitatea organelor SFS este reglementată prin Hotărîrea Guvernului nr.1736 din 31.12.2002 “Cu privire la reglementarea activităţii organelor Serviciului Fiscal de Stat”. Funcţionarea organelor SFS este asigurată de IFPS cu un efectiv-limită aprobat de 245 unităţi şi de 35 IFST cu un efectiv-limită aprobat de 1647 unităţi. Structura organizatorică a SFS cuprinde 3 niveluri de executori de buget care au statut de persoană juridică: nivelul I – executorul primar de buget, exercitat de Ministerul Finanţelor, nivelul II – executorul secundar de buget, exercitat de IFPS, şi nivelul III – executorul secundar de buget, exercitat de IFST, acestea fiind finanţate de la bugetul de stat în baza propriilor devize de cheltuieli.

♦ Sinteza surselor de finanţare

Pentru întreţinerea organelor SFS, în anul 2013 au fost planificate din bugetul de stat alocaţii în sumă totală de 268,0 mil.lei, dintre care: de la componenta de bază – 228,7 mil.lei şi mijloace speciale – 39,3 mil.lei. Veniturile din mijloace speciale au fost precizate în sumă de 38,2 mil.lei, fiind acumulate 39,7 mil.lei, ceea ce constituie 103,9% sau cu 1,5 mil.lei mai mult faţă pe prevederile anuale.

Sinteza executării cheltuielilor organelor SFS pe anul 2013 se prezintă în Tabelul nr.2 din Anexa la prezentul Raport. Datele prezentate relevă că 39,1% din totalul alocaţiilor sau 104,9 mil.lei revine întreţinerii IFPS şi 60,9% sau 163,1 mil.lei – IFST.

Structura cheltuielilor, în aspectul clasificaţiei economice, relevă că la componenta de bază ponderea majoră revine cheltuielilor pentru retribuirea muncii – 54,1% (123,0 mil.lei), urmată de cheltuielile pentru plata mărfurilor şi serviciilor – 21,8% (49,5 mil.lei) şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii – 11,8% (26,8 mil.lei).

Potrivit cadrului normativ4, organele SFS, în calitate de executori de buget, urmează să ţină evidenţa contabilă conform regulilor generale obligatorii ale contabilităţii şi de raportare financiară în sectorul public, prevăzute de Legea contabilităţii5 şi Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice6, regulamentele aprobate de către IFPS aplicabile instituţiilor publice.

____________________

4 Ordinul ministrului finanţelor nr.2 din 03.01.2007 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind statutul, drepturile şi obligaţiunile executorilor de buget”.

5 Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007 (cu modificările şi completările ulterioare).

6 Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010 “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice” (în continuare – Instrucţiunea cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice).

♦ Cadrul instituţional al Î.S. “Fiscservinform”

IFPS, prin prisma prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.1065 din 19.09.20087, a fost desemnat în calitate de fondator al Î.S. “Fiscservinform”, cu depunerea în capitalul social a 3,3 mil.lei, inclusiv: bunuri de 3,2 mil.lei şi mijloace băneşti în sumă de 0,1 mil.lei.

____________________

7 Hotărîrea Guvernului nr.1065 din 19.09.2008 “Cu privire la crearea Întreprinderii de Stat .“Fiscservinform”” (cu modificările şi completările ulterioare).

IFPS îşi exercită drepturile de fondator al Î.S. “Fiscservinform” prin intermediul Consiliului de administraţie şi administratorului întreprinderii. În anul 2009, conform prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.344 din 30.04.20098, întreprinderea a fost desemnată în calitate de administrator tehnico-tehnologic al sistemului informaţional al SFS, cu exercitarea următoarelor funcţii pe bază de contract: (i) administrarea, menţinerea, dezvoltarea şi asigurarea funcţionării SI integrat prevăzut de Codul fiscal şi a infrastructurii acestuia; (ii) procesarea electronică a datelor şi informaţiilor fiscale în sistemul informaţional al SFS, organizarea şi administrarea arhivei acestuia; (iii) gestionarea Registrului de stat al producţiei marcate cu marcă comercială de stat şi/sau timbre de acciz şi a resurselor informaţionale specializate necesare pentru crearea, dezvoltarea şi exploatarea acestuia; (iv) asigurarea procesului de fabricare, recepţionare, evidenţă şi distribuire contra plată a timbrelor de acciz pentru marcarea mărfurilor supuse accizelor; (v) oferirea informaţiei depline şi veridice organelor de drept şi de control, în conformitate cu principiile de bază ale creării sistemului informaţional al SFS.

____________________

8 Hotărîrea Guvernului nr.344 din 30.04.2009 “Privind aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului” (cu modificările şi completările ulterioare).

IV. CONSTATĂRI, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

4.1. Referitor la controlul intern al SFS

4.1.1. Sistemul de management financiar şi control

Potrivit cadrului legal9, conducerea entităţii este responsabilă de implementarea controlului intern, inclusiv a sistemului de management financiar şi control, precum şi de evaluarea funcţionalităţii lui şi aprecierea gradului de conformitate a acestuia cu prevederile cadrului regulator.

____________________

9 Legea nr.229 din 23.09.2010 “Privind controlul financiar public intern” (cu modificările şi completările ulterioare), (în continuare – Legea nr.229 din 23.09.2010); Ordinul ministrului finanţelor nr.51 din 23.06.2009 “Cu privire la Standardele naţionale de control intern în sectorul public”; Ordinul ministrului finanţelor nr.49 din 26.04.2012 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind evaluarea, raportarea sistemului de management financiar şi control şi emiterea Declaraţiei privind buna guvernare”.

Prin Declaraţia de bună guvernare pentru anul 2013, în baza autoevaluărilor, IFPS, în calitate de organ superior al SFS, a apreciat sistemul de management financiar şi control ca fiind “conform Standardelor Naţionale de Control Intern, dispunînd de mecanisme de autocontrol, iar măsurile privind creşterea eficacităţii nu au la bază evaluarea riscurilor”.

Verificările auditului privind sistemul de management financiar şi control relevă că conducerea IFPS a asigurat condiţiile de pregătire ale sistemului, în anul 2013 acesta aflîndu-se la etapa de implementare. Astfel, auditul constată că IFPS a instituit Grupul de lucru10 pentru implementarea sistemului de management financiar şi de control şi a aprobat Planul de acţiuni privind implementarea sistemului de management financiar şi de control11. De asemenea, în vederea implementării managementului financiar şi control, IFPS: (i) a identificat şi elaborat catalogul proceselor de bază cu descrierea succintă a acestora; (ii) a identificat viitoarele evenimente care pot avea impact negativ asupra realizării obiectivelor; (iii) a instituit unele activităţi de control, fiind asigurată respectarea procedurilor generale de autorizare/aprobare, de supraveghere a subordonaţilor, de raportare a excepţiilor, de control al accesului la date şi valori, de verificare a validării datelor/tranzacţiilor şi de reconciliere a acestora etc.

____________________

10 Ordinul IFPS nr.530 din 19.07.2012 “Privind crearea grupului de lucru pentru implementarea sistemului de management financiar şi control”.

11 Ordinul IFPS nr.713 din 21.08.2012 “Privind acţiunile de implementare a sistemului de management financiar şi control în cadrul IFPS”.

Totodată, IFPS nu dispune de un mecanism bine definit pentru gestionarea riscurilor, inclusiv de un Registru al riscurilor la nivel de SFS.

Unele carenţe şi neconformităţi constatate în cadrul auditului şi expuse în prezentul Raport sînt consecinţe ale neimplementării depline a sistemului de management financiar şi control.

4.1.2. Activitatea auditului intern

Conform structurii statelor de personal, în cadrul IFPS este creată şi activează Direcţia audit intern12 cu un efectiv de 7 persoane. Sfera de activitate, competenţele şi aria de aplicabilitate a acestei direcţii este definită de Carta de audit intern13, elaborată în conformitate cu cadrul regulator aferent domeniului14.

____________________

12 Ordinul ministrului finanţelor nr.7 din 25.01.2010 “Privind structura organizatorică a IFPS”.

13 Regulamentul Direcţiei de audit intern, aprobat prin Ordinul şefului IFPS nr.652 din 09.08.2012.

14 Legea nr.229 din 23.09.2010; Ordinul ministrului finanţelor nr.113 din 12.10.2012 “Privind aprobarea Standardelor Naţionale de Audit Intern”; Ordinul ministrului finanţelor nr.139 din 20.10.2010 “Cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern şi Carta de audit intern (Regulament-model de funcţionare a unităţilor de audit intern)”; Ordinul ministrului finanţelor nr.105 din 15.07.2013 “Privind aprobarea Normelor metodologice privind implementarea auditului intern în sectorul public”.

Totodată, auditul relevă că pentru anul 2013 au fost planificate 8 misiuni de audit intern, fiind efectuate 10, dintre care 2 la solicitarea conducerii IFPS. Conform raportului de activitate al Direcţiei audit intern, în cadrul misiunilor efectuate au fost emise 223 de recomandări, dintre care 132 au fost executate integral şi 91 parţial. De asemenea, urmare a efectuării misiunilor de audit, au fost descrise narativ peste 20 procese de lucru aferente activităţii de bază (administrarea fiscală) şi 2 procese – grafic şi narativ.

Auditul menţionează că la planificarea domeniilor care urmau a fi supuse auditului extern au fost utilizate informaţii din rapoartele auditorilor interni aferente domeniilor auditate şi riscurilor identificate.

Concluzii:

IFPS a asigurat condiţiile de pregătire privind implementarea sistemului de management financiar şi control, entităţile auditate avînd stabilite în cadrul lor elemente ale sistemului de control intern privind buna guvernare a utilizării şi gestionării fondurilor publice. Totodată, auditul a relevat unele rezerve la consolidarea acestuia, principalele constatări, concluzii şi recomandări fiind prezentate în capitolele ce urmează.

Recomandări conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat:

1. Să consolideze acţiunile în vederea definitivării implementării sistemului de management financiar şi control la nivel de SFS.

4.2. Referitor la conformitatea executării bugetare de către organele SFS, pe anul 2013

4.2.1. Cu privire la executarea cheltuielilor aferente retribuirii muncii

Fondul de retribuire a muncii a organelor SFS pe anul 2013 a constituit 123,5 mil.lei, inclusiv: IFPS – 17,3 mil.lei, şi IFST – 106,2 mil.lei, cheltuielile efective însumînd 123,3 mil.lei.

Verificările auditului asupra conformităţii executării cheltuielilor pentru retribuirea muncii au constatat că, de către organele SFS, în anul 2013, pentru premierea unică a angajaţilor au fost calculate 14,3 mil.lei, sursa de finanţare fiind economiile de alocaţii formate urmare a concediilor medicale, concediilor din cont propriu, posturilor vacante, diferenţei din salariul de funcţie de la stabilirea grilelor de salarizare mai mici decît cele aprobate în schemele de încadrare etc., situaţia fiind redată în Tabelul nr.1.

Analiza auditului relevă că angajaţii IFPS şi IFST au beneficiat de premii unice în medie de 3,1 şi, respectiv, de 1,7 fonduri lunare de salarii de funcţie, preponderent sursa de achitare a acestora provenind din economiile fondului de retribuire a muncii aferente funcţiilor vacante. Se menţionează că totalul funcţiilor vacante a constituit în medie pe an 75 unităţi, la finele anului de gestiune diminuîndu-se pînă la 51 unităţi (inclusiv: IFPS – 9 unităţi şi IFST – 42 unităţi).

Conform prevederilor cadrului regulator15, premiile unice “cu prilejul jubileelor, al sărbătorilor profesionale şi al zilelor de sărbătoare nelucrătoare, se plătesc din contul economiei mijloacelor pentru retribuirea muncii alocate pe anul respectiv”. Totodată, în acesta nu se conţin reglementări exhaustive care ar specifica sursele de formare a economiilor.

____________________

15 Art.11 din Legea nr.48 din 22.03.2012 “Privind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici” (cu modificările şi completările ulterioare).

Analiza auditului asupra structurii organizatorice a organelor SFS, aprobate prin Hotărîre de Guvern16, a relevat că, potrivit prevederilor Regulamentului privind statutul, drepturile şi obligaţiunile executorilor de buget17, pentru bugetul de stat sînt prevăzute 2 niveluri de executori de buget: primari şi secundari, iar actuala structură organizatorică cuprinde 3 niveluri, Ministerului Finanţelor revenindu-i statutul de executor primar de buget (nivelul I), IFPS – executor secundar de buget (nivelul II), şi IFST – executor secundar de buget (nivelul III). În aceste circumstanţe, se constată prezenţa problematicii condiţionate de acordarea concomitentă a statutului de executori secundari de buget atît IFPS, cît şi IFST.

____________________

16 Hotărîrea Guvernului nr.1736 din 31.12.2002 “Cu privire la reglementarea activităţii organelor Serviciului Fiscal de Stat” (cu modificările şi completările ulterioare).

17 Regulamentul privind statutul, drepturile şi obligaţiunile executorilor de buget, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.2 din 03.01.2007.

Verificările auditului asupra corectitudinii plăţilor pentru retribuirea muncii prestate în afara orelor de lucru au constatat că acestea au fost achitate fără respectarea prevederilor art.104 alin.(7) din Codul muncii18, ordinul conducerii IFPS fiind emis ulterior. În aceste condiţii, de astfel de plăţi au beneficiat angajaţii a 5 direcţii (27 persoane), fiind achitate suplimentar 100,4 mii lei.

____________________

18 Art.104 (7) din Codul muncii, aprobat prin Legea nr.154-XV din 28.03.2003.

Verificările auditului au constatat 2 cazuri de nerespectare a prevederilor legale19 în ceea ce priveşte desfăşurarea altor activităţi remunerate în alte structuri, a căror activitate este controlată şi ţine de competenţa organelor SFS. Astfel, de către un angajat al IFPS şi unul al IFST Ialoveni au fost încheiate contracte individuale de muncă prin cumul cu 3 societăţi comerciale, fiind remuneraţi în total cu 14,0 mii lei. Nerespectarea acestor prevederi a condiţionat majorarea calculului pentru concediul medical de maternitate şi a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 3 ani.

____________________

19 Art.25 alin.2 lit.c) din Legea nr.158-XVI din 04.07.2008 “Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” (cu modificările şi completările ulterioare) şi pct.4 din Regulamentul pentru desfăşurarea muncii prin cumul al funcţionarului public, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11.03.2009 “Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 04.07.2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionalului public, care stipulează că “funcţionarul public nu este în drept să desfăşoare alte activităţi remunerate, prin contract individual de muncă sau prin alt contract cu caracter civil, în cadrul societăţilor comerciale, cooperativelor, întreprinderilor de stat sau municipale, precum şi al organizaţiilor necomerciale, din sectorul public sau privat, a căror activitate este controlată, subordonată sau în anumite privinţe este de competenţa autorităţii în care este angajat”.

Urmare a nerespectării, în anii precedenţi, a cadrului legal aferent raporturilor de muncă între angajator şi angajat, au fost generate unele litigii care au condiţionat achitarea suplimentară, în anul 2013, a 207,1 mii lei pentru absenţa forţată de la serviciu, compensarea prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată (inclusiv: IFPS – 34,5 mii lei, IFST Chişinău – 40,9 mii lei, IFST Briceni – 33,0 mii lei, IFST Taraclia – 98,7 mii lei).

Verificările auditului, prin aplicarea testelor de detaliu asupra unui eşantion constituit din 223 angajaţi sau 13,2% din numărul total de personal angajat în cadrul SFS, referitor la conformitatea calculării şi achitării plăţilor salariale, nu au constatat carenţe şi neregularităţi.

4.2.2. Cu privire la cheltuielile de întreţinere a mijloacelor de transport

În anul 2013, pentru întreţinerea mijloacelor de transport ale organelor SFS au fost alocate 2955,5 mii lei, inclusiv pentru: IFPS – 223,0 mii lei şi IFST – 2732,5 mii lei.

Verificarea la nivel de IFPS a conformităţii aplicării prevederilor Hotărîrii Guvernului nr.1404 din 30.12.200520 a constatat:

____________________

20 Hotărîrea Guvernului nr.1404 din 30.12.2005 “Privind reglementarea utilizării autoturismelor de serviciu de către autorităţile administraţiei publice” (cu modificările şi completările ulterioare), (în continuate – Hotărîrea Guvernului nr.1404 din 30.12.2005).

√ aprobarea limitelor de parcurs pentru 8 mijloace de transport din 13 existente la nivelul prevăzut pentru şefii adjuncţi ai IFPS (17,0 mii km), pe cînd parcursul-limită stabilit de cadrul regulator pentru automobilele de serviciu aflate la balanţa instituţiilor subordonate ministerelor este de 14,0 mii km, în aceste circumstanţe, majorarea normelor de parcurs variind de la 3mii km pînă la 6 mii km pe an;

√ depăşirea kilometrajului real parcurs faţă de normele aprobate cu 2,5 mii km (2 automobile), ceea ce a condiţionat admiterea supraconsumului de combustibil de 228,5 litri în valoare totală de 3,8 mii lei.

De asemenea, auditul a stabilit că numărul de mijloace de transport disponibile ale IFPS a depăşit numărul suplimentar de autoturisme stabilit de cadrul regulator21, pentru I semestru al anului 2013 – cu 9 unităţi şi semestrul II – cu 3 unităţi. Această neconformitate a fost constatată şi în anii precedenţi, fiind condiţionată de lipsa unor prevederi exhaustive referitor la numărul – limită al mijloacelor de transport pentru instituţiile publice, activitatea cărora este caracterizată de frecvenţa deplasărilor în teritorii.

____________________

21 Anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.1404 din 30.12.2005, potrivit căreia “Ministerele şi autorităţile administrative centrale pot folosi pentru aparatele lor, în scop de serviciu, suplimentar 1-2 autoturisme, în limitele alocaţiilor aprobate”.

Verificările auditului referitor la conformitatea stabilirii normelor de consum de combustibil au atestat că acestea au fost aprobate prin ordinul şefului IFPS22, iar calculele incluse în foile de parcurs au fost efectuate în conformitate cu normele aprobate. Totodată, auditul a constatat că casarea a 1312 litri de combustibil în sumă de 21,9 mii lei pentru kilometrajul parcurs de 8,3 mii km de un mijloc de transport s-a efectuat în lipsa indicatorilor kilometrajului parcurs, pe perioada defectării tahometrului23.

____________________

22 Ordinul şefului IFPS nr.32 din 19.01.2012 “Privind aprobarea normelor de consum de combustibil la transportul auto”.

23 Autoturismul Mercedes benz (bus) a parcurs 8,3 mii km în anul 2013 cu spidometrul defectat, tahometrul fiind instalat la 20.12.2013.

Se constată că cheltuielile pentru întreţinerea mijloacelor de transport au fost majorate cu 3,2 mii lei, care, regulamentar, urmau a fi reflectate la art.114.01 “Deplasări în interes de serviciu în interiorul ţării”. Această situaţie a fost condiţionată de eliberarea a 195 litri de combustibil pentru compensarea cheltuielilor în cazul utilizării transportului propriu. Totodată, eliberarea tichetelor pentru combustibil s-a efectuat cu nerespectarea prevederilor regulamentare24, în lipsa documentelor justificative ce confirmă procurarea combustibilului (chitanţe, cecuri).

____________________

24 Hotărîrea Guvernului nr.10 din 05.01.2012 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea salariaţilor entităţilor din Republica Moldova” (cu modificările şi completările ulterioare).

Lipsa unor proceduri de control intern au cauzat neconformităţi în aspectul completării foilor de parcurs pentru autoturisme, precum ar fi lipsa semnăturii beneficiarului la dispoziţia căruia s-a aflat autoturismul şi a şoferului în rubrica “beneficiar”.

4.2.3. Cu privire la cheltuielile pentru deplasările în interes de serviciu, cheltuielile de protocol şi reciclarea cadrelor

Verificările auditului asupra conformităţii utilizării alocaţiilor prevăzute în bugetul IFPS pentru deplasări în interes de serviciu (515,3 mii lei) şi reciclarea cadrelor (299,6 mii lei) au relevat că acestea s-au efectuat conform cadrului regulator.

Totodată, la capitolul procurarea în numerar a mărfurilor pentru activităţile de protocol (12,4 mii lei) şi alte cheltuieli (0,9 mii lei), auditul a constatat casarea neregulamentară a acestora cu trecerea directă la cheltuieli (contul 200 “Cheltuieli bugetare pentru întreţinerea instituţiei şi pentru alte activităţi”), fără întocmirea actelor de casare şi indicarea activităţilor concrete pentru care acestea au fost utilizate, nefiind afectată situaţia financiară de ansamblu.

4.2.4. Cu privire la cheltuielile pentru administrarea şi mentenanţa sistemelor informaţionale ale organelor SFS

Conform cadrului regulator25, administrarea şi mentenanţa sistemelor informaţionale (în continuare – SI) ale organelor SFS se efectuează de către Î.S. “Fiscservinform”, pentru anul 2013 în acest scop fiind alocate 20,3 mil.lei. Verificările auditului privind reflectarea în evidenţa contabilă a IFPS a valorii sistemelor informaţionale administrate de Î.S. “Fiscservinform” au stabilit că numai 7 SI au fost reflectate în evidenţa contabilă.

____________________

25 Hotărîrea Guvernului nr.344 din 30.04.2009 “Privind aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului” (cu modificările şi completările ulterioare).

Auditul relevă că, pentru corectarea situaţiei patrimoniale aferente activelor nemateriale, IFPS, prin ordinul din 28.01.201426, a instituit comisia mixtă pentru inventarierea şi evaluarea acestora. Drept urmare, în baza procesului-verbal al acestei comisii, activele nemateriale evaluate au fost înregistrate în evidenţa contabilă.

____________________

26 Ordinul IFPS nr.44 din 28.01.2014 “Privind inventarierea produselor informaţionale, aferente activităţii de administrare fiscală”.

Notă: Pe parcursul auditului, IFPS, la 20.05.2014, a înregistrat în evidenţa contabilă 40 programe informaţionale în valoare totală de 6757,7 mii lei.

Auditul atestă că, în situaţia în care cadrul regulator cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice27 nu include prevederi privind reflectarea cheltuielilor pentru dezvoltarea SI la majorarea costului acestora cu sumele aferente dezvoltării şi mentenanţei adaptive, în anul 2013 costul acestor lucrări (2,2 mil.lei) a fost trecut direct la cheltuieli.

____________________

27 Ordinul ministrului finanţelor nr.93 din 19.07.2010 “Cu privire la aprobarea Instrucţiunii cu privire la evidenţa contabilă în instituţiile publice”, (în continuare – Instrucţiunea privind evidenţa contabilă în instituţiile publice).

Unele informaţii referitor la formarea preţurilor pentru administrarea şi mentenanţa SI ale SFS sînt expuse în paragraful 4.4 din prezentul Raport.

4.2.5. Cu privire la cheltuielile pentru procurarea mijloacelor fixe şi pentru reparaţii capitale

Verificările auditului asupra conformităţii procurării mijloacelor fixe (17,4 mil.lei) şi reflectării acestora în evidenţa contabilă nu au constatat carenţe şi neconformităţi.

În anul 2013, pentru reparaţiile capitale a 11 IFST au fost alocate 2,1 mil.lei. Verificările conformităţii aplicării prevederilor pct.46 din Instrucţiunea privind evidenţa contabilă în instituţiile publice de către beneficiarii de alocaţii (11 IFST) au constatat că IFST Teleneşti nu a efectuat transmiterea volumului de lucrări de reparaţii capitale ale spaţiilor care nu le aparţin în valoare de 117,4 mii lei.

Notă: În cadrul auditului, IFST Teleneşti, la 28.05.2014, prin actul de primire-predare, a transmis la balanţa Consiliului raional Teleneşti volumul lucrărilor de reparaţii capitale.

4.2.6. Cu privire la executarea veniturilor şi cheltuielilor din mijloace speciale

Pe anul 2013, veniturile din mijloace speciale ale IFPS au fost executate la nivel de 104,3% (39,3 mil.lei), comparativ cu limitele anuale, iar cheltuielile – la nivel de 99,7% (39,3 mil.lei). Sinteza veniturilor şi cheltuielilor provenite din mijloace speciale se prezintă în Tabelul nr.3 din Anexa la prezentul Raport. În totalul mijloacelor speciale, ponderea majoră revine mijloacelor din prestarea serviciilor contra plată – 96,9%, şi de la darea în arendă/locaţiune – 3,1%. Se menţionează că, formarea mijloacelor speciale provenite din prestarea serviciilor de dare în arendă/locaţiune de către organele SFS nu este reglementată de prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1136 din 02.10.2006.

Cu referire la serviciile prestate contra plată, se constată că o mare parte a acestora provine din comercializarea formularelor de strictă evidenţă, pentru fiecare formular comercializat conform cadrului regulator28 se aplică un adaos de 0,02 lei.

____________________

28 Hotărîrea Guvernului nr.1136 din 02.10.2006 “Cu privire la mijloacele speciale ale Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi inspectoratelor fiscale de stat teritoriale” (cu modificările şi completările ulterioare).

Verificările auditului privind corectitudinea reflectării şi raportării operaţiunilor de comercializare a formularelor de strictă evidenţă au constatat unele neconformităţi la acest capitol. Astfel, conform regulilor interne, IFPS procură centralizat de la Î.S. “Fiscservinform” formularele de strictă evidenţă din contul mijloacelor speciale şi le repartizează IFST pentru comercializare. Mijloacele de la vînzarea formularelor se reflectă de către IFST la “contul curent pentru mijloace temporar intrate în posesia instituţiei finanţate din bugetul de stat”, care fac parte din mijloacele extrabugetare, transferîndu-le pe măsura cumulării la mijloacele speciale ale IFPS, astfel la ultimul formîndu-se un fond circulant din care se procură alte cantităţi de formulare.

Se constată că soldul mijloacelor băneşti acumulat în ultimele zile ale anului 2013 de IFST la contul “Mijloace temporar intrate în posesia instituţiilor publice” şi netransferat IFPS a constituit 530,0 mii lei. Conform motivaţiilor IFPS, procedura aplicată a fost coordonată cu Ministerul Finanţelor.

Notă: Echipa de audit a comunicat verbal cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor referitor la aceste aspecte. În cadrul convorbirilor s-a convenit asupra corectării situaţiei, prin trecerea soldurilor de la “Mijloace temporar intrate în posesia instituţiei” la componenta “Mijloace speciale”, urmînd a fi aduse în conformitate cu cadrul regulator evidenţa contabilă şi raportarea mijloacelor provenite din comercializarea de către IFST a formularelor tipizate de documente primare cu regim special.

De asemenea, auditul relevă raportarea neveridică a datoriilor debitoare şi creditoare aferente mijloacelor speciale. Această situaţie se datorează aplicării neconforme a prevederilor cadrului regulator aferent evidenţei contabile în instituţiile publice, în special în cazul utilizării pentru evidenţa mijloacelor temporar intrate în posesia instituţiei a conturilor contabile prevăzute pentru evidenţa datoriilor veniturilor mijloacelor speciale (contul 158).

Cu referire la cheltuielile din mijloace speciale efectuate de IFPS, se atestă depăşirea cheltuielilor efective faţă de cele planificate cu 2,8 mil.lei, fiind înregistrate datorii creditoare în mărime de 2,5 mil.lei aferente serviciilor editoriale. Această situaţie a fost condiţionată de necesitatea achiziţionării formularelor de strictă evidenţă din contul contractului pentru anul 2014, care la momentul livrării nu era înregistrat la Trezoreria de Stat29.

____________________

29 Ordinul ministrului finanţelor nr.98 din 28.11.2005 “Cu privire la aprobarea Normelor metodologice privind executarea de casă a mijloacelor bugetului public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor” (cu modificările şi completările ulterioare).

4.2.7. Cu privire la conformitatea efectuării achiziţiilor publice

În anul 2013, conform informaţiilor prezentate de către IFPS şi IFST mun.Chişinău au fost iniţiate şi desfăşurate 49 proceduri de achiziţii publice, în urma cărora au fost încheiate 95 de contracte/acorduri adiţionale în valoare totală de 120,0 mil.lei şi 96 contracte de valoare mică în sumă totală de 1,6 mil.lei.

În baza verificărilor efectuate, auditul a constatat că, pe eşantionul selectat (18 proceduri/38 contracte/102,3 mil.lei), achiziţiile publice din cadrul IFPS şi IFST mun.Chişinău corespund prevederilor legale, cu unele abateri nesemnificative care nu afectează procesul achiziţiilor publice, cum ar fi:

√ nerespectarea prevederilor privind întocmirea dosarelor de achiziţii30, prin neştampilarea şi neindicarea numărului de pagini pe care îl conţin dosarele, de către IFPS, şi numerotarea paginilor din dosare în creion, de către IFST mun.Chişinău, ceea ce prezintă un risc de neasigurare a integrităţii dosarelor şi nu exclude posibilitatea sustragerii sau înlocuirii înscrisurilor pe care le conţin dosarele de achiziţii publice;

____________________

30 Pct.6 şi pct.7 din Regulamentul cu privire la întocmirea şi păstrarea dosarului achiziţiei publice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.9 din 17.01.2008 (cu modificările şi completările ulterioare).

√ nerespectatea prevederilor pct.25 din Regulamentul achiziţiilor publice de valoare mică31, nefiind întocmită şi prezentată de către IFPS darea de seamă privind contractele de achiziţie publică de valoare mică pe semestrul I anul 2013;

____________________

31 Pct.25 din Regulamentul achiziţiilor publice de valoare mică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.148 din 14.02.2008 (cu modificările şi completările ulterioare).

√ nerespectarea prevederilor pct.5 din Regulamentul cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziţii32, nefiind stabilite expres funcţiile fiecărui membru al grupului de lucru pentru achiziţii din cadrul IFST mun.Chişinău;

____________________

32 Pct.5 din Regulamentul cu privire la activitatea grupului de lucru pentru achiziţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1380 din 10.12.2007 (cu modificările şi completările ulterioare).

√ nerespectarea prevederilor pct.29 din Hotărîrea Guvernului nr.245 din 04.03.200833, nefiind înregistrate de către IFST mun.Chişinău ofertele depuse de către operatorii economici participanţi la concursul prin cererea ofertelor de preţuri;

____________________

33 Hotărîrea Guvernului nr.245 din 04.03.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la achiziţia bunurilor şi serviciilor prin cererea ofertelor de preţuri” (cu modificările şi completările ulterioare).

√ exploatarea tardivă a unor active necorporale sau chiar imposibilitatea de utilizare a acestora în condiţiile neachiziţionării suplimentare a serviciilor de suport. Astfel, softul 1C: Contabilitatea 8 “Evidenţa contabilă a instituţiilor bugetare” în valoare de 45,6 mii lei, achiziţionat în decembrie 2013, nu a fost pus în funcţiune pînă la încheierea misiunii de audit, acesta necesitînd unele servicii adiţionale şi, corespunzător, resurse financiare suplimentare, în aceste circumstanţe condiţionîndu-se uzura morală a activului în condiţii de neexploatare.

Neregulile şi abaterile constatate nu au afectat procesul de executare a devizelor de cheltuieli respective, dar necesită consolidarea unor elemente ale controlului intern la nivelul procedurilor de achiziţii.

Notă: Pe parcursul misiunii de audit, entitatea a întreprins măsuri de lichidare a deficienţelor constatate, fiind perfectate regulamentar dosarele de achiziţii publice de către IFPS şi IFST mun.Chişinău, stabilite expres atribuţiile membrilor grupului de lucru pentru achiziţii şi înregistrate ofertele în cadrul IFST mun.Chişinău pentru anul 2014.

Concluzii:

Auditul a constatat funcţionarea managementului financiar şi a sistemului de control intern în cadrul executării bugetelor organelor SFS la componenta de bază, totodată fiind stabilite unele carenţe la executarea cheltuielilor aferente retribuirii muncii, întreţinerii mijloacelor de transport şi trecerii la cheltuieli a bunurilor procurate în numerar, care nu au afectat situaţiile financiare.

De asemenea, se relevă prezenţa prevederilor incerte referitor la atribuirea concomitentă a statutelor de executori secundari de buget atît pentru IFPS (nivelul II de subordonare), cît şi pentru IFST (nivelul III de subordonare).

Se atestă că neconformităţile admise în evidenţa şi raportarea mijloacelor speciale au afectat veridicitatea situaţiilor financiare la această componentă.

Recomandări conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat:

2. Să asigure regularitatea cheltuielilor pentru retribuirea muncii, inclusiv a muncii în afara orelor de lucru în conformitate cu prevederile cadrului legal şi limitele de alocaţii aprobate.

3. Să instituie proceduri de control intern care ar asigura eliminarea neconformităţilor constatate la utilizarea şi raportarea alocaţiilor pentru întreţinerea mijloacelor de transport.

4. Să asigure respectarea normelor contabile aferente trecerii la cheltuieli a bunurilor procurate în numerar.

4.3. Referitor la gestionarea patrimoniului de către organele SFS

4.3.1. Cu privire la situaţia patrimonială

La finele anului 2013, valoarea mijloacelor fixe pe SFS a constituit 130,3 mil.lei, dintre care: administrate de IFPS – 46,2 mil.lei, şi de IFST – 84,1 mil.lei. În structura mijloacelor fixe, ponderea majoră revine maşinilor şi utilajelor – 51,0% (66,4 mil.lei), clădirilor – 32,8% (42,8 mil.lei), urmate de mijloace de transport – 7,7% (10,0 mil.lei), şi de alte mijloace speciale – 7,0% (9,1 mil.lei).

Verificările auditului asupra conformităţii gestionării patrimoniului au inclus conformitatea înregistrării şi ţinerii evidenţei contabile a bunurilor imobile şi a terenurilor, integral pe toate organele SFS.

Din totalul bunurilor administrate de organele SFS, valoarea bunurilor imobile constituie 42,8 mil.lei şi a terenurilor 0,2 mil.lei. Auditul a identificat unele erori în datele raportate Agenţiei Proprietăţii Publice34, la situaţia din 01.01.2014, de către IFPS, urmare cărora valoarea bunurilor imobile a fost diminuată cu 65,6 mii lei şi a terenurilor cu 135,0 mii lei.

____________________

34 Anexa nr.14 la Hotărîrea Guvernului nr.675 din 06.06.2008 “Cu privire la Registrul patrimoniului public” (cu modificările şi completările ulterioare).

Totodată, conform informaţiilor prezentate de către conducerea IFPS, în anul 2014, prin mai multe indicaţii35 s-a cerut de la conducerea IFST întreprinderea măsurilor pentru aducerea în concordanţă a datelor din Registrul bunurilor imobile al Î.S. “Cadastru” cu datele din evidenţa contabilă a acestora. Drept rezultat, din informaţiile prezentate de către IFST echipei de audit, s-a constatat că indicaţiile respective au rămas neexecutate.

____________________

35 Indicaţiile IFPS nr.26-13/1-32-04/1886 din 11.03.2014 şi nr.34 din 19.03.2014.

4.3.2. Cu privire la bunurile imobile gestionate

Contrapunerea datelor din evidenţa contabilă cu datele Registrului cadastral aferente bunurilor imobile a stabilit că în evidenţa contabilă a organelor SFS sunt reflectate 53 bunuri imobile, iar în Registrele cadastrale – 49 bunuri imobile sau cu 4 obiecte mai puţin.

Verificările auditului asupra conformităţii administrării şi gestionării bunurilor imobile au constatat că:

√ IFST Călăraşi nu avea reflectat în evidenţa contabilă garajul cu suprafaţa de 78,2 m2 în valoare de 100,2 mii lei;

Notă: În perioada desfăşurării auditului, IFST Călăraşi a înregistrat garajul în evidenţa contabilă.

√ un imobil al IFST mun.Bălţi (204,8 m2) este reflectat în Registrul cadastral de 2 ori cu diferite coduri cadastrale;

Notă: Pe parcursul auditului, IFST Bălţi a iniţiat procedura de modificare/corectare a situaţiei referitor la datele privind imobilul.

√ IFST Hînceşti nu a modificat drepturile patrimoniale referitor la bunul imobil cu suprafaţa de 510,0 m2, restituit Consiliului raional Hînceşti în anul 2004, astfel urmînd a fi iniţiate acţiuni de ajustare a datelor cadastrale la situaţia patrimonială reală;

√ IFST: Soroca, Leova, Hînceşti, Edineţ, Briceni şi Anenii-Noi nu au înregistrat drepturile patrimoniale asupra a 7 obiecte cu o suprafaţă totală de 777,7 m2 şi în valoare de 1,3 mil.lei;

√ suprafaţa a 53 de bunuri imobile reflectate în evidenţa contabilă a IFST: Vulcăneşti, Comrat, Ceadîr-Lunga, Ungheni, Străşeni, Soroca, Sîngerei, Făleşti, Călăraşi, Cahul şi Bălţi deviază faţă de datele Registrului cadastral în total cu 750,7 m2.

Notă: Pe parcursul auditului, IFST Sîngerei a adus în concordanţă cu datele Registrului cadastral spaţiile de care dispune, iar celelalte IFST au iniţiat procedurile respective.

De asemenea, auditul a constatat că valoarea cadastrală (3,9 mil.lei) a 10 obiecte (IFPS, IFST: Soroca, Făleşti, Edineţ, Căuşeni, Călăraşi şi Cahul) este mai mare decît valoarea contabilă (1,7 mil.lei) cu 2,2 mil.lei, astfel fiind afectată prezentarea reală a situaţiei patrimoniale, acest fapt fiind condiţionat de lipsa prevederilor regulatorii aferente evidenţei contabile la acest capitol.

Totodată, auditul atestă neiniţierea de către unele organe ale SFS a procedurii de evaluare cadastrală a 16 bunuri imobile, a căror valoare contabilă constituie 13,2 mil.lei (inclusiv: IFPS – 1 bun imobil; IFST: Şoldăneşti – 2 bunuri imobile; Soroca – 1; Leova – 2; Ialoveni – 1; Dubăsari – 2; Cimişlia – 2; Cantemir –3; Briceni – 1; Bălţi – 1).

4.3.3. Cu privire la terenurile gestionate

Verificările auditului, ca rezultat al contrapunerii datelor din evidenţa contabilă cu datele Registrului cadastral privind terenurile gestionate de organele SFS, au relevat următoarele:

√ la finele anului 2013, conform datelor organelor cadastrale teritoriale (în continuare – OCT), 16 IFST dispuneau de 17 titluri de autentificare a dreptului de deţinător asupra terenurilor cu o suprafaţă totală de 2,389 ha, dintre care doar terenurile aferente a 3 titluri sînt reflectate în evidenţa contabilă la valoarea de 188,0 mii lei, iar 14 terenuri nu sînt reflectate în evidenţa contabilă de către IFST: Ocniţa – 1 teren; Leova – 1; Ialoveni – 1; Făleşti – 1; Donduşeni – 1; Căuşeni – 1; Călăraşi –1; Cantemir – 1; Cahul – 1; Bălţi – 2 terenuri; UTA Găgăuzia – 3 terenuri;

√ din 17 titluri înregistrate la OCT, terenurile aferente a 13 titluri au fost evaluate la valoarea de 2,1 mil.lei, urmînd a fi întreprinse acţiuni de evaluare a 4 terenuri cu suprafaţa totală de 0,5624 ha aflate în gestiunea IFST: Vulcăneşti, Leova, Dubăsari şi Cantemir.

Analogic situaţiei constatate la bunurile imobile, auditul atestă lipsa reglementărilor vizînd ajustarea valorii contabile la valoarea cadastrală. În aceste circumstanţe, deşi IFST Ungheni şi IFST Soroca dispun de valoarea cadastrală a terenurilor, nu au ajustat în evidenţa contabilă valoarea terenurilor cu 131,2 mii lei şi, respectiv, cu 43,9 mii lei.

4.3.4. Cu privire la luarea în locaţiune/comodat a spaţiilor

Lipsa spaţiilor proprii a condiţionat luarea în locaţiune de către IFPS şi 12 IFST a 6,6 mii m2 de spaţii de la diferiţi agenţi economici. Astfel, în anul 2013, pentru spaţiile luate în locaţiune au fost achitate 2,2 mil.lei şi pentru serviciile aferente – 2,9 mil.lei.

Analizînd informaţiile prezentate de organele SFS referitor la amplasarea teritorială a acestora, auditul a constatat că suprafaţa medie ce revine unui angajat variază de la 2,2 m2 (IFST Străşeni) pînă la peste 17,0 m2 (IFST Ştefan-Vodă şi Cantemir). Totodată, analiza costurilor plăţilor de locaţiune pentru 1m2 denotă că acestea variază de la 135,9 lei (IFST Hînceşti) pînă la 1260 lei (IFST Străşeni). În acest aspect, auditul atestă necesitatea creării condiţiilor optime şi optimizării cheltuielilor aferente, inclusiv prin întreprinderea măsurilor de asigurare cu spaţii proprii.

Auditul a constatat că IFST Cantemir, pe lîngă spaţiile luate în locaţiune de la Consiliul raional Cantemir (450,0 m2), în anul 2006 a procurat de la Î.M. “Gospodăria comunal-locativă Cantemir” un fost cămin (1157,6 m2/ 270,0 mii lei), care se afla în stare deplorabilă (fără uşi şi ferestre), iar pentru aducerea acestuia în stare normală fiind necesare investiţii capitale. Totodată, se constată majorarea neregulamentară a costului clădirii cu valoarea lucrărilor de proiectare (336,0 mii lei), acestea urmînd a fi reflectate corespunzător la contul 19 “Alte mijloace fixe”. Pe parcursul anilor 2006-2013 clădirea nu a fost reparată, situaţia fiind prezentată în imaginile de mai jos:

Sursă: Imagini efectuate de către echipa de audit privind starea imobilului procurat de IFST Cantemir.

În anul 2013, IFST Cantemir a scos la vînzare imobilul respectiv în cadrul a 2 licitaţii cu strigare, la acestea nefiind înregistraţi participanţi. Se relevă că, Consiliul orăşenesc Cantemir, fără înştiinţarea conducerii IFST Cantemir, în mod unilateral a anulat decizia de transmitere în gestiune operativă a terenului cu suprafaţa de 0,0352 ha, urmînd a fi modificate drepturile patrimoniale.

Analogic, IFST Taraclia, dispunînd din anul 1997 de imobil propriu cu o suprafaţă de 217,0 m2 în valoare de 532,0 mii lei, l-a utilizat acest imobil ca sediu doar pînă în anul 2011. Ulterior, din anul 2011 pînă în prezent, IFST Taraclia ia în locaţiune spaţii cu suprafaţa de 255,0 m2, imobilul propriu nefiind utilizat. Verificările auditului au constatat că spaţiile proprii se află la periferia oraşului într-o clădire cu 3 etaje, din care etajul 3 aparţine integral IFST Taraclia, iar la vizualizarea acestora s-au constatat scurgeri din tavan, fiind necesară reparaţia acoperişului. Situaţia spaţiilor respective se prezintă în imaginile de mai jos:

Sursă: Imagini efectuate de echipa de audit la imobilul propriu al IFST Taraclia, str.Cebanov nr.3.

4.3.5. Cu privire la darea în locaţiune/comodat a spaţiilor

În anul 2013, de către IFPS şi IFST, din contul spaţiilor proprii, au fost date în locaţiune 1719,7 m2, fiind obţinute venituri din mijloace speciale în sumă de 1,1 mil.lei, dintre care: pentru locaţiune – 0,7 mil.lei şi pentru servicii aferente – 0,4 mil.lei.

Auditul a constatat că, la încheierea contractelor de locaţiune nici IFPS şi nici IFST nu au ţinut cont de prevederile cadrului legal36, contractele de dare în locaţiune nefiind coordonate cu autoritatea publică centrală (ierarhic superioară).

____________________

36 Pct.10 din Regulamentul cu privire la modul de dare în locaţiune a activelor neutilizate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.483 din 29.03.2008 (cu modificările şi completările ulterioare); Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr.249 din 02.11.2012 (cu modificările şi completările ulterioare).

Verificarea conformităţii stabilirii cuantumului plăţilor de locaţiune incluse în contractele încheiate nu au constatat abateri de la prevederile legale.

4.3.6. Cu privire la comercializarea bunurilor neutilizate în procesul de activitate

În anul 2013, de către IFPS şi 6 IFST: mun.Chişinău, Cahul, Cimişlia, Basarabeasca, Bălţi şi Orhei au fost comercializate bunurile neutilizate în procesul de activitate în valoare totală de 110,7 mii lei.

Verificarea conformităţii respectării procesului de comercializare a bunurilor de către organele SFS a stabilit unele nereguli, după cum urmează:

√ necrearea, conform cadrului regulator37, a comisiei de determinare a bunurilor materiale care nu se utilizează în procesul de activitate la IFPS şi IFST: Cahul, Cimişlia, Basarabeasca, Bălţi, şi Orhei;

____________________

37 Hotărîrea Guvernului nr.480 din 28.03.2008 “Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare şi comercializare a activelor neutilizate ale întreprinderilor” (cu modificările şi completările ulterioare).

√ neîntocmirea proceselor-verbale privind desfăşurarea procedurii de licitaţie cu reducere38 de către IFPS şi IFST: Cahul, Cimişlia, Basarabeasca şi Bălţi.

____________________

38 Hotărîrea Guvernului nr.136 din 10.02.2009 “Cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitaţiile cu strigare şi cu reducere” (cu modificările şi completările ulterioare).

La verificarea stocurilor neutilizate în procesul de activitate la IFST mun.Chişinău s-a constatat că în evidenţa contabilă sînt înregistrate bunuri neutilizate (computere, imprimante şi altă tehnică uzată complet şi moral învechită) în valoare totală de 1,8 mil.lei, nefiind întreprinse măsuri conforme cadrului regulator în vederea casării acestora.

Notă: Pe parcursul auditului, de către Î.S. “Fiscservinform”, responsabilă de mentenanţa echipamentului de calcul, a fost întocmit graficul privind efectuarea lucrărilor de mentenanţă în cadrul cărora se va evalua şi starea echipamentului de calcul.

Concluzii:

Carenţele şi neconformităţile aferente situaţiei patrimoniale sînt cauzate de neîntreprinderea, pe parcursul mai multor ani, a măsurilor conforme cadrului legal de remediere a acestora. În acest aspect, se atestă afectarea prezentării reale a situaţiei patrimoniale, neconformitatea comercializării bunurilor neutilizate în procesul de activitate şi dării în locaţiune a spaţiilor proprii.

Recomandări conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat:

5. Să întreprindă măsuri concrete în vederea ţinerii evidenţei şi raportării reale a situaţiei patrimoniale, prin lichidarea neajunsurilor constatate de audit.

6. Să asigure conformitatea procesului de casare a bunurilor neutilizare în activitatea entităţilor.

7.Să instituie proceduri de control intern în vederea respectării prevederilor cadrului regulator aferent dării în locaţiune a spaţiilor proprii.

4.4. Referitor la formarea preţurilor pentru serviciile prestate de către Î.S. “Fiscservinform”

În vederea susţinerii constatărilor şi concluziilor referitor la utilizarea mijloacelor financiare pentru administrarea şi mentenanţa sistemelor informaţionale şi editarea formularelor cu regim special, misiunea de audit a colectat probe în cadrul Î.S. “Fisccservinform”.

Auditul relevă că aplicarea preţurilor la serviciile prestate de către Î.S. “Fiscservinform” în anul 2013 s-a efectuat conform Politicii de contabilitate39 şi Metodologiei de calcul a preţurilor la serviciile prestate şi bunurile livrate (în continuare – Metodologia)40, aprobate de către administratorul întreprinderii. Conform pсt.38 din Metodologie, aprobarea şi punerea în aplicare a preţurilor la serviciile prestate sau bunurile livrate se face prin ordinul administratorului întreprinderii. Structura preţurilor pentru prestarea serviciilor include următoarele componente: (1) cheltuieli materiale; (2) consumuri privind retribuirea muncii; (3) consumuri indirecte de producere; (4) cheltuieli ale perioadei (de regie); (5) rentabilitatea şi (6) TVA.

____________________

39 Politica de contabilitate a Î.S. “Fiscservinform” pentru anul 2013, aprobată prin ordinul Î.S. “Fiscservinform” nr.194 din 28.12.2012.

40 Metodologia de calcul a preţurilor la serviciile prestate şi bunurile livrate de către Î.S. “Fiscservinform”, aprobată prin ordinul nr.195 din 28.12.2012.

Verificările auditului privind conformitatea formării şi aprobării preţurilor pentru prestarea serviciilor au relevat că întreprinderea nu îşi respectă propriile reglementări incluse în Metodologie. Astfel, auditul relevă că, la aprobarea preţurilor pentru serviciile informaţionale, coeficientul de repartizare a cheltuielilor perioadei (de regie) a fost aplicat cu nerespectarea prevederilor pct.22 din Metodologie41, în calcul fiind incluse cheltuielile anului 2011 şi ale 9 luni ale anului 2012, acestea nefiind revizuite reieşind din cheltuielile şi consumurile anului 2012.

____________________

41 Pct.22 din Metodologie: “preţurile pentru serviciile prestate se stabilesc în temeiul unei analize detaliate a veniturilor şi cheltuielilor întreprinderii, în perioadele anterioare de activitate, fiind incluse în preţ doar cheltuielile necesare pentru prestarea serviciilor şi livrarea bunurilor corespunzătoare, precum şi profitul necesar pentru continuitatea activităţii întreprinderii”.

Verificările asupra corectitudinii de aplicare a coeficientului de repartizare a cheltuielilor perioadei (de regie) au constatat că Î.S. “Fiscservinform”, cu nerespectarea prevederilor pct.9 din SNC 342, a inclus, prin pct.7 din Metodologie, reglementări precum că în componenţa consumurilor de materiale sînt atribuite şi serviciile prestate de terţi, pe cînd acestea, regulamentar, urmau a fi incluse la consumuri indirecte.

____________________

42 Pct.9 din SNC 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii” care stipulează că “Pentru întreprinderile de prestări servicii consumurile de materiale, utilizate în procesul activităţii de bază, cuprind: a) materiale auxiliare; b) materiale de construcţie; c) carburanţi şi lubrifianţi; d) piese de schimb pentru prestarea serviciilor de reparaţii; e) alte materiale”.

Totodată, deşi pct.30 din Metodologie prevede calcularea coeficientului de regie pentru fiecare tip de serviciu, “pentru a micşora povara asupra bugetului IFPS, în special a cheltuielilor perioadei pentru administrarea şi mentenanţa sistemelor informaţionale ale SFS, prin procesul-verbal nr.06/12 din 04.12 2012 al Consiliului de administraţie, a fost luată decizia de a aplica coeficientul mediu pentru tot spectrul de servicii în mărime de 23,44%”.

De asemenea, se relevă nerespectarea prevederilor pct.23 din Metodologie43, nefiind asigurată evidenţa analitică pe centre de cost/tipuri de servicii, ceea ce a condiţionat şi lipsa/imposibilitatea grupării cheltuielilor conform structurii consumurilor care se includ în preţ44. Se menţionează că, prin pct.108 din Politica de contabilitate, întreprinderea a aprobat prevederi ce stipulează că evidenţa cheltuielilor şi consumurilor se efectuează conform conturilor clasei 7 “Cheltuieli”, pe cînd în Planul de conturi de lucru al întreprinderii sînt incluse şi conturile clasei 8 “Consumuri”. Conform explicaţiilor întreprinderii, “sistemul informaţional actual al evidenţei contabile nu susţine aplicarea conturilor clasei 8 “Consumuri””. În anul 201145 a fost procurat programul informaţional nou “1C Întreprindere 8”, acesta conform graficului urmînd a fi dat în exploatare în anul 2012, însă din vina operatorului nu s-a realizat nici pînă la finele anului 2013, în prezent fiind efectuată testarea şi importarea datelor”.

____________________

43 Pct.6 şi pct.23 din Metodologie: determinarea costului serviciului prestat se efectuează prin “analiza minuţioasă a componentelor de cheltuieli directe şi indirecte, care sînt atribuite şi repartizate pe tipuri de centre de cost în dependenţă de cantitatea serviciilor prestate şi bunuri livrate”.

44 Pct.6 din Metodologie prevede: (1) cheltuieli materiale; (2) consumuri privind retribuirea muncii; (3) consumuri indirecte de producţie; (4) cheltuielile perioadei (cheltuielile de regie).

45 Contractul nr.227 din 29.12.2011 “Cu privire la livrarea programului “1C Întreprindere 8”, încheiat cu S.R.L. “DAAC System Integrator”.

4.4.1. Cu referire la preţurile privind comercializarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special şi timbrelor de acciz pentru marcarea mărfurilor supuse accizelor

Auditul atestă că Î.S. “Fiscservinform” comercializează 36 tipuri de formulare tipizate de documente primare cu regim special (în continuare – formulare)46 şi 5 tipuri de timbre de acciz pentru marcarea mărfurilor supuse accizelor47.

____________________

46 Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17.03.1998 “Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997” (cu modificările şi completările ulterioare).

47 Hotărîrea Guvernului nr.344 din 30.04.2009 “Privind aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului” (cu modificările şi completările ulterioare).

Verificările auditului asupra formării preţurilor de comercializare la 18 tipuri de formulare (50%) şi 2 tipuri de timbre de acciz (40%), prin compararea preţurilor fără TVA la procurare de către Î.S. “Fiscservinform” şi a celor comercializate prin intermediul IFPS şi Serviciului Vamal, au stabilit următoarele:

√ întreprinderea, cu nerespectarea propriei Metodologii, a aplicat neuniform coeficientul maxim48 de 26,44% pentru IFPS, acesta variind de la 2,2% pentru “Foile de parcurs pentru autoturisme” pînă la 90,64% la “Bonul de plată”. De asemenea, cu nerespectarea prevederilor pct.38 din Metodologie, preţurile de vînzare pentru formularele tipizate de documente primare cu regim special comercializate nu sînt aprobate prin ordinul administratorului întreprinderii, acestea fiind negociate cu IFPS la încheierea contractului pentru anul bugetar respectiv (preţ contractual). Astfel, auditul constată că, urmare a depăşirii coeficientului maxim de 26,44% la 4 tipuri de formulare tipizate de documente primare cu regim special, reieşind din cantitatea lor comercializată, în anul 2013 au fost obţinute venituri adiţionale în sumă totală de 96,8 mii lei.

____________________

48 Coeficientul maxim de 26,44%, format din coeficientul pentru cheltuielile perioadei (23,44 %) şi rentabilitatea (pînă la 3%).

O situaţie analogică s-a constatat şi la comercializarea timbrelor de acciz, coeficientul maxim49 constituind 43,44%, acesta, în aspectul tipurilor de timbre, variază de la 121% pînă la 190,6%. Verificările auditului au relevat că, urmare a depăşirii adaosului maxim de 43,44%, în anul 2013 au fost obţinute venituri suplimentare în mărime totală de circa 5527,8 mii lei, preţul majorat fiind aprobat prin ordinul administratorului50. Potrivit explicaţiilor întreprinderii, “preţul de vînzare la timbre de acciz a fost revizuit spre majorare datorită modificării cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real de la 1,1 mii lei pînă la 1,3 mii lei şi majorării cheltuielilor indirecte în sumă totală de 1,2 mil.lei”.

____________________

49 Coeficientul maxim de 43,44%, format din coeficientul pentru cheltuielile perioadei (23,44%) şi rentabilitatea (pînă la 20%).

50 Ordinul Î.S. “Fiscservinform” nr.33 din 25.02.2013 “Cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a preţurilor de distribuire a timbrelor de acciz pentru marcarea mărfurilor supuse accizelor”.

Totodată, auditul menţionează că supraveniturile acumulate au fost utilizate pentru acoperirea consumurilor aferente tipurilor de formulare la care mărimea coeficientului de regie aplicat este sub nivelul maxim de 26,44% pentru IFPS şi, respectiv, 43,44% pentru Serviciul Vamal, obţinîndu-se în anul 2013 un profit net de 499,0 mii lei. Situaţia privind influenţa depăşirii coeficientului maxim asupra încasării veniturilor se prezintă în Tabelul nr.4 din Anexa la prezentul Raport.

4.4.2. Cu referire la preţurile pentru administrarea şi mentenanţa sistemelor informaţionale

Verificările auditului relevă că, în anul 2013, Î.S. “Fiscservinform” a încheiat 18 contracte (1,7 mil.lei) cu 5 agenţi economici pentru prestarea serviciilor informaţionale de administrare şi mentenanţă a sistemelor informaţionale aferente activităţii de bază a SFS, agenţii economicii fiind elaboratorii sistemelor informaţionale respective.

Contrapunerea costurilor achitate acestor agenţi economici, în calitate de terţi, de către Î.S. “Fiscservinform” şi a celor înaintate IFPS pentru aceleaşi sisteme informaţionale a constatat că cheltuielile Î.S. “Fiscservinform” variază de la 10% pînă la peste 180%, costul inclus pentru IFPS constituind în total 3,5 mil.lei, sau cu 1,8 mil.lei (105,9%) mai mult faţă de cel achitat agenţilor economici terţi. Conform explicaţiilor întreprinderii, majorarea a fost condiţionată de includerea cheltuielilor directe aferente salarizării personalului angajat implicat în administrarea şi mentenanţa sistemelor informaţionale, precum şi a coeficientului maxim de 26,44%.

Auditul atestă prezenţa situaţiilor cînd unii angajaţi ai Î.S. “Fiscservinform” (2 persoane) desfăşoară activităţi şi în firmele terţe, obţinînd în anul 2013 remunerări de la întreprinderea de stat în sumă totală de 119,0 mii lei şi de la firme – 133,1 mii lei. Conform explicaţiilor întreprinderii, “activităţile desfăşurate de aceste persoane în firma terţă nu sînt legate de serviciile prestate întreprinderii de stat de către firma respectivă”.

Notă: Auditul nu se va expune asupra corectitudinii formării preţurilor pentru administrarea şi mentenanţa sistemelor informaţionale ale SFS, deoarece prezenta misiune nu a implicat specialişti în TI, avînd un alt scop de audit. Se menţionează că Î.S. “Fiscservinform” dispune de calcule bazate pe formule cu utilizarea coeficienţilor de implicare a fiecărui angajat la deservirea în parte a sistemelor informaţionale, inclusiv în cazul în care mentenanţa şi administrarea sînt efectuate de terţi. Auditul a atestat dificultăţi la justificarea şi identificarea volumului de implicare a angajaţilor pentru deservirea fiecărui sistem.

Concluzii:

În baza rezultatelor verificărilor efectuate, auditul denotă că, deşi Î.S. “Fiscservinform” dispune de Metodologia de calcul a preţurilor la serviciile prestate şi bunurile livrate, întreprinderea nu-şi respectă propriile reglementări.

În contextul neconformităţilor constatate de audit, este evidentă necesitatea de revizuire şi aprobare, în condiţii legale, a Metodologiei certe şi exhaustive privind determinarea mărimii preţurilor, cu aplicarea conformă a prevederilor.

În situaţia în care Î.S. “Fiscservinform” nu dispune de capacităţi dezvoltate în vederea mentenanţei adaptive a sistemelor informaţionale ale IFPS, aceste servicii sînt contractate de la terţi, care sînt elaboratorii sistemelor informaţionale respective.

Recomandări administratorului Î.S. “Fiscservinform”:

8. Să revizuiască şi să aprobe Metodologia de calcul a preţurilor la serviciile prestate, cu armonizarea prevederilor acesteia la cadrul regulator aferent domeniului.

9.Să asigure ţinerea evidenţei analitice pe centre de cost şi tipuri de servicii.

4.5. Referitor la alte aspecte ale activităţii economico-financiare a Î.S. “Fiscservinform”

Verificările auditului asupra exercitării funcţiilor de fondator al Î.S. “Fiscservinform” de către IFPS au constatat că la contractul încheiat cu administratorul întreprinderii nu este anexată lista bunurilor transmise administratorului, precum şi la Statut nu este anexată lista bunurilor depuse în capitalul social de către fondator, astfel nefiind respectate prevederile art.6 alin.(2) lit.f) din Legea nr.146-XIII din 16.06.199451. Totodată, auditul atestă lipsa unor prevederi exhaustive în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor52, referitor la faptul că IFPS, în calitate de executor secundar de buget, exercită funcţii de fondator la Î.S. “Fiscservinform”.

____________________

51 Legea nr.146-XIII din 16.06.1994 “Cu privire la întreprinderea de stat”.

52 Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 14.11.2008.

Principalii indicatori ai activităţii economico-financiare a Î.S. “Fiscservinform”, examinaţi în evoluţie pentru anii 2009-2013, relevă dinamica neuniformă a veniturilor şi cheltuielilor, situaţia fiind prezentată în Tabelul nr.5 din Anexa la prezentul Raport.

Deşi auditul nu a avut ca scop auditarea tuturor aspectelor aferente activităţii economico-financiare a Î.S. “Fiscservinform”, urmare a verificării conformităţii reflectării şi raportării rezervelor întreprinderii, activelor nemateriale, mijloacelor fixe, cheltuielilor comerciale şi plăţilor salariale, auditul consideră oportun de a raporta fondatorului următoarele:

√ nereglementarea constituirii şi utilizării Fondului de dezvoltare a întreprinderii şi Fondului de stimulare a angajaţilor întreprinderii;

√ utilizarea, în lipsa aprobării de către Consiliul de administraţie a 47,1 mii lei din Fondul de investiţii pentru dezvoltarea întreprinderii;

√ raportarea neregulamentară a fondului de rezervă, acesta fiind reflectat la “Rezerve prevăzute de statut”, pe cînd urma a fi reflectat la “Rezerve stabilite de legislaţie”;

√ menţinerea în evidenţa contabilă a licenţelor în valoare totală de 1,7 mil.lei (83 unităţi), al căror termen de utilizare a expirat, nefiind întreprinse măsuri de scoatere din evidenţa contabilă a acestora, după cum prevede pct.23 din Politica de contabilitate53;

____________________

53 Pct.23 din Politica de contabilitate, aprobată prin ordinul administratorului Î.S. “Fiscservinform” nr.194 din 28.12.2012.

√ nestabilirea valorii probabile rămase la determinarea valorii uzurabile54 a obiectelor de mijloace fixe, ceea ce a condiţionat existenţa în evidenţa contabilă a 98 obiecte (1,5 mil.lei) cu valoarea de bilanţ “0”, ceea ce a condiţionat majorarea valorii uzurabile, şi respectiv, raportarea în perioadele precedente a cheltuielilor majorate;

____________________

54 Art.16 alin.3) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.2007; SNC16 “Contabilitatea activelor materiale pe termen lung” (în continuare – SNC 16) şi pct.30 din Politica de contabilitate.

√ includerea neregulamentară55, în componenţa cheltuielilor comerciale a cheltuielilor de mentenanţă a SI efectuate de către terţi, care, regulamentar, urmau a fi reflectate la costul vînzărilor, această neconformitate afectînd raportarea veridică a costului vînzărilor (diminuat) şi profitului brut din activitatea operaţională (micşorat) cu 1,7 mil.lei, aferente serviciilor informaţionale prestate de terţi;

____________________

55 SNC 3 “Componenţa consumurilor şi cheltuielilor întreprinderii”.

√ nereglementarea în Contractul colectiv de muncă şi în Regulamentul privind salarizarea a plafonului maxim pentru acordarea suplimentelor aferente retribuirii muncii (adaos, spor etc.) a condiţionat neuniformitatea aplicării acestora în aspectul angajaţilor. Auditul a analizat plăţile salariale ale 43 de angajaţi, salariul calculat al fiecăruia fiind de peste 100,0 mii lei pe an, constatînd că suplimentele (sporurile, adaosurile) acestora în raport cu salariul de bază variază de la 25% (10,4 mii lei) pînă la 118,0% (62,3 mii lei), iar a sumelor totale de premii şi adaosuri – de la 42,4% (23,4 mii lei) pînă la 141,4% (74,7 mii lei). Situaţia este condiţionată de neplafonarea adaosului maxim şi de calcularea tarifului dublu pentru munca prestată în afara orelor de lucru. Totodată, analizele auditului atestă că în aceste condiţii salariul mediu al unui angajat constituie circa 7,5 mii lei, fiind cu circa 1,1 mii lei mai mult decît salariul mediu anual al unui angajat al IFPS (6,4 mii lei).

Nota: Î.S. “Fiscservinform”,prin ordinul administratorului nr.242 din 27.12.2013 “Cu privire la punere în aplicare a Regulamentului salarizării”, a stabilit mărimile maxime ale sporurilor şi adaosurilor la salariul de bază.

Verificările auditului asupra activităţii Publicaţiei Periodice “Monitorul Fiscal FISC.MD”, al cărei fondator este Î.S. “Fiscservinform”, au revelat că, la 29.03.2011, urmare a demersului56 IFPS, prin care s-a solicitat de la Î.S. “Fiscservinform” “asigurarea elaborării conceptului publicaţiei periodice, înregistrarea de stat şi ulterior editarea şi difuzarea publicaţiei“Monitorul Fiscal FISC.md” (în continuare – Publicaţia Periodică), a fost creată şi înregistrată Publicaţia Periodică cu statut de organizaţie necomercială, fondator şi editor fiind Î.S. “Fiscservinform”.

____________________

56 Scrisoarea IFPS nr.26-09-05/83/1033 din 24.02.2011 adresată Î.S. “Fiscservinform”.

Urmare a verificărilor efectuate de echipa de audit, au fost identificate următoarele:

√ deşi, conform pct.3.3 din Statutul Publicaţiei Periodice, “difuzarea ediţiei periodice este organizată de către colectivul redacţiei pe bază de contract, încheiat cu persoanele fizice şi juridice”, în realitate, difuzarea, comercializarea ediţiei periodice este efectuată de Î.S. “Fiscservinform”, cheltuielile de editare fiind achitate de fondator pe bază de contract;

√ verificările auditului asupra cheltuielilor pentru retribuirea muncii au constatat că, în anul 2013, conform statelor de personal, pentru Publicaţia Periodică au fost aprobate 9 unităţi, cu un fond de salarizare de 587,5 mii lei, dintre care 5 persoane (284,4 mii lei) desfăşurînd activitate şi la Î.S. “Fiscservinform”. De asemenea, se menţionează că, prin ordinul administratorului Î.S. “Fiscservinform”57, în calitate de director al Publicaţiei Periodice a fost desemnat prin transfer şeful Secţiei personal din cadrul întreprinderii de stat, concomitent exercitînd funcţia de şef al Secţiei personal, cu norma de 0,5 din salariul de funcţie;

____________________

57 Ordinul administratorului Î.S. “Fiscservinform” nr.117-p din 13.04.2012.

√ în anul 2013 au fost editate 27,2 mii exemplare ale Publicaţiei Periodice “Monitorul Fiscal FISC.MD” şi 5,0 mii exemplare ale Codului fiscal, cu costul total de 2,5 mil.lei. Verificările auditului au constatat că, din totalul revistelor, au fost comercializate 29,0 mii unităţi (2,1 mil.lei), eliberate gratuit 0,8 mii unităţi (60,6 mii lei), la finele anului rămînînd un stoc semnificativ de 2,4 mii unităţi (80,2 mii lei). Conform explicaţiilor întreprinderii, “fiind în proces de formare ca ediţie de specialitate, pentru a fi promovată, revista a fost repartizată cu titlu gratuit specialiştilor din domeniul contabil şi fiscal, în cadrul diferitor seminare şi conferinţe specializate, organizate atît în mun.Chişinău, cît şi în IFST. În scopul popularizării şi cultivării civismului fiscal, aceste reviste au fost repartizate sălilor de lectură, catedrelor de specialitate din cadrul instituţiilor de învăţămînt”.

Concluzii:

Managementul existent în cadrul Î.S. “Fiscservinform” relevă nerespectarea conformităţii evidenţei rezervelor, activelor nemateriale, mijloacelor fixe, fiind admise unele nereguli şi carenţe.

De asemenea, lipsa unor prevederi exhaustive în Contractul colectiv de muncă, precum şi în Regulamentul de salarizare al întreprinderii, în special referitor la plafonarea mărimii maxime a plăţilor stimulatorii (adaosuri, suplimente etc.), a condiţionat neuniformitatea mărimii acestora în aspectul angajaţilor.

Auditul denotă faptul întreţinerii integrale a activităţii Publicaţiei Periodice din contul mijloacelor fondatorului – Î.S. “Fiscservinform”, fiind atestat şi faptul angajării şi remunerării concomitente a unor angajaţi, atît în cadrul Î.S. “Fiscservinform”, cît şi în cadrul Publicaţiei Periodice.

Recomandări conducerii Inspectoratului Fiscal Principal de Stat şi administratorului Î.S. “Fiscservinform”:

10. Să asigure respectarea prevederilor Politicii de contabilitate referitor la calcularea uzurii, în special prin stabilirea valorii probabile rămase pentru toate obiectele din categoria mijloacelor fixe.

11. Să examineze situaţia privind casarea activelor nemateriale al căror termen de utilizare a expirat, cu întreprinderea măsurilor corespunzătoare.

12. Să examineze situaţia cu privire la activitatea Publicaţiei Periodice “Monitorul Fiscal FISC.MD”, în sensul eficientizării şi justificării mijloacelor investite.

În baza probelor colectate în cadrul auditurilor efectuate la IFPS şi unele IFST, în vederea realizării scopului trasat, echipa de audit a formulat următoarea concluzie privind conformitatea şi opinie privind raportul financiar consolidat:

Concluzie privind conformitatea

În baza activităţilor desfăşurate, auditul relevă conformitatea utilizării mijloacelor publice şi gestionării fondurilor publice în anul 2013, cu excepţia neconformităţilor admise la executarea cheltuielilor pentru retribuirea muncii, întreţinerea mijloacelor de transport, efectuarea achiziţiilor publice, gestionarea situaţiei patrimoniale, precum şi la formarea preţurilor pentru serviciile prestate de către Î.S. “Fiscservinform”, al cărei fondator este IFPS.

Opinie fără rezerve privind raportul financiar

În opinia echipei de audit, bazată pe activităţile de audit efectuate, raportul financiar consolidat al IFPS la situaţia din 31.12.2013, sub toate aspectele semnificative, cu excepţia efectelor posibile ale aspectului ce ţine de reflectarea reală a situaţiilor patrimoniale, acestea fiind generate de perioadele precedente, oferă o imagine reală şi fidelă a situaţiei financiare şi a celei patrimoniale ale organelor SFS, fiind întocmite în conformitate cu cadrul de raportare financiară, aplicabil entităţilor publice.