BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.46 din 10.09.2015 privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului de Administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei nr.08 din 25.02.2010

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
10.09.2015

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN
COMUNICAŢII ELECTRONICE ŞI TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI

H O T Ă R Â R E

privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului de Administraţie

al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice

şi Tehnologia Informaţiei nr. 08 din 25.02.2010

nr. 46  din  10.09.2015

 (în vigoare 25.09.2015) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr. 262-266 art. 1727 din 25.09.2015

* * *

În temeiul art.9 alin.(1) lit.a) şi u), art.10 alin.(1) lit.a), art.24 alin.(3) lit.e), art.29 şi art.35 alin.(3) din Legea comunicaţiilor electronice nr.241-XVI din 15 noiembrie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51- 54, art.155), cu modificările şi completările ulterioare;

În conformitate cu pct.14 şi pct.15 lit.b) din Regulamentul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.905 din 28 iunie 2008 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.143-144, art.917);

În scopul asigurării compatibilităţii cu actele legislative şi normative în vigoare, Consiliul de Administraţie

HOTĂRĂŞTE:

1. Procedura de cesionare a licenţelor de utilizare a resurselor limitate în scopul furnizării reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice, aprobată prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al ANRCETI nr.08 din 25 februarie 2010 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.35, art.138), cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează, după cum urmează:

1) După punctul 1 se completează cu două puncte noi 11 şi 12 cu următorul conţinut:

"11. Licenţele de utilizare a resurselor limitate pot fi cesionate în conformitate cu prezenta procedură şi, după caz, cu prevederile condiţiilor speciale tip de licenţă emise pentru benzile specifice de canale/frecvenţe radio sau, după caz, pentru anumite categorii de resurse de numerotare.

12. Cesionarea integrală sau parţială a licenţei de utilizare a resurselor limitate nu trebuie să conducă la schimbarea destinaţiei şi a condiţiilor de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio sau a resurselor de numerotare incluse în licenţă".

2) La punctul 3, subpunctul 1), după sintagma "în scopul furnizării reţelelor" se completează cu sintagma: "inclusiv a multiplexelor digitale".

3) Punctul 31 se modifică şi va avea următorul conţinut:

"31. Pot face obiectul unei cereri de cesionare a licenţei de utilizare a resurselor de numerotare numerele, codurile sau blocurile de numere, după cum urmează:

1) codurile şi numerele naţionale scurte din şirul de numere "1" – câte unul sau toate numerele sau codurile incluse în aceiaşi licenţă, cu excepţia numerelor de forma 11x (unde x = 0…9);

2) numerele geografice şi numerele independente de locaţie alocate reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice furnizate la puncte fixe:

a) în cazul blocurilor de 100 de numere – blocul complet;

b) în cazul blocurilor de 1000 sau 10000 de numere – blocul complet sau unul, sau mai multe blocuri a câte 100 şi/sau 1000 de numere;

3) numerele nongeografice alocate reţelelor şi serviciilor publice de comunicaţii electronice furnizate la puncte mobile şi mobile virtuale:

a) în cazul blocurilor de 10000 de numere – blocul complet;

b) în cazul blocurilor de 100000 de numere – blocul complet sau unul, sau mai multe blocuri a câte 10000 de numere;

4) numerele din şirurile "8" şi "9":

a) în cazul blocurilor de 10 numere – blocul complet;

b) în cazul blocurilor de 100 sau 1000 de numere – blocul complet sau unul, sau mai multe blocuri a câte 10 şi/sau 100 de numere;

c) în cazul numerelor din blocurile "814xxxxx" şi "821xxxxx" - câte un număr, mai multe numere sau, după caz, toate numerele".

4) După punctul 31 se completează cu două puncte noi 32 şi 33 cu următorul conţinut:

"32. Pot face obiectul unei cereri de cesionare a licenţei de utilizare a canalelor sau frecvenţelor radio: un canal radio sau mai multe, o frecvenţă radio sau mai multe, o subbandă de frecvenţe radio sau mai multe subbenzi din aceeaşi bandă de frecvenţe radio sau din benzi diferite incluse în una şi aceeaşi licenţă cu respectarea, după caz, a prevederilor condiţiilor speciale tip de licenţă emise pentru benzi speciale de frecvenţe radio.

33. Titularul de licenţă, care a transmis dreptul de utilizare a resurselor de numerotare către un furnizor cesionar, va informa în scris furnizorii interconectaţi cu acesta despre cesionarea integrală sau parţială a resurselor de numerotare, în termen de 3 zile lucrătoare de la data comunicării deciziei de cesionare".

5) La punctul 6, subpunctul 1), după sintagma "a tuturor condiţiilor impuse", se completează cu sintagma "sau după caz, asumate".

6) Punctul 7, după sintagma "Legea comunicaţiilor electronice" se completează cu sintagma "nr.241-XVI din 15 noiembrie 2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.51-54, art.155)".

7) La punctul 9, în primul alineat, după sintagma "furnizorul de reţele", se completează cu sintagma "de comunicaţii electronice", iar după sintagma "una sau mai multe licenţe", se completează cu sintagma "integral sau parţial".

8) Punctul 22:

1) subpunctul 1) se completează în final cu sintagma "sau tezaurizarea resurselor de spectru radio";

2) se completează în final cu un nou subpunct 3) cu următorul conţinut:

"3) în urma cesionării licenţei de utilizare a resurselor limitate se schimbă condiţiile de utilizare a canalelor/frecvenţelor radio sau a resurselor de numerotare cedate, astfel încât pot rezulta probleme de natură operaţională pentru alţi furnizori de reţele si/sau de servicii publice de comunicaţii electronice".

2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.