Hotărîre nr.46 din 21.11.2002 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările şi completările operate prin Legea nr. 726-XV din 7 decembrie 2001 şi Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000* cu modificările şi completările operate prin Legea nr. 726-XV din 7 decembrie 2001** şi Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002*** Nr.46 din 21.11.2002 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.170-172/30 din 13.12.2002 * * * ----------------------------------- *M.O., 2000, nr.57-58, art.375. **M.O., 2001, nr.152-154, art.1229. ***M.O., 2002, nr.36-38, art.218. În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Mircea IUGA - judecător - raportor Constantin LOZOVANU - judecător Dumitru PULBERE - judecător Elena SAFALERU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Maia Ţurcan, deputatului Valentin Chilat şi ex- avocatului parlamentar Constantin Lazari, autori ai sesizărilor, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Mîţu, avocatului Vitalie Nagacevschi, reprezentantul deputaţilor Vlad Cubreacov şi Iurie Roşca, autori ai sesizării, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit. a) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit. a) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 cu modificările şi completările operate prin legile nr. 726-XV din 7 decembrie 2001 şi nr. 833-XV din 7 februarie 2002. Drept temei pentru examinarea dosarului au servit sesizările avocatului parlamentar Constantin Lazari, depuse la 1 aprilie şi 3 mai 2002, şi sesizarea deputaţilor în Parlament Iurie Roşca, Vlad Cubreacov şi Valentin Chilat, depusă la 2 octombrie 2002, în conformitate cu art.24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin deciziile Curţii Constituţionale din 10 iunie şi 15 octombrie 2002 sesizările au fost acceptate pentru examinare în fond, conexate într-un dosar şi înscrise în ordinea de zi. În procesul examinării preliminare a sesizărilor au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, ministerelor Justiţiei, Apărării şi Afacerilor Interne, Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Curţii Supreme de Justiţie, Comitetului Helsinchi pentru Drepturile Omului, Academiei de Ştiinţe, Academiei de Drept, Centrului pentru Drepturile Omului. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de participanţii la proces, Curtea Constituţională a constatat: 1. La 10 februarie 2000 Parlamentul a adoptat Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV (în continuare - Legea nr.793-XIV), care a intrat în vigoare la 19 august 2000. Legea reglementează apărarea juridică a drepturilor şi libertăţilor fundamentale împotriva abuzurilor comise de organele autorităţilor publice centrale şi locale şi de reprezentanţii acestora. La 7 decembrie 2001 şi 7 februarie 2002 Parlamentul a adoptat legile nr.726-XV şi, respectiv, nr.833-XV pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000 (în continuare - legile nr.726-XV şi nr.833-XV). Avocatul parlamentar Constantin Lazari, în sesizările sale, contestă constituţionalitatea punctelor 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 din articolul unic al Legiinr.726-XV privind modificarea art.4 lit. a) şi g), art.10 lit. b), art.13 alin. (1), art.16 alin.(1), art.21, art.30 alin.(4) şi art.32 alin.(3) din Legea nr.793-XIV şi a punctelor 1, 3, 4, 5 şi 6 din articolul unic al Legii nr.833-XV, prin care se operează modificări şi completări în art.4 lit. d), art.14 alin.(1) şi alin. (3), art.16 alin.(3), art.24 alin.(2), art.25 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr.793-XIV. Deputaţii în Parlament Iurie Roşca, Vlad Cubreacov şi Valentin Chilat solicită controlul constituţionalităţii art.4 lit. c) din Legea nr.793-XIV în redacţia Legii nr.726-XV. În opinia avocatului parlamentar Constantin Lazari, art.4 lit. a) din Legea nr.793-XIV, care exceptează de la controlul judecătoresc în instanţele de contencios administrativ actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, contravine art.15, art.16, art.20, art.53 şi art.54 din Constituţie, precum şi art.26 şi art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Art. 4 lit. g) din Legea nr.793-XIV în redacţia anterioară excepta de la controlul judecătoresc doar actele de gestiune ale autorităţii publice privind patrimoniul său privat, prin reglementarea nouă însă s-au adăugat toate bunurile care aparţin colectivităţii din subordinea autorităţii respective, ceea ce, în opinia autorului sesizărilor, potrivit art. 127 şi 128 din Constituţie, este inadmisibil. Avocatul parlamentar contestă modificările operate în art.10 lit.b), art.13 alin. (1), art. 24 alin. (2) şi art.30 alin.(4) din Legea nr.793-XIV pentru motivul că ele îngrădesc accesul la justiţie, statuat de art.20 din Constituţie. Autorul sesizărilor opinează că prin eliminarea dispoziţiilor privind paguba morală din art.16 alin.(1) şi art.25 alin.(3) şi (4) din Legea nr.793-XIV se aduce atingere art.53 din Constituţie, iar prin excluderea alin.(1), (2) şi (3) din art.21 al legii se diminuează în mod considerabil efectul adresării în contenciosul administrativ. De asemenea, el consideră inacceptabilă eliminarea din art.32 alin.(3) al legii a dispoziţiei exprese privind sancţionarea cu amendă pentru întîrzierea executării hotărîrii judecătoreşti. După părerea autorului sesizărilor, prin modificarea operată în art.4 lit. d) din Legea nr.793-XIV, care anulează dreptul militarilor şi persoanelor cu statut militar de a ataca în instanţa de contencios administrativ actele administrative abuzive ale comandamentului militar, se încalcă dispoziţiile art.15, 16, 20, 53 şi 54 din Constituţie, iar prin modificările de ordin temporal operate în art.14 alin.(1) din Legea nr.793-XIV se limitează persoana în obţinerea recunoaşterii dreptului pretins. Prin Legea nr.833-XV, în art.16 alin.(3) din Legea nr.793-XIV se introduce dispoziţia privind plata taxei de stat, ceea ce, în opinia avocatului parlamentar, face mai dificilă adresarea în justiţie. Deputaţii în Parlament Iurie Roşca, Vlad Cubreacov şi Valentin Chilat, în sesizarea lor, arată că modificarea operată în art.4 lit. c) din Legea nr.793-XIV îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor vătămate într-un drept al lor printr-o hotărîre de Guvern cu caracter normativ şi astfel contravine art.20, art.53 alin.(1) şi art.54 alin.(2) din Constituţie, art.8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art.6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 2. Analizînd prevederile contestate din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV în redacţia legilor nr. 726-XV şi nr. 833-XV sub raportul dispoziţiilor constituţionale, ale actelor normative interne şi internaţionale, Curtea relevă următoarele. Art.4 din Legea Supremă statuează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale. Ca urmare a ratificării, la 24 iulie 1997, a Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în continuare - Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului)* , aceasta a obţinut un statut prioritar în dreptul intern al Republicii Moldova. ------------------------------------ *Tratate internaţionale, vol. I, pag. 341-358. Astfel, art.20 din Constituţia Republicii Moldova, intitulat "Accesul liber la justiţie", plasat în Titlul II "Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale", corelează cu art.6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi jurisdicţia Curţii Europene, care determină sfera lui de aplicare. Art. 6 § 1 din Convenţie "Dreptul la un proces echitabil" dispune că "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil...". Aşadar, aplicarea acestor dispoziţii garantează un proces echitabil în materie civilă. Conform jurisprudenţei Curţii Europene, ele pot fi aplicate numai în domeniul dreptului privat, prin definiţie opus dreptului public. Curtea Europeană a determinat criteriile de apreciere a naturii dreptului reclamat şi a delimitat ceea ce se înţelege prin litigiu de natură civilă. Conform jurisprudenţei Curţii Europene, litigiile legate de ocuparea, promovarea şi încetarea exerciţiului unei funcţii publice nu sînt considerate litigii de natură civilă şi, ca urmare, nu sînt acoperite de garanţiile cuprinse în art.61 privind procesul echitabil 1. Argumentîndu-şi poziţia, Curtea Europeană a apreciat că exercitarea unei funcţii publice implică responsabilităţi în domeniul interesului general sau reprezintă o exercitare a puterilor oferite printr-o lege de drept public şi presupune întotdeauna deţinerea unei părţi din suveranitatea statului. Angajînd funcţionarii publici, oficialităţile statului urmăresc scopul legitim de a proteja statul şi interesele generale ale comunităţii. Astfel, între autorităţile statului şi funcţionarii publici apare un angajament ce exprimă loialitatea şi încrederea reciprocă 2. ------------------------------------ 1 Cazul Pellegrin v.France din 8 decembrie 1999, pct.59 şi cazul Massa v.Italia din 24 august 1993, pct.26. 2 Cazul Pellegrin v.France din 8 decembrie 1999, pct.64-67. Art.4 lit.(a) din Legea contenciosului administrativ în redacţia actuală lipseşte persoanele oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, de dreptul de a contesta în instanţele de contencios administrativ actele administrative individuale emise de Parlament, Preşedintele ţării sau Guvern ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea lor dintr-o funcţie publică. Prin Hotărîrea nr.39 din 9 iulie 2001 "Privind revizuirea Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.16 din 28 mai 1998 "Cu privire la interpretarea art.20 din Constituţia Republicii Moldova" Curtea a apreciat că aceste acte administrative cu caracter individual în privinţa unor categorii de persoane oficiale de stat nu pot face obiect al controlului constituţionalităţii la sesizarea subiecţilor abilitaţi cu acest drept şi nu contrazic principiul statuat de art.20 din Constituţie - accesul liber la justiţie, deoarece aceste reguli rezultă din necesitatea înfăptuirii unor acţiuni exclusiv politice, care nu comportă un litigiu de muncă. Numirea persoanelor oficiale de stat într-o funcţie publică este întotdeauna rezultatul voinţei politice unilaterale a Parlamentului, Preşedintelui ţării sau Guvernului, ei fiind aleşi sau numiţi în funcţie, şi nu încadraţi în temeiul legii civile, aceeaşi regulă a unilateralităţii aplicîndu-se simetric şi în cazul destituirii lor. Reafirmînd enunţurile expuse, Curtea Constituţională apreciază că dispoziţiile Legii nr.726-XV, ce completează art.4 lit.(a) din Legea nr.793-XIV cu textul "precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit", nu contravin art.20 din Constituţie. Pentru aceleaşi motive ele nu contrazic nici articolele 15, 16, 53 şi 54 din Constituţie, precum nici art.13 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului. Totodată, Curtea consideră o oportunitate a Parlamentului interpretarea oficială a dispoziţiilor art. 4 lit. a) pentru delimitarea expresă a categoriilor de funcţionari publici, exponenţi ai unui interes politic sau public deosebit, oportunitate care se circumscrie în competenţa sa exclusivă privind interpretarea legilor şi asigurarea unităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării, statuată de art. 66 lit. c) din Constituţie. 3. Prin modificarea operată în art.4 lit. c) din Legea nr.793-XIV au fost exceptate de la controlul judecătoresc legile, decretele Preşedintelui Republicii Moldova cu caracter normativ, ordonanţele şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ, tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, care sînt supuse controlului de constituţionalitate. Curtea nu poate reţine argumentul deputaţilor Iurie Roşca, Vlad Cubreacov şi Valentin Chilat că această modificare îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor lezate într-un drept sau interes legitim printr-o hotărîre de Guvern cu caracter normativ, deoarece legislatorul constituant a stipulat expres în art.135 alin.(1) lit. a) din Constituţie că numai Curtea Constituţională exercită controlul constituţionalităţii hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului. Art.25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.38 din Codul jurisdicţiei constituţionale stipulează subiecţii cu drept de sesizare a actelor normative, inclusiv a celor emise de Guvern. În plus, conform art.10 din Codul de procedură penală şi art.11 din Codul de procedură civilă, la cerere, instanţa poate sesiza Curtea Supremă de Justiţie pentru controlul constituţionalităţii actului normativ al Guvernului, dacă partea în proces consideră că prin acesta i s-au încălcat drepturile sau interesele. Aşadar, sintagma "şi hotărîrile Guvernului cu caracter normativ" cuprinsă în art.4 lit. c) din Legea nr.793-XIV nu contravine art.20, art.53 alin.(1), art.54 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului* şi Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. ------------------------------------ *Tratate internaţionale, vol. I, pag. 12-18. 4. Prin Legea nr.833-XV, art.4 lit. d) din Legea nr.793-XIV a fost completat în final cu textul "inclusiv actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi de destituire din funcţie a militarilor şi persoanelor cu statut militar", care, ca şi actele de comandament cu caracter militar, nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ. Analizînd dispoziţia art. 4 lit. d) din Legea nr.793-XIV, completată prin Legea nr.833-XV, Curtea Constituţională relevă că aceasta conţine două noţiuni diferite, şi anume: "acte de comandament cu caracter militar" şi "actele autorităţilor militare". Conform teoriei generale a dreptului, actele de comandament militar privesc comanda trupei, fie în timp de pace, fie în timp de război. Aceste acte sînt emise de organele militare în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în unităţile militare de către cadrele militare. Fiind emise în legătură cu serviciul şi îndatoririle militare în cadrul serviciului, aceste acte, conform art.4 lit. d) din Legeanr.793-XIV, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Curtea Constituţională consideră că instanţele de contencios administrativ sînt competente să verifice legalitatea actelor administrative emise de autorităţile militare, cu condiţia ca aceste acte să nu întrunească trăsăturile actelor de comandament cu caracter militar. Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate (art.1 alin.(3) din Constituţie). Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea (art.15 din Constituţie). Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială (art.16 din Constituţie). Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie (art.20 din Constituţie). Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei (art.53 alin.(1) din Constituţie). Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii (art.54 din Constituţie). Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil: asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (art. 6 § 1 din CEDO). Avînd în vedere că actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi de destituire din funcţie a militarilor şi a persoanelor cu statut militar sînt acte administrative de autoritate asemănătoare actelor administrative de autoritate adoptate de alte servicii publice administrative şi poartă caracter civil, ele sînt pasibile examinării de către instanţele de contencios administrativ. Legislativul, prin completarea operată în art.4 lit. d) din Legea nr.793-XIV, a exceptat de la controlul judecătoresc în contenciosul administrativ actele administrative precitate, însă a menţinut militarii şi persoanele cu statut militar ca subiecţi cu drept de sesizare în contenciosul administrativ (art.5 din Legea nr.793-XIV). Totodată, Curtea menţionează că există o neconcordanţă între prevederile Legii nr.833-XV, prin care a fost completat art.4 lit. d), şi dispoziţiile altor legi în vigoare. Lipsindu-i pe militari de dreptul de a se adresa în contenciosul administrativ pentru anularea actului administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei, legislativul a menţinut dreptul militarilor şi al persoanelor cu statut militar de a se adresa în instanţele militare (art.28 din Codul de procedură civilă) şi în instanţele specializate (art.115 alin.(2) din Constituţie, Legea nr. 836-XIII cu privire la sistemul instanţelor judecătoreşti militare).* ------------------------------------ *M.O., 1996, nr. 51/482. Pentru considerentele expuse, Curtea Constituţională califică sintagma "inclusiv actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi de distituire din funcţie a militarilor şi a persoanelor cu statut militar" din art.4 lit. d) din Legeanr.793-XIV drept neconstituţională. 5. Art.4 lit. g) din Legea nr.793-XIV în redacţia Legii nr.726-XV prevede că nu pot fi atacate în contenciosul administrativ actele de gestiune emise de autoritatea publică în calitate de persoană juridică, în legătură cu administrarea şi folosirea bunurilor ce aparţin domeniului său privat, inclusiv a bunurilor proprietate colectivă. De fapt, modificarea care s-a operat în aceste dispoziţii constă în adăugarea sintagmei "inclusiv a bunurilor proprietate colectivă". Legea Supremă a ţării, prin art.9, recunoaşte doar două forme de proprietate - publică şi privată. Potrivit art.127 din Constituţie, dreptul de proprietate publică asupra bunurilor aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, bunuri care prin natura lor sînt de uz sau interes public (alin.4). Prin urmare, actele administrative emise de autorităţile publice pentru gestionarea proprietăţii publice pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ. Atît statul, cît şi unităţile administrativ-teritoriale pot dispune de patrimoniul lor privat. Potrivit art.1 alin.(5) din Legea cu privire la proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale nr.523-XIV din 16 iulie 1999** , bunurile domeniului privat constituie totalitatea bunurilor mobile şi imobile, aflate în patrimoniul public al unităţii administrativ-teritoriale, care au o destinaţie strict determinată, alta decît satisfacerea unui interes general. De aceea prin art.4 lit. g) din Legea nr.793-XIV în redacţia Legii nr.726-XV actele de gestiune referitoare la aceste bunuri sînt exceptate de la controlul legalităţii în contenciosul administrativ, ele putînd fi contestate în instanţele de drept comun. ------------------------------------ **M.O., 1999, nr. 124-125, art. 611. Totodată, nu se admite stabilirea de către stat, sub orice formă, a unor restricţii sau avantaje în exercitarea dreptului de proprietate în funcţie de tipul de proprietate (art.2 alin.(2) din Legea nr.459-XII din 22.01.1991*** cu privire la proprietate, deoarece, conform art.127 din Constituţie, statul ocroteşte proprietatea, garantează dreptul de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii. ------------------------------------ ***M.O., 1991, nr. 3-4-5-6, art. 22. Pentru considerentele expuse Curtea apreciază sintagma "inclusiv a bunurilor proprietate colectivă" din art.4 lit. g) din Legea nr.793-XIV drept contrară prevederilor constituţionale. 6. Prin art.10 lit. b), în care textul "declarate de către părţile în proces" a fost înlocuit cu textul "declarate de Procurorul General şi de adjuncţii lui", şi art.30 alin.(4), în care cuvintele "de către părţi" au fost excluse, din Legea nr.793-XIV părţile au fost lipsite de dreptul de a declara recurs în anulare împotriva hotărîrilor irevocabile ale instanţelor, judecarea cărora ţine de competenţa Curţii Supreme de Justiţie. Analizînd aceste dispoziţii, Curtea Constituţională reţine următoarele. Împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac în condiţiile legii (art.119 din Constituţie). Codul de procedură civilă al Republicii Moldova recunoaşte căile ordinare de atac (titlul trei) şi căile extraordinare de atac (titlul patru). O cale de atac este ordinară dacă poate fi exercitată de orice parte la proces pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulţumită de hotărîrea pronunţată. Căile de atac sînt extraordinare, dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile şi în condiţiile specificate de lege. Codul de procedură civilă (art.332-335) califică recursul în anulare ca o cale extraordinară de atac împotriva hotărîrilor definitive. Potrivit art.332 din Codul de procedură civilă, Procurorul General şi adjuncţii lui, la cererea părţilor, pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărîre irevocabilă a instanţelor de judecată. Aşadar, Curtea nu poate reţine afirmaţiile autorului sesizărilor că modificările menţionate operate în Legea nr.793-XIV contravin art.20 din Constituţie şi lipsesc părţile de dreptul de a declara recurs în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti irevocabile pentru următoarele motive: - recursurile în anulare împotriva hotărîrilor judecătoreşti irevocabile sînt căi extraordinare de atac; - Procurorul General şi adjuncţii lui pot ataca cu recurs în anulare la Curtea Supremă de Justiţie orice hotărîre irevocabilă a instanţelor de judecată numai la cererea părţilor. Prin urmare, modificările operate în art.10 lit. b) şi art.30 alin.(4) din Legea nr.793-XIV sînt justificate şi sînt în strictă concordanţă cu prevederile constituţionale şi alte legi. 7. Prin Legea nr.726-XV, în alin.(1) al art.13 din Legea nr.793-XIV cuvîntul "unilateral" a fost înlocuit cu textul "cu caracter normativ, emis de o autoritate publică", alineatul dobîndind următorul conţinut: "Legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publică, poate fi cercetată oricînd în cadrul unui proces într-o pricină de drept comun, pe cale de excepţie din oficiu sau la cererea părţii interesate". Potrivit sesizării, prin această modificare se îngrădeşte accesul liber la justiţie. Curtea Constituţională consideră această afirmaţie neîntemeiată, deoarece chiar art. 1 din Legea nr. 793-XIV stipulează imperativ că scopul contenciosului administrativ este apărarea dreptului persoanei în spiritul legii şi orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut prin lege, de către o autoritate publică, se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei. Aşadar, modificările operate în acest articol concordă cu dispoziţiile constituţionale. 8. Art.16 alin.(1) din Legea nr.793-XIV în redacţia anterioară dispunea că persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ şi nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să sesizeze instanţa de contencios administrativ competentă pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv şi repararea pagubei cauzate, inclusiv a pagubei morale. Prin Legea nr.726-XV, din acest articol s-a exclus textul "inclusiv a pagubei morale". Constituţia Republicii Moldova, în capitolul II, enumeră drepturile şi libertăţile fundamentale, iar prin art.53 alin.(1) statuează că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei. Curtea relevă că, statuînd posibilitatea reparării pagubei, legislatorul constituant a avut în vedere atît paguba materială, cît şi paguba morală, prin urmare argumentul invocat în sesizare este neîntemeiat. 9. Prin Legea nr. 833-XV, în art. 25 alin. (3) al Legii nr. 793-XIV cuvintele "pagubelor materiale şi morale" au fost substituite cu cuvintele "pagubei materiale", iar alineatul (4) al acestui articol a fost exclus. În lumina dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 alin. (1) precitat, Legea nr. 793-XIV, prin art. 1, stipulează că "contenciosul administrativ ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, iar persoana care se consideră vătămată într-un drept al său (...) este în drept să obţină recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei". Potrivit acestei legi, prejudiciul nepatrimonial moral este o suferinţă morală sau fizică, cauzată de acţiuni care atentează la drepturile nepatrimoniale personale (dreptul la nume, dreptul la autor ş.a.) sau la bunurile nemateriale ale cetăţeanului (viaţa, sănătatea, demnitatea persoanei, reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii private etc). Codul civil al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1107-XV din 6 iunie 2002 şi care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2003* , prin art. 11 lit. g) şi i), stabileşte că apărarea dreptului civil se face prin repararea prejudiciilor, inclusiv a prejudiciului moral. -------------------------------- *M.O., 2002, nr. 82-86 (967-971). Noţiunea "prejudiciu moral" şi repararea prejudiciului moral sînt stipulate în art. 16 din Codul civil în art. 1, 3, 5 din Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 "Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti**. -------------------------------- **M.O., 1998, nr. 50-51/359. Prin substituirea în art. 25 alin. (3) al legii a sintagmei "pagubelor materiale şi morale" cu sintagma "pagubei materiale" şi excluderea alin. 4 din acest articol se aduce atingere prevederilor cuprinse în art. 53 alin. (1) din Constituţie, care stipulează imperativ recuperarea pagubei: materiale şi morale. Pentru considerentele expuse Curtea apreciază drept neconstituţionale modificările operate în art. 25 din Legea nr. 793-XIV prin Legea nr. 833-XV. 10. Prin Legea nr.726-XV din art.21, al Legii nr.793-XIV au fost excluse alineatele (1), (2) şi (3), iar art.32 alin.(3) din aceeaşi lege a fost expus în următoarea redacţie: "În cazul neexecutării în termen a hotărîrii, conducătorul autorităţii publice în a cărei sarcină a fost pusă executarea acesteia poate fi tras la răspundere în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare". Prin Legea nr.833-XV, în Legea nr.793-XIV au fost operate următoarele modificări: la art.14 alin.(1) textul "6 luni de la data luării la cunoştinţă a actului" a fost substituit prin textul "30 de zile de la data comunicării actului"; la alin.(3) textul "6 luni" a fost substituit prin textul "30 de zile"; la art.16 alin.(3) textul "reclamantul este scutit de plata taxei de stat" a fost substituit prin textul "reclamantul persoană fizică achită taxa de stat în mărimea unui salariu minim, iar reclamantul persoană juridică - în mărime de 20 de salarii minime"; art.24 alin.(2) în final s-a completat cu textul "iar în cazul în care este imposibil de a judeca cauza în lipsa reclamantului, instanţa de contencios administrativ va scoate cererea de pe rol în condiţiile Codului de procedură civilă". Analizînd modificările menţionate mai sus, Curtea Constituţională relevă că legislatorul a realizat dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.72 alin.(3) lit. e) privind reglementarea prin lege organică a procedurii. Or, fiind de natură procedurală, aceste modificări nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nu încalcă prevederile art.20 din Constituţie. Pentru considerentele expuse, călăuzindu-se de art.140 din Constituţie, art. 26 alin.(4) şi (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 62 şiart. 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Recunoaşte constituţionale: a) punctele 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8, articol unic, din Legea nr. 726-XV din 7 decembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ, prin care au fost operate modificări în: art. 4 lit. a) şi c); art. 10lit. b); art. 13 alin. (1); art. 16 alin. (1); art. 21; art. 30 alin. (4) şi art. 32 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000; b) punctele 3, 4 şi 5, articol unic, din Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ, prin care au fost operate modificări în: art. 14 alin. (1) şi alin. (3); art. 16 alin. (3) şi art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. 2. Declară neconstituţionale: a) sintagma "inclusiv a bunurilor proprietate colectivă" din art. 4 lit. g) al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 în redacţia Legii nr. 726-XV din 7 decembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ, pct. 1, articol unic; b) sintagma "inclusiv actele de aplicare a sancţiunilor disciplinare şi de destituire din funcţie a militarilor şi persoanelor cu statut militar" din art. 4 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 în redacţia Legii nr. 833-XV din 7 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ, pct. 1, articol unic; c) pct. 6, articol unic, din Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002, prin care în art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV cuvîntele "pagubelor materiale şi morale" se substituie prin sintagma "pagubei materiale"; d) pct. 6, articol unic, din Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ, prin care a fost exclus alineatul (4) din art. 25 al Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000. 3. Prezenta Hotărîre intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ Chişinău, 21 noiembrie 2002. Nr. 46. OPINIE SEPARATĂ expusă în temeiul art. 27 alin. (5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 67 din Codul jurisdicţiei constituţionale Prin Hotărîrea din 21 noiembrie 2002 Curtea Constituţională a recunoscut constituţional art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV în redacţia Legii nr. 726-XV. Îmi exprim dezacordul cu hotărîrea Curţii Constituţionale în această parte, relevînd următoarele. Prin pct. 4, articol unic, al Legii nr.726-XV, în alin.(1) al art.13 din Legea nr.793-XIV cuvîntul "unilateral" a fost înlocuit cu textul "cu caracter normativ, emis de o autoritate publică", alineatul dobîndind următorul conţinut: "Legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ, emis de o autoritate publică, poate fi cercetată oricînd în cadrul unui proces într-o pricină de drept comun, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate". În scopul propus, consider necesar a elucida sub aspect comparativ noţiunile: "excepţia de neconstituţionalitate" şi "excepţia de ilegalitate". Referindu-se la noţiunea "excepţia de neconstituţionalitate", Curtea Constituţională, în Hotărîrea nr. 39 din 9 iulie 2001 pentru revizuirea Hotărîrii nr. 16 din 28 mai 1998 "Cu privire la interpretarea art. 20 din Constituţia Republicii Moldova", a menţionat că pot fi supuse controlului constituţionalităţii doar actele cu caracter normativ enumerate în art. 135 alin. (1) lit. a) din Legea Supremă. Aşadar, în Hotărîrea nr. 39 Curtea Constituţională operează cu noţiunea "controlul constituţionalităţii", şi nu cu noţiunea "controlul legalităţii". Noţiunea "excepţia de ilegalitate" este o noţiune nouă pentru legislaţia ţării noastre, pentru prima dată fiind utilizată în mod expres în Legea nr. 793-XIV. Art. 13 din Legea nr. 793-XIV este intitulat "Excepţia de ilegalitate", alin. (1) din care statuează că oricînd în cadrul unui proces într-o pricină de drept comun legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe cale de excepţie. În cazul în care instanţa de drept comun constată că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului în fond, ea sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza (alin. (3). Alineatele (4), (5) şi (6) din art. 13 stipulează termenele de examinare a excepţiei de ilegalitate de către instanţa de contencios administrativ, de atac al hotărîrii acesteia şi de judecare a recursului declarat împotriva hotărîrii pronunţate asupra excepţiei de ilegalitate. Astfel, exercitînd controlul actelor enumerate în art. 135 alin.(1) lit.a) din Legea Supremă şi soluţionînd excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea le confruntă cu Constituţia. Iar în cazul excepţiei de ilegalitate, în sensul Legii nr.793-XIV, instanţa de contencios administrativ examinează actul administrativ în raport cu legea. În art. 13 alin. (1) contestat se operează cu noţiunea de act administrativ. Art. 2 intitulat "Semnificaţia unor termeni" din Legea nr. 793-XIV defineşte actul administrativ ca manifestarea juridică unilaterală de voinţă, cu caracter normativ sau individual, iar art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege statuează în mod imperativ că obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actele administrative cu caracter normativ şi individual. Aşadar, potrivit legii, instanţa de contencios administrativ examinează atît actele administrative cu caracter normativ, cît şi cele cu caracter individual, emise de o autoritate publică (centrală sau locală), prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane, inclusiv al unui terţ. Pentru motivele arătate, consider că art. 13 alin. (1) din Legea nr. 793-XIV în redacţia Legii nr. 726-XV, potrivit căruia instanţa de contencios administrativ poate examina, pe cale de excepţie, numai legalitatea actelor administrative cu caracter normativ, fiind excluse cele cu caracter individual, îngrădeşte accesul liber la justiţie, statuat de art. 20 din Constituţie, care dispune că orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime. Avînd în vedere că drepturile, libertăţile şi interesele persoanei pot fi violate atît prin acte administrative cu caracter normativ, cît şi prin acte cu caracter individual, consider drept neconstituţională substituirea cuvîntului "unilateral" în art. 13 alin. (1) din lege cu sintagma "cu caracter normativ". JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE Mircea IUGA 21 noiembrie 2002. REPUBLICA MOLDOVA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PCC-01/24a 21 noiembrie 2002 ADRESĂ La 21 noiembrie 2002 Curtea Constituţională a examinat sesizările ex-avocatului parlamentar Constantin Lazari şi a deputaţilor în Parlament Iurie Roşca, Valentin Chilat şi Vlad Cubreacov pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr. 726-XV din 7 decembrie 2001 şi Legea nr. 833-XV din 7 februarie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000. În procesul examinării sesizărilor Curtea Constituţională a constatat că Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, conţine unele inadvertenţe, care, în executarea dispoziţiilor legii, ar putea conduce la încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor. Astfel, declarînd prin hotărîrea sa drept constituţională completarea art. 4 lit. a) din Legea nr. 793-XIV cu sintagma "precum şi actele administrative cu caracter individual, emise de Parlament, de Preşedintele Republicii Moldova şi de Guvern în exerciţiul atribuţiilor prevăzute expres de normele constituţionale sau legislative, ce ţin de alegerea, numirea şi destituirea din funcţiile publice ale persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit", Curtea a observat că legislatorul n-a concretizat care persoane oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, cad sub incidenţa acestor prevederi. PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA Adresa poştală: Str. A. Lăpuşneanu, 28 Tel.: 24.05.49 Fax: 24.52.23 MD 2004, Chişinău 24.55.30 E.mail:curtea@constit.mldnet.com. Remarcînd că una din atribuţiile de bază ale Parlamentului este interpretarea legilor şi asigurarea unităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 4 lit. a) din Legea nr.793-XIV necesită o interpretare suplimentară în sensul delimitării exprese a persoanelor oficiale de stat, exponente ale unui interes politic sau public deosebit, oportunitate care se circumscrie în competenţa exclusivă a Parlamentului. Curtea relevă de asemenea că art. 4 lit. a) se află în corelaţie directă cu alte articole din Legea nr. 793-XIV, şi anume: art. 5, care stabileşte subiecţii cu drept de sesizare în contenciosul administrativ, şi art.1 alin. (2), care statuează că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, neexecutarea cărora vă atrage încălcarea art.16 şi art.20 din Constituţia Republicii Moldova. Pentru considerentele expuse, călăuzindu-se de art.28/1 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională solicită Parlamentului să examineze prezenta adresă şi să informeze Curtea, în termenele stabilite de legislaţia în vigoare, despre decizia adoptată. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ