Hotărîre nr.4790 din 14.06.2016 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul comunal Hîrjauca, raionul Călăraşi
COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ
H O T Ă R Î R E
cu privire la atribuirea unui mandat de consilier
în Consiliul comunal Hîrjauca, raionul Călăraşi
nr. 4790 din 14.06.2016
(în vigoare 14.06.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 277-287 art. 1348 din 26.08.2016
* * *
Consiliul comunal Hîrjauca, prin decizia nr.2/11 din 27 mai 2016, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Manuil Boris ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.
În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul comunal Hîrjauca îi revine candidatului supleant Marcu Gheorghe de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Călăraşi din 26 iunie 2015.
În temeiul art.18 şi art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c) şi 29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală
HOTĂRĂŞTE:
1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul comunal Hîrjauca.
2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul comunal Hîrjauca, raionul Călăraşi, candidatului supleant Marcu Gheorghe de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.
3. Se preavizează consilierul Marcu Gheorghe asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.
4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTELE COMISIEI | |
| ELECTORALE CENTRALE | Iurie CIOCAN |
| Secretar | Andrei Volentir |
| Nr.4790. Chişinău, 14 iunie 2016. | |