BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.4799 din 14.06.2016 cu privire la încetarea procedurii de atribuire a unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Sofia, raionul Hînceşti

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.06.2016

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la încetarea procedurii de atribuire a unor mandate

de consilier în Consiliul sătesc Sofia, raionul Hînceşti

nr. 4799  din  14.06.2016

 (în vigoare 14.06.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 277-287 art. 1357 din 26.08.2016

* * *

Pe data de 20 şi, respectiv, 30 octombrie 2015 la Comisia Electorală Centrală au parvenit documente în vederea iniţierii procedurii de atribuire a mandatelor de consilier în Consiliul sătesc Sofia, raionul Hînceşti. Documentele au fost înregistrate la Comisie cu numerele CEC 7/14068 şi CEC 7/14147, setul conţinînd: decizia nr.7/10 din 11 septembrie 2015 a Consiliului sătesc Sofia, raionul Hînceşti "Cu privire la ridicarea înainte de termen a unor mandate", prin care s-au ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la 3 şedinţe consecutive ale consiliului, mandatele consilierilor Sava Vera, Chirilă Valeriu, Olaru Vasile, Cula Simion şi Sava Valeriu aleşi pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova; copiile de pe extrasele din procesele-verbale ale trei şedinţe consecutive ale Consiliului sătesc Sofia din 17 iulie, 17 şi 24 august 2015; un certificat de deces; şapte declaraţii de refuz ale candidaţilor supleanţi de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova; declaraţiile de consimţămînt ale candidaţilor supleanţi de pe listele partidelor cărora le revin mandatele de consilier în urma restabilirii şirului descrescător.

Din copiile de pe extrasele din procesele-verbale ale celor trei şedinţe consecutive ale consiliului, se constată că două din aceste şedinţe, şi anume şedinţele din 17 şi 24 august 2015, nu au întrunit cvorumul, deoarece la ele nu au fost prezenţi majoritatea consilierilor aleşi, şi astfel aceste şedinţe nu au fost deliberative. Prin urmare, deşi în clauza de adoptare a deciziei nr.7/10 se face trimitere la art.24 alin.(1) lit.e) din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, condiţia prevăzută la această literă de ridicare a mandatului de consilier nu a fost întrunită.

De menţionat că anterior recepţionării deciziei în cauză, Oficiul teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat a informat Comisia, prin scrisoarea nr.1307/OT7-327 din 2 octombrie 2015, despre notificarea legalităţii acestei decizii. După ce a fost recepţionat setul de documente, Comisia a solicitat Oficiului să efectueze controlul administrativ al deciziei sus-menţionate. Drept răspuns, Oficiul a informat Comisia despre faptul că a notificat toate deciziile Consiliului sătesc Sofia adoptate la 11 septembrie 2015, inclusiv decizia nr.07/10, solicitînd consiliului abrogarea acestora pe motiv că au fost contrasemnate de secretarul destituit din funcţie, astfel nefiind respectate cerinţele de formă obligatorii pentru semnarea şi intrarea în vigoare a deciziilor consiliului local. De precizat că deciziile adoptate în şedinţa din 11 septembrie 2015 au fost contrasemnate de dna Baltă Maria, destituită din funcţie prin decizia nr.06/01 din 24 iulie 2014 a Consiliului sătesc Sofia, menţinută în vigoare prin Încheierea Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 4 noiembrie 2015.

Aşadar, Comisia constată că decizia nr.07/10 din 11 septembrie 2015 a fost semnată de către o persoană neîmputernicită, fapt ce contravine prevederilor art.20 din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, şi astfel rezultă că decizia respectivă este un act emis în afara competenţei şi este lovit de nulitate.

Totodată, Comisia reţine că la data de 24 decembrie 2015, grupul de consilieri, cărora le-a fost ridicat mandatul prin decizia enunţată, a solicitat Comisiei să fie verificată legalitatea acţiunii de ridicare a mandatelor de consilier şi a acţiunilor de colectare a declaraţiilor de refuz ale candidaţilor supleanţi de pe lista PLDM. La 30 decembrie 2015 Comisia a transmis demersul respectiv Oficiului, însă nu a primit niciun răspuns şi din această cauză la 12 februarie 2016 i-a expediat Oficiului o scrisoare, fiind pus în copie secretarul consiliului respectiv, prin care a solicitat să fie informată cu privire la faptul dacă decizia în cauză a fost abrogată de organul emitent şi dacă a fost iniţiată procedura de anulare a actului pe cale judiciară. În răspunsul adresat Comisiei, secretarul consiliului a informat că decizia a rămas în vigoare, fapt confirmat la 24 martie 2016 de Oficiu cu precizarea că nu a fost iniţiată procedura de anulare pe cale judiciară a deciziei de ridicare a mandatelor.

La data de 31 martie 2016 Comisia a adoptat hotărîrea nr.4649 "Cu privire la suspendarea procedurii de atribuire a unor mandate de consilier în Consiliul sătesc Sofia, raionul Hînceşti", prin care a sesizat Direcţia control administrativ din cadrul Direcţiei generale politici de descentralizare şi administrare locală a Cancelariei de Stat în vederea elucidării circumstanţelor care au dus la inacţiunea Oficiului teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat de anulare pe cale judiciară a deciziei nr.7/10 din 11 septembrie 2015 a Consiliului sătesc Sofia. La 26 mai curent, Comisia a recepţionat scrisoarea Cancelariei de Stat a Republicii Moldova la care a fost anexat răspunsul şefului Oficiului teritorial Hînceşti al Cancelariei de stat, prin care acesta informează că nu poate fi constatat motivul pentru care nu a fost iniţiată procedura de anulare pe cale judiciară a deciziei nr.7/10 din 11.09.2015 de ridicare a mandatelor în baza notificării nr.1304/OT7-337 din 12.02.2015, deoarece executorii proiectului de notificare actualmente sînt eliberaţi din serviciu.

În baza celor expuse şi în temeiul art.18 alin.(2) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se resping demersurile înregistrate sub nr.CEC 7/14068 şi CEC 7/14147 din 20 şi 30 octombrie 2015 privind examinarea deciziei Consiliului sătesc Sofia, raionul Hînceşti, nr.7/10 din 11 septembrie 2015 "Cu privire la ridicarea înainte de termen a unor mandate de consilier" şi iniţierea procedurii privind atribuirea mandatelor de consilier următorilor candidaţi supleanţi.

2. Se remite prezenta hotărîre spre informare Consiliului sătesc Sofia, raionul Hînceşti, şi Oficiului teritorial Hînceşti al Cancelariei de Stat.

3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.