Hotărâri
Hotărîre nr.49/5 din 26.12.2002 cu privire la rezultatele controlului activităţii FINN "D-Invest"
COMISIA NAŢIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE
Hotărîre cu privire la rezultatele controlului
activităţii FINN "D-Invest"
Nr.49/5 din 26.12.2002
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.3-5/8 din 21.01.2003
* * *
În baza ordinelor Preşedintelui nr.18 din 14.03.2002 şi nr.41 din
29.05.2002 grupul de control al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
a efectuat controlul complex al activităţii FINN "D-Invest" pe perioada
01.01.1997-01.04.2002 şi controlul tematic al activităţii FINN
"Agroindinvest" pe perioada 01.01.1997-01.04.2001 (pînă la reorganizare)
constatînd următoarele.
FINN "D-Invest"
În perioada inspectată în funcţia de preşedinte al consiliului FINN
"D-Invest" au fost Andrei Coman (pînă la 19.12.1997) şi Nadejda Puşneac
(pînă în prezent), iar funcţiile organului executiv au fost îndeplinite
de OAI "SNM-Manager" SA.
Valoarea estimativă a activelor nete ale fondului a constituit la
01.01.1998 - 31290215 lei, la 01.01.1999 - 24848892 lei, la 01.01.2000-
24920953 lei, la 01.01.2001 - 25457992 lei, la 01.01.2002 - 42726828 lei
şi la 01.10.2002 - 43875788 lei. Creşterea considerabilă a activelor
este rezultatul alipirii FINN "Agroindinvest" la FINN "D-Invest".
Veniturile obţinute de fond au constituit pentru a.1997 - 407064 lei
pentru a.1998 - 505701 lei, pentru a.1999 - 976759 lei, pentru a.2000 -
2376542 lei, pentru a.2001 - 1024556 lei şi pentru trim. III al a.2002 -
1571973 lei, iar cheltuielile, respectiv, 390132 lei (din care 331651
lei - serviciile companiei manageriale "SNM-Manager"), 483607 lei
(293123 lei), 558211 (365980) lei, 769214 (554000) lei, 849595 (451000)
lei şi 344599 (199002) lei.
FINN "D-Invest" şi OAI "SNM-Manager" au admis relaţii de afiliere
contrar prevederilor art.18 (1), (3) lit.a), (4) şi art.24 (2) ale Legii
cu privire la fondurile de investiţii şi anume: prin dna Puşneac Nadejda
şi dna Galina Dvornic - cu registratorul fondului; prin dl Oleg Agachi -
cu compania de brokeri "D-Broker" SA (prin intermediul căreia fondul a
efectuat tranzacţii).
FINN "D-Invest" a luat decizie de plată a dividendelor pe
rezultatele anului 1997 - 382508 lei, 2000 - 675060 lei şi 2001 - 157456
lei sau, respectiv, cîte 1,54, 2,72 şi 0,39 bani la o acţiune. Pe
totalul a trei ani, conform situaţiei de la 01.07.2002, au rămas
neachitate dividende în sumă de 524431 lei.
FINN "D-Invest" a încălcat în repetate rînduri normativele de
diversificare a investiţiilor fondului, prevăzute de art.15 al Legii cu
privire la fondurile de investiţii, referitor la emitenţii SA
"NATUR-VIT" SA "Constructorul", SA "Orhei-Vit".
FINN "D-Invest", în scopul evitării interdicţiilor prevăzute de
Hotărîrea CNVM nr.10/14 din 28.09.1999, a efectuat tranzacţii camuflate
de schimb dezavantajoase, inclusiv:
- în luna iulie a.2000 a vîndut 6592 acţiuni, emise de SA
"Ceramica-Ungheni", la preţ de 10 lei acţiunea şi a procurat 4395
acţiuni, emise de SA "Agroconservit", la preţ de 15 lei acţiunea de la
dna Railean N., preţul mediu de piaţă înregistrat în 6 luni anterioare
acestor tranzacţii fiind de, respectiv, 8,52 lei şi 1 leu. Astfel fondul
a supraplătit mijloace băneşti în sumă de 51769 lei;
- în luna iulie a.2000 a vîndut 1550 acţiuni, emise de SA
"Grafica-Tipar", la preţ de 10 lei acţiunea şi a procurat 1034 acţiuni,
emise de SA "Lemnar", la preţ de 15 lei acţiunea de la dl Sicrieru G.,
preţul mediu de piaţă înregistrat în 6 luni anterioare acestor
tranzacţii fiind de, respectiv, 17,18 lei şi 2,05 lei. Astfel fondul a
supraplătit mijloace băneşti în sumă de 21411 lei;
- Fondul a efectuat 77 de tranzacţii în două sensuri în valoare de
30392468 lei. Totodată, aceste tranzacţii au fost însoţite de cheltuieli
în sumă de 102432 lei.
Pe perioada inspectată serviciile de depozitare au fost prestate de
către BCA "Banca-Socială" în conformitate cu contractele din 17.08.1998
şi din 01.01.2001.
FINN "D-Invest" admite investirea mijloacelor sale în alte obiecte
decît cele prevăzute de art.14 (1) al Legii cu privire la fondurile de
investiţii şi anume:
1. S-au acordat ajutoare financiare la societăţile de sub controlul
fondului şi anume:
- La 23.09.1997-146800 lei SA "întîlnire". Pînă la moment împrumutul
nu-i restituit.
- La 10.05.1995 - 55000 lei SA "D-Invest-Ciorescu", SA
"D-Invest-Comerţ" şi SA "D-Invest-Fecioara". Pînă la moment împrumutul
nu-i restituit.
2. A achitat din contul său servicii consumate de SA "Întîlnire" în
sumă de 907212 lei.
Fondul a încălcat cerinţele legislaţiei cu privire la dezvăluirea
informaţiei despre tranzacţiile cu valori mobiliare, şi anume ale art.30
al Legii privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori
(în perioada 01.01.1997 -23.03.1999), ale art.55 al Legii privind piaţa
valorilor mobiliare (în perioada 23.03.1999 - 01.04.2001) şi ale
art.84(4) al Legii privind societăţile pe acţiuni.
Fondul a participat la fondarea a cinci societăţi comerciale cu cota
de 50% - cîte 200000 lei (mijloace băneşti) în fiecare, în total fondul
investind 1 mln. lei, care timp de o perioadă îndelungată (de la
01.09.1997 pînă în prezent) nu a adus fondului nici un fel de venituri.
FINN "Agroindinvest"
În perioada inspectată preşedinte al consiliului FINN
"Agroindinvest" au fost Semion Jeleapov (pe întrega perioadă), iar
funcţiile organului executiv au fost îndeplinite de OAI "Principial-E".
Fondul a luat decizie de plată a dividendelor pe rezultatele anului
1998 - 66519 lei, şi 2000 - 10423 lei. Pe totalul a doi ani, conform
situaţiei de la 01.07.2002 au rămas neachitate dividende în sumă de
20788 lei.
În urma analizei s-au depistat 7 tranzacţii de procurare la preţ
evident mai mare decît cel de piaţă a acţiunilor emise de SA "Grădina
Moldovei", SA "Mobistil", SA "Vinar", SA "Ziditorul" şi SA
"Frigoservice" şi de vînzare a acţiunilor emise de SA "Anticor" la preţ
evident mai mic decît cel de piaţă pentru care fapte conducerea fondului
poartă răspundere în baza art.74 (2) lit.f) al Legii privind societăţile
pe acţiuni.
De menţionat, că asupra tranzacţiei cu acţiunile SA "Anticor"
Comisia Naţională s-a expus prin Hotărîrea nr.22/1 din 23.07.1998.
Fondul a încălcat cerinţele legislaţiei cu privire la dezvăluirea
informaţiei despre tranzacţiile cu valori mobiliare, şi anume ale art.30
al Legii privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori
(în perioada 01.01.1997 - 23.03.1999), ale art.55 al Legii privind piaţa
valorilor mobiliare (în perioada 23.03.1999 - 01.04.2001).
La 21.09.2001 FINN "Agroindinvest" SA s-a alipit la FINN "D-Invest"
SA.
Reieşind din cele expuse, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
HOTĂRĂŞTE:
1. A constata administrarea ineficientă a activelor FINN "D-Invest"
de către OAI "SNM-Manager" ce se caracterizează prin sustragerea în
volume de proporţii a fondurilor lichide din FINN "D-Invest".
2. A trage la răspundere administrativă conducerea FINN "D-Invest"
(dnii Surdu N. şi Puşneac N.) pentru încălcările stipulate în actul de
control.
3. OAI "SNM-Manager" va restitui sumele acordate SA "Întîlnirea"
(1054012 lei), SA "D-Invest-Ciorescu", SA "D-Invest-Comerţ", SA
"D-Invest-Fecioara" - 55000 lei, în termen de pînă la 01.07.2003,
mobilizînd în acest scop şi propriul fond de garanţie.
4. În caz de neexecutare a p.3 al prezentei Hotărîri CNVM va aplica
prevederile art.31 (5) al Legii cu privire la fondurile de investiţii
prin schimbarea companiei manageriale.
5. OAI "SNM-Manager" în termen pînă la 01.07.2003 va informa CNVM
despre înlăturarea încălcărilor menţionate în actul de control.
Preşedintele
Comisiei Naţionale
a Valorilor Mobiliare Ion ROBU
Chişinău, 26 decembrie 2002.
Nr.49/5.