Hotărîre nr.5 din 27.01.2000 despre aprobarea raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre aprobarea raportului privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999 Nr.5 din 27.01.2000 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.14-16/8 din 10.02.2000 * * * În numele Republicii Moldova Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea judecătorilor-asistenţi Ion Anton, Ion Bot, Elena Safaleru, Parascovia Copacinschi, Ilie Şevciuc, grefierei Aliona Balaban, în conformitate cu prevederile art. 10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 80 din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999 şi HOTĂRĂŞTE: 1. Aprobă raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999. 2. Se expediază raportul Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintelui Republicii Moldova şi Consiliului Superior al Magistraturii. 3. Prezenta Hotărîre este definitivă, împreună cu raportul se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 27 ianuarie 2000. Nr. 5. R A P O R T privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999 În conformitate cu art.10 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.80 din Codul jurisdicţiei constituţionale, se prezintă raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în 1999. În 1999 la Curtea Constituţională au parvenit 139 de sesizări, faţă de 71 în 1998. Au fost solicitate 7 avize asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei, interpretarea Constituţiei (25 de sesizări), controlul constituţionalităţii a 56 de legi şi 17 regulamente şi hotărîri, adoptate de Parlament, a 4 decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, a 36 de hotărîri şi a unei dispoziţii emanînd de la Guvern. De la Preşedintele Republicii Moldova au sosit 6 sesizări, de la Guvern - 6, de la ministrul justiţiei - 2, de la Curtea Supremă de Justiţie - 2, de la Procurorul General - 7, de la deputaţii în Parlament - 98, de la avocaţii parlamentari- 11 şi de la Adunarea Populară a Găgăuziei (Gagauz-Yeri) - o sesizare, 4 adresări ale Comisiei Electorale Centrale cu privire la validarea mandatelor de deputaţi în Parlament a candidaţilor supleanţi şi o adresare privind confirmarea rezultatelor referendumului republican consultativ din 23 mai 1999, o iniţiativă a unui grup de cetăţeni privind revizuirea Constituţiei. Au fost soluţionate 68 de sesizări, s-au pronunţat 72 hotărîri (inclusiv 4 hotătîri în probleme ce ţin de competenţa funcţională a Curţii), 57 decizii şi au fost emise 6 avize asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Prin 7 hotărîri au fost interpretate unele dispoziţii ale Constituţiei. Au fost recunoscute neconstituţionale, integral sau parţial, 21 legi, 8 hotărîri şi regulamente ale Parlamentului, 24 hotărîri ale Guvernului - în total - 53 de acte. Curtea a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ din 23 mai 1999. Pe parcursul anului a declarat aleşi în calitate de deputaţi în Parlament, cu validarea mandatului, 4 candidaţi supleanţi. Curtea şi-a revizuit o hotărîre, a adoptat 14 decizii de sistare a procesului privind controlul constituţionalităţii unor acte normative. Nu au fost acceptate pentru examinare în fond 42 sesizări. I. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII LEGILOR, REGULAMENTELOR ŞI HOTĂRÎRILOR PARLAMENTULUI (art.135 alin. (1) lit.a) din Constituţie) După cum s-a menţionat deja, pe parcursul anului ce s-a scurs Curtea a declarat neconstituţionale, integral sau parţial, 29 legi, regulamente şi hotărîri ale Parlamentului. Urmează să fie menţionate hotărîrile Curţii privind apărarea principiilor constituţionale, ce garantează şi protejează drepturile omului. În acest cadru pe prim plan se înscrie Hotărîrea Curţii nr.19 din 29 aprilie 1999 "Privind controlul constituţionalităţii prevederilor art.2 alin.(2) şi art.52 din Legea bugetului pe anul 1999 nr.216-XIV din 12 decembrie 1998". Prin art.52 din această Lege a fost suspendată pe anul 1999, integral sau parţial, acţiunea unui şir de legi şi hotărîri ale Parlamentului (enumerate în anexa nr.23 la Legea menţionată), adoptate în diferiţi ani şi care se referă la drepturile sociale şi economice ale cetăţenilor. Acestea sînt legile şi hotărîrile cu privire la poliţie, cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale Ministerului Afacerilor Interne, privind protecţia socială a invalizilor, privind protecţia socială a cetăţenilor, care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, cu privire la protecţia socială şi juridică a militarilor şi membrilor familiilor lor, a cetăţenilor, care trec pregătirea militară, privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, despre statutul deputatului în Parlament, serviciului public, cu privire la statutul judecătorului, învăţămîntului, cu privire la sistemul penitenciar, privind indexarea depunerilor populaţiei în instituţiile Băncii de Economii a Moldovei şi altele. În total a fost suspendată acţiunea a 16 legi şi a 2 hotărîri ale Parlamentului. Temei pentru examinarea dosarului au servit sesizările deputatului în Parlament Victor Cecan, ministrului justiţiei Ion Păduraru şi avocatului parlamentar Alexei Potîngă. Curtea a concluzionat că Parlamentul nu este în drept prin prevederile unui articol al unei legi noi să suspende acţiunea unei serii de acte normative în vigoare şi cu atît mai mult nu este în drept să suspende acţiunea lor printr-un articol din Legea bugetului. Problema privind acţiunea unei legi în timp şi corelarea ei cu alte acte normative, adoptate anterior, urmează să fie soluţionată numai pe calea adoptării legii respective. Curtea a mai menţionat că elaborarea politicii economice şi sociale a statului şi realizarea ei este prerogativa autorităţilor legislativă şi executivă. Legiuitorul este în drept să opteze pentru diverse soluţii în vederea realizării scopurilor propuse, inclusiv în vederea elaborării şi concretizării conţinutului drepturilor sociale şi economice. La elaborarea unor asemenea soluţii legiuitorul este obligat să ia în calcul şi să realizeze principiile şi normele constituţionale stabilite. Evident, Curtea a recunoscut neconstituţionale prevederile art.52 şi anexa nr.23 din Legea bugetului pe anul 1999 nr.216-XIV din 12 decembrie 1998. În acelaşi cadru - apărarea principiilor constituţionale, ce garantează şi protejează drepturile omului, - se înscrie şi Hotărîrea Curţii nr.27 din 18 mai 1999 "Pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat". Potrivit articolelor 17 şi 23 din Legea menţionată, pensionarului şi beneficiarului de pensie de invaliditate, care realizează venituri supuse asigurării sociale de stat, li se suspendă suma de pensie care depăşeşte dublul pensiei minime pentru limita de vîrstă. Art.50 alin.(4) din aceeaşi Lege stipulează că angajaţilor din aviaţia civilă, care beneficiază de pensie şi realizează venituri pasibile de asigurări sociale, plata pentru ei se va efectua în condiţiile art.17 din Lege. Sesizarea a fost depusă de avocatul parlamentar Alexei Potîngă. La examinarea acestei sesizări Curtea a ţinut cont de realitatea ce s-a creat în Republica Moldova referitor la garantarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, pornind de la premisa că dificultăţile în asigurarea socială a cetăţenilor nu decurg din voinţa sau acţiunile lor. Totodată, Curtea a menţionat că reglementarea juridică a cuantumului pensiei pentru categoria de cetăţeni indicată în articolele 17, 23 şi 50 alin.(4) de Lege, prin instituirea unor diferenţieri nejustificate între pensionari, a condus la încălcarea dreptului egal la asistenţă socială (art.47 alin.(2) din Constituţie). Astfel, pensionarilor cărora lis-au stabilit pensie pentru limita de vîrstă şi pensie de invaliditate în cuantumuri diferite, dar care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat, pensia lunară urma să li se plătească în mărime egală (care, însă, să nu depăşească dublul pensiei minime pentru limita de vîrstă). Această îngrădire a drepturilor unei categorii de pensionari anihilează însăşi destinaţia şi sensul pensiei, limitează dreptul pensionarilor de a-şi cîştiga prin propria muncă mijloace de subzistenţă. Pentru considerentele expuse, dispoziţiile art.17, 23 şi 50 alin.(4) din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat" au fost declarate neconstituţionale. Apreciind drept neconstituţionale prevederile Legii nr.219-XIV din 16 decembrie 1998 "Despre Proiectul individual de reorganizare şi privatizare a Întreprinderii de Stat "Moldtelecom", Curtea a reliefat că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate, şi nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică. Legea ordinară nr.219-XIV a fost adoptată întru executarea Legii nr.1217-XIII din 25 iunie 1997 "Cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998", iar aceasta din urmă a fost elaborată în temeiul Legii nr.459-XII din 22 ianuarie 1991 "Cu privire la proprietate", Legii nr.627-XII din 4 iulie 1991 "Cu privire la privatizare" şi al altor acte legislative. Examinînd dosarul, Curtea a menţionat că, potrivit art.4 din Legea nr.627-XII şi art.12 din Legea nr.1217-XIII, pot procura bunuri ale statului şi pot participa la procesul de privatizare în condiţiile legii cetăţeni ai Republicii Moldova, persoane juridice din Republica Moldova şi asociaţiile lor, cu excepţia întreprinderilor de stat, persoane juridice şi fizice străine, precum şi apatrizii. Din cele enunţate rezultă că legile menţionate acordă subiecţilor drepturi egale la procurarea bunurilor statului. Or, Legea ordinară nr.219-XIV ignoră această prevedere, stipulînd că pentru participare la concurs vor fi invitate doar companii cu renume mondial în domeniul telecomunicaţiilor. Curtea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor din Legea nr.219-XIV, care stipulează că persoanele fizice şi juridice din Republica Moldova vor putea beneficia de dreptul de a cumpăra în modul stabilit de Guvern, în condiţii de concurs comercial sau prin oferte publice, numai pachetul suplimentar de acţiuni ale statului şi numai la expirarea unui an de la data înregistrării de stat a întreprinderii mixte cu capital străin, fondată pe baza SA "Moldtelecom"; partenerul strategic va achita, în termen de 10 zile din data semnării contractului, cel puţin 25 la sută din preţul de vînzare al acţiunilor, iar partea restantă - în termen de două luni din ziua înscrierii lui în registrul acţionarilor societăţii ca proprietar al acţiunilor cumpărate. Această condiţie din Legea ordinară nr.219-XIV intră în contradicţie cu clauza cuprinsă în art.17 alin.(5) din Legea organică nr.1217-XIII, potrivit căreia persoanele fizice şi juridice străine, apatrizii achită costul obiectelor privatizate la o plată unică. Au fost constatate şi alte necorespunderi ale Legii ordinare nr.219-XIV dispoziţiilor legilor organice nr.627-XII şi nr.1217-XIII, care stabilesc principiile generale ale privatizării, modul de organizare a procesului de privatizare a patrimoniului public etc. Curtea a subliniat că legile ordinare, reglementările cărora izvorăsc din legile ierarhic superioare, trebuie să corespundă cu acestea, după cum prevede principiul ierarhiei constituţionale a actelor legislative, stabilit de art.72 din Constituţie. Or, Legea ordinară nr.219-XIV, care reglementează reorganizarea şi privatizarea Întreprinderii de Stat "Moldtelecom", contrazice acest principiu (Hotărîrea Curţii nr.42 din 27 iulie 1999). Au fost declarate neconstituţionale unele prevederi din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 "Cu privire la Guvern" în redacţia Legii nr.83-XIV din 8 iulie 1998 "Pentru modificarea Legii cu privire la Guvern" (Hotărîrea Curţii nr.4 din 4 februarie 1999); din Legea nr.93-XIV din 15 iulie 1998 "Cu privire la patenta de întreprinzător" (Hotărîrea Curţii nr.7 din 11 februarie 1999); din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 "Cu privire la Banca Naţională a Moldovei" (Hotărîrea Curţii nr.9 din 18 februarie 1999); din Legea nr.32-XIV din 28 mai 1998 "Pentru modificarea Legii cu privire la Guvern" (Hotărîrea Curţii nr.11 din 11 martie 1999); din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (Hotărîrea Curţii nr.12 din 11 martie 1999); din Legea nr.344-XIII din 23 decembrie 1994 "Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)" (Hotărîrea Curţii nr.24 din 6 mai 1999); din Legea nr.1134-XIII din 2 aprilie 1997 "Privind societăţile pe acţiuni" (Hotărîrea Curţii nr.26 din 13 mai 1999); din Legea nr.312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" (Hotărîrea Curţii nr.40 din 15 iulie 1999); din Legea nr.430-XIII din 19 aprilie 1995 "Despre statutul consilierului în consiliul local" (Hotărîrea Curţii nr.43 din 27 iulie 1999); din Codul electoral, adoptat prin Legea nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 (Hotărîrea Curţii nr.43 din 27 iulie 1999); din Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 "Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar" (Hotărîrea Curţii nr.56 din 26 octombrie 1999); din Legea nr.1217-XIII din 25 iunie 1997 "Cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998" în redacţia Legii nr.358-XIV din 15 aprilie 1999 "Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative" (Hotărîrea Curţii nr.59 din 11 noiembrie 1999); din Legea nr.1153-XIII din 11 aprilie 1997 "Cu privire la notariat" (Hotărîrea Curţii nr.67 din 2 decembrie 1999); din Legea nr.558-XIV din 29 iulie 1999 "Pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la notariat" (Hotărîrea Curţii nr.67 din 2 decembrie 1999); din Legea nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 "Cu privire la energetică" (Hotărîrea Curţii nr.69 din 14 decembrie 1999); din Legea nr.186-XIV din 6 noiembrie 1998 "Privind administraţia publică locală" (Hotărîrea Curţii nr.71 din 21 decembrie 1999); din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (Hotărîrea Curţii nr.72 din 23 decembrie 1999). Au fost declarate neconstituţionale integral Legea nr.311-XIV din 10 martie 1999 "Pentru completarea articolului 9 din Legea cu privire la arendă" (Hotărîrea Curţii nr.35 din 24 iunie 1999) şi Legea nr.295-XIV din 19 februarie 1999 "Cu privire la prelungirea mandatelor consiliilor săteşti (comunale), orăşeneşti (municipale) şi ale primarilor satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor)" (Hotărîrea Curţii nr.71 din 21 decembrie 1999). Curtea a recunoscut constituţionale unele prevederi din Legea nr.1585-XIII din 27 februarie 1998 "Cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală" (Hotărîrea Curţii nr.2 din 28 ianuarie 1999); din Legea nr.146-XIV din 30 septembrie 1998 "Pentru modificarea şi completarea Legii privind partidele şi alte organizaţii social-politice" (Hotărîrea Curţii nr.3 din 29 ianuarie 1999); din Legea bugetului pe anul 1999 nr.216-XIV din 12 decembrie 1998 (Hotărîrile Curţii nr.38 din 8 iulie 1999 şi nr.65 din 30 noiembrie 1999); din Legea nr.191-XIV din 12 noiembrie 1998 "Privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova" (Hotărîrea Curţii nr.50 din 5 octombrie 1999); din Legea învăţămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 (în redacţia Legii nr.259-XIV din 24 decembrie 1998) (Hotărîrea Curţii nr.54 din 12 octombrie 1999); din Legea nr.332-XIV din 26 martie 1999 "Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate" (Hotărîrea Curţii nr.68 din 7 decembrie 1999). La sesizarea deputatului în Parlament Victor Cecan, Curtea a efectuat controlul constituţionalităţii Regulamentului Parlamentului, adoptat prin Legea nr.797-XIII din 2 aprilie 1996, declarînd neconstituţional art.76 alin.(2) din Regulament (Hotărîrea Curţii nr.21 din 4 mai 1999). Potrivit dispoziţiilor constituţionale, legile ordinare şi hotărîrile Parlamentului sînt adoptate de către legislativ cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi (art.74 alin.(2) din Constituţie). Însă art.76 alin.(2) din Regulament stipulează că, în caz de paritate de voturi, la adoptarea legilor ordinare şi a hotărîrilor, votul Preşedintelui Parlamentului este decisiv. În Hotărîrea sa Curtea a menţionat că actul care nu întruneşte majoritatea simplă de voturi (fie că este paritate de voturi, fie că nu) se consideră neadoptat. Curtea a reiterat că votul deputatului în Palament, după natura şi caracterul său, este personal, de regulă este public, liber exprimat şi egal, indiferent de vîrsta, calitatea, funcţia, apartenenţa deputatului la grupul parlamentar majoritar ori minoritar. Pornind de la principiul egalităţii voturilor, prevederea respectivă din Regulament nu putea fi acceptată. O mare rezonanţă a avut în republică Hotărîrea Curţii nr.10 din 6 martie 1999 "Pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.303-XIV din 3 martie 1999 "Pentru acordarea votului de încredere Programului de activitate şi întregii liste a Guvernului". În opinia Preşedintelui Republicii Moldova, autorul sesizării, adoptarea Hotărîrii nr.303-XIV cu votul a 51 de deputaţi contravine dispoziţiilor constituţionale şi Hotărîrilor Curţii Constituţionale nr.21 din 2 iulie 1998 şi nr.38 din 15 decembrie 1998. Examinînd dosarul, Curtea a menţionat că, potrivit art.98 din Constituţie, legislativul adoptă actul juridic prin care se acceptă Programul de activitate al Guvernului. Acest Program constituie o parte componentă a organizării activităţii Guvernului pe o perioadă determinată, ce cuprinde stabilirea şi coordonarea mijloacelor tehnice, economice şi administrative, astfel încît să asigure în condiţii optime procesul de guvernare. Prin natura sa juridică, acest act al legislativului are putere de lege organică, prin urmare, şi votarea urma să fie supusă regulilor prevăzute pentru legile organice. De menţionat că art.128 alin.(3) din Regulamentul Parlamentului prevede că Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, deci cu votul majorităţii absolute. Avînd în vedere cele expuse şi potrivit Hotărîrii nr.21 din 2 iulie 1998 "Privind interpretarea unor prevederi ale art.74 alin.(1) şi (2), art.82 alin. (1) şi art.143 alin. (1) din Constituţie", Curtea a conchis că prin sintagma "majoritatea parlamentară" se înţelege majoritatea absolută a deputaţilor aleşi în Parlament, adică jumătate plus unu din numărul total de deputaţi aleşi în Parlament, care, în baza dispoziţiilor constituţionale, pot acorda vot de încredere Guvernului. Curtea a mai menţionat că în Hotărîrea sa nr.38 din 15 decembrie 1998 "Despre controlul constituţionalităţii Legii nr.101-XIV din 22 iulie 1998 "Pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1998" s-a constatat că votarea legilor organice presupune votarea legii cu cel puţin jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor în Parlament. Deoarece o jumătate din componenţa legislativului formează un număr fracţionar, iar fracţionarea votului nu poate fi admisă (un deputat are dreptul la un singur vot), numărul care semnifică majoritatea deputaţilor aleşi este de 52 de deputaţi. Raportînd considerentele enunţate mai sus la Hotărîrea Parlamentului nr.303-XIV din 3 martie 1999, supusă controlului constituţionalităţii, care, potrivit stenogramei şedinţei legislativului din 3 martie 1999, a fost adoptată cu votul a 51 de deputaţi, Curtea a constatat că această Hotărîre a Parlamentului este neconstituţională. Preşedintele Republicii Moldova a solicitat, de asemenea, controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.424-XIV din 4 iunie 1999 "Cu privire la raportul Comisiei pentru control şi petiţii asupra rezultatelor controlului privind executarea de către organele electorale a prevederilor Codului electoral în cadrul desfăşurării referendumului republican consultativ din 23 mai 1999". În sesizarea sa Preşedintele Republicii Moldova a relevat că prin adoptarea Hotărîrii nr.424-XIV Parlamentul şi-a depăşit atribuţiile şi a încălcat un şir de principii constituţionale. În Hotărîrea sa nr.60 din 11 noiembrie 1999 Curtea a constatat că Hotărîrea Parlamentului nr.424-XIV nu corespunde Constituţiei din mai multe motive. Astfel, din art.2 al Hotărîrii contestate rezultă că Parlamentul a calificat acţiunile autorităţilor publice şi ale organelor electorale drept neconforme dispoziţiilor constituţionale şi legislative. Aceste atribuţii Parlamentul şi le-a arogat contrar prevederilor Constituţiei, încălcînd principiul separaţiei puterilor în stat (art.6 din Constituţie). Problemele privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, totalizarea rezultatelor referendumului republican se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi potrivit procedurii stabilite de Codul electoral. Curtea a menţionat, de asemenea, că dispoziţiile art.3 şi 4 din Hotărîrea contestată, potrivit cărora Curtea de Conturi şi Procuratura Generală urmau să exercite controlul asupra legalităţii utilizării resurselor financiare alocate şi, respectiv, controlul asupra respectării legislaţiei în procesul votării, numărării voturilor şi totalizării rezultatelor referendumului republican consultativ din 23 mai 1999, contravin Legii nr.312-XIII din 8 decembrie 1994 "Cu privire la Curtea de Conturi" şi Legii nr.902-XII din 29 ianuarie 1992 "Cu privire la Procuratură" (ambele legi cu modificările şi completările ulterioare), precum şi prevederilor Codului electoral. Din materialele dosarului rezultă că Parlamentul a dat dispoziţiile respective Curţii de Conturi şi Procuraturii Generale înainte de confirmarea rezultatelor referendumului de către Comisia Electorală Centrală şi de adoptarea de către aceasta a hotărîrii respective. Aşadar, a conchis Curtea, Parlamentul a adoptat Hotărîrea nr.424-XIV din 4 iulie 1999 prin derogare de la dispoziţiile art.4, art.66, art.74 alin.(2), art.114, art.135 alin. (1) lit.a) şi art.140 din Constituţie şi a declarat-o neconstituţională. La 21 iunie 1999 Preşedintele Republicii Moldova, prin sesizare, a contestat Hotărîrea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 "Privind asigurarea unităţii aplicării unor prevederi ale Codului electoral". În preambulul acestei Hotărîri se menţiona că, în temeiul art.91, 114, 136 şi 199 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală şi consiliile electorale de circumscripţie consideră nevalabile respectiv: alegerile Parlamentului dacă la ele a participat mai puţin de 1/2 din numărul de persoane înscrise în listele electorale; alegerea Preşedintelui Republicii Moldova dacă la primul tur de scrutin a participat mai puţin de 1/2, iar la al doilea tur mai puţin de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale; alegerile locale în unele circumscripţii dacă la ele a participat mai puţin de 1/3 din numărul de persoane înscrise în listele electorale; referendumul local dacă la el a participat mai puţin de jumătate din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale. În art.1 din Hotărîre Parlamentul a menţionat că, pornind de la prevederile art.59 alin.(1), art.166 alin. (1) şi art.171 din Codul electoral, în cazul în care la referendumul republican (constituţional, legislativ, consultativ) au participat mai puţin de 3/5 din numărul de persoane înscrise în listele electorale, Comisia Electorală Centrală declară referendumul republican nevalabil. Curtea a relevat că Parlamentul, prin art.1 al Hotărîrii în cauză, a expus art.171 din Codul electoral într-o nouă redacţie şi astfel a încălcat dispoziţiile art.72 şi 74 din Constituţie. Curtea a reiterat că Parlamentul este în drept să opereze modificări şi completări în legislaţia în vigoare numai prin lege. Parlamentul a atribuit Hotărîrii nr.432-XIV caracter normativ de drept şi putere juridică similară prevederilor Codului electoral supuse interpretării. Interpretarea oficială de către organul legislativ a unei legi se efectuează numai prin lege, care trebuie să urmeze aceeaşi procedură de adoptare, semnare şi publicare prevăzută de dispoziţiile constituţionale. Interpretarea unei legi prin Hotărîrea Parlamentului este inadmisibilă şi contravine dispoziţiilor art.72, 74, 76 şi 93 din Constituţie şi nu poate fi recunoscută drept interpretare oficială a legii. Din considerentele expuse, Curtea a calificat drept neconstituţională Hotărîrea Parlamentului nr.432-XIV din 10 iunie 1999 (Hotărîrea Curţii nr.61 din 16 noiembrie 1999). A fost declarată neconstituţională şi Hotărîrea Parlamentului nr.449-XIII din 5 mai 1995 "Pentru aprobarea Regulamentului Curţii de Conturi a Republicii Moldova" (Hotărîrea Curţii nr.40 din 15 iulie 1999). Curtea a demonstrat neconstituţionalitatea unor prevederi din Hotărîrea Parlamentului nr.969-XIII din 24 iulie 1996 "Privind clasificarea bugetară" (Hotărîrea Curţii nr.19 din 29 aprilie 1999); din Hotărîrea Parlamentului nr.217-XIV din 12 decembrie 1998 "Privind măsurile de executare a Legii bugetului pe anul 1999" (Hotărîrile Curţii nr.20 din 29 aprilie 1999 şi nr.62 din 23 noiembrie 1999). Curtea a recunoscut constituţionale Hotărîrile Parlamentului nr.1604-XIII din 17 martie 1998 "Pentru ratificarea Convenţiei Uniunii Internaţionale de Reciclare şi Susţinere a Creaţiei Jurnaliştilor" (Hotărîrea Curţii nr. 6 din 9 februarie 1999); nr.153-XIV din 1 octombrie 1998 "Cu privire la constituirea Comisiei speciale pentru reexaminarea materialelor Guvernului şi ale Procuraturii Generale privind deciziile luate pe marginea raportului Curţii de Conturi" (Hotărîrea Curţii nr. 13 din 16 martie 1999); nr. 282-XIV din 17 februarie 1999 "Pentru aprobarea Regulamentului privind repartizarea şi modul de utilizare a mijloacelor fondului pentru susţinerea sectorului agrar" şi acest Regulament (Hotărîrea Curţii nr. 30 din 11 iunie 1999) şi unele prevederi din Hotărîrea Parlamentului nr. 245-XIV din 23 decembrie 1998 "Privind cota de imigrare pe anul 1999" (Hotărîrea Curţii nr. 49 din 1 octombrie 1999). II. CONTROLUL CONSTITUŢIONALITĂŢII HOTĂRÎRILOR ŞI DISPOZIŢIILOR GUVERNULUI (art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie) La 1 iulie 1999, la sesizarea deputatului în Parlament Victor Cecan, Curtea a exercitat controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.408 din 7 mai 1999 "Pentru modificarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.571 din 11 august 1995" (Hotărîrea Curţii nr.37). Guvernul, prin Hotărîrea nr.408 din 7 mai 1999, a modificat pct.13 al Hotărîrii sale nr.571 din 11 august 1995, expunîndu-l în sensul că la învăţămîntul universitar peste hotare au acces cetăţenii Republicii Moldova, absolvenţi ai liceelor din ţară şi de peste hotare, precum şi studenţii după primul an de studii, deţinători ai diplomelor de bacalaureat, în baza acordurilor interstatale (interguvernamentale) şi contractelor încheiate de către ministere, departamente, instituţii de învăţămînt statale, organizaţii intermediare şi agenţi economici cu instituţii de învăţămînt şi parteneri din străinătate, în exclusivitate prin decizia Ministerului Educaţiei şi Ştiinţei. În hotărîrea sa Curtea a menţionat că reglementările Hotărîrii Guvernului nr.408 din 7 mai 1999 contravin principiilor fundamentale ale învăţămîntului în Republica Moldova, prevăzute în Constituţie şi într-un şir de acte legislative (Concepţia dezvoltării învăţămîntului în Republica Moldova, Legea învăţămîntului şi alte acte legislative adoptate în conformitate cu ea). Hotărîrea Guvernului nr.408 din 7 mai 1999 a fost declarată neconstituţională. Totodată, Curtea a subliniat că, potrivit principiilor universalităţii şi egalităţii, proclamate în art.15 şi 16 din Constituţie, cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea; respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului; toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială. Întrucît au fost încălcate un şir de principii constituţionale, Curtea a declarat neconstituţionale dispoziţiile cuprinse în punctele 2 şi 3 din Hotărîrea Guvernului nr.338 din 26 mai 1995 "Cu privire la restituirea averii, recuperarea valorii ei şi achitarea compensaţiilor persoanelor supuse represiunilor" (Hotărîrea Curţii nr.41 din 20 iulie 1999). Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea avocatului parlamentar Alexei Potîngă. Punctul 2 din Hotărîrea în cauză stipulează că în cazurile în care, din motive obiective, averea persoanelor reabilitate nu s-a păstrat şi nu poate fi restituită, se va recupera valoarea ei, dar plafonul achitărilor nu poate depăşi suma de 200 lei pentru fiecare familie deportată. Punctul 3 din aceeaşi Hotărîre prevede că, în cazurile în care valoarea averii nu poate fi determinată, lipsind documentele necesare, se achită o compensaţie nu mai mare de 90 lei pentru o familie deportată. Aceste prevederi, a menţionat Curtea, contravin clauzelor art.53 alin.(1) din Constituţie. Articolul nominalizat stipulează că persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei. Sumele propuse de Guvern ca reparaţii sînt derizorii şi nicidecum nu corespund sensului pe care-l comportă noţiunea "repararea pagubei" din articolul constituţional precitat. La sesizarea avocatului parlamentar Alexei Potîngă, la 9 noiembrie 1999, prin Hotărîrea nr.58 Curtea a supus controlului constituţionalităţii pct.5 din Hotărîrea Guvernului nr.153 din 3 martie 1995 "Cu privire la indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei" şi pct.1 alin. trei din Hotărîrea Guvernului nr.122 din 1 martie 1996 cu aceeaşi denumire. Hotărîrile în cauză au fost declarate neconstituţionale, întrucît ele încalcă un şir de principii constituţionale şi acte legislative, inclusiv Legea nr.824-XII din 21 ianuarie 1991 "Privind indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei". Totodată, Curtea a subliniat că, potrivit art.7 şi art.23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, toţi oamenii sînt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţie în faţa legii. Curtea a apreciat drept neconstituţionale hotărîrile Guvernului nr.859 din 13 august 1998 "Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova" (Hotărîrea Curţii nr.5 din 4 februarie 1999); nr.947 din 8 septembrie 1998 "Despre unele măsuri pentru punerea în aplicare a Legii Republicii Moldova nr.93-XIV din 15 iulie 1998 "Cu privire la patenta de întreprinzător", cu excepţia pct. 4 al Hotărîrii (Hotărîrea Curţii nr.7 din 11 februarie 1999); nr.1067 din 21 octombrie 1998 "Cu privire la aprobarea cuantumului plăţii pentru licenţierea unor genuri de activitate în Republica Moldova" (Hotărîrea Curţii nr.28 din 25 mai 1999); nr.740 din 30 decembrie 1996 "Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de achiziţionare (predare) şi comercializare a resturilor şi deşeurilor de metale feroase şi neferoase şi a Regulamentului cu privire la colectarea, achiziţionarea şi livrarea materiei prime secundare"(Hotărîrea Curţii nr.31 din 11 iunie 1999); nr.114 din 2 februarie 1999 "Privind modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.740 din 30 decembrie 1996 şi abrogarea Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr.791 din 18 august 1997" (Hotărîrea Curţii nr.31 din 11 iunie 1999); nr.1188 din 8 decembrie 1998 "Despre măsurile extraordinare privind reglementarea de către stat a importului, fabricării, stocării şi comercializării producţiei alcoolice, importului şi comercializării articolelor din tutun" şi a două Regulamente, aprobate prin aceasta. (Hotărîrea Curţii nr.34 din 24 iunie 1999); nr.99 din 2 februarie 1999 "Cu privire la măsurile de reglementare a importului, transportării, stocării şi comercializării produselor petroliere" şi Regulamentului aprobat prin aceasta (Hotărîrea Curţii nr.36 din 1 iulie 1999); nr.1147 din 10 decembrie 1997 "Cu privire la hotelul "Meridian" (Hotărîrea Curţii nr.46 din 21 septembrie 1999); nr.1126 din 13 noiembrie 1998 "Cu privire la transmiterea batalioanelor de salvare-deblocare ale Departamentului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale Ministerului Apărării" (Hotărîrea Curţii nr.53 din 12 octombrie 1999); nr.318 din 21 aprilie 1999 "Despre aprobarea Regulamentului cu privire la modul de efectuare a compensărilor reciproce în procesul executării bugetului de stat"; nr.530 din 10 iunie 1999, nr.616 din 1 iulie 1999 şi nr.825 din 3 septembrie 1999 "Cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului cu privire la modul de efectuare a compensărilor reciproce în procesul executării bugetului de stat" (Hotărîrea Curţii nr.62 din 23 noiembrie 1999); nr.635 din 6 iulie 1999 "Cu privire la modul de dare în arendă şi cuantumul arendei patrimoniului de stat" şi a Regulamentului aprobat prin aceasta (Hotărîrea Curţii nr.64 din 30 noiembrie 1999). Au fost declarate neconstituţionale unele prevederi din Hotărîrile Guvernului: nr.1116 din 10 noiembrie 1998 "Privind rectificarea bugetului pe anul 1998" (Hotărîrea Curţii nr.22 din 4 mai 1999); nr.97 din 8 februarie 1995 "Cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova" (Hotărîrea Curţii nr.25 din 11 mai 1999); nr.547 din 4 august 1995 "Cu privire la măsurile de coordonare şi reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor)" (în redacţia Hotărîrii Guvernului nr.1196 din 9 decembrie 1998) (Hotărîrea Curţii nr.29 din 25 mai 1999); nr.309 din 17 mai 1995 "Cu privire la Nomenclatorul specialităţilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova şi Planul de înmatriculare în 1995 a elevilor şi studenţilor în instituţiile de învăţămînt din Republica Moldova cu finanţarea din bugetul republican"; nr.445 din 13 mai 1999 "Cu privire la Nomenclatorul specializărilor pentru pregătirea cadrelor în instituţiile de învăţămînt superior din Republica Moldova" (Hotărîrea Curţii nr.63 din 23 noiembrie 1999); nr.592 din 25 iunie 1999 "Cu privire la structura şi Regulamentul Comisiei Superioare de Atestare a Republicii Moldova" (Hotărîrea Curţii nr.66 din 2 decembrie 1999). Au fost recunoscute constituţionale integral două hotărîri ale Guvernului - nr.80 din 2 februarie 1999 "Cu privire la Comisia republicană pentru controlul asupra realizării legislaţiei privind funcţionarea limbilor" (Hotărîrea Curţii nr.39 din 8 iulie 1999) şi nr.705 din 27 iulie 1999 "Cu privire la înfiinţarea Consulatului General al Republicii Moldova în or.Ottava (Canada)" (Hotărîrea Curţii nr.70 din 14 decembrie 1999) şi Dispoziţia Guvernului nr.13-d din 10 martie 1999, emisă în legătură cu alunecările de teren din raionul Teleneşti (Hotărîrea Curţii nr.48 din 1 octombrie 1999). III. HOTĂRÎRI DE INTERPRETARE A CONSTITUŢIEI (art.135 alin.(1) lit.b) din Constituţie) În anul de referinţă Curtea a adoptat 7 hotărîri, prin care a interpretat dispoziţiile a 11 articole din Constituţie. În Hotărîrea "Privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii Moldova" (nr.55 din 14 octombrie 1999) Curtea a arătat că prin art.4 din Constituţie se garantează nu numai drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, consacrate de Constituţie, dar şi principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prin care se înţeleg principiile şi normele cu caracter general şi universal; prin sintagma "celelalte tratate la care Republica Moldova este parte", cuprinsă în art.4 alin.(1) din Constituţie, se înţeleg tratatele internaţionale ratificate de către Republica Moldova, inclusiv tratatele internaţionale la care Republica Moldova a aderat, care sînt executorii pentru Republica Moldova; principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatele internaţionale ratificate şi cele la care Republica Moldova a aderat sînt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova şi devin norme ale dreptului ei intern; dacă există neconcordanţe între pactele şi tratalele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului şi legile interne ale Republicii Moldova, potrivit dispoziţiilor art.4 alin.(2) din Constituţie, organele de drept sînt obligate să aplice reglementările internaţionale. Temei pentru examinare a servit sesizarea deputatului în Parlament Victor Cecan. În legătură cu iniţierea procedurii de revizuire a Constituţiei prin referendum de către Preşedintele Republicii Moldova, deputaţii în Parlament Anatol Ciobanu şi Vasile Nedelciuc au solicitat interpretarea articolelor 141 alin.(2) şi 143 din Constituţie. În Hotărîrea nr.57 din 3 noiembrie 1999 Curtea a arătat că Constituţia Republicii Moldova poate fi revizuită numai de către Parlament, direct sau prin declararea de către acesta a unui referendum, în condiţiile respectării procedurii prevăzute de art.66 lit.b), dispoziţiilor art.75, 141,142 şi 143 din Constituţie; dispoziţiile Constituţiei privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului pot fi revizuite de către Parlament numai cu aprobarea lor ulterioară prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova înscrişi în listele electorale; în baza art.141 alin.(1) lit.c) din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova poate iniţia procedura de revizuire a Constituţiei în Parlament, prezentînd acestuia proiectele de legi constituţionale numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale, adoptat cu votul a cel puţin 4 judecători; alocarea resurselor financiare necesare pentru desfăşurarea referendumului o hotărăşte Parlamentul. La sesizarea deputaţilor în Parlament Victor Cecan şi Eduard Babliuc, la 27 aprilie 1999 (Hotărîrea nr.18) Curtea a interpretat unele prevederi din art.101 alin.(2) din Constituţie. Autorii sesizării cereau interpretarea articolului menţionat sub următorul aspect: în cazul demisiei Prim-ministrului cine din membrii Guvernului poate fi desemnat interimar în funcţia de Prim-ministru? În Hotărîrea sa Curtea a menţionat că, potrivit art.101 alin.(2) din Constituţie, după demisia Prim-ministrului, Preşedintele Republicii Moldova în mod obligatoriu numeşte Prim-ministru interimar pe unul din membrii Guvernului demisionat, care îşi va exercita funcţiile stabilite pînă la formarea noului Guvern. La 22 martie 1999 Curtea a interpretat dispoziţiile art.82 alin.(1) din Constituţie (Hotărîrea nr.15). În legătură cu desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru, autorul sesizării, Preşedintele Republicii Moldova a cerut interpretarea articolului menţionat sub mai multe aspecte. În Hotărîrea sa Curtea a arătat că, potrivit dispoziţiilor art.82 alin.(1) din Constituţie, candidatul desemnat pentru funcţia de Prim-ministru este liber să stabilească componenţa nominală a viitorului Guvern, procedînd, în cazurile necesare, din proprie iniţiativă la consultări; Constituţia nu prevede pentru Preşedintele Republicii Moldova posibilitatea de a condiţiona desemnarea candidatului la funcţia de Prim-ministru prin promovarea unui program concret de activitate sau a unei liste a viitorului Guvern; raportul dintre programul electoral al Preşedintelui Republicii Moldova, programele partidelor politice care constituie majoritatea parlamentară (majoritatea de guvernămînt în Parlament) şi programul de activitate al Guvernului trebuie să corespundă prevederilor art.6 din Constituţia Republicii Moldova; Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul într-un termen rezonabil, după ce acesta a obţinut votul de încredere al Parlamentului; norma constituţională privind numirea Guvernului de către Preşedintele Republicii după ce Parlamentul i-a acordat acestuia vot de încredere are un caracter imperativ şi, prin urmare, este obligatorie pentru Preşedinte. Au fost interpretate, de asemenea, prevederile: art.71 din Constituţie (Hotărîrea Curţii nr.8 din 16 februarie 1999); art.94 alin.(2) şi 102 alin.(3) din Constituţie (Hotărîrea Curţii nr.14 din 18 martie 1999); art.67 alin.(2) din Constituţie (Hotărîrea Curţii nr.23 din 6 mai 1999). IV. AVIZE ASUPRA INIŢIATIVELOR DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI (art.135 alin.(1) lit.c) din Constituţie) Pe parcursul anului au fost emise şase avize, prin care Curtea s-a pronunţat asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei. Cinci avize au fost pozitive. La 28 ianuarie 1998 Parlamentul a adoptat Hotărîrea nr.1447-XIII "Privind aprobarea Programului de ajustare a legislaţiei Republicii Moldova la prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale". În legătură cu aceasta, Guvernul a pregătit şi a prezentat Curţii un proiect de lege constituţională, care pune dispoziţiile Constituţiei în concordanţă cu exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950. Curtea a recunoscut ca oportună revizuirea Constituţiei în ceea ce priveşte abolirea pedepsei cu moartea, termenul de reţinere şi de arestare, restrîngerea garanţiei secretului corespondenţei în interesul siguranţei naţionale. Totodată, Curtea a constatat că din conţinutul art.54 alin.(3) al proiectului legii constituţionale, propus de iniţiatorul revizuirii Constituţiei, reiese că în condiţii de război sau în cazul altor împrejurări excepţionale se admite restrîngerea unor drepturi şi libertăţi ale cetăţenilor. Curtea n-a acceptat această propunere, deoarece ea cade sub incidenţa art.142 din Constituţie şi conduce la suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora (Avizul Curţii nr.1 din 9 februarie 1999). La 14 octombrie 1999 (Avizul nr.4) şi la 16 noiembrie 1999 (Avizul nr.6) Curtea a examinat materialele prezentate de două grupuri numeroase de deputaţi în Parlament pentru avizarea a două proiecte de legi constituţionale privind modificarea şi completarea Constituţiei. În primul caz au fost propuse modificări la art.74, 102 şi 131 şi completarea Constituţiei cu art.106/1 şi 106/2. Autorii iniţiativei de revizuire a Constituţiei au considerat oportună modificarea Constituţiei şi necesară pentru consolidarea puterii executive prin perfecţionarea raporturilor Parlamentului cu Guvernul, propunînd ca Guvernul să fie învestit cu dreptul de a cere examinarea proiectelor de legi, prezentate de el, în procedură de urgenţă; de a emite ordonanţe; precum şi angajarea de către acesta a răspunderii în faţa Parlamentului asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege; de delegare legislativă; orice majorare sau reducere a cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după acceptarea acestora de către Guvern. În al doilea caz un grup de 38 de deputaţi în Parlament au propus modificări şi completări în articolele 73, 78, 80, 85, 86, 89, 90, 91, 98, 101, 102 (completarea acestuia cu art.102/1), 135, 136, 141 din Constituţie. Iniţiativa legislativă a acestui grup de deputaţi are ca ţel instituirea formei parlamentare de guvernămînt, substituirea formei mixte sau semiprezidenţiale, de guvernămînt existentă în prezent. Această modificare, după părerea autorilor sesizării, presupune redistribuirea competenţei autorităţilor publice, schimbarea procedurii de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova, abilitarea Guvernului cu dreptul de a emite ordonanţe în anumite domenii stabilite de Parlament. În ambele dosare Curtea a decis că propunerile grupurilor de deputaţi nu depăşesc limitele revizuirii Constituţiei prevăzute de art.142 din Constituţie. Dispoziţiile proiectelor de legi constituţionale corespund exigenţelor privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului. Modificările şi completările propuse de grupuri de deputaţi în Parlament nu îngrădesc drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sau garanţiile acestora. Curtea a emis avize pozitive, inclusiv: asupra iniţiativei de revizuire a Constituţiei a 251671 de cetăţeni ai Republicii Moldova. În proiectul legii constituţionale prezentat se propunea a completa art.73 din Constituţie după cuvîntul "Guvernul" cu cuvintele "şi Centrul Sindical Naţional Interramural". În demersul Federaţiei Generale a Sindicatelor se menţiona că prin această iniţiativă se urmăreşte scopul asigurării eficiente a activităţii sindicatelor în promovarea şi protejarea drepturilor economice şi sociale ale cetăţenilor, relevînduse, totodată, că textul Constituţiei precedente conţinea o astfel de dispoziţie (Avizul Curţii nr.2 din 18 februarie 1999); asupra iniţiativei Guvernului de a modifica art.124 şi 125 din Legea Supremă, articole din secţiunea 3 "Procuratura" din capitolul IX "Autoritatea judecătorească". Modificarea normelor constituţionale privind locul şi atribuţiile organelor procuraturii este argumentată de Guvern prin necesitatea realizării angajamentelor asumate de Republica Moldova la momentul aderării la Consiliul Europei (Avizul Curţii nr.5 din 19 octombrie 1999). Curtea a dat aviz negativ (nr.3 din 11 mai 1999) asupra iniţiativei Guvernului privind modificarea art.127 din Constituţie. Potrivit acestui proiect, se propunea substituirea cuvintelor "căile de comunicaţie" din art.127 alin.(4) din Constituţie prin cuvintele "căile naturale de comuncaţie (căile de transport aeriene şi navale, eterul, spaţiul cosmic ce-i aparţine Republicii Moldova)". Căile de comunicaţie, se menţiona în nota explicativă la proiectul legii constituţionale, pot fi atît naturale (navale, aeriene etc.), cît şi artificiale, create de om (drumuri, căi ferate, conducte de apă, de petrol, de gaz, canale şi circuite de telecomunicaţii etc.). Argumentul principal, pe care îl invoca Guvernul în iniţiativa sa de revizuire a art.127 alin.(4) din Constituţie, era următorul: deoarece căile de comunicaţie artificiale, cum ar fi conductele de apă, de gaz, de petrol, sînt construite şi aparţin unor proprietari, ele (căile artificiale de comunicaţie) nu pot fi stabilite ca proprietate publică. De aceea Guvernul solicita modificarea art.127 alin.(4) din Constituţie, prin care să se stabilească drept obiect al proprietăţii publice exclusiv căile naturale de comunicaţie (căile de transport aeriene şi navale, eterul, spaţiul cosmic ce aparţine Republicii Moldova). Curtea a menţionat că fondul modificării art.127 alin.(4) din Constituţie nu corespunde faptelor obiective. Noţiunea "căile naturale de comunicaţie", cu care se operează în proiect, este un produs al clasificării arbitrare a căilor de comunicaţie în naturale şi artificiale şi de aceea nu poate fi reţinută. Curtea a menţionat, de asemenea, că proiectul supus avizării nu este echilibrat din punct de vedere al tehnicii legislative. El denaturează sensul autentic al normei constituţionale cu privire la obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Potrivit proiectului legii pentru modificarea Constituţiei, din "căile naturale de comunicaţie" fac parte căile de transport aeriene şi navale, eterul, spaţiul cosmic ce aparţine Republicii Moldova. Or, eterul şi spaţiul cosmic sînt componente inseparabile ale mediului, care nu pot fi calificate exclusiv drept căi de comunicaţie. V. CONFIRMAREA REZULTATELOR REFERENDUMURILOR REPUBLICANE (art.135 alin.(1) lit.d) din Constituţie) La 15 iunie 1999 Curtea a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ din 23 mai 1999 (Hotărîrea nr.32). Curtea a constatat că, potrivit Decretului Preşedintelui Republicii Moldova, la 23 mai 1999 a avut loc referendumul republican consultativ în problema schimbării sistemului de guvernare în Republica Moldova. Referendumului a fost supusă următoarea întrebare: "Sînteţi pentru modificarea Constituţiei în scopul instituirii sistemului prezidenţial de guvernare în Republica Moldova, în cadrul căruia Preşedintele Republicii ar fi responsabil de formarea şi conducerea Guvernului, precum şi de rezultatele guvernării ţării?". Comisia Electorală Centrală (C.E.C.), în temeiul art.26, 166, 167, 168 şi 171 din Codul electoral, prin Hotărîrea nr.549 din 5 iunie 1999, a declarat valabil referendumul republican consultativ din 23 mai 1999 şi a considerat adoptată opţiunea "da" la întrebarea supusă referendumului republican consultativ, pentru care a votat majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova care au participat la referendum. Curtea a constatat că hotărîrea se consideră adoptată prin referendum republican, dacă pentru ea a votat majoritatea cetăţenilor care au participat la referendum (art.168 alin.(1) din Codul electoral) şi că C.E.C. este responsabilă de totalizarea rezultatelor finale ale referendumurilor republicane (art.61 alin.(3) lit.a) din Codul electoral). Potrivit art.171 din Codul electoral, C.E.C. poate declara nevalabil referendumul republican, dacă la el au participat mai puţin de 3/5 din numărul persoanelor înscrise în liste. Deşi la referendumul republican consultativ au participat 58,33 % din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, C.E.C., prin Hotărîrea nr.549 din 5 iunie 1999, a constatat că nu există temei pentru a declara nevalabil referendumul republican consultativ. În legătură cu aceasta Curtea a menţionat că, în temeiul art.171 din Codul electoral, a decide asupra valabilităţii sau nevalabilităţii referendumului republican este un drept discreţional al C.E.C. Folosindu-l, C.E.C. a declarat valabil referendumul republican consultativ din 23 mai 1999. Examinînd minuţios raportul C.E.C., procesul-verbal şi materialele anexate, Curtea nu a constatat cazuri de încălcare gravă, în timpul votării sau al numărării voturilor, precum şi în procesul totalizării rezultatelor referendumului republican, a prevederilor Codului electoral, care ar fi putut influenţa rezultatele referendumului. Pentru motivele arătate şi avînd în vedere că la Curte nu au fost depuse sesizări şi reclamaţii de contestare a rezultatelor referendumului republican, Curtea, după cum s-a arătat deja, a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ din 23 mai 1999 şi a constatat că referendumul poartă caracter consultativ şi rezultatele lui nu produc efecte juridice. VI. CONFIRMAREA REZULTATELOR ALEGERII PARLAMENTULUI (art.135 alin.(1) lit.e) din Constituţie) Pe parcursul anului ce s-a scurs, Curtea a adoptat 4 hotărîri, prin care a declarat aleşi în calitate de deputaţi în Parlament, cu validarea mandatului, 4 candidaţi supleanţi: dl Valeriu Tabunşcic, la 6 aprilie 1999 pe lista Blocului electoral "Pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă" (Hotărîrea Curţii nr.16); dl Anatol Dubrovschi, la 24 iunie 1999 pe lista Partidului Forţelor Democratice (Hotărîrea Curţii nr.33); dl Leonid Blic, la 21 septembrie 1999 pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (Hotărîrea Curţii nr.45) şi dl Petru Silivestru, la 12 octombrie 1999 pe lista Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (Hotărîrea Curţii nr.52). VII. CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI Analizînd datele exercitării jurisdicţiei constituţionale în 1999, Curtea conchide că cea mai mare parte a actelor supuse controlului constituţionalităţii au fost elaborate în pripă, nu ating parametrii calitativi necesari. Dacă în 1998 au fost declarate neconstituţionale (parţial sau integral) 13 acte normative din 36 supuse controlului constituţionalităţii (36,1%), în 1999 - respectiv 53 din 67 (79,1%). În 1999 au fost declarate neconstituţionale 29 de legi, regulamente şi hotărîri ale Parlamentului, din cele 40 supuse controlului constituţionalităţii (72,5%), 24 de hotărîri şi dispoziţii ale Guvernului din 27 contestate (88,9%). Este simptomatic că doar două hotărîri şi o dispoziţie a Guvernului, din numărul celor examinate, au fost declarate constituţionale. În legătură cu calitatea joasă a actelor guvernamentale supuse controlului constituţionalităţii, Curtea menţionează că Preşedintele Republicii Moldova nu şi-a exercitat nici o dată atribuţia conferită prin art.88 lit.i) din Constituţie de a suspenda actele Guvernului, ce contravin legislaţiei, pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curţii Constituţionale. Curtea menţionează, că multe acte legislative şi normative, în procesul elaborării, nu sînt supuse unor expertize profunde. Nu pot fi trecute cu vederea cazurile de încălcare de către autorităţile publice a principiului constituţional de bază al separaţiei puterilor. Curtea a reiterat în hotărîrile sale că, în temeiul art.6 din Constituţie, principiul fundamental aflat la baza organizării şi funcţionării aparatului de stat este separarea celor trei puteri: legislativă, executivă şi judecătorească. Separarea lor presupune că fiecare autoritate are un domeniu special în puterea publică, înzestrat cu arme defensive în raport cu alte puteri. Fiecare dintre aceste autorităţi este învestită cu anumite prerogative şi nici una nu este în drept să intervină în atribuţiile celeilalte. Un număr impunător de acte legislative şi normative, care încalcă principiul separaţiei puterilor, au fost declarate neconstituţionale - 3 legi, 3 hotărîri ale Parlamentului şi 19 hotărîri ale Guvernului - în total 25 de acte. O încălcare flagrantă a acestui principiu a comis Guvernul, prin adoptarea la 13 august 1998, a Hotărîrii nr.859 "Cu privire la reglementarea unor genuri de activitate în Republica Moldova". După cum rezultă din preambul, hotărîrea a fost adoptată în scopul reglementării de către stat a activităţii economice a persoanelor juridice şi fizice, respectării obligatorii a cerinţelor de pregătire profesională şi calificare, necesare pentru practicarea unor genuri de activitate, asigurării intereselor vitale şi securităţii cetăţenilor, societăţii şi statului. Potrivit art.126 alin.(2) lit.a), b), c) şi g) din Constituţie, reglementarea activităţii economice, libertatea activităţii de întreprinzător, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică trebuie să fie asigurate de stat. Or, conform dispoziţiilor constituţionale (art.60 alin.(1), art.66 lit.a), c), d), f), h), numai Parlamentul este în drept să reglementeze activitatea economică desfăşurată de agenţii economici în Republica Moldova. Principiile juridice, organizatorice şi economice ale acestei activităţi sînt determinate de Legea "Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi" şi care conferă legii un caracter special în domeniu. Curtea, în hotărîrea sa, a subliniat că întreprinderea, fiind forma organizatorică juridică a activităţii de antreprenoriat, potrivit art.10 din Legea "Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi", este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege; ea are dreptul să practice anumite genuri de activitate, determinate de legislaţie, numai după ce a obţinut licenţa de stat pentru genul respectiv de activitate. Licenţele de stat se eliberează de Guvern, sau, din însărcinarea lui, de o altă autoritate a administraţiei publice. Lista genurilor de activitate menţionate şi modul de eliberare a licenţelor de stat se stabilesc de legislaţie. Adoptînd Hotărîrea nr.859, Guvernul n-a respectat principiul general constituţional, care statuează că în Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei (art.6). Exercitarea prerogativei de reglementare statuală a activităţii economice a persoanelor juridice şi fizice, după cum a menţionat Curtea, revine Parlamentului prin atribuţia sa de bază de adoptare a legii respective. În baza celor expuse, prin Hotărîrea nr.5 din 4 februarie 1999, Curtea a declarat neconstituţională Hotărîrea nr.859 a Guvernului. Din categoria actelor care fac dovada nesocotirii sfidătoare a principiului constituţional al separaţiei puterilor face parte şi Hotărîrea nr.1067 "Cu privire la cuantumul plăţii pentru licenţierea unor genuri de activitate în Republica Moldova", adoptată de Guvern la 21 octombrie 1998. Prin Hotărîrea citată Guvernul a stabilit că pentru licenţa acordată pe o perioadă determinată pentru practicarea anumitor genuri de activitate (activitatea legată de businessul jocurilor de noroc; activitatea în sfera aviaţiei civile; emisiunii pentru instituţiile de teleradiodifuziune; producerea, stocarea şi comercializarea angro a producţiei alcoolice etc.) persoanele juridice şi fizice suportă o anumită plată, deci, după cum a apreciat Curtea, prin Hotărîrea sa Guvernul a stabilit un nou tip de plată, care, potrivit art.130 şi 132 din Constituţie, urmează să fie reglementat prin lege doar de organele reprezentative. Cu atît mai mult cu cît Guvernul în preambulul Hotărîrii nr.1067 a indicat că aceasta se aprobă pînă la adoptarea Legii Republicii Moldova "Cu privire la licenţierea unor activităţi". Curtea e în drept să conchidă că, adoptînd această hotărîre, Guvernul şi-a depăşit în mod intenţionat atribuţiile constituţionale. La 25 mai 1999, prin Hotărîrea nr.28, Curtea a declarat această hotărîre a Guvernului neconstituţională. Au fost semnalate cazuri cînd Guvernul a încălcat principiul separaţiei puterilor la sugestia Parlamentului. De exemplu, la 15 iulie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr.93-XIV " Cu privire la patenta de întreprinzător". Art.14 din legea menţionată stipulează că taxa pentru patenta prevăzută pentru gurile de activitate indicate în anexa la Lege se stabileşte de Guvern, iar potrivit art.19 alin. întîi subalin. doi din această Lege, Guvernul era obligat să fixeze taxa pentru patentă în termen de o lună. Întru executarea dispoziţiilor Legii, la 8 august 1998 Guvernul a adoptat Hotărîrea nr.947 despre unele măsuri pentru punerea în aplicare a acestei legi, prin care a stabilit taxele lunare pentru genurile de activitate desfăşurate în baza patentei de întreprinzător. Curtea a menţionat că, potrivit art.132 din Constituţie, impozitele, taxele (inclusiv prestaţiile stabilite pentru cetăţeni) şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor raionale, oraşelor şi satelor se stabilesc, conform legii, de organele reprezentative respective. Ca organ reprezentativ suprem (art.60 din Constituţie), legislativul nu era în drept să delege această sarcină a sa altor organe, în special organelor executive, întrucît aceasta contravine principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat. Curtea a conchis că delegarea către Guvern, prin Legea nr.93-XIV din 15 iulie 1998, a dreptului de a stabili cuantumul taxei pentru patenta de întreprinzător, ca o sursă a veniturilor la buget, vine în contradicţie cu art.6, 58 şi 132 din Constituţie şi a declarat art.14 alin.(1), art.19 alin. întîi subalin. doi din Legea menţionată neconstituţionale. Din aceleaşi motive a fost declarată neconstituţională şi Hotărîrea Guvernului nr.947 din 8 septembrie 1998. Aceeaşi greşeală a comis Parlamentul şi în Legea nr.311-XIV din 10 martie 1999 "Pentru completarea art.9 din Legea cu privire la arendă". Potrivit acestei Legi, Guvernul urma să stabilească modul de determinare a arendei pentru bunurile proprietate de stat, prevedere ce contravine art.132 din Constituţie. Legea menţionată a fost declarată de Curte neconstituţională (Hotărîrea Curţii nr.35 din 24 iunie 1999). Din aceleaşi motive au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile cuprinse în punctele 2 şi 3 din Hotărîrea Guvernului nr.338 din 26 mai 1995 "Cu privire la restituirea averii, recuperarea valorii ei şi achitarea compensaţiilor persoanelor supuse represiunilor" (Hotărîrea Curţii nr.41 din 20 iulie 1999) şi Hotărîrea Guvernului nr.635 din 6 iulie 1999 "Cu privire la modul de dare în arendă şi cuantumul arendei patrimoniului de stat" şi Regulamentul cu privire la modul de dare în arendă şi cuantumul arendei patrimoniului de stat, aprobat prin această Hotărîre (Hotărîrea Curţii nr.64 din 30 noiembrie 1999). Se creează impresia că actele normative menţionate au fost adoptate în mod intenţionat, prin derogare de la dispoziţiile constituţionale, în speranţa că acest lucru nu va fi sesizat. De exemplu, adoptînd la 12 decembrie 1998 Legea bugetului pe anul 1999 nr.216-XIV şi suspendînd, integral sau parţial, pentru anul 1999, acţiunea unui şir de articole din 16 legi şi 2 hotărîri ale Parlamentului, legislativul nu putea să nu sesizeze că încalcă un şir de principii constituţionale. În hotărîrile sale anterioare Curtea a menţionat că participanţii la procesul legislativ sînt obligaţi să respecte procedura de legiferare consfinţită constituţional. Curtea a fost nevoită să reitereze unele principii evidente, şi anume că, potrivit Constituţiei, adoptarea şi modificarea legilor este prerogativa exclusivă a Parlamentului. Conform regulii generale, legea nouă poate modifica regimul juridic al legii anterioare, o poate abroga sau substitui printr-un alt act juridic. Întrucît legea nu are putere retroactivă, ea nu poate desfiinţa ordinea stabilită prin legea anterioară şi nu poate anula consecinţele ei. Curtea a declarat neconstituţională şi Hotărîrea Guvernului nr.1147 din 10 decembrie 1997 "Cu privire la hotelul "Meridian". Această hotărîre a Guvernului a fost adoptată întru executarea Hotărîrii Guvernului nr.767 din 10 decembrie 1993 "Cu privire la unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii comerciale a pieţelor colhoznice din raza teritorială a primăriilor oraşelor", modificată prin Hotărîrea Guvernului nr.213 din 4 aprilie 1995, şi întru perfecţionarea gestionării proprietăţii de stat din raza teritorială a Primăriei municipiului Chişinău (Hotărîrea Curţii nr.46 din 21 septembrie 1999). Prin Hotărîrea nr.1147 din 10 decembrie 1997 Guvernul a decis să transmită hotelul "Meridian" de la balanţa Uniunii Asociaţiilor de Consum din Moldova ("MOLDCOOP") la balanţa Primăriei municipiului Chişinău, pentru amplasarea în încăperile lui a subdiviziunilor poliţiei municipale. Aprobînd această hotărîre, Guvernul a încălcat un şir de principii constituţionale. Astfel, dreptul de proprietate al "MOLDCOOP"-ului, fiind recunoscut şi ocrotit de Legea "Cu privire la proprietate", ţine de regimul general al proprietăţii, care, potrivit art.72 alin.(3) lit. i) din Constituţie, se reglementează prin lege organică, adoptată de Parlament. Curtea a constatat imixtiunea Guvernului în atribuţiile Parlamentului, ceea ce contravine principiului constituţional privind separaţia şi colaborarea puterilor (art.6 din Constituţie). Curtea a mai concluzionat că prin adoptarea Hotărîrii nr.1147 proprietatea privată, ce aparţinea MOLDCOOP-ului, de jure a fost transformată în proprietate de stat, încălcîndu-se astfel dreptul la proprietatea privată, garantat de Constituţie (art.46). Referitor la aprobarea actelor normative din start neconstituţionale, Curtea a fost nevoită să accentueze că, prin Hotărîrea nr.20 din 2 iulie 1998, a declarat neconstituţional alin. (1) pct. 1 din Hotărîrea Guvernului nr.213 din 4 aprilie 1995 "Privind operarea unor modificări în Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.767 din 10 decembrie 1993". Astfel, Curtea a menţionat că la momentul examinării cauzei Hotărîrea Guvernului nr.1147 din 10 decembrie 1997 era neconstituţională, deoarece fondul actului contestat se bazează pe prevederi deja recunoscute neconstituţionale. Cu regret, au fost adoptate şi alte acte cu caracter vădit neconstituţional, cum ar fi Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat ", Legea nr.219-XIV din 16 decembrie 1999 "Despre proiectul individual de reorganizare şi privatizare a Întreprinderii de Stat "Moldtelecom", Hotărîrea Guvernului nr.1116 din 10 noiembrie 1998 "Privind rectificarea bugetului pe anul 1998" etc. În anul de referinţă Curtea a constatat un şir de încălcări ale art.72 din Constituţie, care diferenţiază categoriile de legi după principiul ierarhic. Art.77 alin.(4) din Legea nr.548-XIII din 21 iulie 1995 "Cu privire la Banca Naţională a Moldovei" prevede că alte acte normative, cu excepţia Constituţiei, nu au putere juridică asupra acestei legi; art.3 alin.(3) din Codul fiscal (nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997) stipulează că în cazul în care prevederile Codului diferă de prevederile altor acte legislative privind impozitarea şi acordarea înlesnirilor fiscale, se aplică prevederile Codului; art.67 din Legea nr.847-XIII din 24 mai 1996 "Privind sistemul bugetar şi procesul bugetar" stipulează că prevederile acestei legi au prioritate asupra prevederilor referitoare la sistemul bugetar şi procesul bugetar din alte legi. Curtea a declarat aceste prevederi drept neconstituţionale prin hotărîrile, respectiv, nr.9 din 18 februarie 1999, nr.12 din 11 martie 1999 şi nr.56 din 26 octombrie 1999. Avînd în vedere că toate legile menţionate sînt legi organice, iar legile organice, potrivit caracterului lor juridic, se află pe aceeaşi orizontală şi nu admit reglementări juridice contradictorii, Curtea a constatat că articolele menţionate din aceste legi contravin şi art.72 din Constituţie, deoarece aceste prevederi nu pot fi superioare altor legi organice din domeniile financiar, bugetar şi fiscal. În mai multe hotărîri ale sale, în baza sesizărilor asupra unor acte normative privind proprietatea publică şi cea privată, Curtea a menţionat că, proclamînd principiile fundamentale privind proprietatea, Constituţia statuează că proprietatea este publică şi privată. Ea se constituie din bunuri materiale şi intelectuale (art.9 alin.(1). Proprietatea privată este garantată de stat (art.46 alin.(1). Dreptul la proprietatea privată şi protecţia acesteia presupune de asemenea că nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire (art.46 alin.(2). Statul trebuie şi poate să asigure administrarea numai a proprietăţii publice care-i aparţine în condiţiile legii (art.126 alin.(2) lit. a) din Constituţie). El ocroteşte proprietatea şi garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii; proprietatea publică aparţine statului sau unităţii administrativ-teritoriale (art.127 alin.(1), (2) şi (3) din Constituţie). Aceste principii au fost punctate şi în hotărîrile Curţii nr.46 din 21 septembrie 1999, citată anterior, privind hotelul "Meridian", nr.59 din 11 noiembrie 1999 "Despre controlul constituţionalităţii art.52/1 din Legea nr.1217-XIII din 25 iunie 1997 "Cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998" în redacţia Legii nr.358-XIV din 15 aprilie 1999, care a inclus în lista întreprinderilor ce se privatizează Asociaţia pieţelor colhoznice din oraşul Ungheni şi Piaţa acoperită din oraşul Călăraşi. În Hotărîrea sa Curtea a constatat că prin dispoziţiile art.52/1 din Legea nr.1217-XIII (în redacţia Legii nr.358-XIV) de fapt a fost legiferată imixtiunea statului în gestionarea patrimoniului cooperaţiei de consum din Republica Moldova (MOLDCOOP-ului). Astfel, întrucît cota statului în patrimoniul MOLDCOOP-ului nu era cunoscută, nefiind stabilită iniţial în mărime concretă, nici relaţiile cu privire la privatizarea acestei cote nu puteau fi tratate distinct şi supuse reglementărilor respective. În aceste condiţii, a concluzionat Curtea, privatizarea cotei statului poate fi apreciată drept o încălcare a dreptului constituţional al MOLDCOOP-ului la proprietatea privată şi la protecţia acesteia. Au fost comise încălcări ale principiilor constituţionale privind dreptul la proprietatea privată şi protecţia acesteia în Legea nr.1525-XIII din 19 februarie 1998 "Cu privire la energetică" (Hotărîrea Curţii nr.69 din 14 decembrie 1999) şi Hotărîrea Guvernului nr.97 din 8 februarie 1995 "Cu privire la modificarea şi completarea unor hotărîri ale Guvernului Republicii Moldova", prin care au fost operate modificări şi completări şi în Hotărîrea Guvernului nr.66 din 8 februarie 1991 "Cu privire la reorganizarea Combinatului Agroindustrial "Vărzăreşti" din raionul Nisporeni în colhoz-agrofirmă" (Hotărîrea Curţii nr.25 din 11 mai 1999). În mai multe hotărîri ale sale Curtea a pus accentul pe respectarea principiului dreptăţii, statuat de Constituţie ca valoare supremă garantată de stat (art.1 alin.(3). Menţionăm aici hotărîrile nr.41 din 20 iulie 1999, deja citată în raport, "Pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Hotărîrea Guvernului nr.338 din 26 mai 1995 "Cu privire la restituirea averii, recuperarea valorii ei şi achitarea compensaţiilor persoanelor, supuse represiunilor", nr.58 din 9 noiembrie 1999 "Privind controlul constituţionalităţii pct.5 din Hotărîrea Guvernului nr.153 din 3 martie 1995 şi pct.1 alin. trei din Hotărîrea Guvernului nr.122 din 1 martie 1996" (ambele hotărîri ale Guvernului intitulate "Cu privire la indexarea veniturilor băneşti ale populaţiei"). În şase hotărîri ale sale Curtea s-a pronunţat asupra modului şi condiţiilor de intrare în vigoare a actelor legislative şi normative (hotărîrile nr.4 din 4 februarie 1999, nr.11 din 11 martie 1999, nr.20 din 29 aprilie 1999; nr.21 din 4 mai 1999, nr.31 din 11 iunie 1999, nr.61 din 16 noiembrie 1999). Unele concluzii Curtea este nevoită să le repete. Menţionăm în acest sens Hotărîrea Curţii nr.20 din 29 aprilie 1999 "Pentru controlul constituţionalităţii art.6 din Hotărîrea Parlamentului nr.217-XIV din 12 decembrie 1998 "Privind măsurile de executare a Legii bugetului pe anul 1999". Hotărîrea menţionată obligă Guvernul să ia măsuri pentru consolidarea bugetului şi reducerea cheltuielilor bugetare, determină direcţiile prioritare în vederea majorării încasărilor la buget. Art.6 prevede că Hotărîrea intră în vigoare la data adoptării. Curtea a conchis că, în consens cu condiţiile enunţate de art.74 alin.(2) din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind intrarea în vigoare a legilor se extind şi asupra procedurii de publicare şi intrare în vigoare a hotărîrilor Parlamentului în probleme ce ţin de competenţa sa. Nepublicarea hotărîrii Parlamentului atrage după sine inexistenţa ei. Ca urmare, Curtea a declarat neconstituţional art.6 din Hotărîrea Parlamentuluinr.217-XIV din 12 decembrie 1998. Curtea a menţionat de asemenea că s-a pronunţat deja asupra acestei probleme de drept într-o serie de hotărîri (nr.32 din 29 octombrie 1998 şi nr.4 din 4 februarie 1999). Şi acest dosar denotă că se adoptă acte legislative sau normative din start neconstituţionale. Curtea este nevoită să constate că are loc tergiversarea operării de modificări în unele acte legislative, necesitatea cărora derivă din hotărîrile Curţii. Este concludent tabelul de mai jos privind executarea hotărîrilor Curţii pentru controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărîrilor Parlamentului, hotărîrilor şi dispoziţiilor Guvernului, de la începutul activităţii Curţii. ------------------------------------------------------------------------ | Acte supuse | Declarate | Executate | | controlului | neconstituţi- | integral sau | | constituţio- | onale: | parţial | Neexecutate | lalităţii: | | | Anii |---------------|---------------|---------------|-------------- | ale | ale | ale | ale | ale | ale | ale | ale | Parla |Guver-| Parla- |Guver-|Parla- |Guver-|Parla- |Gever- |mentului|nului |mentului|nului |mentului|nului |mentului|nului --------|---------------|---------------|---------------|--------------- 1995- 1996 8 4 7 1 4 1 3 - 1997 15 10 10 9 3 9 7 - 1998 22 12 10 6 2 4 8 2 1999 40 27 29 24 4 2 25 22 Total 85 53 56 40 13 16 43 24 ------------------------------------------------------------------------ N-a fost executată pînă în prezent Hotărîrea Curţii din 21 februarie 1996 "Cu privire la constituţionalitatea art.10 alin.(2) şi art.16 din Legea nr.560-XIII din 21 iulie 1995 "Cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor". Conform art.10 alin.(2) din Legea menţionată, nu pot participa în mod activ la întruniri cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază pe teritoriul republicii, iar art.16 alin.(1) din aceeaşi Lege prevede că primăria decide anularea autorizaţiei întrunirii, eliberată anterior, în cazul în care apar noi împrejurări, în a căror virtute întrunirea nu se poate desfăşura la timpul, în locul şi în forma stabilită. N-a fost executată nici Hotărîrea Curţii nr.29 din 27 octombrie 1997, care a declarat neconstituţională sintagma "... cu condiţia că se vor stabili în localitatea respectivă" din art.12 alin.4 subalin. nouă din Codul funciar (în redacţia Legii nr.369-XIII din 10 februarie 1995). Dispoziţiile art.12 alin.4 din Codul funciar prevăd că cotele de teren se atribuie persoanelor care au adus pămînt în gospodăriile colective, dar nu lucrează în ele, cu condiţia stabilirii lor în localitatea respectivă. În Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 1998, la compartimentul "Concluzii şi recomandări", s-a menţionat deja că n-au fost operate modificări în art.186 alin.8 din Codul de procedură penală în redacţia Legii nr.1275-XIII din 18 iulie 1997, care a limitat posibilitatea de a ataca în instanţa de judecată ordonanţele de încetare a procesului penal la etapa anchetei preliminare. Nici în anul ce s-a scurs aceste modificări n-au fost operate. (Hotărîrea Curţii nr.10 din 17 martie 1998). N-a fost executată nici Hotărîrea Curţii nr.4 din 4 februarie 1999, prin care au fost declarate neconstituţionale unele prevederi din art.30 alin.5 şi 6 din Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 "Cu privire la Guvern" (în redacţia Legii nr.83-XIV din 8 iulie 1998). Art.30 alin.5 şi 6 din această Lege prevede că nu se publică în Monitorul Oficial hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului de uz intern; Hotărîrile Guvernului intră în vigoare la data adoptării, dacă în textul lor nu este stabilit alt termen; Dispoziţiile Guvernului intră în vigoare la data emiterii; Hotărîrile Guvernului care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor omului intră în vigoare la data publicării în "Monitorul Oficial". Este inexplicabilă şi neexecutarea Hotărîrii Curţii nr.40 din 15 iulie 1999 "Despre controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.312-XIII din 8 decembrie 1994 "Privind Curtea de Conturi" şi Hotărîrii Parlamentului nr.449-XIII din 5 mai 1995 "Privind aprobarea Regulamentului Curţii de Conturi a Republicii Moldova", prin care Curtea a declarat neconstituţional art.1 alin.(1) din Legea menţionată, potrivit căruia Curtea de Conturi "funcţionează pe lîngă Parlament"; art.2 alin.(2), conform căruia controalele Curţii de Conturi se iniţiază din oficiu şi nu pot fi sistate "decît de Parlament şi numai în cazul depăşirii competenţelor stabilite prin lege"; art.3 alin.(2), potrivit căruia raportul anual al Curţii de Conturi "se examinează în Parlament" şi sintagma "asupra activităţii Curţii de Conturi" din art.35, potrivit căreia controlul asupra activităţii Curţii de Conturi şi asupra respectării devizului ei de cheltuieli este exercitat de Parlament. Deoarece Constituţia, în art.133 alin.(5), prevede expres că alte atribuţii, precum şi modul de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi se stabilesc prin lege organică, Curtea a declarat neconstituţională şi Hotărîrea Parlamentului nr.449-XIII din 5 mai 1995, prin care a fost aprobat Regulamentul Curţii de Conturi a Republicii Moldova. La 11 noiembrie 1999 Parlamentul a adoptat Legea nr.666-XIV "Pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la Curtea de Conturi", modificînd şi completînd doar articolele 5, 14, 16, 25, 26 şi 32 din Lege, ignorînd astfel Hotărîrea Curţii nr.40 din 15 iulie 1999. De observat că din 29 de acte, adoptate de Parlament şi declarate în 1999 neconstituţionale, 13 sînt adoptate de Parlamentul de legislatura a XIV-a (preşedinte dl Dumitru Diacov). Şi Guvernul condus de dl Ion Sturza, în scurta sa perioadă de activitate, s-a evidenţiat în sens negativ, adoptînd 8 hotărîri declarate ulterior neconstituţionale. Este alarmant faptul că înalţii demnitari de stat manifestă nihilism juridic şi lipsă de respect faţă de deciziile Curţii şi faţă de însăşi instanţa de jurisdicţie constituţională, permiţîndu-şi să facă declaraţii neconstituţionale şi politizate. Astfel, dl Dumitru Diacov a calificat în public drept "regretabilă" decizia Curţii din 6 martie 1999, prin care a fost invalidat votul de încredere exprimat de 51 de deputaţi Guvernului condus de dl Ion Sturza. În opinia Preşedintelui Parlamentului, judecătorii Curţii nu au putut să-şi depăşească "ambiţiile" şi "orgoliile" pentru a repara ceea ce dumnealui a numit "greşeala" Curţii de a fi stabilit, prin două decizii anterioare, că majoritatea parlamentară este alcătuită din 52 de deputaţi. Trezeşte nedumerire şi dezgust articolul "Decizii anticonstituţionale. Erori sau intenţii", semnat de doctorul în drept Anatol Ciobanu, vicepreşedinte al Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, şi publicat la 18 martie 1999 în săptămînalul "Literatura şi Arta". Referindu-se la aceeaşi situaţie de invalidare a votului de încredere exprimat dlui Ion Sturza, deputatul Anatol Ciobanu a apreciat acţiunile Curţii drept "incorecte", iar hotărîrile ei "stranii pînă la absurd". Declarînd că se simte oarecum stînjenit, deputatul a declarat că "hotărîrile respective ale Curţii Constituţionale sînt neconstituţionale". A manifestat nerespect faţă de instanţa de jurisdicţie constituţională şi ex-vicepreşedintele Parlamentului, dl Valeriu Matei. În procesul civil intentat Parlamentului cu privire la demiterea sa din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, referindu-se la Decizia Curţii din 9 august 1999, care nu a acceptat spre examinare în fond sesizarea privind controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.497-XIV din 9 iulie 1999, prin care el a fost demis (revocat) din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului, dl Valeriu Matei a declarat că instanţa (Curtea) nu este un "dicţionar explicativ al limbii române". ("Ca să nu-l tragă curentul mediatizărilor", cotidianul "FLUX", nr.134, 10 noiembrie 1999). Şi dl Ion Sturza, în funcţia de Prim-ministru, s-a pronunţat nerespectuos asupra unor hotărîri ale Curţii. În cadrul şedinţei colegiului Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, vorbind despre Hotărîrea Curţii nr.42 din 27 iulie 1999, care a declarat neconstituţională Legea nr.219-XIV din 16 decembrie 1998 "Despre proiectul individual de reorganizare şi privatizare a Întreprinderii de Stat Moldtelecom", el a spus că această Hotărîre are un caracter politic, iar "cineva" stopează în mod intenţionat privatizarea acestui sector foarte important al economiei naţionale. Curtea nu poate trece sub tăcere aceste cazuri regretabile. Fiind o instituţie a democraţiei avansate, Curtea Constituţională se bucură de credibilitate în societate şi datoria tuturor demnitarilor de stat este de a o susţine şi sprijini pe toate căile, nu de a o discredita. Or, pentru declaraţii neconstituţionale, indiferent de modul de exprimare, în conformitate cu art. 82 din Codul jurisdicţiei constituţionale, se prevede răspundere administrativă, sub formă de amendă, pînă la 25 salarii minime. Un caz revoltător s-a produs la 24 mai 1999, cînd ex-ministrul finanţelor dl Anatol Arapu a expediat tuturor ministerelor, departamentelor şi organelor financiare o directivă, prin care dispunea să nu se efectueze recalcularea salariului, nesocotind astfel Hotărîrea Curţii nr.19 din 29 aprilie 1999 "Privind controlul constituţionalităţii prevederilor art.2 alin.(2) şi art.52 din Legea bugetului pe anul 1999 nr.216-XIV din 12 decembrie 1998". Ca urmare, la Curte au parvenit numeroase sesizări, autorii cărora informau că hotărîrea menţionată a Curţii nu se execută. Spre exemplu, într-un demers expediat Curţii viceprimarul municipiului Comrat L.Decev cerea să i se explice cînd a intrat în vigoare această hotărîre, deoarece serviciile comunale din oraş nu doresc să efectueze recalcularea plăţilor pentru categoriile de cetăţeni care beneficiază de facilităţi. Curtea a fost sesizată de către cetăţeni şi asupra neîndeplinirii Hotărîrii Curţii nr.27 din 18 mai 1999, care a declarat neconstituţionale unele prevederi din Legea nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 "Privind pensiile de asigurări sociale de stat", prevederi care instituiau diferenţe nejustificate între pensionari. În total, în anul ce s-a scurs, la Curte au sosit 72 de scrisori şi petiţii ale cetăţenilor. Cele mai numeroase - 22 - vizează sentinţele şi deciziile instanţelor judecătoreşti. Mulţi petiţionari s-au adresat la Curte pentru indexarea depunerilor băneşti, soluţionarea problemelor locative, privind recalcularea pensiei, stingerea restanţelor la salarii şi pensii. Majoritatea petiţiilor au fost trimise organelor de resort pentru examinare şi soluţionare, celorlalţi petiţionari li s-au dat explicaţiile necesare. Au avut loc şi alte cazuri de ignorare făţişă a hotărîrilor Curţii. Astfel, la 29 ianuarie 1999 Curtea a efectuat controlul constituţionalităţii unor prevederi din Legea nr.146-XIV din 30 septembrie 1998 "Pentru modificarea şi completarea Legii privind partidele şi alte organizaţii social-politice". În hotărîrea sa Curtea a recunoscut prevederile contestate drept constituţionale. Totodată, în conformitate cu art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, printr-o Adresă, Curtea a reţinut atenţia Parlamentului asupra caracterului contradictoriu şi imperfect al unor norme din Legea nr.718-XII din 17 septembrie 1991 "Privind partidele şi alte organizaţii social-politice" (cu modificările şi completările ulterioare). Curtea şi-a exprimat speranţa că organul legislativ va opera modificările necesare în scopul lichidării imperfecţiunilor şi a cerut ca în conformitate cu art.79 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Adresa să fie examinată, iar rezultatele examinării să fie comunicate Curţii în termen de trei luni. Termenul legal stabilit a expirat demult, însă Parlamentul n-a prezentat informaţia solicitată. Între timp Curtea a fost sesizată pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Guvernului nr.699 din 23 iulie 1999 "Despre regulamentul cu privire la înregistrarea partidelor şi altor organizaţii social-politice". În procesul examinării preliminare a sesizării s-a revenit la problema asupra soluţionării căreia Curtea a insistat în Adresa sa. În pofida demersului repetat al Curţii, Parlamentul n-a furnizat informaţia necesară. Este inexplicabil şi următorul fapt, expus în Raportul privind exercitarea jurisdicţiei constituţionale în anul 1998. La 27 februarie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr.1587-XIII "Privind modificarea şi completarea Legii cu privire la Curtea Constituţională şi a Codului jurisdicţiei constituţionale". Curtea a menţionat că, contrar art.73 din Regulamentul Parlamentului, care prevede că Legea se trimite spre promulgare în termen de 25 de zile de lucru de la adoptarea ei, Legea în cauză n-a fost trimisă, timp de aproape doi ani, Preşedintelui Republicii Moldova spre promulgare. În schimb au fost întreprinse acţiuni nejustificate sub raport juridic, cum ar fi examinarea ei suplimentară de către Guvern, remiterea noului aviz al Guvernului pentru examinare unor comisii permanente ale Parlamentului etc. Este ridicolă această situaţie de "dosire" de către Legislativ a unei legi. Aceste acţiuni ale actualei conduceri a Parlamentului faţă de Curtea Constituţională pot fi apreciate ca tendenţioase şi incorecte. Nu se execută nici Hotărîrea Parlamentului nr.468 din 31 mai 1995 "Privind asigurarea activităţii Curţii Constituţionale, salarizarea preşedintelui, judecătorilor şi judecătorilor-asistenţi ai Curţii Constituţionale", în partea referitoare la asigurarea cu transport a judecătorilor Curţii. Guvernul pur şi simplu o ignorează. Într-o scrisoare Guvernul a informat că e în stare să asigure cu unităţi de transport doar "persoane de prim rang din conducerea Guvernului, miniştri". Punem întrebarea: există în Republica Moldova o schemă a rangurilor, cine a aprobat-o şi care este locul judecătorilor Curţii Constituţionale în această ierarhie ? Exercitarea de către Curte a atribuţiilor sale este garantată de Constituţie şi concretizată de Legea cu privire la Curtea Constituţională. Curtea are buget propriu, care face parte integrantă din bugetul de stat (art.37 alin.(1) din Lege). Mijloacele necesare pentru asigurarea activităţii sale sînt prevăzute în bugetul de stat anual într-un articol special. Curtea stabileşte în mod independent volumul cheltuielilor pentru asigurarea funcţionării sale în procesul elaborării bugetului pentru anul bugetar corespunzător. Nesocotind aceste prevederi, Guvernul şi Parlamentul micşorează bugetul aprobat de Curte, buget ce ar fi asigurat activitatea Curţii în regim normal. Astfel, bugetul Curţii pentru anul 1999 a fost redus cu 200 mii lei. Pe parcursul anului precedent Curtea s-a adresat de două ori Parlamentului şi Guvernului cu rugămintea de a i se aloca suplimentar sumele necesare pentru recalcularea salariului colaboratorilor Secretariatului Curţii, în conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.139 din 9 februarie 1998, pentru reparaţia faţadei sediului Curţii, pentru arenda cîtorva automobile de serviciu etc. În ambele cazuri cererile Curţii au fost respinse. În activitatea sa Curtea se confruntă şi cu alte probleme. În cadrul examinării iniţiativei de completare a art.73 din Constituţie, Curtea a constatat lipsa cadrului legislativ de reglementare a procedurii privind iniţiativa constituţională emanînd de la cetăţeni. Această procedură trebuie să prevadă totalitatea acţiunilor necesare pentru iniţiativa respectivă; reprezentarea adecvată în autorităţile statale a cetăţenilor, cărora le aparţine iniţiativa constituţională; organele ce vor verifica autenticitatea semnăturilor de pe liste, cetăţenia, dreptul la vot, domiciliul cetăţenilor, pentru a se garanta libera exprimare a voinţei cetăţenilor, a se evita erorile în aplicarea legii şi a se exclude încălcarea dispoziţiilor art.141 alin.(1) lit.a) din Constituţie. Curtea a propus, de asemenea, să fie completat art.135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, în sensul că orice instanţă judecătorească poate sesiza Curtea. Avansînd această propunere, Curtea a pornit de la faptul că lipsirea instanţelor judecătoreşti, exceptînd Curtea Supremă de Justiţie, de dreptul de a sesiza Curtea Constituţională în procesul examinării unor cazuri concrete, limitează independenţa judecătorilor şi contravine art.116 alin.(1) din Constituţie. * * * În anul de referinţă Curtea şi-a extins cooperarea cu diverse organisme internaţionale, Curţi Constituţionale şi instituţii jurisdicţionale. Printre aceste instituţii Consiliul Europei joacă un rol primordial. Curtea Constituţională din Moldova şi Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei au organizat la Chişinău, la 30-31 martie 1999 un seminar internaţional cu tema "Rolul Curţii Constituţionale în protecţia proprietăţii private". La acest seminar au participat reprezentanţi ai Consiliului Europei, Curţii Europene a Drepturilor Omului, judecători ai Curţilor Constituţionale din România, Armenia, Rusia, reprezentantul Curţii de Arbitraj din Belgia şi reprezentantul Facultăţii de Drept de la Universitatea d'Auvergne din Franţa. La seminar au mai participat: Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanţi ai Preşedinţiei, ai instituţiilor de drept şi de învăţămînt superior din republică. În comun cu Asociaţia Curţilor Constituţionale Francofone, Curtea Constituţională din Moldova a organizat în aceeaşi lună un seminar regional de pregătire şi dotare cu echipament informaţional a Curţilor Constituţionale din Moldova, România şi Bulgaria. La seminar au participat reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia, Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone, Curţii Constituţionale din Slovenia şi Curţii Constituţionale din România. Judecătorii Curţii au participat la forul internaţional "Dreptul constituţional în ţările post-comuniste" de la Riga, Letonia, la seminarele internaţionale "Dreptul la un proces echitabil" de la Brno, Slovenia; "Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului şi protecţia persoanelor nevoiaşe pe plan internaţional", organizat de către Consiliul Europei şi Parlamentul Republicii Moldova; "Controlul constituţional în statele unitare şi federative" de la Tbilisi, Georgia; "Curtea Constituţională şi separarea puterilor" din Erevan, Armenia; la conferinţele internaţionale: "Accesul la dosarele şi arhivele secrete ale forţelor regimurilor totalitare şi comuniste" de la Budapesta, Ungaria; "Independenţa Curţilor Constituţionale şi a Judecătoriilor Supreme" de la Moscova, Rusia. A devenit tradiţională participarea Preşedintelui Curţii la manifestările organizate de către Curtea Constituţională a României cu prilejul Zilei Constituţiei României. În cadrul acestor manifestări Preşedintele Curţii a avut întrevederi cu dl Emil Constantinescu, Preşedintele României, şi dl Ion Diaconescu, Preşedintele Camerei Deputaţilor. Reprezentanţi ai Curţii Constituţionale au participat la zilele juridice ale României şi Republicii Moldova. Cooperarea bilaterală dintre Curtea Constituţională a Republicii Moldova şi Curtea Constituţională a României s-a soldat cu încheierea unui protocol privind utilizarea bazei de date a Curţilor Constituţionale cuprinzînd jurisprudenţa acestora. Preşedintele, judecătorii şi reprezentanţi ai Curţii au avut întrevederi la Curtea Constituţională cu reprezentanţi ai unor organisme şi instituţii internaţionale: Dominique Gazuy, ambasadoarea Franţei în Republica Moldova, şi Georges Diener, directorul Alianţei Franceze; Gareth Locksley şi David Satola, reprezentanţi ai Băncii Mondiale; Pierre Mazeaud, membru al Consiliului Constituţional al Franţei; Vittorio Di Cagno, Michel Cordier şi Jean-Pierre Krantz, reprezentanţi ai Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin; Philipp Badour, conducătorul delegaţiei din SUA; Dumeni Columberg, raportor al Consiliului Europei, Despina Chatzivassiliou, reprezentant al Consiliului Europei. Curtea a acceptat propunerea de a adera la Asociaţia instituţiilor de jurisdicţie constituţională a ţărilor din bazinele Mărilor Neagră şi Caspică.