BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.51/1 din 11.11.2011 cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
11.11.2011

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului complex privind respectarea

legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut

de către A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI"

nr. 51/1  din  11.11.2011

 (în vigoare 25.11.2011) 

Monitorul Oficial nr.203-205 art.1791 din 25.11.2011

* * *

În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.22/16-O din 02.06.20111 şi Ordinului Preşedintelui C.N.P.F nr.67 din 13.06.2011, a fost efectuat controlul complex privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI" (s. Brînzenii Vechi, r-nul Teleneşti) pentru perioada de activitate 01.01.2009 – 31.05.2011.

________________

1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.99-101, art.663

A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI" (în continuare – asociaţia) a fost înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr.1003606011109, certificatul de înregistrare de stat seria MD nr.0080460 din 29.03.2000 şi deţine licenţa de categoria B seria CNPF nr.000124, eliberată la data de 26.02.2009.

Conform raportului specializat la situaţia din 31.05.2011, asociaţia a înregistrat următorii indicatori normativi caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează:

Reieşind din rezultatele reflectate, se constată că pe parcursul perioadei menţionate asociaţia a înregistrat excedente faţă de toţi indicatorii normativi de bază stabiliţi.

Analiza evoluţiei principalilor indicatori ai activităţii asociaţiei de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul de mai jos, constată diminuarea tuturor indicatorilor înregistraţi. Diminuarea activelor cu 51,0 la sută a fost condiţionată de lipsa creditelor bancare şi descreşterea depunerilor de economii cu 61,8 la sută, precum şi de majorarea semnificativă a valorii provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi.

Unii membri ai consiliului, aleşi la adunarea generală a membrilor din 15.03.2008, îşi exercită atribuţiile cu încălcarea cerinţelor art.36 alin.(2) lit.c) şi art.41 alin.(2) din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20072 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007), împuternicirile acestora fiind expirate începînd cu anii 2010 şi 2011.

________________

2 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506

Nerespectînd prevederile art.9 alin.(2) lit.b), art.44 alin.(1) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, art.23 alin.(6) şi art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20073 (în continuare – Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), raportul specializat al asociaţiei la situaţia din 31.05.2011 nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale asociaţiei. Ca rezultat al nerespectării cerinţelor privind constituirea şi utilizarea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi, precum şi privind împrumuturile expirate, stabilite la pct.27, pct.28 şi pct.37 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20084 (în continuare – Normele de prudenţă financiară), asociaţia nu a contabilizat la următoarea dată gestionară la conturile extrabilanţiere împrumuturile şi dobînzile aferente clasificate "compromise" în mărime de 839,6 mii lei, astfel rezultatul financiar al asociaţiei în perioada respectivă a fost majorat nejustificat cu circa 251,2 mii lei.

________________

3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.90-93, art.399

4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381

Contrar cerinţelor art.40 alin.(2) lit.g), art.42 alin.(2) şi alin.(4) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, directorul executiv a acordat la data de 15.04.2009 un împrumut în mărime de 20,0 mii lei în lipsa hotărîrii consiliului. Nerespectînd prevederile pсt.36 din Normele de prudenţă financiară, administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor privind împrumuturile expirate şi dobînzile aferente, fiind constatate cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru împrumuturile expirate mai mult de 90 de zile. Politica de împrumut a asociaţiei nu corespunde tuturor cerinţelor prevăzute la pct.28 din Normele de prudenţă financiară.

Contrar cerinţelor art.13 alin.(2) lit.e) şi art.24 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007, directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pe parcursul perioadei supuse controlului. Nerespectînd prevederile pct.30 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă în economia naţională a Republicii Moldova, aprobate prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.764 din 25.11.19925 (în continuare – Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă), dulapul metalic antiincendiar în care se păstrează întregul numerar nu a fost sigilat cu ştampilă de către casier la sfîrşitul zilei de muncă. Contrar pct.14 din Normele pentru efectuarea operaţiunilor de casă, au fost constatate dispoziţii de plată fără aplicarea semnăturii beneficiarilor.

________________

5 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1992, nr.11, art.351

În perioada supusă controlului organele de conducere ale asociaţiei nu au asigurat în deplină măsură respectarea procedurii de convocare şi desfăşurare a adunărilor generale ale membrilor. Contrar prevederilor art.37 alin.(2) şi alin.(5), art.40 alin.(2) lit.a) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, adunările generale ordinare ale membrilor din 24.03.2009, 31.01.2010 şi 27.02.2011 au fost convocate şi desfăşurate în lipsa deciziei consiliului asociaţiei. Organul executiv nu a asigurat desfăşurarea adunării generale deliberative a membrilor din 24.03.2009 în conformitate cu prevederile art.38 alin.(1) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007. Adunările generale ale membrilor din 03.03.2009 şi 27.02.2011 au fost desfăşurate cu încălcarea cerinţelor art.36 alin.(2) lit.d) şi art.38 alin.(6) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, nefiind aleasă comisia de numărare a voturilor şi întocmite procesele-verbale respective. Nerespectînd cerinţele art.36 alin.(2) lit.g) şi art.41 alin.(7) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, consiliul asociaţiei nu a prezentat adunării generale a membrilor din 31.01.2010 raportul anual privind executarea bugetului. La procesele-verbale ale adunărilor petrecute în perioada supusă controlului nu au fost anexate documentele prevăzute la art.38 alin.(8) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007.

Reieşind din cele expuse, în temeiul prevederilor art.1 alin.(1), art.3, art.4 alin.(1) şi alin.(2), art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.21 alin.(1), art.22 alin.(1) şi alin.(2), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"6, art.9 alin.(2), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

________________

6 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS

HOTĂRĂŞTE:

1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI", conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.

2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.

3. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI" a unor încălcări reflectate în actul de control şi anume:

- adresarea în instanţa de judecată pentru rambursarea de către 17 membri a împrumuturilor acordate şi dobînzilor aferente expirate mai mult de 90 de zile;

- iniţierea efectuării inventarierii patrimoniului asociaţiei conform ordinului directorului executiv nr.01 din 30.09.2011.

4. A.E.Î. "BRÎNZENII VECHI" va informa lunar Comisia Naţională a Pieţei Financiare despre măsurile întreprinse în vederea executării pct.2, cu anexarea copiilor documentelor justificative.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.

6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.