BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.52/5 din 30.10.2014 cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
30.10.2014

COMISIA NAŢIONALĂ
A PIEŢEI FINANCIARE

H O T Ă R Î R E

cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea

legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut

de către A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT"

nr. 52/5  din  30.10.2014

 (în vigoare 07.11.2014) 

Monitorul Oficial nr.333-338 art.1542 din 07.11.2014

* * *

În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.43/3-O din 01.09.20141 şi Ordinului preşedintelui C.N.P.F. nr.118 din 02.09.2014, a fost efectuat controlul tematic privind respectarea legislaţiei în domeniul asociaţiilor de economii şi împrumut de către A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT" (satul Ciuciuleni, raionul Hînceşti, IDNO 1003605001178), pentru perioada de activitate 01.08.2011–31.08.2014, ce deţine licenţă de categoria B seria C.N.P.F. nr.000026, eliberată la data de 26.12.2008, în cadrul căruia s-au constatat următoarele.

______________________

1Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.261-267, art.1285

Conform rapoartelor specializate, A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT" (în continuare – asociaţia) a înregistrat următorii indicatori de bază caracteristici activităţii asociaţiilor de economii şi împrumut, care se prezintă în tabelul ce urmează:

Din datele tabelului se relevă diminuarea unor indicatori înregistraţi, iar majorarea depunerilor de economii cu circa 9,6 la sută concomitent cu lipsa creditelor bancare şi împrumuturilor primite, permite asigurarea cererilor beneficiarilor de împrumuturi din contul acestora. Diminuarea profitului net cu circa 89,3 la sută a fost cauzată de clasificarea începînd cu 31.01.2014 a împrumuturilor şi dobînzilor aferente restante într-o categorie mai dură şi, respectiv, constituirea provizioanelor pentru pierderi din împrumuturi aferente.

În perioada 31.01.2012–30.04.2012 investiţiile asociaţiei în Fondul de lichidităţi au constituit mai puţin de 10 la sută din valoarea totală a depunerilor de economii, ceea ce contravine cerinţelor art.9 alin.(2) lit.c), art.35 din Legea asociaţiilor de economii şi împrumut nr.139-XVI din 21.06.20072 (în continuare – Legea nr.139-XVI din 21.06.2007) şi pct.8 din Regulamentul privind fondul de lichidităţi al asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobat prin Hotarîrea C.N.P.F. nr.13/11 din 01.04.20103, conform cărora asociaţia care deţine licenţă de categoria B este obligată să menţină investiţii în Fondul de lichidităţi în mărimea minimă, calculată conform pct.13 din Normele de prudenţă financiară a asociaţiilor de economii şi împrumut, aprobate prin Hotărîrea C.N.P.F. nr.17/8 din 30.04.20084 (în continuare – Normele de prudenţă financiară).

______________________

2Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.112-116, art.506

3Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.110-113, art.391

4Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2008, nr.131-133, art.381

Ca rezultat al utilizării depozitelor bancare ale asociaţiei în calitate de garanţie pentru împrumuturile primite de la creditor contrar prevederilor pct.10 din Normele de prudenţă financiară, în perioada 31.05.2013-30.11.2013, se atestă încălcarea cerinţelor pct.12 din Normele de prudenţă financiară privind plasarea şi menţinerea rezervei instituţionale de minimum 4 la sută din active în conturi bancare de depozit la termen şi/sau în valori mobiliare de stat. Decizia de transmitere în gaj a depozitului bancar a fost luată unipersonal de către directorul executiv al asociaţiei, prin care fapt au fost încălcate cerinţele art.40 alin.(2) lit.f ) şi art.42 alin.(1) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, conform cărora aprobarea deciziei de transmitere în gaj a bunurilor asociaţiei ţine de competenţa exclusivă a consiliului asociaţiei.

Contrar art.9 alin.(2) lit.b), art.44 alin.(1) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007 şi art.29 alin.(6) din Legea contabilităţii nr.113-XVI din 27.04.20075 (în continuare - Legea nr.113-XVI din 27.04.2007), rapoartele specializate ale asociaţiei nu reflectă imaginea reală şi fidelă a elementelor contabile ale acesteia. Ca rezultat a nerespectării cerinţelor pct.37 din Normele de prudenţă financiară, asociaţia nu a contabilizat în perioada 30.06.2014–31.07.2014 la conturile extrabilanţiere împrumuturile şi dobînzile aferente clasificate "compromise" în mărime de circa 229,9 mii lei.

______________________

5Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61

Administratorii asociaţiei nu au asigurat respectarea cerinţelor privind împrumuturile expirate şi dobînzile aferente conform prevederilor pсt. 36 din Normele de prudenţă financiară, fiind constatate 2 cazuri în care asociaţia nu s-a adresat în instanţa de judecată pentru rambursarea împrumuturilor şi dobînzilor aferente expirate mai mult de 90 de zile în mărime de circa 113 mii lei.

Directorul executiv al asociaţiei nu a asigurat efectuarea inventarierii patrimoniului asociaţiei pentru anul de gestiune 2011 în modul prevăzut de Regulamentul privind inventarierea, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.27 din 28.04.20046 (în vigoare pînă la 10.08.2012), fiind astfel încălcate cerinţele art.13 alin.(2) lit.e) şi art.24 alin.(1) din Legea nr.113-XVI din 27.04.2007.

______________________

6Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.123-124, art.268

Contrar cerinţelor Hotărîrii C.N.P.F. nr.20/3 din 24.05.2010 "Cu privire la rezultatele examinării şi analizei datelor din rapoartele financiare ale asociaţiilor de economii şi împrumut pentru anul 2009"7, în lunile august 2011 şi octombrie 2011, au fost încasate de la membri depuneri de economii în mărime de circa 101,1 mii lei şi, respectiv, 9,4 mii lei, în condiţiile în care la situaţia din 31.07.2011 şi 30.09.2011 ponderea împrumuturilor şi dobînzilor aferente restante mai mult de 30 de zile în total portofoliul de împrumut a constituit peste 5,0 la sută, iar depunerile de economii au depăşit valoarea dublă a rezervei instituţionale.

______________________

7Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2010, nr.83-84, art.314

În calitate de entitate raportoare, asociaţia a elaborat, aprobat şi prezentat C.N.P.F. programul propriu privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului cu încălcarea termenului prevăzut la pct.2 şi pct.3 din Hotărîrea C.N.P.F. nr.49/14 din 21.10.2011 "Cu privire la aprobarea Regulamentului privind măsurile de prevenire şi combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului pe piaţa financiară nebancară"8. Contrar prevederilor art.8 alin.(2) din Legea nr.190-XVI din 26.07.2007 "Cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului"9, datele privind 2 tranzacţii aferente acceptării depunerilor de economii, realizate în numerar în valoare de peste 100,0 mii lei, nu au fost remise Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

______________________

8Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr.206-215, art.1820

9Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.141-145, art.597

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.1, art.3, art.4, art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d) şi lit.j) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"10, art.9 alin.(2) lit.b) şi lit.e), art.46 alin.(1), alin.(2) şi alin.(5), art.49 alin.(1) lit.c) din Legea nr.139-XVI din 21.06.2007, Normelor de prudenţă financiară, Comisia Naţională a Pieţei Financiare

______________________

10Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS

HOTĂRĂŞTE:

1. Se iniţiază procedura de tragere la răspundere contravenţională a directorului executiv al A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT" conform Codului contravenţional al Republicii Moldova.

2. Se prescrie administratorilor A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT" întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actul de control şi respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative.

3. Se ia act de înlăturarea de către A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT" a încălcărilor reflectate în actul de control, şi anume:

- remiterea la data de 15.10.2014 Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor a datelor privind 2 tranzacţii neraportate conform legislaţiei cu privire la combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului;

- contabilizarea la situaţia din 31.08.2014 la conturile extrabilanţiere a împrumuturilor şi dobînzilor aferente clasificate "compromise".

4. A.E.Î. "CIUCIULENI-CREDIT" va prezenta lunar Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, pînă la înlăturarea integrală a încălcărilor constatate, rapoarte cu privire la măsurile întreprinse în vederea executării pct.2, cu anexarea copiilor documentelor justificative.

5. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale plasamente colective şi microfinanţare.

6. Prezenta hotărîre intră în vigoare din data publicării.