Hotărîre nr.53/1 din 03.11.2016 cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea de către asigurători a legislaţiei în domeniul asigurărilor la instrumentarea dosarelor de daune şi achitarea despăgubirilor de asigurare pentru contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă şi externă
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
H O T Ă R Î R E
cu privire la rezultatele controlului tematic privind respectarea de către
asigurători a legislaţiei în domeniul asigurărilor la instrumentarea
dosarelor de daune şi achitarea despăgubirilor de asigurare
pentru contractele de asigurare obligatorie
de răspundere civilă auto internă şi externă
nr. 53/1 din 03.11.2016
(în vigoare 03.11.2016)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 399-404 art. 1950 din 18.11.2016
* * *
În temeiul Ordonanţei Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (C.N.P.F.) nr.6/8-O din 05.02.20161 şi a ordinelor vicepreşedintelui C.N.P.F., a fost efectuat controlul tematic la 14 asigurători2 privind respectarea de către aceştia a legislaţiei în domeniul asigurărilor la instrumentarea dosarelor de daune şi achitarea despăgubirilor de asigurare pentru contractele de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă (asigurarea RCA) şi externă (Carte Verde) pentru perioada de activitate 01.01.2014 – 31.12.2015.
___________________________
1 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.32-37, art.217
2 "ACORD GRUP" S.A. - act de control din 16.03.2016, "ALLIANCE INSURANCE GROUP" S.A. – act de control din 12.04.2016, "ASTERRA GRUP" S.A. (perioada supusă controlului 01.07.2015-31.12.2015, pentru perioada 01.01.2014-30.06.2015, C.N.P.F. a aprobat Hotărîrea nr.64/1 din 11.12.2015) – act de control din 10.06.2016, referinţele din 30.09.2016, "ASITO" S.A. (perioada supusă controlului 01.01.2014-31.07.2014; 01.08.2015-31.12.2015, pentru perioada 01.08.2014-31.07.2015, C.N.P.F. a aprobat Hotărîrile nr.21/1 din 24.04.2015 şi nr.53/5 din 02.10.2015 – act de control din 12.08.2016, "AUTO-SIGURANTA" S.A. – act de control din 26.02.2016, "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A. – act de control din 18.03.2016, referinţele din 31.03.2016, "GALAS" S.A. - act de control din 25.05.2016, "GARANŢIE" S.A. - act de control din 29.02.2016, referinţele din 16.03.2016, "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A. - act de control din 05.04.2016, referinţele din 03.10.2016, "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.A. - act de control din 08.09.2016, referinţele din 16.09.2016, "MOLDCARGO" S.A. - act de control din 17.06.2016, referinţele din 27.07.2016, "MOLDASIG" S.A. – act de control din 20.05.2016, referinţele din 06.06.2016, "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.A. - acte de control din 25.05.2016 şi 09.09.2016, referinţele din 31.05.2016, "TRANSELIT" S.A. - act de control din 08.07.2016, referinţele din 22.07.2016.
Urmare a examinării rezultatelor controlului tematic reflectate în actele de control, referinţelor prezentate de către asigurători şi documentelor justificative aferente controlului2, s-a constatat admiterea cazurilor de nerespectare a prevederilor Legii nr.414-XVI din 22.12.2006 "Cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule"3 (în vigoare în redacţia actului legislativ pînă la 05.02.2016) (în continuare – Legea nr.414-XVI din 22.12.2006) şi Legii nr.407-XVI din 21.12.2006 "Cu privire la asigurări" 4 (în vigoare în redacţia actului legislativ pînă la 01.04.2016) (în continuare – Legea nr.407-XVI din 21.12.2006).
___________________________
3 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.32-35, art.112
4 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49, art.213
Astfel, reieşind din cele expuse, avînd în vedere gradul de gravitate şi impactul încălcărilor constatate, în temeiul art.1, art.3, art.8 lit.b) şi lit.f), art.9 alin.(1) lit.d), art.20 alin.(1), art.22 alin.(3), art.25 alin.(2) din Legea nr.192-XIV din 12.11.1998 "Privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare"5, art.54 alin.(1) şi alin.(2) lit.c), art.55 alin.(1) din Legea nr.407-XVI din 21.12.2006, Regulamentului privind gradualizarea sancţiunilor aplicate asigurătorului (reasigurătorului) sau brokerului de asigurare şi/sau reasigurare, aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare nr.60/5 din 20.12.20136, Comisia Naţională a Pieţei Financiare
HOTĂRĂŞTE:
___________________________
5 Republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126 BIS
6 Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.53-59, art.313
1. Se sancţionează asigurătorii cu amendă care se transferă la bugetul autorităţii de supraveghere, după cum urmează: "ACORD GRUP" S.A. - în mărime de 40,4 mii lei, "ALLIANCE INSURANCE GROUP" S.A. - 40,7 mii lei, "ASTERRA GRUP" S.A. - 1,5 mii lei, "AUTO-SIGURANTA" S.A. - 39,5 mii lei, "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A. - 41,0 mii lei, "GALAS" S.A. - 44,2 mii lei, "GARANŢIE" S.A. - 41,1 mii lei, "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A. - 39,1 mii lei, "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.A. - 37,0 mii lei, "MOLDASIG" S.A. - 44,4 mii lei, "MOLDCARGO" S.A. - 40,0 mii lei, "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.A. - 37,0 mii lei, "TRANSELIT" S.A. - 47,5 mii lei.
2. Se prescrie conducerii asigurătorilor respectarea necondiţionată a prevederilor actelor legislative şi normative, precum şi întreprinderea măsurilor privind înlăturarea încălcărilor reflectate în actele de control, după cum urmează:
a) "ACORD GRUP" S.A., "ALLIANCE INSURANCE GROUP" S.A., "ASTERRA GRUP" S.A., "ASITO" S.A., "AUTO-SIGURANTA" S.A., "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A., "GALAS" S.A., "GARANŢIE" S.A., "MOLDCARGO" S.A., "MOLDASIG" S.A., "TRANSELIT" S.A. - respectarea obligaţiilor de soluţionare a cererilor şi de achitare a despăgubirii de asigurare în termenul prevăzut în art.19 alin.(2) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006;
b) "ASITO" S.A., "AUTO-SIGURANTA" S.A., "GALAS" S.A., "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A., "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.A., "MOLDASIG" S.A. - respectarea termenului de întocmire a procesului-verbal de constatare a pagubelor, prevăzut în art.19 alin.(1) lit.c) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006;
c) "ASITO" S.A., "AUTO-SIGURANTA" S.A., "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A., "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A., "MOLDASIG" S.A. - respectarea termenului de închidere a dosarelor de daune, prevăzut în art.19 alin.(1) lit.d) şi lit.e) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006;
d) "ASITO" S.A., "AUTO-SIGURANTA" S.A., "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A., "GALAS" S.A., "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A., "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.A., "MOLDCARGO" S.A., "MOLDASIG" S.A., "TRANSELIT" S.A. - respectarea termenului de achitare a despăgubirilor de asigurare de 10 zile calendaristice de la data finalizării dosarului de daune, prevăzut în art.28 alin.(1) din Legea nr.414-XVI din 22.12.2006;
e) "ACORD GRUP" S.A., "AUTO-SIGURANTA" S.A., "ASITO" S.A., "ASTERRA GRUP" S.A., "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A., "GALAS" S.A., "GARANŢIE" S.A., "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.A., "MOLDASIG" S.A., "MOLDCARGO" S.A., "TRANSELIT" S.A. - respectarea obligaţiei de includere a tuturor documentelor obligatorii în dosarele de daune;
f) "ACORD GRUP" S.A., "ASITO" S.A., "ASTERRA GRUP" S.A., "MOLDASIG" S.A., "TRANSELIT" S.A., "MOLDCARGO" S.A. - determinarea valorii pagubei pricinuite autovehiculului conform costului reparaţiei autovehiculului stabilit în baza documentelor eliberate de unitatea de specialitate acceptată de părţi;
g) "ALLIANCE INSURANCE GROUP" S.A., "ASITO" S.A., "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A., "GRAWE CARAT ASIGURĂRI" S.A., "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.A., "MOLDASIG" S.A., "MOLDCARGO" S.A., "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.A. - respectarea modului de formare şi menţinere a rezervelor tehnice suficiente îndeplinirii obligaţiilor ce rezultă din contractele de asigurare;
h) "AUTO-SIGURANTA" S.A., "ASITO" S.A., "MOLDASIG" S.A., "MOLDCARGO" S.A. - respectarea modului de completare a Registrului daunelor aferente asigurării de răspundere civilă auto internă;
i) "ASITO" S.A., "ASTERRA GRUP" S.A., "DONARIS VIENNA INSURANCE GROUP" S.A., "KLASSIKA ASIGURĂRI" S.A., "MOLDOVA-ASTROVAZ" S.A., "TRANSELIT" S.A. - respectarea modului de completare a Rapoartelor cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a deţinătorilor de autovehicule şi vehicule electrice urbane şi cu privire la asigurarea internaţională "Carte Verde".
3. Despre executarea pct.1 din prezenta hotărîre se va informa Comisia Naţională a Pieţei Financiare în termen de o lună, cu anexarea documentelor confirmative.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Direcţiei generale supraveghere asigurări.
5. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (www.cnpf.md) şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| VICEPREŞEDINTELE COMISIEI | |
| NAŢIONALE A PIEŢEI FINANCIARE | Iurie FILIP |
| Nr.53/1. Chişinău, 3 noiembrie 2016. | |