BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.58/1 din 16.05.97 despre Instrucţiunea provizorie cu privire la modul de emisie, circulaţie şi stingere a certificatelor de locuinţe

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
16.05.1997
COMISIA DE STAT PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE Hotărîre despre Instrucţiunea provizorie cu privire la modul de emisie, circulaţie şi stingere a certificatelor de locuinţe Nr.58/1 din 16.05.97 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.71/123 din 30.10.1997 * * * Abrogat: 04.03.2005 Hotărîrea CNVM nr.10/12 din 24.02.2005 În scopul executării prevederilor Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 601 din 29 octombrie 1996 "Pentru aprobarea Regulamentului privind atragerea mijloacelor financiare pentru construcţia de locuinţe prin utilizarea certificatelor de locuinţe", COMISIA DE STAT PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE HOTĂRĂŞTE: Se aprobă Instrucţiunea provizorie cu privire la modul de emisie, circulaţie şi stingere a certificatelor de locuinţe. PREŞEDINTELE COMISIEI DE STAT PENTRU PIAŢA HÎRTIILOR DE VALOARE Ion HÎNCU Chişinău, 16 mai 1997. Nr. 58/1. INSTRUCŢIUNE PROVIZORIE CU PRIVIRE LA MODUL DE EMISIE, CIRCULAŢIE ŞI STINGERE A CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE Aprobată Aprobată prin Hotărîrea Colegiului prin Hotărîrea Comisiei de Departamentului Arhitectu- Stat pentru Piaţa Hîrtiilor rii şi Construcţiilor al de Valoare nr. 58/1 din Republicii Moldova nr. 20 16.05.1997 din 25.10.1996 I. PRINCIPII GENERALE 1. Prezenta Instrucţiune a fost elaborată în conformitate cu Legea privind circulaţia hîrtiilor de valoare şi bursele de valori, Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.601 din 29.10.96 "Pentru aprobarea Regulamentului privind atragerea mijloacelor băneşti pentru construcţia locativă prin intermediul certificatelor de locuinţe" şi alte acte legislative ale Republicii Moldova. 2. Instrucţiunea stabileşte modul de emisie, circulaţie şi stingere a certificatelor de locuinţe. 3. În prezenta Instrucţiune se folosesc următoarele noţiuni: a) certificatele de locuinţe sînt hîrtii de valoare nominative emise cu o valoare nominală care acordă dreptul posesorilor prin respectarea condiţiilor stabilite în prospectul de emisie să ceară de la emitent stingerea lor prin schimb cu încheierea contractului de cumpărare-vînzare a încăperilor locative (apartamentelor), construcţia cărora a fost finanţată din contul mijloacelor obţinute de la plasarea acestor hîrtii de valoare. Certificatele de locuinţe nu acordă emitentului dreptul de vot la adunarea acţionarilor, precum şi la cota parte din venit sau din suma totală a activelor emitentului. Certificatele de locuinţe se emit în formă materializată şi nematerializată; b) emitentul certificatelor de locuinţe este persoană juridică, înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova, care posedă dreptul de beneficiar pentru construcţia locuinţelor, dispune de un lot de pămînt repartizat în modul stabilit, documentaţia de proiect şi deviz pentru construcţia de locuinţe, ce constituie obiectul atragerii mijloacelor. Emitentul certificatelor de locuinţe poartă răspundere faţă de posesorii certificatelor de locuinţe; c) investitorul (posesorul certificatelor de locuinţe) este persoana fizică sau juridică, care posedă certificatele de locuinţe în drept de proprietate; d) participantul profesionist la piaţa hîrtiilor de valoare este persoana juridică, care desfăşoară activitate profesionistă cu hîrtii de valoare şi are licenţa Comisiei de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare (în continuare - Comisia); e) deţinătorul registrului - emitentul sau registratorul independent, numit de emitent de sine stătător sau din porunca Comisiei, care desfăşoară activitatea de ţinere şi păstrare a registrului posesorilor de certificate, prestează servicii în legătură cu această activitate şi dispune de licenţa Comisiei; f) garantul este persoana juridică, care conform contractului încheiat cu emitentul, îşi asumă obligaţiile emitentului faţă de posesorii certificatelor de locuinţe pentru stingerea lor. În calitate de garant poate fi banca, compania de asigurare, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi alte organizaţii. Garant poate fi una sau mai multe persoane. Contractul încheiat de emitent cu garantul va include în mod obligatoriu condiţia că scopul contractului este asigurarea îndeplinirii obligaţiunilor emitentului faţa de investitori. Garantul trebuie să corespundă următoarelor exigenţe: mărimea patrimoniului ce-i aparţine cu drept de proprietate (active nete) trebuie să depăşească de patru ori volumul emisiei certificatelor de locuinţe; datoria globală a garantului nu poate să depăşească 20 % din volumul total al proprietăţii (activelor nete lui); proprietatea garantului trebuie să fie de înaltă lichiditate (în caz de necesitate această proprietate să poată fi realizată intru-n termen de două luni); persoanele cu funcţii de răspundere ale garantului nu trebuie să aibă antecedente penale pentru delicte în activităţi cu hîrtii de valoare, escrocherii, falsificări de acte, delapidări, furturi de bunuri, corupţie. Contractul între emitent şi garant va conţine menţiuni de corespundere a garantului exigenţelor enumerate, precum şi condiţia că garantul nu are dreptul să înstrăineze bunurile pînă la momentul executării depline de către emitent a obligaţiunilor sale privind emisia certificatelor de locuinţe. Evaluarea patrimoniului garantului care serveşte temei pentru asigurarea obligaţiunilor faţa de investitori se efectuează de către un auditor independent, care prezintă avizul său privind valoarea proprietăţii şi suficienţa ei pentru asigurarea obligaţiunilor emitentului la emisia respectivă a certificatelor de locuinţe. Pînă în momentul realizării obligaţiunilor emitentului privind emisia certificatelor de locuinţe, emitentul este obligat să prezinte Comisiei în cadrul dării de seamă financiare anuale avizul auditorului independent, care ar conţine confirmarea evaluării proprietăţii garantului, care serveşte temei pentru asigurarea realizării obligaţiunilor faţa de investitori. 4. Procedura emisiei certificatelor de locuinţe prevede următoarele etape: * decizia emitentului privind emisia certificatelor de locuinţe; * pregătirea şi aprobarea prospectului de emisie a certificatelor de locuinţe în conformitate cu lista datelor din anexa la prezenta Instrucţiune; * deschiderea contului special bancar pentru păstrarea mijloacelor băneşti acumulate în urma abonării; * obţinerea permisiunii pentru efectuarea abonării libere la certificatele de locuinţe şi înregistrarea prospectului emisiei; * editarea prospectului emisiei şi publicarea anunţului privind abonarea deschisă la certificatele de locuinţe in mass-media; * desfăşurarea abonării; * tirajarea certificatelor de locuinţe; * înregistrarea posesorilor certificatelor de locuinţe în registrul deţinătorilor hîrtiilor de valoare. 5. Perioada dintre data adoptării deciziei privind emisia certificatelor de locuinţe şi data prezentării documentelor menţionate în organul de înregistrare nu poate depăşi 60 de zile. 6. Posesorul certificatelor de locuinţe are dreptul să încheie cu emitentul un contract de cumpărare-vînzare a apartamentului de tipul stabilit, în cazul cînd el posedă un număr de certificate pentru cel puţin 30% din suprafaţa totală a apartamentului şi se obligă să achite costul restului suprafeţei. 7. Posesorul certificatelor de locuinţe, care asigură dreptul la 100% de suprafaţă totală a apartamentului, solicită stingerea lor simultan cu încheierea contractului de cumpărare-vînzare a apartamentului concret, iar emitentul e obligat să stingă certificatele prezentate şi să încheie cu posesorul certificatelor de locuinţe contractul de cumpărare-vînzare a apartamentului după finalizarea construcţiei acestuia în conformitate cu legislaţia în vigoare fără plată suplimentară. La încheierea contractului de cumpărare-vînzare a apartamentului, la momentul stingerii certificatelor de locuinţe emitentul e obligat să prezinte investitorului toată informaţia necesară despre apartament în conformitate cu cerinţele legislaţiei Republicii Moldova cu privire la protecţia drepturilor consumatorilor. II. ABONAREA ŞI ÎNREGISTRAREA DE STAT A CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE 8. Pentru a obţine autorizaţia Comisiei pentru efectuarea abonării libere la certificatele de locuinţe emitentul prezintă Comisiei următoarele documente: - cerere după modelul stabilit; - proiectul prospectului emisiei certificatelor de locuinţe în două exemplare; - extras din registrul comercial de stat care confirmă actul înregistrării emitentului şi garantului sau copia adeverinţei înregistrării de stat a emitentului şi garantului; - copiile documentelor de constituire ale emitentului, legalizate de notariat cu toate modificările şi completările efectuate; - textul informaţiei (modelul avizului) în două exemplare privind abonarea liberă la certificatele de locuinţe pe care emitentul intenţionează s-o difuzeze prin intermediul mass-media. - copia ordinului de plată privind achitarea taxei pentru înregistrarea prospectului emisiei şi eliberarea autorizaţiei pentru efectuarea abonării libere; - copia documentului, legalizată la notariat care confirmă repartizarea lotului de pămînt pentru construcţia locuinţelor; - copia contractului între emitent şi garant legalizată la notariat; - avizul expertizei documentaţiei de proiect şi devizului pentru construcţia locuinţelor, ce constituie obiectul atragerii mijloacelor băneşti, eliberat de organele respective ale Ministerului Dezvoltării Teritoriului, Construcţiilor şi Gospodăriei Comunale (Inspecţia de Stat în Construcţii, Direcţia Verificare şi Expertizare a proiectelor); - copia documentului de plată privind achitarea de către emitent a impozitului pentru efectuarea operaţiilor cu hîrtiile de valoare; - copia documentului bancar care confirmă deschiderea de către emitent a contului special pentru acumularea mijloacelor obţinute în rezultatul plasării certificatelor de locuinţe. Mijloacele acumulate pe acest cont pot fi utilizate în direcţiile prevăzute în prospectul emisiei cu acordul garantului, cu excepţia cazurilor cînd soldul disponibil al mijloacelor este folosit la procurarea hîrtiilor de valoare de stat, ceea ce trebuia de la bun început să fie prevăzut în prospectul de emisie; - modelul certificatului de locuinţe în două exemplare; - documentele pentru obţinerea licenţei pentru ţinerea registrului deţinătorilor hîrtiilor de valoare sau copia contractului încheiat cu registratorul independent, care posedă licenţa respectivă - pentru emitenţi cu un număr de deţinători ai hîrtiilor de valoare înregistraţi; - copia contractului, încheiat cu registratorul independent, care posedă licenţa respectivă pentru emitenţi cu un număr de deţinători ai hîrtiilor de valoare înregistraţi mai mare de 300; - alte documente la cererea CSPHV în caz de necesitate. 9. Pentru înregistrarea de stat a emisiei certificatelor de locuinţe emitentul prezintă Comisiei următoarele documente în limba de stat: - darea de seamă privind rezultatele abonării libere la certificatele de locuinţe; - copia hotărîrii emitentului care a aprobat darea de seamă; - copia documentului bancar care confirmă faptul că pe contul special al emitentului a fost depozitată suma mijloacelor băneşti egală cu suma, indicată în darea de seamă; - copia documentului de plată privind achitarea taxei pentru înregistrarea de stat a emisiei certificatelor de locuinţe în sumă de 5 salarii minimale. 10. Perioada de abonare la certificatele de locuinţe se stabileşte de către emitent în prospectul emisiei, care va fi nu mai mare de un an. După încheierea abonării emitentul prezintă darea de seamă privind rezultatele abonării şi înregistrează emisia certificatelor în volumul total. 11. În cazul, cînd în rezultatul abonării la certificatele de locuinţe pe contul bancar este acumulată o sumă mai mică decît costul total al obiectului, dar nu mai puţin de 50%, înregistrarea de stat a certificatelor de locuinţe, în volumul mijloacelor acumulate, se efectuează cu condiţia prezentării documentelor care confirmă atragerea altor mijloace financiare pînă la costul deplin al obiectului în termenul stabilit de prospectul emisiei. 12. Răspunderea pentru plenitudinea şi autenticitatea datelor, incluse în prospectul emisiei o poartă emitentul certificatelor de locuinţe. 13. Comisia examinează documentele prezentate în termen de 30 de zile din ziua prezentării lor. 14. Comisia poate respinge înregistrarea emisiei certificatelor de locuinţe în cazuri, cînd: - documentele prezentate nu corespund cerinţelor legislaţiei şi prezentei Instrucţiuni; - lipsesc unele documente din cele enumerate în p.8 al prezentei Instrucţiuni. Respingerea înregistrării de stat a certificatelor de locuinţe din considerente că ar fi neraţională nu se admite. 15. În cazul aprobării Hotărîrea privind respingerea emisiei înregistrării certificatelor de locuinţe, această hotărîre va fi adusă la cunoştinţa petiţionarului în scris în termen de 5 zile cu indicarea motivelor respingerii. 16. În cazul prezentării repetate a documentelor pentru înregistrarea de stat a emisiei certificatelor de locuinţe, taxa pentru înregistrare se achită din nou. 17. Cu acordul Comisiei abonarea la certificatele de locuinţe poate fi şi închisă, efectuîndu-se în conformitate cu Instrucţiunea cu privire la modul de înregistrare de stat a hîrtiilor de valoare. 18. În cazul corespunderii documentelor prezentate cerinţelor legislaţiei, Comisia adoptă hotărîrea privind înregistrarea emisiei certificatelor de locuinţe, înregistrează datele despre ele în registrul de stat al hîrtiilor de valoare şi acordă certificatelor de locuinţe numărul înregistrării de stat. 19. Comisia eliberează emitentului adeverinţa de înregistrare de stat în limba de stat cu atribuirea numărului înregistrării de stat anexînd un exemplar cusut, sigilat de Comisie al prospectului emisiei cu ştampila de antet "înregistrat". III. AMPLASAREA PRIMARĂ A CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE 20. Înainte de plasarea primară a certificatelor de locuinţe emitentul e obligat să prezinte într-o formă accesibilă pentru informarea investitorilor potenţiali prospectul de emisie a certificatelor de locuinţe înregistrat (sau un comunicat informativ privind emiterea certificatelor de locuinţe cu indicarea locului, unde se poate lua act de textul prospectului emisiei certificatelor de locuinţe). 21. Vînzarea certificatelor de locuinţe primilor posesori poate fi efectuată: - de către emitentul certificatelor de locuinţe; - de către participantul profesionist la piaţa hîrtiilor de valoare. În decurs de 7 zile bancare mijloacele primite de la vînzare şi alte operaţii cu certificatele de locuinţe, urmează a fi depozitate pe contul bancar special al emitentului. Aceste mijloace se folosesc de către emitent cu destinaţie specială pentru acoperirea cheltuielilor de construcţie sau în alte scopuri, prevăzute de prezenta Instrucţiune. Emitentul va avea pe contul bancar menţionat o rezervă de mijloace băneşti în sumă de 2% în valoarea totală a certificatelor de locuinţe, care sînt în circulaţie pentru răscumpărarea certificatelor, prezentate emitentului pentru stingere. 22. Costul certificatelor în perioada de plasare primară a certificatelor, precum şi costul, contra căruia emitentul răscumpără certificatele de locuinţe de la posesori după darea în exploatare a obiectului se stabileşte de către emitent în conformitate cu schema indexării valorii nominale a certificatelor de locuinţe, stabilită la înregistrarea emisiei. Totodată emitentul e obligat să stîngă certificatele de locuinţe contra valorii nominale, calculate în conformitate cu schema indexării valorii nominale a certificatelor de locuinţe, în termen de 7 zile bancare din momentul adresării posesorului certificatelor de locuinţe. Garantul în conformitate cu acordul de garanţie (contractul de garantie) efectuează controlul asupra corespunderii numărului de certificate de locuiţe vîndute de către emitent volumului emisiei certificatelor. IV. CIRCULAŢIA CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE 23. Circulaţia certificatelor de locuinţe se efectuează în conformitate cu legislaţia ce reglementează circulaţia hîrtiilor de valoare. Tranzacţiile cu certificatele de locuinţe la piaţa secundară a hîrtiilor de valoare se efectuează la preţurile de piaţă. Dreptul posesorului de dispoziţie privind certificatele de locuinţe nu poate fi limitat. 24. Înregistrarea trecerii drepturilor de proprietate asupra certificatelor de locuinţe se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare. V. STINGEREA CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE 25. Stingerea certificatelor de locuinţe se efectuează de către emitent. În cazul cînd stingerea certificatelor de locuinţe nu poate fi executată de emitent, atunci achitarea va fi efectuată de garant în condiţiile şi termenele, stabilite în prospectul emisiei certificatelor de locuinţe. Emitentul are dreptul să asigure obiectul de construcţie sau să asigure răspunderea sa după executarea obligaţiilor faţă de investitori. 26. Stingerea certificatelor de locuinţe se efectuează: * prin răscumpărare - la prima cerere a posesorului certificatelor de locuinţe în decurs de 7 zile bancare de la momentul adresării în scris către emitent după darea în exploatare a blocului locativ. Răscumpărarea certificateloer de locuinţe în perioada de construcţie poate să se efectueaze numai în cazul neindeplinirii condiţiilor, prevăzute în prospectul emisiei, din vina emitentului; * prin prezentare în proprietatea posesorului a certificatelor de locuinţe a unui apartament liber sau a angajamentului emitentului în scris privind transmiterea dreptului pentru orice apartament liber după finalizarea construcţiei lui, cu condiţia prezentării pentru stingere a certificatelor de locuinţe ce corespund sută la sută suprafeţei totale a apartamentului finalizat; * prin schimbarea certificatelor de locuinţe de serie nouă din iniţiativa emitentului şi cu acordul posesorilor certificatelor de locuinţe. La schimbarea certificatelor de locuinţe pe certificate de serie nouă, emise de acelaşi emitent, nu se permite modificarea suprafeţei totale a locuinţei de anumit tip şi amplasare deja achitate, precum şi încasarea de către emitent a unei taxe suplimentare de la posesorii certificatelor. 27. În cazul cînd doi sau mai mulţi posesori ai certificatelor de locuinţe solicită încheierea contractului pentru obţinerea aceleiaşi încăperi, atunci rezolvarea cazului se efectuează în corespundere cu ordinea prezentării cererilor. VI. DISPOZIŢII FINALE 28. La publicitatea emisiei certificatelor de locuinţe emitentul e obligat să menţioneze informaţia despre data înregistrării prospectului de emisie şi amplasamentul obiectului emisiei certificatelor de locuinţe. 29. Emitenţii ţin evidenţa rezultatelor activităţii lor, întocmesc dări de seamă contabile şi statistice. Emitentul întocmeşte dările de seamă trimestriale şi anuale privind rezultatele emisiei certificatelor de locuinţe. Forma dărilor de seamă privind rezultatele emisiei certificatelor de locuinţe, termenele şi modul publicării lor se stabilesc de Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare. 30. Comisia e în drept să suspende procesul emisiei certificatelor de locuinţe în cazul încălcării de către emitent a modului de emitere a certificatelor de locuinţe, stabilit prin prezenta Instrucţiune şi prospectul emisiei înregistrat. Informaţia despre suspendarea emisiei certificatelor se expediază emitentului în scris. În cazul suspendării emisiei hîrtiilor de valoare emitentul e obligat să lichideze încălcările, după ce emiterea poate fi continuată conform unei autorizaţii speciale scrise a Comisiei. 31. Persoanele oficiale ale emitentului care au efectuat emisia certificatelor de locuinţe fără autorizaţia Comisiei poartă răspundere în ordinea stabilită de legislaţia în vigoare. 32. Emitentul nu poate transmite drepturile sale pentru obiectul atragerii mijloacelor persoanelor terţe pînă la data limită de stingere a certificatelor de locuinţe. Anexă la Instrucţiunea provizorie cu privire la modul de emisie, circulaţie şi stingere a certificatelor de locuinţe aprobate prin Hotătîrea nr. 58/1 din 16 mai 1997 A. Foaie de titlu ____________________________________________________________ Prospectul emisiei certificatelor de locuinţe ____________________________________________________________ (denumirea deplină a emitentului) Prospectul emisiei aprobat: ____________________________________________________________ (denumirea organului răspunzător de înregistrare) "____"________________199___ Hotărîrea nr.________________ Numărul înregistrării de stat:______________________________ Data înregistrării de stat a prospectului emisiei "_____"_______________199___ Semnăturile persoanelor oficiale ale emitentului Ştampila Data "Informaţia financiară ce se conţine în prospectul emisiei certificatelor de locuinţe corespunde datelor evidenţei contabile. Evidenţa contabilă se întocmeşte în conformitate cu regulile în vigoare." Semnătura persoanei oficiale a firmei de audit Ştampila Data ____________________________________________________________ B. Informaţia care trebuie inclusă în prospectul emisiei I. INFORMAŢIA DESPRE EMITENTUL CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE 1. Forma organizatorico-juridică, denumirea deplină şi abreviată, data şi numărul înregistrării de stat a emitentului. 2. Adresa juridică şi poştală a emitentului. 3. Lista tuturor filialelor şi reprezentanţelor emitentului cu indicarea denumirilor lor depline, adresele juridice sau poştale, data constituirii, numele şi prenumele persoanelor cu funcţii de răspundere, genul de activitate, suma beneficiului la momentul aprobării hotărîrii privind emisia certificatelor de locuinţe. II. DATELE DESPRE STAREA FINANCIARĂ A EMITENTULUI 4. Bilanţurile contabile ale emitentului pentru ultimii trei ani financiari compleţi sau pentru fiecare an financiar încheiat din momentul fondării, dacă această perioadă e mai mică de trei ani, confirmate de controlul auditorului. 5. Actul evaluării proprietăţii care include descrierea, preţul de bilanţ şi evaluarea de piaţă a averii, ce aparţine emitentului cu drept de proprietate, alcătuit de un expert independent. 6. Datele privind rezultatele activităţii financiare inclusiv dările de seamă privind folosirea lor şi folosirea beneficiului în ultimii trei ani financiari încheiaţi sau în fiecare perioadă financiară încheiată din momentul fondării, dacă această perioadă e mai mică de trei ani, confirmate de controlul experţilor: - valoarea totală şi principalele surse de alcătuire a beneficiului; - structura şi cuantumul impozitelor plătite de emitent; - valoarea beneficiului îndreptat pentru formarea fondului de rezervă; alte direcţii de folosire a beneficiului. 7. Evaluarea în lei a părţii valutare a articolelor de venituri şi cheltuieli, separat pe fiecare tip de valută. Evaluarea părţii valutare se efectuează conform cursului de piaţă în vigoare în Republica Moldova la momentul întocmirii documentelor respective. Datoria globală a garantului nu poate să depăşească 20 % din volumul total al proprietăţii (activelor nete lui); Proprietatea garantului trebuie să fie de înaltă lichiditate (în caz de necesitate această proprietate să poată fi realizată întru-n termen de două luni); Persoanele cu funcţii de răspundere ale garantului nu trebuie să aibă antecedente penale pentru delicte în activităţi cu hîrtii de valoare, escrocherii, falsificări de acte, delapidări, furturi de bunuri, corupţie. 8. Darea de seamă despre formarea şi folosirea mijloacelor fondului de rezervă în ultimii trei ani sau din momentul constituirii emitentului. 9. Suma datoriei restante pe vărsămintele în buget şi pe impozite. 10. Date despre datoriile pentru creditele bancare: - credite bancare pe termen scurt (inclusiv cele expirate); - credite bancare pe termen lung (inclusiv cele expirate). Întreaga sumă a datoriilor faţă de creditori: - suma totală a datoriilor de plată (inclusiv datoriile expirate potrivit datelor băncii, care îi prestează); - descifrarea datoriilor pentru credite; - dinamismul datoriilor de plată din ultimii trei ani financiari. 11. Datele despre sancţiunile administrative şi economice, aplicate faţă de emitent de către organele administraţiei publice sau judiciare, în curs de trei ani pînă la momentul adoptării hotărîrii privind emisia certificatelor de locuinţe. Datele menţionate trebuie să includă următoarele: - data aplicării sancţiunilor; - organul care a aplicat sancţiunile; - cauza sancţionării; - genul şi măsura sancţiunilor; - nivelul de executare al sancţiunilor la momentul adoptării hotărîrii privind emisia certificatelor de locuinţe. 12. Date privind capitalul statutar: - suma capitalului statutar; - volumul capitalului statutar, inclusiv: - prin mijloacele băneşti; - prin activele nemateriale. 13. Darea de seamă despre hîrtiile de valoare deja emise de emitent. III. INFORMAŢIA DESPRE GARANTUL EMISIEI CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE 14. Informaţia despre garantul emisiei certificatelor de locuinţe: - forma organiztorico-juridică, denumirea deplină şi abreviată, data şi numărul înregistrării de stat a garantului; - adresa juridică şi poştală a garantului; - descrierea concisă a proprietăţii şi principalele genuri de activitate a garantului; - date despre capitalul propriu al garantului în baza datelor bilanţului contabil conform situaţiei la data dării de seamă, înainte de prezentarea prospectului de emisie a certificatelor de locuinţe în Comisia de Stat pentru Piaţa Hîrtiilor de Valoare. 15. Date despre capitalul statutar al garantului expuse după forma: - volumul capitalului statutar; - volumul părţii achitate a capitalului statutar, inclusiv: - de mijloacele băneşti; - de activele nemateriale. 16. Date despre hîrtiile de valoare deja emise de garant, inclusiv: - denumirea hîrtiilor de valoare; - data emisiei şi numărul înregistrării de stat; - data stingerii hîrtiilor de valoare; - volumul emisiei (după valoarea nominală); - numărul hîrtiilor de valoare din emisie; - nominalul hîrtiilor de valoare; - condiţiile plăţii venitului pe hîrtiile de valoare date şi datele efectuării plăţii; - datele achitării hîrtiilor de valoare şi numărul hîrtiilor de valoare, care au fost achitate. 17. Copia ultimei dări de seamă privind rezultatele activităţii financiare (înainte de înregistrarea prospectului emisiei) a garantului. Pentru executarea funcţiilor garantului emisiei hîrtiilor de valoare e necesar ca mărimea capitalului propriu al garantului şi rezervele lui arătate în această dare de seamă financiară să depăşească de patru ori volumul emisiei garantat de el. 18. Copia angajamentului de garanţie (sau contractul între emitent şi garant) în folosul investitorilor, care prezintă un angajament fără retragere. Garantul va plăti suma bănească pentru îndeplinirea angajamentului de garantie în cazul cînd emitentul nu execută obligaţiile sale sau se eschivează de la executarea lor. Termenul valabilităţii garanţiei va depăşi termenul valabilităţii certificatelor de locuinţe, cel puţin cu un an. Orice posesor al certificatului poate fi beneficiar al garantiei privind stingerea certificatelor, după ce emitentul nu a îndeplinit angajamentele sale faţă de posesor. 19. Garantul poartă răspunderea pentru plenitudinea datelor, prevăzute în p.p. 14-18 ale prezentului prospect de emitere a certificatelor de locuinţe, în ordinea stabilită prin legislaţia în vigoare. IV. DATE DESPRE VIITOAREA EMISIE A CERTIFICATELOR DE LOCUINŢE 20. Date generale despre emisia certificatelor de locuinţe: a) nominalul certificatului de locuinţe ______ metru pătrat al suprafeţei totale; b) valoarea nominală a unui certificat de locuinţe pentru data începerii distribuirii certificatelor de locuinţe ____ lei; c) numărul certificatelor de locuinţe în emisie; d) volumul total al emisiei _____ metri pătraţi ai suprafeţei totale; e) volumul total al emisiei contra valoare nominală pentru data începerii distribuirii certificatelor de locuinţe ___ lei; f) descrierea concisă a locuinţei, în calitate de obiect al atragerii mijloacelor (amplasarea, adresa, materialul pereţilor, numărul de etaje, tipurile şi suprafaţa apartamentelor, planurile etajelor); g) volumul mijloacelor capitale alocate în obiectul atragerii de mijloace. 21. Datele privind emisia certificatelor de locuinţe: a) data aprobării hotărîrii privind emisia; b) organul, care a luat hotărîrea despre emisie; c) data emisiei certificatelor de locuinţe; d) data limită a vînzării certificatelor de locuinţe; e) termenul de acţiune a certificatelor (nu poate depăşi mai mult de două ori termenul normativ de construcţie a obiectului de atragere a mijloacelor); f) locul (locurile), unde cumpărătorii potenţiali pot procura (subscrie) certificatele de locuinţe; g) denumirea şi adresa deplină a locului (locurilor) pentru depozitarea centralizată a certificatelor de locuinţe; h) denumirea şi adresa deplină a garantului, care este succesorul de drept pentru deservirea emisiei certificatelor de locuinţe şi executarea controlului asupra folosirii mijloacelor, obţinute de la realizare. 22. Date privind valoarea şi calculele emisiei certificatelor de locuinţe: a) valoarea unui certificat de locuinţe pentru data începerii primei plasări a certificatelor; b) modalitatea plăţii pentru certificatele procurate (periodicitatea plăţilor, forma decontărilor, numerele conturilor, documentele necesare); c) schema indexării trimestriale, care prevede înmulţirea preţului nominal al certificatului de locuinţe la indexul schimbării costului lucrărilor de construcţie-montaj conform datelor Departamentului Statisticii al Republicii Moldova. 23. Datele despre participanţii profesionişti la piaţa hîrtiilor de valoare care sînt implicaţi în procesul amplasării certificatelor de locuinţe: denumirea; adresa juridică şi poştală; numărul şi data autorizaţiei pentru activitatea de mediere cu privire la emisia hîrtiilor de valoare; caracterul participării lor la plasarea certificatelor de locuinţe. 24. Datele despre banca (băncile), în care emitentul depozitează şi păstrează mijloacele primite de la plasarea certificatelor de locuinţe (inclusiv: denumirea deplină, adresa juridică şi poştală, numărul şi data eliberării licenţei bancare). 25. Informaţia privind modul şi condiţiile stingerii certificatelor de locuinţe: a) data închiderii registrului de posesori ai certificatelor de locuinţe şi termenele colectării cererilor pentru stingerea certificatelor; b) locul (locurile) unde posesorii certificatelor pot prezenta certificatele de locuinţe pentru stingere; c) modul de decontare (forma decontării, întocmirea documentelor etc.); d) forma şi condiţiile întocmirii documentului care se eliberează posesorului certificatelor la stingerea certificatelor în sumă de 100% a suprafeţei totale a apartamentului şi care acordă dreptul de proprietate la un apartament concret după încheierea construcţiei. 26. Direcţiile folosirii mijloacelor mobilizate prin emisia certificatelor de locuinţe (construcţie nouă, reconstruire, cota parte), cu studii de fezabilitate respective şi documentaţia de proiect. În cazul cînd proiectul a trecut expertiza în instituţiile de stat sau în alte organizaţii, e necesară prezentarea confirmării documentare a acestei expertize. 27. Descrierea detaliată a perspectivelor pentru realizarea locuinţelor construite include: - preţul de cost al construcţiei unui metru pătrat de suprafaţă în preţurile anului 1991; - indicele creşterii preţului unui metru pătrat la momentul înregistrării prospectului de emisie în raport cu preţurile anului 1991; - preţul de piaţă al unui metru pătrat al locuinţei analogice în locul construcţiei, menţionat în prospectul obiectului; datele despre repartizarea terenului pentru construcţie (cu indicarea amplasării), documentaţia de proiect şi deviz, antreprenorul general, care va asigura lucrările de construcţie în termenul prevăzut.