Acte judiciare
Hotărîre nr.5b din 29.03.96 privind interpretarea articolului 88 litera i) din Constituţia Republicii Moldova
CURTEA CONSTIRUŢIONALĂ
privind interpretarea articolului 88 litera i)
din Constituţia Republicii Moldova
Nr.5b din 29.03.96
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.22/251 din 11.04.1996
* * *
În numele Republicii Moldova
Curtea Constituţională în componenţa:
Pavel Barbalat - preşedinte
Nicolae Chiseev - judecător-raportor
Nicolae Osmochescu - judecător
Eugen Sofroni - judecător
Gheorghe Susarenco - judecător
Ion Vasilati - judecător
cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, dlui Victor Cecan,
deputat în Parlament, preşedintele Comisiei juridice, pentru numiri şi
imunităţi, călăuzindu-se de articolul 135 din Constituţia Republicii
Moldova, articolul 4 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, a
examinat în şedinţă plenară deschisă sesizarea domnului Victor Cecan,
deputat în Parlamentul Republicii Moldova, privind interpretarea
articolului 88 litera i) din Constituţia Republicii Moldova.
Studiind informaţia judecătorului-raportor Nicolae Chiseev şi
examinînd materialele prezentate,
Curtea Constituţională
a c o n s t a t a t:
1. Temei pentru examinarea prezentei cauze a servit sesizarea
Curţii Constituţionale a Republcii Moldova de către Victor Cecan,
deputat în Parlamentul Republcii Moldova, privind interpretarea
prevederii - poate oare Preşedintele Republcii Moldova să suspende
acţiunea actelor Guvernului ce contravin legislaţiei, care au fost
adoptate pînă la intrarea în vigoare a Constituţiei Republcii Moldova -
27 august 1994, ca rezultat al cărui fapt se pune problema
interpretării articolului 88 lite ra i) din Constituţie.
2. Cererea ce se conţine în sesizarea deputatului în Parlamentul
Republicii Moldova vizează separaţia puterilor, consfinţită în Republica
Moldova (articolul 6 din Constituţie) şi delimitarea competenţelor lor,
stipulată prin Constituţia Republicii Moldova.
Unul din principiile fundamentale ale regimului constituţional
stipulează că orice organ de stat poate lua decizii şi poate întreprinde
acţiuni ce ţin de competenţa lui, stabilită în conformitate cu
Constituţia.
Potrivit articolului 96 din Constituţia Republicii Moldova,
Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a statului şi
exercită conducerea generală a administraţiei publice. Activitatea
Guvernului este determinată de prevederi le articolului 2 alineatul (1)
din Legea Republicii Modlova "Cu privire la Guvern" potrivit căruia
actele Guvernului (hotărîri şi dispoziţii) nu trebuie să contravină
Constituţiei, altor legi ale statului şi decretelor Preşedintelui
Republicii Moldova .
3. Constituţia Republicii Moldova îi acordă Preşedintelui
Republicii Moldova dreptul de a suspenda acţiunea actelor Guvernului sau
a unor părţi din aceste acte ce contravin legislaţiei (articolul 88
litera i) din Constituţie). Avînd în ve dere că potrivit articolului 30
din Legea Republicii Moldova "Cu privire la Guvern" hotărîrile şi
dispoziţiile Guvernului sînt executorii, suspendarea de către
Preşedintele Republicii Moldova a acţiunii actelor Guvernului
constituie o întrerupere prov izorie a acţiunii lor. În acest caz
Constituţia Republicii Moldova stabileşte următoarea ordine:
Preşedintele Republicii Moldova suspendă acţiunea actelor
Guvernului ce contravin legislaţiei pînă la adoptarea hotărîrii
definitive a Curţii Constituţionale (articolul 88 litera i) din
Constituţie).
Prin urmare, articolul 88 litera i) din Constituţia Republicii
Moldova, acordînd Preşedintelui Republicii Moldova dreptul de a decide
de sine stătător suspendarea acţiunii actelor Guvernului ce contravin
legislaţiei, a stabilit totodată c ondiţiile şi limitele exercitării
acestor împuterniciri. În primul rînd, este limitat timpul suspendării:
pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curţii Constituţionale. În al
doilea rînd, a fost stabilită necesitatea sesizării concomitente de
către Preşedintele Republicii Moldova a Curţii Constituţionale asupra
corespunderii actelor Guvernului Constituţiei, altor legi ale statului
şi decretelor Preşedintelui Republicii Moldova.
Astfel, articolul 88 litera i) din Constituţia Republicii Moldova a
creat un mecanism special prin care Preşedintele Republicii Moldova
exercită controlul prealabil asupra corespunderii actelor Guvernului
Constituţiei Republicii Moldova, altor legi ale statului şi decretelor
Preşedintelui Republicii Moldova.
4. Această ordine urmează să asigure respectarea prevederilor
articolului 88 litera i) din Constituţia Republicii Moldova referitor la
actele Guvernului, adoptate (emise) după 27 august 1994, deoarece
Curtea Constituţională exercită, la sesizare, controlul
constituţionalităţii numai a actelor normative, adoptate după intrarea
în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova (articolul 4 alineatul (2)
din Codul Jurisdicţiei Constituţionale).
Astfel, aplicarea de către Preşedintele Republicii Moldova a
dreptului acordat prin articolul 88 litera i) din Constituţia Republicii
Moldova se referă numai la actele Guvernului, adoptate după intrarea în
vigoare a Constituţiei Republici i Moldova - 27 august 1994.
Preşedintele Republicii Moldova nu este în drept să suspende
acţiunea actelor Guvernului adoptate (emise) anterior.
În baza celor expuse, călăuzindu-se de articolele 4, 2 şi 27 din
Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolele 62 şi 68 din
Codul Jurisdicţiei Constituţionale,
Curtea Constituţională
H O T Ă R Ă Ş T E:
1. Constituţia Republicii Moldova (articolul 88 litera i) din
Constituţie) acordă Preşedintelui Republicii Moldova dreptul de a
suspenda acţiunea actelor Guvernului ce contravin Constituţiei, altor
legi ale statului, decretelor Preşedinte lui Republicii Moldova.
2. Actele Guvernului sînt suspendate pînă la adoptarea deciziei
definitive a Curţii Constituţionale.
3. Preşedintele Republicii Moldova, suspendînd acţiunea actelor
Guvernului, ce contravin legislaţiei, concomitent sesizează Curtea
Constituţională privind corespunderea acestor acte Constituţiei
Republicii Moldova.
4. Preşedintele Republicii Moldova este în drept să suspende
acţiunea actelor Guvernului ce contravin legislaţiei, adoptate numai
după intrarea în vigoare a Constituţiei Republicii Moldova - 27 august
1994.
Actele Guvernului, adoptate anterior, nu pot fi suspendate.
5. Conform articolului 26 din Legea cu privire la Curtea
Constituţională prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi atacată
şi intră în vigoare la data adoptării.
6. Prezenta hotărîre conform articolului 26 din Legea cu privire la
Curtea Constituţională se publică în Monitorul Oficial al Republicii
Modlova într-un termen de 10 zile din ziua adoptării.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BRABALAT
Chişinău, 29 martie 1996.
Nr. 5b.