Hotărâri
Hotărîre nr.6 din 16.01.2003 cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului privind utilizarea carnetului de cecuri de numerar
BANCA NAŢIONALĂ
Hotărîre cu privire la modificarea şi completarea Regulamentului
privind utilizarea carnetului de cecuri de numerar
Nr.6 din 16.01.2003
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.6-8/15 din 24.01.2003
* * *
În scopul perfecţionării mecanismului de prevenire şi combatere a
spălării banilor, în temeiul art.11 din Legea cu privire la Banca
Naţională a Moldovei nr.548 din 21 iulie 1995, art. 1, 3 şi 4 din Legea
cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor nr.633-XV din 15
noiembrie 2001 şi demersului Procuraturii Generale a Republicii Moldova
din 25 decembrie nr.4-12d/02,
S-A HOTĂRÎT:
1. Se modifică şi se completează Regulamentul privind utilizarea
carnetului de cecuri de numerar (hotărîrea Consiliului de administraţie
nr.377 din 16.12.1999, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.10-11
din 27.01.2000), după cum urmează:
punctul 3.2. va avea următorul cuprins:
"3.2. Carnetele de cecuri de numerar se eliberează de către banca
comercială titularului de cont bancar sau persoanei împuternicite a
acestuia în baza cererii de primire a carnetului de cecuri de numerar
(anexa nr.2) la care se anexează copia actului de identitate a
titularului de cont bancar sau a persoanei împuternicite.
Cererea de primire a carnetului de cecuri de numerar se întocmeşte
într-un exemplar şi se autentifică prin prima şi a doua semnătură a
persoanelor cu drept de a semna, cu aplicarea ştampilei titularului de
cont bancar conform fişei cu specimene de semnături şi amprenta
ştampilei, care se păstrează la banca comercială.
În alineatul 3 din p.3.3. după cuvintele "verifică identitatea" se
adaugă cuvintele "titularului de cont bancar sau a", în continuare după
text";
punctul 5.1. se completează cu lit. d) cu următorul cuprins:
"d) prezenţa actului de identitate şi a copiei actului de identitate
a mandatarului emitentului sau a emitentului (în cazul cînd numerarul se
eliberează însuşi emitentului)";
în p.5.2. lit. f) va avea următorul cuprins:
"f) corespunderea datelor referitoare la identitatea mandatarului
emitentului sau a emitentului (în cazul cînd numerarul se eliberează
însuşi emitentului) indicate în cec cu datele din actul de identitate şi
aplică semnătura sa drept confirmare pe copia actului de identitate în
prezenţa mandatarului, sau a emitentului";
în p.5.3. lit. c) va avea următorul cuprins:
"c) transmite cecul şi copia actului de identitate a mandatarului
emitentului sau a emitentului (în cazul cînd numerarul se eliberează
însuşi emitentului) spre verificare funcţionarului responsabil cu drept
de semnătură pentru eliberarea numerarului".
în p.5.4.:
lit. a) va avea următorul cuprins:
"a) verifică corectitudinea completării cecului conform prevederilor
prezentului Regulament, corespunderea copiei actului de identitate cu
originalul, precum şi înregistrarea cecului în registrul de casă de
cheltuieli";
lit. d) va avea următorul cuprins:
"d) transmite cecul şi copia actului de identitate a mandatarului
emitentului sau a emitentului (în cazul cînd numerarul se eliberează
însuşi emitentului) prin intermediul serviciului intern de distribuire a
mesajelor la casa de circulaţie".
2. Controlul îndeplinirii prezentei hotărîri îl exercită
Departamentul sistemul de plăţi.
3. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Preşedintele
Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei Leonid TALMACI
Chişinău, 16 ianuarie 2003.
Nr. 6.