Acte judiciare
Hotărîre nr.67 din 26.10.2000 privind rezultatele controlului asupra executării Hotărîrii Curţii de Conturi nr.10 din 7.03.96 în vederea aprecierii cotei statului în blocul auxiliar la Stadionul republican
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra executării
Hotărîrii Curţii de Conturi nr.10 din 7.03.96 în vederea
aprecierii cotei statului în blocul auxiliar la Stadionul
republican
Nr.67 din 26.10.2000
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.152-153/40 din 07.12.2000
* * *
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, în prezenţa şefului
Direcţiei expertiză financiară a Departamentului Privatizării şi
Administrării Proprietăţii de Stat dna E.Bordian, viceministrului
finanţelor dl V.Chiriac, directorului general al Departamentului Control
Financiar şi Revizie dl I.Bolbocean, controlorului-revizor dl V.Badan,
directorului firmei de audit "Moldauditing" S.R.L. dl P.Bodîrev,
auditorului dna M.Conicova şi preşedintelui Întreprinderii mixte
moldo-americane "Interloto" S.A. dl P.Sandulachi, a examinat materialele
controlului asupra executării Hotărîrii Curţii de Conturi nr.10 din
7.03.96 în vederea aprecierii cotei statului în blocul auxiliar la
Stadionul republican şi
a c o n s t a t a t:
Fostul Minister al Privatizării şi Administrării Proprietăţii de
Stat la 15.09.95 a permis (decizia nr.1) fondarea şi înregistrarea
Întreprinderii mixte moldo-americane "Interloto" S.A. cu cota statului
în capitalul statutar de 155,0 mii lei, sau 7,1 la sută.
Costul clădirii la momentul fondării întreprinderii (10.11.95) a
fost calculat la preţurile anilor 1991-1994 în sumă de 155,0 mii lei,
dintre care 61,6 mii lei alcătuiau datoriile statului faţă de
antreprenor (Direcţia construcţii şi reparaţii a Cancelariei de Stat).
Conform concluziei specialiştilor Ministerului Mediului şi Amenajării
Teritoriului nr.45-04 din 13.01.2000, valoarea reală a clădirii
constituia 1252,0 mii lei, sau 31 la sută din costul acesteia (4035,0
mii lei). Astfel, în fondul statutar al Întreprinderii mixte
moldo-americane "Interloto" S.A., la momentul fondării acesteia, cota
statului a fost micşorată cu 1102,0 mii lei şi constituia 1252,0 mii lei
(281,3 mii dol.SUA), sau 38,1 la sută din capitalul statutar (737,4 mii
dol.SUA).
La comanda "Interloto" S.A., firma de audit "Moldauditing" S.R.L. la
9.10.98 a evaluat costul clădirii în sumă de 4035,0 mii lei, inclusiv
cota statului în mărime de 346,9 mii lei (la preţuri noi), micşorînd-o
neîntemeiat cu 905,1 mii lei. În urma unui studiu suplimentar, la
27.01.2000, firma nominalizată şi-a modificat hotărîrea din 9.10.98,
stabilind că cota statului în costul clădirii constituie 1252,0 mii lei,
sau 31 la sută, ceea ce a coincis cu concluzia specialiştilor de la
Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului din 13.01.2000.
Curtea de Conturi a Republicii Moldova, prin scrisoarea nr.03/2-171
din 23.05.2000, a cerut de la Ministerul Finanţelor (dl M.Manoli)
efectuarea la Întreprinderea mixtă moldo-americană "Interloto" S.A. a
unui control asupra corectitudinii reflectării în evidenţa contabilă a
valorii reale a mijloacelor fixe şi a venitului de la activitatea
economico-financiară a întreprinderii, calculării impozitelor,
dividendelor şi altor plăţi şi transferării acestora în buget.
În scrisoarea indicată Curtea de Conturi n-a cerut determinarea
cotei statului în costul clădirii, deoarece costul acesteia a fost
evaluat de specialiştii Ministerului Mediului şi Amenajării Teritoriului
(prin concluzia nr.45-04 din 13.01.2000), Curţii de Conturi (actul din
18.01.2000) şi firmei de audit "Moldauditing" S.R.L. (concluzia din
27.01.2000) în mărime de 31 la sută. Însă Departamentul Control
Financiar şi Revizie (căruia i-a fost transmisă spre examinare
scrisoarea Curţii de Conturi) conclude că cota statului în costul
clădirii constituie 8,6 la sută.
În numele firmei de audit "Moldauditing" S.R.L., auditorul dna
M.Conicova modifică concluziile din propria hotărîre (27.01.2000) şi
confirmă concluziile din hotărîrea precedentă (9.10.98), precum că cota
statului în costul clădirii constituie 346,9 mii lei, sau 8,6 la sută,
iar executorul (Departamentul Privatizării şi Administrării Proprietăţii
de Stat), în dependenţă de caz, face trimitere de la un document la
altul, cota-parte a statului în costul clădirii în mărime de 31 la sută
nefiind restabilită pînă în prezent.
Departamentul Control Financiar şi Revizie, apreciind cota statului
în costul clădirii în mărime de 8,6 la sută, s-au bazat pe contractul
(în xerocopie) din 20.11.92 (încheiat între fostul Minister al
Tineretului, Sportului şi Turismului şi "Ascom" S.R.L.) şi dispoziţiile
de plată neveridice nr.115 din 15.07.93 şi nr.49 din 1.02.94, fără a
asigura confirmarea documentară şi juridică a înregistrării în evidenţa
contabilă a operaţiunilor economice privind utilizarea surselor
financiare de 80,0 mii lei.
[Alin. modificat prin Hot. Curţii de Conturi nr.6 din 12.01.2001, în vigoare 05.04.2001]
Dispoziţiile de plată indicate au fost întocmite pe blanchete
speciale, tipărite la tipografia din Străşeni, la comanda firmei
"Tatiana" (Chişinău). Potrivit jurnalului de înregistrare a comenzilor
şi xerocopiei facturii de livrare a blanchetelor, comanda nr.773, în
baza căreia au fost întocmite dispoziţiile de plată a fost înregistrată
la tipografia din Străşeni la 10.06.96, iar blanchetele au fost livrate
firmei "Tatiana" la 25.07.96 (factura nr.64848). Astfel, la momentul
întocmirii dispoziţiilor de plată nr.115 din 15.07.93 şi nr.49 din
1.02.94 blanchetele pe care acestea au fost perfectate nu existau.
S.A. "ASCOM-Grup" (succesorul S.R.L. "Ascom"), prin scrisoarea
nr.3822 din 20.10.2000, confirmă că la 15.07.93 şi 12.02.94 a transferat
fostului Minister al Tineretului, Sportului şi Turismului, respectiv,
50,0 mil.ruble (50,0 mii lei) şi 30,0 mii lei, în total - 80,0 mii lei,
în contul achitării datoriilor creditoare (pentru materiale de
construcţie), şi pretenţii faţă de acesta nu are.
Prin urmare, Întreprinderea moldo-americană "Interloto" S.A. nu are
temei juridic de a pretinde la sursele financiare de 80,0 mii lei,
transferate de către S.R.L. "Ascom" fostului Minister al Tineretului,
Sportului şi Turismului, şi de a micşora cu această sumă cota statului.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările la determinarea
cotei-părţi a statului în blocul auxiliar la Stadionul republican şi în
conformitate cu art.25 din Legea privind Curtea de Conturi nr.312-XIII
din 8.12.94,
h o t ă r ă ş t e:
1. Se menţionează neîndeplinirea Hotărîrii Curţii de Conturi nr.10
din 7.03.96 în ce priveşte determinarea cotei-părţi a statului în blocul
auxiliar la Stadionul republican de către fosta conducere a fostului
Minister al Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (dnii
C.Ciobanu, I.Badîr), fosta şi actuala conducere a Departamentului
Privatizării şi Administrării Proprietăţii de Stat (dnii V.Filat,
A.Oleinic, N.Gumenîi).
2. Se înaintează materialele în instanţa de judecată în vederea
aplicării persoanelor cu funcţii de răspundere a sancţiunilor prevăzute
de art.1749 din Codul cu privire la contravenţiile administrative.
3. Se cere repetat de la Departamentul Privatizării şi Administrării
Proprietăţii de Stat (dl N.Gumenîi):
- efectuarea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, a
modificărilor în documentele de constituire a Întreprinderii
moldo-americane "Interloto" S.A. în vederea restabilirii cotei statului
în capitalul statutar al acesteia în mărime de 1252,0 mii lei (281,3 mii
dol.SUA);
- întreprinderea măsurilor, potrivit actelor normative în vigoare,
în vederea asigurării controlului asupra gestionării patrimoniului de
stat.
4. Ministerul Finanţelor (dl M.Manoli) va întreprinde măsuri în
vederea tragerii la răspundere, în conformitate cu legislaţia în
vigoare, a colaboratorilor Departamentului control financiar şi revizie
(V.Badan şi M.Steopa), vinovaţi de denaturarea evaluării cotei statului
în capitalul statutar al Întreprinderii mixte moldo-americane
"Interloto" S.A..
[Pct.5 anulat prin Hot. Curţii de Conturi nr.6 din 12.01.2001]
6. Se remit Procuraturii Generale materialele privind falsificarea
documentelor de plată la aprecierea cotei statului în fondul statutar al
Întreprinderii moldo-americane"Interloto" S.A.
7. Se anulează scrisoarea Curţii de Conturi nr.03/2-125 din
12.04.2000.
8. Se informează Guvernul Republicii Moldova despre rezultatele
controlului efectuat de Curtea de Conturi, pentru luare de măsuri.
9. Despre îndeplinirea pct.3, 4 şi 5 ale prezentei hotărîri se va
informa Curtea de Conturi în termen de o lună.
10. Prezenta hotărîre poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie
în termen de 10 zile de la data primirii.
PREŞEDINTELE
CURŢII DE CONTURI Vasile PENTELEI
Chişinău, 26 octombrie 2000.
Nr. 67.