Acte judiciare
Hotărîre nr.7 din 02.02.2004 privind rezultatele controlului asupra eficienţei administrării şi gestionării patrimoniului şi finanţelor publice aflate în posesia Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" în perioada anului 2002 şi 9 luni ale anului 2003
CURTEA DE CONTURI
Hotărîre privind rezultatele controlului asupra
eficienţei administrării şi gestionării patrimoniului
şi finanţelor publice aflate în posesia Companiei de
Stat "Teleradio-Moldova" în perioada anului 2002 şi
9 luni ale anului 2003
Nr.7 din 02.02.2004
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.61-63/6 din 16.04.2004
* * *
Curtea de Conturi, în prezenţa dlui G.Munteanu, vicedirector general
al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, dlor
A.Efremov - preşedintele Companiei publice "Teleradio-Moldova",
I.Teleşcu - director general al Radiodifuziunii, dnei M.Hîrbu - şeful
Direcţiei planificare, economie şi contabilitate a Companiei
"Teleradio-Moldova", dnei F.Furculiţă - vice-ministrul finanţelor, dlui
Gh.Axente - vicedirectorul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice,
a examinat rezultatele controlului asupra eficienţei administrării şi
gestionării patrimoniului şi finanţelor publice aflate în posesia
Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" în perioada a.2002 şi 9 luni ale
a.2003 şi
a constatat:
În baza legilor bugetare anuale, planurile de finanţare ale
Companiei de Stat "Teleradio-Moldova" (în continuare - Compania) pentru
anul 2002 şi 9 luni ale a.2003 au fost aprobate în sumă de 36131,5 mii
lei şi, respectiv, 31080,6 mii lei. Cheltuielile efective ale
instituţiei au constituit în a.2002 - 35690,6 mii lei şi pe 9 luni ale
a.2003 - 31970,2 mii lei.
Totodată, în unele cazuri, la modificarea planului de finanţare,
Compania n-a respectat prevederile pct.3.1.6 din Regulamentul privind
statutul, drepturile şi obligaţiile executorilor de buget, aprobat prin
ordinul Ministerului Finanţelor nr.109 din 2 decembrie 2002 (în
continuare - Regulamentul), adoptînd micşorarea cheltuielilor pe
articolele la care figurau datorii creditoare şi redistribuind
mijloacele la finanţarea cheltuielilor neprevăzute în planul iniţial.
Ministerul Finanţelor a autorizat asemenea modificări ale planului de
finanţare, neasigurînd respectarea propriului Regulament.
Astfel, prin modificarea la planul de finanţare din noiembrie 2002,
din contul micşorării mijloacelor prevăzute la articolul "Arenda
circuitelor şi emiţătoarelor", a fost majorat cu 468,0 mii lei planul de
finanţare pentru "Reparaţiile curente ale utilajului şi inventarului".
Decizia despre necesitatea reparaţiei a 3 videomagnetofoane şi a unui
complet de utilaj de digitalizare pe bază de DPS, precum şi acceptarea
companiei "Brandlux" în calitate de unică firmă-diler, care ar putea
efectua aceste servicii, îi aparţine grupului de lucru al Companiei
(preşedintele grupului - A.Grosu, directorul general al Televiziunii).
În decembrie 2002, Compania a transferat suma respectivă ca plată în
avans, iar în aprilie 2003, în baza actului de efectuare a lucrărilor, a
reflectat această sumă la cheltuieli efective ale instituţiei. Ca
rezultat, aceste mijloace au fost dezafectate timp de 4 luni.
De la acelaşi articol, prin modificarea din iulie 2003, Ministerul
Finanţelor a autorizat majorarea planului de finanţare la art.
"Reparaţiile curente ale utilajului şi inventarului" cu 948,6 mii lei.
Aceste mijloace au fost utilizate pentru procurarea pieselor de schimb
conform contractului cu "Brandlux" S.R.L., semnat de dl I.Gonţa,
preşedintele Companiei. Neutilizarea pieselor, de la data procurării lor
(13 august 2003) şi pînă la momentul controlului, denotă lipsa unei
strategii bine determinate de achiziţii a mărfurilor, de reutilare a
Companiei şi, ca rezultat - ineficienţa utilizării acestor mijloace.
În iulie 2003, Ministerul Finanţelor a autorizat majorarea planului
de finanţare la art. "Reparaţiile curente ale clădirilor şi încăperilor"
cu 207,3 mii lei din contul micşorării art. "Arenda circuitelor şi
emiţătoarelor", la care figurau datorii creditoare. Aceste mijloace au
fost destinate pentru reparaţia acoperişurilor, care iniţial n-au fost
planificate şi contractate. În timp ce finanţarea s-a efectuat din
mijloace bugetare, cheltuielile efective au fost reflectate în evidenţă
la compartimentul "extrabuget". Ca urmare, a fost eronată darea de seamă
a Companiei la situaţia din 1 octombrie 2003, conform căreia exista sold
neutilizat al mijloacelor bugetare în mărime de 207,3 mii lei şi, în
acelaşi timp, - supracheltuieli în aceeaşi sumă de mijloace
extrabugetare.
În pofida faptului că datoria istorică (pentru anii 1997-2001) a
Companiei faţă de Î.S. "Radiocomunicaţii" pentru arenda circuitelor şi
emiţătoarelor în mărime de 17,3 mil.lei a fost anulată prin Legea
nr.1283-XV din 25 iulie 2002, în urma micşorării de către Companie a
planului de finanţare la art. "Arenda circuitelor şi emiţătoarelor" cu
încălcarea Regulamentului, datoriile creditoare la acest compartiment,
la 1 octombrie 2003, au constituit 6,5 mil.lei, inclusiv
supracheltuielile - 2,8 mil.lei.
În primul semestru al a.2003, conducerea Companiei, nerespectînd
prevederile pct.4.2.5 din Regulament, a mai admis supracheltuieli şi la
alte articole: "Reparaţiile curente ale utilajului şi inventarului" - în
mărime de 518,4 mii lei; "Procurarea de utilaj" - în sumă de 33,8 mii
lei; "Procurarea de utilaj", finanţat din contul mijloacelor speciale -
în mărime de 416,3 mii lei.
Controlul a depistat că grupul de lucru al Companiei
"Teleradio-Moldova" şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice,
încălcînd prevederile art.6,7,8,16 şi 24 din Legea achiziţiei de
mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesitaţile statului nr.1166-XIII
din 30 aprilie 1997, în lipsa cazurilor de necesităte urgentă, au recurs
la metoda de achiziţie a pieselor de schimb dintr-o singură sursă -
"Brandlux" S.R.L.. Avînd încheiat cu această firmă contract de achiziţii
în mărime de 468,0 mii lei, înregistrat la Agenţia Naţională pentru
Achiziţii Publice, Compania, în baza unor contracte suplimentare, a
achiziţionat de la firma în cauză mărfuri şi servicii în valoare totală
de 5340,5 mii lei, sau cu 4880,5 mii lei mai mult decît era prevăzut în
contractul iniţial. Acest fapt contravine art.24 din Legea achiziţiei de
mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului, care permite
achiziţionarea suplimentară de la acelaşi furnizor a unui volum ce nu
depăşeşte 30 la sută din cuantumul achiziţiilor iniţiale.
S.R.L. "Brandlux", contrar prevederilor art.36, alin.(5) din Legea
bugetului de stat pe anul 2002 nr.681-XV din 27 noiembrie 2001 şi art.25
alin.(5) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr.1463-XV din 15
noiembrie 2002, nu şi-a onorat obligaţiile faţă de Compania de Stat
"Teleradio-Moldova" în ce priveşte respectarea termenelor de livrare,
încălcînd cu 174 de zile termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.
La furnizarea unui şir de mărfuri S.R.L. "Brandlux" a activat ca
intermediar între Companie şi furnizorii de bază cu care Compania avea
încheiate contracte de furnizări directe. Din această cauză, costul
mărfurilor procurate de Companie a fost majorat cu un milion de lei.
La achiziţionarea dintr-o singură sursă - de la S.R.L. "Endem" a
echipamentului TV în valoare de 99,9 mii lei, contractarea lucrărilor
s-a efectuat în lipsa unei necesităţi urgente, prin ce au fost încălcate
prevederile art.24 din Legea achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii
pentru necesităţile statului.
Cu abatere de la prevederile art.5, alin.6 din Legea achiziţiei de
mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile statului (fără decizia
grupului de lucru al Companiei), la 2 octombrie 2002, dl I.Gonţa a
încheiat cu S.R.L. "Carmelina" contractul privind executarea
decoraţiilor pentru programul sport în sumă de 16,2 mii lei.
Evitînd procedura de achiziţionare prevăzută de Legea nr.1166-XIII
din 30.04.97, conducerea Companiei a încheiat cu "Brali Invest and
trade" S.A. din Panama contracte privind procurarea valorilor materiale
în sumă totală de 9957 dolari SUA; cu întreprinderea
"Vidco-comunication" din Germania - în valoare de 2939 dolari SUA; cu
S.R.L. "Paconia-Plus" - în sumă de 191,6 mii lei; cu "Tezonia" S.R.L. -
în valoare de 50,5 mii lei; cu S.R.L. "Kino plus" din Kiev - în sumă de
2992 dolari SUA.
Cu aceeaşi abatere de la Legea nr.1166-XIII din 30.04.97 şi fără a
fi examinate de consiliul artistic, în perioada anilor 2002-2003, au
fost puse pe post filme procurate preponderent de la firma "Ta-Ta" din
mun.Chişinău. Cu toate că contractele încheiate, în marea lor majoritate
prevedeau achitarea prin mijloace băneşti, conform actelor adiţionale,
achitarea în contul plăţii pentru filme s-a efectuat prin acordarea
spaţiului de emisie pentru publicitate agenţilor economici - parteneri
de afaceri ai întreprinderii "Ta-Ta". Ultima, la rîndul său, a procurat
filmele de la alţi agenţi economici din republică care, contrar
prevederilor art.24 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile
conexe nr.293-XIII din 23.11.94, nu dispuneau de licenţe cu drept de
valorificare din partea autorilor. Cu abateri de la prevederile Legii
contabilităţii nr.426-XIII din 04.04.95, filmele puse pe post au fost
contabilizate la Companie ca intrări de valori materiale, în lipsa
documentelor justificative. În acelaşi timp, livrările de mărfuri,
efectuate de către întreprinderea nominalizată în anul 2002, în sumă de
793,6 mii lei şi în primele 8 luni ale a.2003 în sumă de 955,4 mii lei
au fost contabilizate abia în septembrie 2003, ceea ce a dus la
încălcarea legislaţiei fiscale. Pentru aceste încălcări, S.R.L. "Ta-Ta"
a fost sancţionată de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice
şi Corupţiei cu amendă în mărime de 71,2 mii lei.
Neglijînd prevederile contractelor nr.53 din 01.02.02 şi nr.698 din
04.11.02, încheiate cu S.R.L. "Zil-Concesa", Compania a procurat piese
de schimb la o valoare mai mare cu 44,8 mii lei decît cea indicată în
contract. Piesele primite nu corespund nomenclatorului - anexă la
contract, iar preţurile sînt mai mari decît cele stabilite în oferta
prezentată la Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice.
Cu abatere de la prevederile art.12 din Legea vînzării de mărfuri,
care stabileşte obligaţiile vînzătorului şi ale cumpărătorului în
condiţiile contractului, conducerea Companiei n-a respectat clauzele
contractului nr.257 din 14.04.03 în valoare totală de 98,0 mii lei,
încheiat cu S.R.L."Marot Prod", în care era prevăzută achitarea în
termen de 3 zile după livrare, şi a efectuat plata în avans.
În procesul realizării contractelor încheiate cu S.R.L. "Minarco
Internaţional" (ulterior S.R.L."Mibranco-Show-Service"), în perioada mai
2000 - decembrie 2001, Compania a ratat venituri în mărime de 190,4 mii
lei ca urmare a stingerii datoriei debitoare cu costul decorului
utilizat de firma nominalizată în cadrul emisiunii "Bingo".
La realizarea contractului nr.50 din 23.04.03, încheiat cu S.A.
"Aroma", privind difuzarea spoturilor şi anunţurilor publicitare, s-a
depistat că 327 sticle de coniac în valoare de 15,0 mii lei, primite de
Companie în schimbul difuzării publicităţii, au fost integral trecute la
cheltuieli fără a fi luate la intrări şi în lipsa actului de decontare a
lor.
În mod analogic a fost trecut la cheltuieli şi costul lucrărilor de
elaborare a designului şi întocmirea lui grafică computerizată în sumă
de 203,3 mii lei. Două casete video, pe care au fost înregistrate aceste
lucrări, primite de I.Gonţa pînă la finalizarea controlului n-au fost
transmise Companiei.
În urma realizării contractelor de coproducţie TV, încheiate cu Î.I.
"Creator-Iu.Borş" şi cu S.R.L. "BSHG-Tech", privind participarea la
producerea şi realizarea pe postul de televiziune a emisiunii "Vedete cu
şorţ", prin acordarea gratuită acestor întreprinderi a spaţiului
publicitar în cadrul emisiunii, Compania a ratat venit în mărime de 95,0
mii lei.
Utilajul primit în iunie 2003 de la Ruediger Barth
Haidbrook-Germania şi în octombrie 2002 de la S. A. "Tract" constituie o
parte componentă a programului de reutilare a Radioului, care pînă la
momentul controlului n-a fost instalat. Imposibilitatea instalării este
o consecinţă a lipsei unui plan bine chibzuit de procurări şi finanţări
pentru realizarea retehnologizării Radioului, fapt care a dus şi la
imobilizarea de mijloace în sumă de 78,6 mii dolari.
Conform contractului nr.185 din 21 martie 2003 (I.Gonţa) cu Florin
Tăbîrţă privind elaborarea concepţiei şi stilului canalului Moldova 1,
executantul a încasat 6,5 mii lei. Cu toate că contractul prevedea
predarea lucrărilor executate consiliului artistic, acest lucru nu s-a
făcut pînă la momentul controlului.
În pofida faptului că, conform documentelor de constituire
înregistrate la Camera Înregistrării de Stat, Compania
"Teleradio-Moldova" avea forma organizatorico-juridică de întreprindere
de stat, organele ierarhic superioare n-au îndeplinit prevederile Legii
salarizării şi Hotărîrea Guvernului nr.770 din 20.10.94 "Pentru
aprobarea unor acte normative vizînd funcţionarea Legii cu privire la
întreprinderea de stat" referitor la încheierea contractului cu
conducătorul, în care de rînd cu alte condiţii să fie stipulate şi
condiţiile de salarizare şi stimulare a acestuia. Datorită faptului
respectiv conducerea Companiei de Stat şi-a stabilit condiţii de
salarizare şi stimulare de sine stătător (inclusiv pentru conducători)
în mărimi maximale.
Stabilirea suplimentelor, adaosurilor, sporurilor şi premiilor nu în
toate cazurile era efectuată ţinîndu-se cont de aportul fiecărui
colaborator şi de prevederile Regulamentului intern privind stimularea
salariaţilor Companiei.
În rezultatul încălcării normelor la restituirea cheltuielilor
legate de deplasările de serviciu ale angajaţilor au fost admise
supraplăţi în mărime de 43,2 mii lei.
În pofida faptului că volumul de emisie al televiziunii, destinat
emisiunilor neoriginale, a atins circa 40 la sută din volumul total,
personalul scriptic al Companiei nu are tendinţa de micşorare, ci
dimpotrivă s-a majorat.
Contrar prevederilor art.34 din Legea contabilităţii nr.426-XIII din
4 aprilie 1995, serviciul contabil n-a asigurat controlul înregistrării
pe conturile contabile a tuturor operaţiunilor economice efectuate şi
respectarea metodologiei contabilităţii. Astfel n-au fost reflectate
corect în evidenţa contabilă tranzacţiile cu agenţi de peste hotare în
valoare de 81 mii dolari SUA. Cu abateri de la Instrucţiunea cu privire
la evidenţa contabilă în instituţiile publice, aprobată prin ordinul
Ministerului Finanţelor nr.85 din 09.10.96, s-a ţinut evidenţa contabilă
pe contul valutar, care este deschis în afara sistemului trezorerial.
Necontabilizarea unor operaţiuni financiare la momentul efectuării lor a
creat un decalaj între evidenţa sintetică a instituţiei şi extrasele din
conturile bancare valutare, care în unele perioade a atins mărimea de
23,5 mii lei. Contrar prevederilor instrucţiunii sus-menţionate,
evidenţa analitică a pieselor de schimb primite este ţinută în sumă
totală, dar nu pe fiecare tip în parte şi nu la contul contabil
corespunzător.
Din evidenţa contabilă nejustificat au fost excluse datorii
debitoare în mărime de 144,5 mii lei pentru servicii de publicitate a 31
de agenţi economici. La momentul controlului, în evidenţa contabilă a
Companiei figurau datorii debitoare cu o perioadă de la 3 luni pînă la 2
ani, în sumă de 55,3 mii lei, pentru servicii de publicitate prestate la
33 de agenţi economici, iar datoriile debitoare cu o perioadă mai mare
de două luni constituie 349,6 mii lei.
Încălcările şi neajunsurile depistate în urma controlului sînt o
consecinţă a nerespectării de către factorii de decizie ai Companiei
"Teleradio-Moldova" a legislaţiei în vigoare, care a dus la modificarea
planului de finanţare în mărime totală de 1623,9 mii lei, fiind admise
pe primul semestru al a.2003 supracheltuieli la unele articole faţă de
planurile aprobate în mărime de 3768,5 mii lei; efectuarea achiziţiilor
suplimentare la contractul iniţial de la un singur furnizor peste limita
stabilită în mărime de 4880,5 mii lei şi dintr-o singură sursă în sumă
de 5440,5 mii lei; efectuarea achiziţiilor fără respectarea procedurii
stabilite în mărime de 2052,1 mii lei şi 15,8 mii dolari SUA;
nerespectarea clauzelor contractelor privind achitarea prin mijloace
băneşti în sumă de 288,4 mii lei; acordarea fără plată a spaţiului
publicitar în mărime de 95,0 mii lei; decontarea nejustificată a
valorilor materiale de 15,0 mii lei; efectuarea supraplăţilor pentru
deplasări în scopuri de serviciu în mărime de 43,2 mii lei;
contabilizarea incorectă a tranzacţiilor în sumă de 81,0 mii dolari SUA;
ţinerea evidenţei pe contul valutar cu un decalaj dintre evidenţa
sintetică şi cea analitică de pînă la 23,5 mii lei; anularea datoriilor
debitoare în mărime de 144,5 mii lei; atribuirea nejustificată la
cheltuieli extrabugetare a 200 mii lei; stingerea, în lipsa documentelor
justificative, a datoriilor debitoare în mărime de 6,5 mii lei.
Concomitent, au fost imobilizate mijloace financiare în mărime de 78,6
mii dolari SUA pentru utilaj, care timp de 2-3 luni n-a fost instalat,
iar în urma procurărilor de mărfuri prin intermediari costul acestora a
fost cu un milion de lei mai mare decît în cazul în care procurările
erau efectuate direct de la furnizori.
Curtea de Conturi, ţinînd cont de încălcările şi neajunsurile
depistate, în baza art.25 şi 26 din Legea privind Curtea de Conturi
nr.312-XIII din 08.12.94,
hotărăşte:
1. Se menţionează prezenţa încălcărilor legislaţiei la administrarea
şi utilizarea resurselor financiare publice şi la gestionarea
patrimoniului de către factorii de decizie ai Companiei de Stat
"Teleradio-Moldova".
2. Se ia act că:
- prin Legea nr.1320-XV din 26 iulie 2002 (în redacţia Legii
nr.450-XV din 13 noiembrie 2003) a fost constituită instituţia publică
naţională a audiovizualului - Compania "Teleradio-Moldova" şi a fost
prevăzută lichidarea Companiei de Stat "Teleradio-Moldova";
- dnii I.Gonţa şi A.Grosu nu mai activează la Compania
"Teleradio-Moldova";
- pe parcursul controlului datoriile debitoare în mărime de 144,0
mii lei au fost restabilite în evidenţa contabilă;
- Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a
aplicat sancţiuni pecuniare în mărime de 25,7 mii lei faţă de S.R.L.
"Brandlux", pentru neonorarea obligaţiilor de livrare a mărfurilor şi
serviciilor, conform contractelor de achiziţii publice încheiate cu
Compania, precum şi faţă de S.R.L. "Ta-Ta" - în sumă de 71,2 mii lei,
pentru încălcarea legislaţiei fiscale.
3. Se cere de la preşedintele Companiei "Teleradio-Moldova" (dl
A.Efremov):
- întreprinderea de măsuri în vederea încasării de la Î.I.
"Creator-Iu.Borş" şi S.R.L. "BSHG-Tech" a plăţilor pentru publicitate în
mărime de 95,0 mii lei;
- întreprinderea măsurilor de încasare a venitului ratat în mărime
de 190,0 mii lei de la S.R.L. "Mibranco-Show-Service";
- întreprinderea măsurilor de lichidare a neajunsurilor depistate şi
aplicarea sancţiunilor disciplinare faţă de persoanele care le-au comis;
- elaborarea, de comun acord cu organele competente, a normelor de
lucru pentru personalul de creaţie;
- asigurarea utilizării raţionale şi eficiente a mijloacelor
financiare;
- îmbunătăţirea managementului în sfera publicitară;
- asigurarea respectării prevederilor legislaţiei la efectuarea
achiziţiilor de mărfuri, lucrări şi servicii pentru necesităţile
Companiei, precum şi executarea contractelor de vînzare-cumpărare,
reducînd contractele cu intermediarii;
- aprobarea statelor de personal cu respectarea principiului de
eficienţă la utilizarea mijloacelor Companiei şi asigurarea unui
randament sporit la folosirea volumului de emisie al Televiziunii şi
Radioului;
- organizarea şi ţinerea evidenţei contabile conform prevederilor
legislaţiei în vigoare şi excluderea faptelor de casare a bunurilor
materiale fără luarea lor la intrări.
4. Se atenţionează:
- Ministerul Finanţelor asupra cazurilor de autorizare a
modificărilor planurilor de finanţare cu încălcarea Regulamentului
privind statutul, drepturile şi obligaţiile executorilor de buget,
aprobat prin ordinul Ministerului Finanţelor nr.109 din 2 decembrie 2002
şi se cere respectarea lui incontestabilă, precum şi asupra legalităţii
deschiderii şi utilizării de către Companie a contului bancar valutar în
afara sistemului trezorerial;
- Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice asupra cazurilor de
nerespectare a Legii achiziţiei de mărfuri, lucrări şi servicii pentru
necesităţile statului nr.1166-XIII din 30 aprilie 1997 şi se cere
intensificarea controlului privind respectarea ei.
5. Se informează Consiliul de observatori al instituţiei publice
naţionale a audiovizualului - Compania "Teleradio-Moldova" despre
rezultatele controlului, pentru luare de atitudine faţă de persoanele
care au comis încălcările şi lacunele depistate.
6. Materialele controlului se remit Centrului pentru Combaterea
Crimelor Economice şi Corupţiei, conform Legii nr.1104-XV din 06.06.02,
pentru întreprinderea măsurilor după competenţă.
7. Rezultatele controlului se aduc la cunoştinţa Preşedintelui
Republicii Moldova, Parlamentului şi Guvernului.
8. Despre executarea cerinţelor pct.3 şi 5 din prezenta hotărîre se
va informa Curtea de Conturi în termen de 3 luni.
Preşedintele
Curţii de Conturi Vasile Pentelei
Chişinău, 2 februarie 2004.
Nr.7.