BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Legi

681/27.11.2001 Legea bugetului de stat pe anul 2002

Tipul documentului
Legi
Data adoptării
27.11.2001

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

L E G E A

bugetului de stat pe anul 2002

nr. 681-XV  din  27.11.2001

 (în vigoare 01.01.2002) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.152-154 art.1223 din 13.12.2001

* * *

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

DISPOZIŢII GENERALE

[Art.1 modificat prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Art.1 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

(2) Sinteza intrărilor de credite şi granturi externe, gestionate prin Ministerul Finanţelor (neincluse în bugetul de stat), se prezintă în anexa nr.2.

REGLEMENTĂRI FISCALE ŞI ASPECTE SPECIFICE

REFERITOARE LA VENITURI ŞI LA CHELTUIELI

(2) Mărfurile şi serviciile exportate se impun cu taxă pe valoarea adăugată conform prevederilor titlului III din Codul fiscal.

(3) Livrările de mărfuri şi servicii de către agenţii economici situaţi pe teritoriul Republicii Moldova, care nu au relaţii cu sistemul ei bugetar, se impun cu taxă pe valoarea adăugată la trecerea lor prin posturile fiscale comune interne de control, conform prevederilor titlului III din Codul fiscal.

[Art.4 modificat prin Legea nr.1106-XV din 06.06.2002]

a) mărfurile plasate sub regim vamal de perfecţionare activă, exceptînd mărfurile supuse accizelor şi zahărul brut din trestie de zahăr (codul mărfii 170111), carnea de bovine, proaspătă sau refrigerată (codul 0201), carnea de bovine congelată (codul 0202), carnea de porcine proaspătă, refrigerată sau congelată (codul 0203), carnea de ovine sau caprine, proaspătă, refrigerată sau congelată (codul 0204), organele comestibile de bovine, porcine, ovine, caprine, cai, măgari, catîri, asini, proaspete, refrigerate sau congelate (codul 0206), carnea şi organele comestibile ale păsărilor de la poziţia tarifară nr.0105, proaspete, refrigerate sau congelate (codul 0207), slănina fără carne slabă, grăsimea de porc şi de pasăre, netopită, nici altfel extrasă, proaspătă, refrigerată, congelată sărată sau în saramură, uscată sau afumată (codul 020900), laptele şi smîntîna, concentrate sau cu adaos de zahăr sau alţi îndulcitori (edulcoranţi) (codul 0402), amidonul de cartofi (codul 110813000), grăsimile de animale din specia bovină, ovină sau caprină, altele decît cele de la poziţia tarifară nr.1503 (codul 150200), nu se supun drepturilor de import, cu excepţia taxei pentru procedurile vamale;

b) se interzice plasarea sub regim vamal de admitere temporară pe teritoriul ţării a recipientelor din sticlă pentru producţia de conserve şi cea vinicolă;

c) termenul de tranzit prin teritoriul vamal al Republicii Moldova pentru gazul lichefiat este de 7 zile din momentul trecerii frontierei;

d) termenul de declarare a gazului natural şi a energiei electrice importate este din momentul trecerii frontierei pînă la data de 20 a lunii imediat următoare celei de gestiune.

(2) Mărfurile (producţia) importate supuse accizelor se declară la punctele vamale de frontieră, unde se plătesc obligatoriu taxa pe valoarea adăugată, accizele, taxa vamală şi taxa pentru efectuarea procedurilor vamale. Excepţie constituie introducerea bunurilor în legătură cu schimbarea locului permanent de trai sau a bunurilor primite cu titlu de moştenire, fapt confirmat în modul stabilit.

(3) Dată a achitării taxei pe valoarea adăugată, a accizelor, a taxei vamale şi a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale la mărfurile (producţia) importate se consideră data depunerii de către importator (declarant) sau de către un terţ a mijloacelor băneşti la conturile respective ale Trezoreriei Centrale a Ministerului Finanţelor, confirmată printr-un extras trezorerial al plăţilor vamale.

[Art.6 completat prin Legea nr.1365-XV din 10.10.2002]

[Art.6 completat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

[Art.6 modificat prin Legea nr.1187-XV din 04.07.2002]

(2) Departamentul Vamal este autorizat să prelungească, cu prezentarea garanţiilor bancare respective, cu cel mult 120 de zile termenul de plată a accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi a taxei vamale la distilatele de vin cu o concentraţie de alcool de pînă la 80% volum, importate de către agenţii economici în condiţiile stabilite de Guvern, pentru o cantitate ce nu depăşeşte 180 mii decalitri de alcool absolut.

(3) Se prelungeşte cu 60 de zile termenul de plată a accizelor la alcoolul etilic rafinat de producţie autohtonă livrat în perioada octombrie-noiembrie 2002 agenţilor economici care au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al Republicii Moldova şi dispun de licenţă pentru fabricarea producţiei alcoolice.

[Art.7 completat prin Legea nr.1365-XV din 10.10.2002]

[Art.7 completat prin Legea nr.1409-XV din 24.10.2002]

[Art.7 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

[Art.7 modificat prin Legea nr.1187-XV din 04.07.2002]

[Art.7 completat prin Legea nr.878-XV din 22.02.2002]

(2) Departamentul Vamal va asigura declararea, de către persoanele fizice, a mărfurilor şi obiectelor neincluse în anexa nr.4, a mărfurilor şi obiectelor de uz personal care depăşesc cantitatea stabilită, precum şi perceperea de la aceste persoane a taxei pe valoarea adăugată, a accizelor, a taxei vamale şi a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale la mărfurile şi obiectele menţionate.

(3) Persoanele fizice care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător au dreptul de a primi mărfuri şi obiecte de uz personal prin trimiteri poştale internaţionale, a căror valoare în vamă nu depăşeşte în total echivalentul a 100 dolari S.U.A., fără achitarea taxei pe valoarea adăugată, a accizelor, a taxei vamale şi a taxei pentru efectuarea procedurilor vamale. Mărfurile şi obiectele de uz personal introduse în ţară prin trimiteri poştale peste limita stabilită se declară, se impozitează şi se taxează pe principii generale.

(2) Plătitori ai taxei pentru apă sînt agenţii economici, cu excepţia instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile şi a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) care nu folosesc apă în scopuri de producţie.

(3) Termenul de prezentare a calculului taxei pentru apă se consideră termenul stabilit pentru efectuarea acestei plăţi.

(4) Plătitorii achită taxa pentru apă trimestrial, pînă la data de 20 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune.

(2) Plătitori ai taxei pentru folosirea resurselor minerale sînt persoanele juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi persoanele fizice care folosesc în activitatea lor resurse minerale extrase de ele din mediul natural.

(2) Plătitori ai taxei pentru lemnul eliberat pe picior din fondul silvic de stat sînt persoanele juridice exploatatori forestieri, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi persoanele fizice.

a) lista produselor alimentare şi nealimentare pentru copii scutite, în temeiul art.103 alin.(1) pct.2) din Codul fiscal, de taxa pe valoarea adăugată, prezentată în anexa nr.9;

b) lista organizaţiilor şi acordurilor internaţionale pentru care şi în baza cărora se livrează mărfuri şi servicii impuse, în temeiul art.104 lit.d) din Codul fiscal, cu taxă pe valoarea adăugată la cota zero, prezentată în anexa nr.10.

1) de impozitul pe venit – militarii, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, din organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, din sistemul penitenciar şi din Departamentul Situaţii Excepţionale – pe veniturile primite la locul serviciului de bază, fără dreptul de a transmite soţiei (soţului) scutirea personală, persoanele fizice – pe veniturile obţinute din comercializarea laptelui;

2) de taxa pe valoarea adăugată – utilajul, tehnica şi agregatele complementare importate şi/sau livrate pe teritoriul ţării, prezentate în anexa nr.11;

3) de taxa pentru apă:

a) apele subterane extrase din subsol concomitent cu minereuri sau extrase pentru prevenirea (lichidarea) acţiunilor dăunătoare ale acestor ape;

b) apa folosită la apărarea împotriva incendiilor;

c) apa consumată de întreprinderile Societăţii Orbilor, Societăţii Surzilor şi Societăţii Invalizilor;

d) apa captată de populaţie din izvoarele de suprafaţă şi din cele subterane pentru alimentare cu apă potabilă şi menajeră;

4) de taxa pe valoarea adăugată şi de taxa vamală – autoturismele, atît la import, cît şi la livrare pe teritoriul ţării;

5) de taxa pe valoarea adăugată, de taxa vamală şi de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale:

a) mărfurile şi serviciile importate sau achiziţionate pe teritoriul Republicii Moldova din contul împrumuturilor şi granturilor acordate Guvernului sau acordate cu garanţie de stat, precum şi din contul împrumuturilor acordate de organismele financiare internaţionale (inclusiv din cota-parte a Guvernului), destinate realizării proiectelor respective, conform listei aprobate de Guvern;

b) utilajul, echipamentul şi atributele de gratificaţie, primite ca donaţii de Comitetul Naţional Olimpic şi de federaţiile sportive naţionale de profil de la Comitetul Internaţional Olimpic, de la federaţiile sportive europene şi internaţionale de profil pentru pregătirea sportivilor de performanţă şi promovarea mişcării olimpice, fără drept de comercializare a acestui utilaj, echipament şi atribute de gratificaţie;

c) mărfurile şi serviciile importate sau achiziţionate în ţară din contul granturilor NIG 977228, NIG 978385 şi SFP 971918, acordate Republicii Moldova şi destinate realizării proiectelor respective;

6) de vărsarea la buget a taxei pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi la serviciile prestate şi a taxei pentru folosirea resurselor minerale – întreprinderile penitenciarelor;

7) de vărsarea la buget a taxei pe valoarea adăugată la mărfurile produse şi la serviciile prestate – organizaţiile şi întreprinderile Societăţii Orbilor, Societăţii Surzilor şi Societăţii Invalizilor, conform listei organizaţiilor şi întreprinderilor aprobate de Guvern;

8) de vărsarea la buget, în proporţie de pînă la 50% din taxa pe valoarea adăugată calculată, – agenţii economici care efectuează procesul de restructurare, prin intermediul Consiliului Creditorilor, cu condiţia utilizării sumei respective pentru acoperirea cheltuielilor ce ţin de restructurare şi a executării măsurilor preconizate în acordul-memorandum. Se permite Consiliului Creditorilor să determine suma scutirii reale de taxa pe valoarea adăugată, care va fi echivalentă cu cheltuielile efectuate de agenţii economici respectivi, conform planurilor de restructurare a acestora, neacoperite din sursele proprii, în limitele a 50% din taxa pe valoarea adăugată datorată bugetului;

9) de toate plăţile la buget – cambiile introduse în sau scoase din Republica Moldova, emise de Ministerul Finanţelor în favoarea Societăţii pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă în scopul reglementării datoriei Republicii Moldova pentru gazele naturale livrate în anii 1996-1997.

(2) Mijloacele băneşti sub formă de impozite şi taxe calculate, dar lăsate, conform prezentului articol, la dispoziţia contribuabilului, se consideră venit neimpozabil conform prevederilor Codului fiscal.

(3) Mijloacele lăsate la dispoziţia agenţilor economici pentru scopuri concrete, în cazul folosirii lor cu altă destinaţie decît cea stabilită la prezentul articol, se ridică integral sub formă de plăţi la bugetul respectiv, prin executare silită, de către organele Serviciului Fiscal de Stat, cu aplicarea unei penalităţi egale cu rata de bază aplicată de Banca Naţională a Moldovei la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni REPO de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de două luni.

[Art.15 completat prin Legea nr.1461-XV din 14.11.2002]

[Art.15 completat prin Legea nr.1409-XV din 24.10.2002]

[Art.15 completat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002]

(2) Unităţile menţionate la alin.(1) transferă la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale de la reşedinţa filialelor şi/sau a subdiviziunilor partea impozitului pe venit calculată proporţional numărului mediu scriptic de salariaţi ai filialei şi/sau ai subdiviziunii pentru anul 2001 ori partea impozitului pe venit calculată proporţional venitului obţinut de filială conform datelor din evidenţa financiară a filialei pentru anul 2001.

(3) Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi persoanele fizice care au terenuri amplasate în altă unitate administrativ-teritorială transferă impozitul funciar, calculat pentru aceste terenuri, integral la bugetele satelor (comunelor), oraşelor sau municipiilor, în dependenţă de amplasarea terenurilor.

a) veniturile realizate din vînzarea acţiunilor statului se varsă la bugetul de stat, iar cele realizate din vînzarea acţiunilor transmise în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale se varsă în proporţie de 50% la bugetul de stat şi de 50% la bugetul unităţii administrativ-teritoriale respective;

b) veniturile realizate din privatizarea şi vînzarea obiectivelor, inclusiv a construcţiilor nefinalizate, se varsă la bugetul de stat, cu excepţia veniturilor din privatizarea şi vînzarea obiectivelor proprietate municipală care se varsă integral la bugetul unităţii administrativ-teritoriale respective;

c) veniturile realizate din vînzarea obiectivelor din fondul de imobile, cu altă destinaţie decît aceea de locuinţă, date în arendă se varsă în proporţie de 25% la bugetul de stat şi de 75% la bugetul unităţii administrativ-teritoriale respective. Nu mai puţin de 50% din mijloacele vărsate la bugetul unităţii administrativ-teritoriale se folosesc la finanţarea lucrărilor de reparaţie a fondului locativ;

d) veniturile realizate din vînzarea patrimoniului instituţiilor finanţate de la bugetele de toate nivelurile, cu excepţia cazurilor prevăzute la lit.e), se varsă integral la bugetul respectiv;

e) veniturile realizate din privatizarea şi vînzarea obiectivelor şi patrimoniului unităţilor medico-sanitare:

- finanţate de la bugetul de stat – se acumulează integral pe un cont trezorerial special al Ministerului Sănătăţii şi se utilizează, în mod centralizat, la înzestrarea tehnico-materială a unităţilor medico-sanitare din sectorul public, în baza devizului aprobat de Guvern. Aceste operaţiuni vor fi reflectate în executarea de casă a bugetului de stat, în baza dărilor de seamă lunare prezentate de Ministerul Sănătăţii;

- finanţate de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale – rămîn la dispoziţia organelor teritoriale de ocrotire a sănătăţii şi se utilizează, conform devizelor aprobate de autorităţile administraţiei publice ale unităţilor administrativ-teritoriale respective, pentru înzestrarea tehnico-materială a unităţilor medico-sanitare;

f) veniturile realizate din privatizarea şi vînzarea locuinţelor de stat se varsă integral la bugetul local. Se recomandă autorităţilor administraţiei publice locale de a utiliza integral veniturile realizate din privatizarea şi vînzarea locuinţelor de stat pentru construcţia şi renovarea spaţiului locativ;

g) veniturile realizate din vînzarea pachetelor de acţiuni ale statului în întreprinderile care se privatizează prin proiecte individuale se utilizează la acoperirea deficitului bugetar.

(2) În cazul în care veniturile prevăzute la alin.(1) nu se varsă în termen la buget, organele Serviciului Fiscal de Stat percep, prin executare silită, plăţile respective, aplicînd penalităţi în conformitate cu legislaţia.

(3) Din veniturile realizate din privatizare, inclusiv aconturile şi garanţiile de participare (cu excepţia veniturilor realizate din privatizarea obiectivelor conform unor proiecte individuale), încasate la bugetul de stat, cel mult 2% se vor defalca pentru acoperirea cheltuielilor aferente pregătirii întreprinderilor către privatizare (organizarea de licitaţii, concursuri, negocieri directe, desfăşurarea activităţilor de marketing, expertiza obiectivelor, achitarea serviciilor de mediere) şi pentru asigurarea activităţii de postprivatizare. Repartizarea mijloacelor în cauză pe ministere, departamente şi alte autorităţi ale administraţiei publice de specialitate se va efectua pe baza unui regulament şi a unor devize, aprobate de Guvern.

(2) Pentru acoperirea cheltuielilor proprii, instituţiile finanţate de la bugetul de stat sînt în drept să utilizeze, în modul stabilit de Ministerul Finanţelor, mijloacele băneşti realizate din arenda bunurilor. Suma cu care veniturile depăşesc cheltuielile, potrivit devizelor de mijloace speciale ale acestor instituţii, se varsă la bugetul de stat.

(3) Instituţiile finanţate de la bugetul de stat se scutesc de plata arendei pentru folosirea încăperilor luate în arendă de la instituţiile finanţate de la acelaşi buget, cu excepţia plăţii pentru serviciile comunale.

[Art.22 în redacţia Legii nr.1205-XV din 04.07.2002]

[Art.22 modificat prin Legea nr.1202-XV din 04.07.2002]

(2) Din suma totală încasată la bugetul de stat ca accize la benzină şi motorină, 25% în semestrul întîi şi 15% în semestrul al doilea, dar în sumă totală nu mai mult de 53,1 milioane lei, se virează în fondul rutier.

[Art.23 modificat prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

a) mijloacele realizate din eliberarea de licenţe pentru lucrări de construcţie, reparaţie şi întreţinere a drumurilor se varsă zilnic la bugetul de stat spre a fi transferate integral în fondul rutier;

b) mijloacele realizate din eliberarea de licenţe pentru activităţi în transportul auto şi de autorizaţii pentru transporturile rutiere internaţionale, precum şi din aplicarea amenzilor pentru nerespectarea regulilor transportului de călători, se varsă zilnic, integral şi direct, la bugetul de stat;

c) din mijloacele acumulate la bugetul de stat conform literei b), 40%, dar nu mai mult de 4,8 milioane lei, se vor utiliza pentru finanţarea activităţii întreprinderilor de stat "Inspectoratul Transporturilor de Mărfuri şi Călători" şi "Agenţia Moldovei Trafic Auto Internaţional".

(2) Mijloacele încasate în valută străină pentru serviciile consulare prestate peste hotare de către misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova se reflectă ca venit în bugetul de stat şi se utilizează, ca sursă de finanţare bugetară, pentru acoperirea cheltuielilor instituţiilor respective, în limita alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat pentru acest scop, în baza dărilor de seamă privind încasarea şi utilizarea mijloacelor respective, prezentate trimestrial Ministerului Finanţelor.

(3) Finanţarea cheltuielilor pentru întreţinerea misiunilor diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova în ţara de reşedinţă se efectuează din mijloacele bugetului de stat, în monedă naţională convertită în valută străină (dolari S.U.A.), prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, inclusiv din contul veniturilor încasate de la serviciile consulare prestate.

(4) Ministerul Afacerilor Externe este în drept să redistribuie misiunilor diplomatice şi consulare mijloacele realizate din acordarea serviciilor consulare ce depăşesc limita alocaţiilor aprobate pentru întreţinerea acestora.

[Art.25 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

(2) Repartizarea pe obiective concrete a alocaţiilor prevăzute la alin.(1) se efectuează de Guvern şi se aprobă de Parlament.

[Art.27 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

(2) Mijloacele din fondul menţionat la alin.(1) se vor utiliza în baza unui regulament aprobat de Parlament.

(3) Mijloacele fondului de subvenţionare şi stimulare a creditării de către băncile comerciale şi asociaţiile de economii şi împrumut a agenţilor economici producători de producţie agricolă nu sînt impozabile.

(4) Mijloacele neutilizate, în anul 2001, ale fondului de subvenţionare şi stimulare a creditării de către băncile comerciale a agenţilor economici producători de producţie agricolă, precum şi dobînzile obţinute de la depozitarea mijloacelor acestui fond în anul 2001 sînt disponibile pentru utilizare în acelaşi scop în anul 2002.

[Art.28 modificat prin Legea nr.1546-XV din 19.12.02, în vigoare 27.12.02]

[Art.28 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

2) Cheltuielile pentru plata energiei electrice şi a resurselor energetice utilizate la pomparea apei pentru irigare se finanţează de la bugetul de stat în sumă de 7,35 milioane lei care se utilizează în baza unui regulament aprobat de Guvern.

[Art.29 modificat prin Legea nr.1546-XV din 19.12.02, în vigoare 27.12.02]

[Art.29 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

(2) În modul indicat la alin.(1), băncilor comerciale li se acoperă şi pierderile de venituri aferente creditelor preferenţiale şi creditelor fără dobîndă acordate categoriilor de cetăţeni care, conform legislaţiei, beneficiază de acest drept în dependenţă de sursa de acoperire a acestor pierderi prevăzută în legile respective.

(3) Prevederile prezentului articol nu se extind asupra creditelor folosite contrar destinaţiei.

(4) Pentru anul 2002 se suspendă acordarea de credite bancare preferenţiale cooperativelor de construcţie a locuinţelor nou-create.

[Art.31 completat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002]

(2) Cheltuielile legate de serviciile indicate la alin.(1) se efectuează din contul bugetelor respective.

(2) În anul 2002, contractarea de mărfuri, lucrări şi servicii, precum şi efectuarea de cheltuieli de către executorii de buget se fac numai în limita alocaţiilor repartizate instituţiilor respective, reduse cu suma datoriilor de creditor ale instituţiei, existente la data de 1 ianuarie 2002. Contractele respective vor fi înregistrate în unităţile Trezoreriei de Stat. Contractele neînregistrate în modul stabilit sînt nule.

(3) Prin derogare de la alin.(1), se anulează datoria Companiei "Teleradio-Moldova" către Întreprinderea de Stat "Radiocomunicaţii" în sumă de 17319,4 mii lei, acumulată în anii 1997-2001. Venitul obţinut de Compania "Teleradio-Moldova" prin anularea datoriei se consideră neimpozabil. Taxa pe valoarea adăugată plătită pentru livrări în sumă egală cu suma datoriei anulate se va trece în contul Întreprinderii de Stat "Radiocomunicaţii".

(4) Se anulează datoria Serviciului de Informaţii şi Securitate faţă de Societatea pe Acţiuni "Moldtelecom", existentă la 1 octombrie 2002, în sumă de 8876,4 mii lei. Taxa pe valoarea adăugată plătită de Societatea pe Acţiuni "Moldtelecom" pentru mărfurile şi serviciile importate, egală cu suma datoriei anulate, se va trece în contul acestei societăţi pe acţiuni. Se autorizează Guvernul să anuleze datoriile, existente la 1 octombrie 2002, dintre beneficiarii de telefonie guvernamentală, finanţaţi de la bugetul de stat, şi Serviciul de Informaţii şi Securitate.

[Art.34 modificat prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Art.34 completat prin Legea nr.1283-XV din 25.07.2002]

(2) Agenţilor economici care au depus în organele fiscale teritoriale şi/sau organele vamale documente pentru transferul, de pe un cont pe altul, al plăţilor efectuate la buget, precum şi pentru transferul la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, în vederea achitării datoriilor la ele, al mijloacelor pe care le-au vărsat la bugetul de stat, nu li se calculează penalitate la sumele respective pentru perioada aflării documentelor în stadiul examinării.

(2) Creditele şi împrumuturile externe acordate Republicii Moldova de către alte state sau de către instituţiile financiare internaţionale în scopuri investiţionale, pe un termen nu mai mic de 10 ani, în baza unor acorduri bilaterale ratificate de Parlament, pot fi acordate persoanelor juridice în condiţii acceptabile pentru Ministerul Finanţelor, cu asigurare obligatorie prin garanţii bancare.

(3) Mijloacele bugetare şi extrabugetare (inclusiv cele speciale) dezafectate de instituţiile finanţate de la bugetele de toate nivelurile sub formă de împrumut sau de ajutor financiar acordat persoanelor juridice şi persoanelor fizice, inclusiv cu titlu de filantropie şi de sponsorizare, se percep integral de la acestea din urmă şi se varsă la bugetul respectiv, fără a fi restabilite ulterior pe conturile creditorilor.

(4) De la persoanele juridice care au primit din partea instituţiilor finanţate de la buget mijloace cu titlu de împrumut sau de ajutor financiar se percepe la bugetul respectiv o sumă echivalentă cu rata de bază aplicată de Banca Naţională a Moldovei la refinanţarea băncilor comerciale prin operaţiuni REPO de cumpărare a hîrtiilor de valoare de stat pe termen de două luni, pentru toată perioada de utilizare a mijloacelor menţionate. În cazul în care de aceste mijloace a beneficiat o persoană fizică, suma respectivă se percepe de la conducătorul instituţiei finanţate de la buget.

(5) Sancţiunile prevăzute la alin.(3) se aplică, de asemenea, persoanelor juridice şi fizice care au primit de la instituţiile finanţate de la buget mijloace financiare sub formă de plată prealabilă, inclusiv pentru mărfuri şi servicii, pe perioada care depăşeşte termenul prevăzut în contract, precum şi persoanelor juridice pentru care au fost rambursate, din contul bugetului, împrumuturile bancare acordate cu garanţie de stat. Termenul, stipulat în contract, de onorare a obligaţiilor persoanei juridice sau fizice faţă de instituţia finanţată de la buget nu poate depăşi 30 de zile de la data primirii mijloacelor financiare la contul de decontare. În cazuri aparte, Guvernul este în drept să prelungească termenul respectiv. Aceste sancţiuni se aplică şi în cazul dezafectării, prin compensări, a mijloacelor bugetare, indiferent de vechimea compensărilor.

(6) Veniturile obţinute de subiecţii activităţii de întreprinzător prin exagerarea volumelor de lucrări în construcţii, reparaţii capitale şi curente, finanţate de la bugetele de toate nivelurile, precum şi a volumelor de lucrări finanţate din contul mijloacelor fondului rutier, ca urmare a nerespectării prevederilor actelor normative ce reglementează formarea şi determinarea acestor volume, indiferent de vechimea venitului exagerat, precum şi amenzile aplicate în cuantum echivalent acestor venituri, se varsă la bugetul respectiv.

(7) Sancţiunile indicate la alin.(3)-(6) se aplică de către organele de control financiar şi organele Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, în limita competenţelor lor.

[Art.36 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

[Art.36 completat prin Legea nr.1146-XV din 20.06.2002]

[Art.36 completat prin Legea nr.1015-XV din 25.04.2002]

DATORIA DE STAT ŞI ÎMPRUMUTURILE GUVERNULUI

(2) Cambiile emise de Ministerul Finanţelor în favoarea Societăţii pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă, în conformitate cu acordurile ratificate prin Legea nr.892-XIV din 23 martie 2000, pot fi primite ca mijloc de vărsare a plăţilor la buget.

[Art.38 modificat prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Art.38 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

(2) Venitul întreprinderilor Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz" realizat în urma includerii în tariful la gazele naturale a mijloacelor destinate serviciului datoriei de stat externe se va scuti de impozitul pe venit. Venitul respectiv încasat prin metoda de casă se va transfera la bugetul de stat lunar, cel tîrziu la data de 20 a lunii imediat următoare lunii de gestiune.

(3) Mijloacele încasate conform alin.(2) se vor utiliza de către Ministerul Finanţelor la serviciul datoriei de stat externe, în cuantumul şi în termenele coordonate la transmiterea cambiilor.

(4) Ministerul Finanţelor va suspenda încasarea de la Societatea pe Acţiuni "Moldova-Gaz" la bugetul de stat a veniturilor provenite din includerea în tariful la gazele naturale a taxei fixe de 4 dolari S.U.A., venituri care corespund veniturilor ratate în urma îngheţării (în contul datoriei Societăţii pe Acţiuni "Moldova-Gaz" faţă de Societatea pe Acţiuni "Gazprom" din Federaţia Rusă pentru gazele naturale livrate în sumă de 90 milioane dolari S.U.A., datorie preluată de Guvern) datoriilor societăţilor pe acţiuni "Centrala Electrică de Termoficare nr.1", "Centrala Electrică de Termoficare nr.2", "Centrala Electrică de Termoficare Nord", "Termocom", ale întreprinderilor fondate în procesul reorganizării Asociaţiei Republicane de Producţie "Termocomenergo", precum şi a penalităţilor pentru neefectuarea în termen la bugetul de stat a plăţilor menţionate.

a) va acorda Guvernului împrumuturi, cu scadenţa în anul 2002, pentru acoperirea decalajului temporar de casă al bugetului de stat, format de intrarea neregulată a veniturilor la buget, luînd în considerare limitele trimestriale stabilite în programul monetar al Băncii Naţionale;

b) va prelungi, pentru anul 2003, termenul de circulaţie a hîrtiilor de valoare de stat în sumă de 400,0 milioane lei la preţ de cumpărare, procurate de Banca Naţională contra împrumuturilor contractate de Guvern în anii precedenţi;

c) va reînnoi contractele la împrumuturi în sumă de 1744,1 milioane lei, acordate cu garanţia hîrtiilor de valoare de stat, stabilind scadenţa pentru anul 2003;

d) în cazul în care tranşa a doua a creditului Băncii Mondiale pentru ajustări structurale SAC-III, prevăzută pentru finanţarea deficitului bugetar, nu va fi primită, va acorda Guvernului un împrumut în sumă de 137,0 milioane lei pentru achitarea datoriei de stat externe, cu rambursarea lui ulterioară după primirea tranşei menţionate.

[Art.40 modificat prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Art.40 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

RAPORTURILE BUGETULUI DE STAT CU BUGETELE

UNITĂŢILOR ADMINISTRATIV-TERITORIALE

(2) Sumele defalcărilor din veniturile generale de stat destinate bugetelor indicate la alin.(1) nu pot fi dezafectate din contul Trezoreriei de Stat decît pentru achitarea datoriilor bugetelor respective faţă de bugetul de stat pentru mijloacele dezafectate în vederea onorării garanţiilor de stat, precum şi pentru împrumuturile acordate de Ministerul Finanţelor.

(3) Amenzile aplicate de colaboratorii poliţiei municipale se varsă la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

(4) Defalcările la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale din taxa pentru folosirea drumurilor, percepută de la posesorii mijloacelor de transport înmatriculate în Republica Moldova, se utilizează integral pentru întreţinerea şi reparaţia drumurilor publice locale.

(2) Transferurile de la fondul de susţinere financiară a teritoriilor către bugetele unităţilor administrativ-teritoriale se stabilesc conform anexei nr.18.

[Art.44 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

[Art.441 introdus prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

(2) Compensarea din contul mijloacelor fondului nominalizat la alin.(1) va fi efectuată de Ministerul Finanţelor în baza datelor Inspectoratului Fiscal Principal de Stat privind stingerea, prin creanţe trezoreriale ale Ministerului Finanţelor, a obligaţiilor curente faţă de buget în trimestrul de gestiune şi privind costul înlesnirilor la plata impozitului funciar, acordate în anul 2001 persoanelor de vîrstă pensionară, invalizilor de gradul I şi II, invalizilor din copilărie, invalizilor de gradul III (participanţi la acţiunile de luptă pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, participanţi la acţiunile de luptă din Afghanistan, participanţi la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl) şi necompensate în anul 2001 în modul stabilit.

[Art.45 modificat prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Art.45 modificat prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

FONDURILE EXTRABUGETARE

a) fondul republican de susţinere socială a populaţiei, prevăzut în anexa nr.19;

b) fondul extrabugetar pentru finanţarea lucrărilor de constituire a bazei normative în construcţii, prevăzut în anexa nr.20;

c) fondul ecologic naţional şi fondurile ecologice locale (sinteză), prevăzute în anexele nr.21 şi nr.22;

d) fondul extrabugetar pentru manuale, prevăzut în anexa nr.23;

e) fondul extrabugetar pentru realizarea programului complex de valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor, prevăzut în anexa nr.24;

f) fondul extrabugetar pentru stimularea dezvoltării culturii nucului, prevăzut în anexa nr.25;

g) fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, prevăzut în anexa nr.26;

h) fondul naţional pentru conservarea energiei, prevăzut în anexa nr.27.

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

a) să stingă datoriile bugetului de stat, formate pînă la data de 1 ianuarie 2002, faţă de bugetele unităţilor administrativ-teritoriale din veniturile generale ale bugetului de stat din anul 2002. Aceste operaţiuni vor fi reflectate în executarea de casă a bugetului de stat;

b) să efectueze, în limitele anului bugetar, cheltuieli pentru răscumpărarea hîrtiilor de valoare de stat din mijloacele obţinute prin realizarea împrumuturilor interne de stat ulterioare şi dezafectarea temporară a mijloacelor bugetare;

c) să utilizeze temporar mijloacele extrabugetare disponibile (inclusiv cele speciale) ale instituţiilor finanţate de la bugetul de stat pentru efectuarea cheltuielilor prioritare ale bugetului de stat, cu rambursarea lor pe parcursul anului bugetar;

d) să efectueze, din contul încasărilor totale la bugetul de stat, cheltuieli care ar satisface cerinţele de deschidere a procesului de insolvabilitate, de intentare şi/sau de derulare a unor alte procese judiciare, aferente intereselor bugetului;

e) să redistribuie, în baza adresărilor întemeiate ale executorilor primari de buget, alocaţiile aprobate la bugetul de stat între grupele unei ramuri (funcţii), cu excepţia grupei "Organele administrative";

f) să suspende, în limita anului bugetar, efectuarea plăţilor la bugetul consolidat decontate de pe conturile contribuabililor, dar nevărsate la bugetul respectiv de către instituţiile financiare declarate insolvabile.

[Art.47 modificat prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

Notă: Vezi Anexa la Legea nr.1487-XV din 28.11.2002 "Sinteza modificărilor şi completărilor anexei nr.1 la Legea bugetului de stat pe anul 2002"

[Anexa nr.2 în redacţia Legii nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Anexa nr.10 completată prin Legea nr.938-XV din 28.03.2002]

[Anexa nr.11 completată prin Legea nr.1291-XV din 25.07.2002]

[Anexa nr.11 completată prin Legea nr.1020-XV din 25.04.2002]

[Anexa nr.11 modificată prin Legea nr.969-XV din 11.04.2002]

[Anexa nr.18 modificată prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Anexa nr.18 modificată prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

[Anexa nr.181 introdusă prin Legea nr.1205-XV din 04.07.2002]

[Anexa nr.19 în redacţia Legii nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Anexa nr.21 în redacţia Legii nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Anexa nr.22 în redacţia Legii nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Anexa nr.23 în redacţia Legii nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Anexa nr.24 modificată prin Legea nr.1487-XV din 28.11.2002]

[Anexa nr.26 în redacţia Legii nr.1487-XV din 28.11.2002]