Hotărîre nr.7 din 13.02.2001 pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art. 82 şi art. 223 din Codul de procedură penală

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art. 82 şi art. 223 din Codul de procedură penală Nr.7 din 13.02.2001 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.19-20/6 din 22.02.2001 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea grefierului Corina Popa, judecătorului Raisa Botezatu, reprezentantul Curţii Supreme de Justiţie, autorul sesizării, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Creangă, călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art. 82 şi 223 din Codul de procedură penală. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea Curţii Supreme de Justiţie, depusă la 3 ianuarie 2001, în conformitate cu art. 24 şi 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 38 şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale. Prin decizia Curţii Constituţionale din 11 ianuarie 2001 sesizarea a fost acceptată pentru examinare în fond şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării prealabile a sesizării au fost solicitate puncte de vedere Parlamentului, Ministerului Justiţiei, Procuraturii Generale şi Ministerului Afacerilor Interne. Examinînd materialele dosarului, audiind comunicarea judecătorilor-raportori şi argumentele părţilor, Curtea Constituţională a c o n s t a t a t : 1. Judecătoria sectorului Rîşcani din municipiul Chişinău la judecarea dosarului penal privind învinuirea lui V.I. Moroz în baza art. 123/1 din Codul penal, la demersul procurorului, a schimbat măsura preventivă aplicată faţă de inculpat - declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii - prin arestul preventiv. Apărătorul inculpatului a contestat prin recurs încheierea judecăţii. Instanţa de judecată a respins recursul depus de apărătorul inculpatului, invocînd art. 306 alin. 2 din Codul de procedură penală, care prevede că încheierile date în prima instanţă pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa. Invocînd art. 78 Cod de procedură penală, apărătorul inculpatului a contestat în Tribunalul municipiului Chişinău încheierea instanţei de judecată privind refuzul judecării recursului. În şedinţa de judecată a instanţei de recurs procurorul şi apărătorul au depus un demers, prin care au solicitat acesteia să înainteze Curţii Supreme de Justiţie propunerea de a sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art. 82 şi 223 CPP, care, după părerea lor, contravin art. 20 şi 25 din Constituţie. Tribunalul mun. Chişinău a satisfăcut demersul, a sistat procesul şi, printr-o adresă, a solicitat Curţii Supreme de Justiţie să sesizeze Curtea Constituţională. Curtea Supremă de Justiţie, examinînd propunerea, a sesizat Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii prevederilor art. 82 şi 223 din Codul de procedură penală în coroborare cu art. 306 alin. 2 şi art. 327 alin. 2 din Codul de procedură penală. 2. Prevederile contestate ale art. 82 şi 223 CPP reglementează aplicarea măsurilor preventive. Potrivit art. 82 CPP, măsura preventivă se revocă, cînd nu mai este nevoie de ea, sau se înlocuieşte cu o măsură mai aspră sau mai blîndă cînd aceasta o cer împrejurările cauzei şi se face printr-o ordonanţă motivată a persoanei care efectuează cercetarea penală, a anchetatorului penal, a procurorului sau printr-o încheiere motivată a instanţei de judecată. Revocarea sau schimbarea de către persoana care efectuează cercetarea penală sau de către anchetatorul penal a măsurii de reprimare ordonată de către procuror sau la indicaţia acestuia nu se admite decît cu încuviinţarea procurorului. Nu se admite revocarea sau schimbarea de către persoana care efectuează cercetarea penală, anchetatorul penal sau procuror a măsurii preventive aplicate de instanţa de judecată. Pînă la expirarea duratei ţinerii sub arest indicate în mandatul de arestare sau în încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest, revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest poate fi efectuată numai de instanţa de judecată, care a emis mandatul de arestare sau a dat încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest. Revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest se face de către judecător în cazul adresării cu demers despre aceasta a persoanei care efectuează cercetarea penală, anchetatorului penal, procurorului, bănuitului sau învinuitului, apărătorului sau reprezentantului legal al bănuitului sau învinuitului. Examinînd demersul, judecătorul emite încheiere privind revocarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest sau privind refuzul de a revoca sau schimba măsura preventivă sub formă de arest. În cazul cînd durata ţinerii sub arest indicată de către judecător în mandatul de arestare sau în încheierea privind prelungirea duratei ţinerii sub arest a expirat şi pentru o nouă prelungire a acestei durate nu a fost înaintat demers, procurorul dă neîntîrziat ordonanţa de eliberare a persoanei arestate. Potrivit art. 223 CPP, în timpul dezbaterilor judiciare instanţa are dreptul, printr-o încheiere, să fixeze, să schimbe sau să revoce măsura preventivă aplicată inculpatului. 3. Conţinutul sesizării denotă că se contestă prevederile art. 82 şi art. 223 CPP numai în sensul atribuit de practica judiciară, care exclude posibilitatea atacării cu apel sau recurs a încheierii instanţei judecătoreşti privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest. Avînd în vedere dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională exercită nu numai controlul constituţionalităţii actelor normative contestate, dar examinează şi sensul atribuit acestora în practica aplicării lor de către organele de drept. Art. 25 alin. (1) din Constituţie statuează că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile. Din art. 9 alin. (1) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice rezultă că orice individ are dreptul la libertatea şi securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi arestat sau deţinut în mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decît pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege. Dreptul constituţional la libertatea individuală şi inviolabilitatea persoanei presupune că omul nu poate fi reţinut sau arestat decît în baza mandatului de arestare. Apărarea libertăţii individuale şi inviolabilităţii persoanei este garantată prin dreptul constituţional la recurs şi la verificarea în instanţa judecătorească competentă a legalităţii încheierilor judecătoreşti privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, drept consfinţit de art. 20 alin. (1) din Constituţie, care prevede accesul liber la justiţie. Accesul liber la justiţie presupune existenţa unor garanţii, care ar permite realizarea plenară a dreptului la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti după principiile echităţii. Pornind de la dispoziţiile constituţionale, instanţa judecătorească superioară, examinînd recursul privind schimbarea măsurii preventive sub formă de arest, garantează ocrotirea de către stat a drepturilor şi libertăţilor omului şi asigură realizarea acestui drept constituţional al inculpatului. Dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente, consfinţit în art. 20 alin. (1) din Constituţie, dreptul la recurs şi dreptul la verificarea în instanţă a legalităţii ţinerii sub arest, statuat în art. 6 din Codul de procedură penală, care, conform art. 20 alin. (2) şi art. 54 din Constituţie, nu pot fi restrînse, la aplicarea art. 82 şi 223 CPP realmente nu pot fi realizate, deoarece aceste norme, după sensul atribuit în practica judiciară, în corelare cu art. 306 alin. 2 şi art. 327 alin. 2 CPP, exclud posibilitatea atacării cu apel sau recurs pînă la pronunţarea sentinţei a încheierii instanţei judecătoreşti privind aplicarea sau schimbarea măsurii preventive, inclusiv sub formă de arest. Potrivit art. 219/1 alin. (1) CPP, toate problemele care apar în timpul dezbaterilor judiciare se soluţionează printr-o încheiere a instanţei de judecată. În scopul asigurării independenţei judecătorului în procesul penal, legiuitorul a stabilit în art. 306 alin. 2 şi 327 alin. 2 CPP regula, potrivit căreia încheierile date în prima instanţă în procesul dezbaterilor judiciare pot fi atacate cu apel sau cu recurs numai odată cu sentinţa contestată sau recurată. Astfel de încheieri sînt cele privind rezolvarea cererilor de către instanţă (art. 246 CPP), privind judecarea procesului penal în lipsa vreunuia din participanţii la proces (art. 238 CPP), privind stabilirea procedurii de cercetare a probelor (art. 248 CPP), privind îndepărtarea din sala de şedinţe a părţii civile, părţii civilmente responsabile, părţii vatamate şi a altor participanţi la proces (art. 228 CPP) ş.a. Prin urmare, interdicţia instituită prin prevederile art. 306 alin. 2 şi art. 327 alin. 2 CPP de a verifica pînă la pronunţarea sentinţei legalitatea şi temeinicia încheierilor date în procesul dezbaterilor judiciare se referă la încheierile intermediare ale instanţelor judecătoreşti, ce nu se află în corelaţie directă cu sentinţa, care cuprinde concluziile privind circumstanţele cauzei, aprecierea infracţiunii, probelor, vinovăţiei, pedeapsa acuzatului. Totodată, prevederile contestate ale art. 82 şi 223 CPP, ce reglementează fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest, dar care nu oferă persoanelor interesate posibilitatea de a ataca cu apel sau recurs încheierile date în prima instanţă privind aplicarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest, aduc atingere drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor şi contravin art. 1 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui reprezintă valori supreme şi sînt garantate, art. 20 alin. (1), care statuează accesul liber la justiţie, şi art. 25 alin. (1), care oferă garanţia apărării în justiţie a dreptului constituţional la libertatea individuală şi inviolabilitatea persoanei. Pentru motivele arătate, conducîndu-se după art. 140 din Constituţie, art. 26 alin. (1) şi (2), art. 27 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 66, 69, 70 şi 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Declară neconstituţionale prevederile art. 82 şi art. 223 din Codul de procedură penală în partea în care, potrivit sensului atribuit de practica judiciară, nu oferă persoanelor interesate dreptul de a ataca cu recurs încheierile privind fixarea sau schimbarea măsurii preventive sub formă de arest. 2. Prezenta Hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 13 februarie 2001. Nr. 7.