Hotărîre nr.72 din 23.12.99 despre controlul constituţionalităţii art. 79 alin. 1, 2, 5 şi 6 şi art. 79/1 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală al Republicii Moldova

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE despre controlul constituţionalităţii art. 79 alin. 1, 2, 5 şi 6 şi art. 79/1 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală al Republicii Moldova Nr.72 din 23.12.1999 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1-4/1 din 06.01.2000 * * * În numele Republicii Moldova, Curtea Constituţională în componenţa: Pavel BARBALAT - preşedinte Nicolae CHISEEV - judecător-raportor Mihai COTOROBAI - judecător Constantin LOZOVANU - judecător Gheorghe SUSARENCO - judecător Ion VASILATI - judecător-raportor cu participarea grefierului Aliona Balaban, deputatului în Parlament Victor Cecan, preşedintele Comisiei pentru control şi petiţii, autorul sesizării, reprezentantului permanent al Parlamentului la Curtea Constituţională Ion Creangă, şef al secţiei relaţii cu autorităţile publice în Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului, călăuzindu-se după art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art. 6, art. 16 alin. (1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară deschisă dosarul privind controlul constituţionalităţii art. 79 alin. 1, 2, 5 şi 6 şi art. 79/1 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală. Temei pentru examinarea dosarului a servit sesizarea deputatului Victor Cecan, depusă în conformitate cu art. 24 şi art. 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Prin decizia Curţii Constituţionale din 22 septembrie 1999 sesizarea a fost acceptată spre examinare şi înscrisă în ordinea de zi. În procesul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a solicitat puncte de vedere asupra chestiunii luate în discuţie Parlamentului, Ministerului Justiţiei, Curţii Supreme de Justiţie şi Procuraturii Generale. Examinînd materialele dosarului, audiind informaţia prezentată de judecătorii-raportori, argumentele autorului sesizării şi reprezentantului permanent al Parlamentului, Curtea Constituţională a constatat: 1. La 16 iulie 1998 Parlamentul a adoptat Legea nr. 95-XIV "Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative"* (în continuare - Legea nr. 95-XIV). ------------------------- * M.O., 1998, nr. 69, art. 462. În conformitate cu art. I alin. 4 şi 5 din Legea nr. 95-XIV au fost expuse într-o nouă redacţie: - art. 79 alin. 6 Cod de procedură penală, care prevede că "după trimiterea cauzei în judecată, inculpatul poate fi ţinut sub arest pînă la rezolvarea definitivă a cazuluiRntr-un termen rezonabil"; - art. 79/1 alin. 1 CPP, potrivit căruia "la sesizarea anchetatorului, procurorul adresează instanţei de judecată, cu cel puţin 5 zile pînă la expirarea termenului de deţinere a persoanei în arest, un demers privind prelungirea acestui termen"; - art. 79/1 alin. 2 CPP, care prevede că "demersul va fi examinat de către judecător, în termen de 5 zile de la data primirii lui, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi apărătorului, iar în caz de necesitate - a învinuitului sau reprezentantului lui legal. Neprezentarea acestor persoane, cu excepţia apărătorului, nu împiedică examinarea demersului". 2. În sesizarea sa deputatul Victor Cecan menţionează că dispoziţiile Legii nr. 95-XIV aduc atingere unuia dintre drepturile constituţionale fundamentale ale omului - dreptul la libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi contravin art. 25 alin. (4) din Constituţie. După părerea autorului sesizării, art. I alin. 4 şi 5 din Legea nr. 95-XIV instituie o procedură, care oferă instanţelor de judecată posibilitatea de a prelungi termenul de deţinere a persoanei în arest după expirarea a 6 luni, fără a se adresa cu un demers Parlamentului, după cum se prevede în art. 25 alin. (4) din Constituţie. În afară de aceasta, dispoziţiile art. 79 şi 79/1 CPP, în redacţie nouă nu numai că ignoră norma instituită prin dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Constituţie, ci contravin, totodată, principiilor constituţionale de separaţie a puterilor, instituind astfel o procedură, prin care puterea legislativă este îndepărtată de la exercitarea atribuţiilor sale. În opinia autorului sesizării, dispoziţiile art. 79/1 alin. 2 CPP contravin de asemenea art. 117 din Constituţie, conform căruia în toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sînt publice. Judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu respectarea tuturor regulilor de procedură. În procesul pregătirii acestui dosar pentru examinare, autorul a extins obiectul sesizării, solicitînd să fie supuse controlului constituţionalităţii şi dispoziţiile art. 79 alin. 1 şi 5 şi art. 79/1 CPP cu modificările şi completările ulterioare, invocînd aceleaşi argumente de neconstituţionalitate ca şi în sesizare. Solicitînd controlul constituţionalităţii art.79/1 CPP în întregime, autorul aduce, totodată, argumente de neconstituţionalitate doar a alin. 1 şi 2 art. 79/1 CPP în redacţia Legii nr. 95-XIV. 3. Potrivit art. 79 alin. 1 CPP, durata ţinerii sub arest în timpul cercetării infracţiunilor nu poate depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor prevăzute de CPP. Întrucît cazurile de prelungire a duratei ţinerii sub arest sînt expuse în art. 79 alin. 2 CPP, Curtea Constituţională consideră raţional de a supune controlului constituţionalităţii şi dispoziţiile alin. 2 din acest articol. Astfel, obiect al controlului constituţionalităţii în prezentul dosar îl constituie dispoziţiile art. 79 alin. 1, 2, 5 şi 6 şi art.79/1 alin.1 şi 2 CPP cu modificările şi completările ulterioare. 4. În conformitate cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 1), toate fiinţele se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede că orice individ are dreptul la libertatea şi securitatea persoanei sale (art. 9 alin. 1). Constituţia Republicii Moldova de asemenea garantează fiecăruia dreptul la libertate individuală şi siguranţa persoanei (art. 25 alin. (1). Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi ale omului, în conformitate cu art. 54 alin. (1) din Constituţie, poate fi restrîns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea anchetei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori avarii. Aceloraşi scopuri este subordonată şi ţinerea preventivă sub arest ca măsură folosită în procesul anchetării infracţiunilor, care este chemată să nu le permită celor învinuiţi sau bănuiţi să se ascundă de organele de urmărire sau de judecată, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvîrşească acţiuni criminale (art. 73 alin. 1 CPP). Constituţia (art. 25 alin. (4), garantînd fiecărui om dreptul la libertate şi siguranţa persoanei, prevede că arestarea se face în temeiul unui mandat pentru o durată de cel mult 30 de zile. Termenul arestării poate fi prelungit cel mult pînă la 6 luni, iar în cazuri excepţionale, cu aprobarea Parlamentului, pînă la 12 luni. Aplicarea măsurii preventive sub formă de arest şi emiterea mandatului de arestare sînt reglementate deart. 78, 78/1, 78/2, 79, 79/1 şi art. 79/2 CPP. Potrivit art. 78 alin. 2 CPP, arestarea preventivă se face în baza mandatului de arestare, emis de judecător, sau în baza deciziei tribunalului. Art. 79 alin. 2 CPP prevede că, în cazuri excepţionale, în funcţie de caracterul complicat al cauzei penale, de gravitatea infracţiunii şi în lipsa temeiurilor pentru schimbarea măsurii preventive, acest termen poate fi prelungit: 1) pînă la 6 luni - dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă de pînă la 15 ani privaţiune de libertate; 2) pînă la 12 luni - dacă persoana este învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa maximă pînă la 25 de ani privaţiune de libertate sau detenţie pe viaţă. Analiza acestor norme ale CPP în ansamblul lor denotă că ele au fost expuse de legiuitor fără a se ţine seama de sensul textual al dispoziţiilor art. 25 alin. (4) din Constituţie, care prevăd că în procesul anchetării infracţiunilor: - arestarea se face pentru un termen de cel mult 30 de zile; - termenul arestării poate fi prelungit pînă la 6 luni; şi - în cazuri excepţionale, cu acordul Parlamentului, termenul arestării poate fi prelungit pînă la 12 luni. Prin urmare, Constituţia (art. 25 alin. (4) stabileşte termenul arestării; în cazul unor cauze cu un grad sporit de complexitate sau în funcţie de alte circumstanţe este prevăzută posibilitatea prelungirii termenului arestării pînă la 6 luni, precum şi posibilitatea prelungirii lui în cazuri excepţionale. Art. 79 alin. 1 şi 2 CPP însă nu ţine cont de aceste dispoziţii constituţionale: lipseşte delimitarea condiţiilor şi temeiurilor de prelungire a termenului de arest pînă la 6 luni şi pentru cazurile excepţionale; nu sînt prevăzute cazurile în care procurorul se poate adresa repetat instanţei de judecată cu un demers de prelungire a termenului de deţinere în arest a persoanei. Faptul că în lege lipsesc trimiterile directe la condiţiile şi temeiurile legale de prelungire repetată a termenului de arest poate avea consecinţe negative - arestări abuzive. Adoptînd art. 79 alin. 1 şi 2 CPP, în redacţie nouă, legiuitorul nu a ţinut cont de prevederile art. 25 alin. (4) din Constituţie, restrîngînd, astfel, dreptul cetăţenilor la libertate individuală şi siguranţa persoanei. 5. Dispoziţia art. 79 alin. 5 CPP, potrivit căreia o nouă prelungire a duratei ţinerii sub arest pînă la 9 luni poate fi dispusă de către un judecător al tribunalului şi de pînă la 12 luni - de către un judecător al Curţii de Apel, de asemenea, contravine art. 25 alin. (4) din Constituţie. Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o altă lege şi nici un alt act juridic care contravin prevederilor Constituţiei nu are putere juridică (art. 7). Norma contestată din art. 79 alin. 5 CPP contravine prevederilor menţionate ale Constituţiei. Ea înlesneşte aplicarea deţinerii sub arest ca măsură de constrîngere fără temeiurile necesare, ceea ce imprimă restrîngerii dreptului la libertate în timpul arestării un caracter arbitrar. Curtea nu poate reţine argumentele reprezentantului permanent al Parlamentului, aduse în cadrul şedinţei Curţii Constituţionale, potrivit cărora dispoziţiile art. 79 alin. 5 CPP corespund standardelor şi normelor internaţionale şi că modificările şi completările în lege au fost operate de către legislativ întru realizarea angajamentelor asumate de Republica Moldova de a ajusta legislaţia naţională la standardele internaţionale. În conformitate cu art. 4 alin. (2) din Constituţie, dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale. Or, normele internaţionale au prioritate doar asupra legilor interne, dar nu şi asupra normelor constituţionale. Potrivit art. 8 alin. (2) din Constituţie, intrarea în vigoare a unui tratat internaţional, conţinînd dispoziţii contrare Constituţiei, va trebui precedată de o revizuire a acesteia. Prin urmare, modul prevăzut de prelungire a termenului de arest, care ţine de conţinutul şi de aplicarea art. 79 alin. 5 CPP, denotă faptul că legiuitorul şi-a depăşit atribuţiile conferite prin Constituţie. 6. Potrivit art. 79 alin. 6 CPP, după trimiterea cauzei în judecată, inculpatul poate fi ţinut sub arest pînă la rezolvarea definitivă a cauzei într-un termen rezonabil. Din conţinutul acestei norme rezultă aplicarea ei de către instanţele judecătoreşti pentru soluţionarea cauzelor în termen rezonabil. Noţiunea de "termen rezonabil" este aferentă examinării cauzei şi nu duratei ţinerii sub arest. Or, dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Constituţie se referă la etapa de anchetă preliminară şi nicidecum la dezbaterile judiciare. Astfel, norma procesuală, prevăzută în alin. 6 art. 79 CPP, potrivit căreia, după trimiterea cauzei în judecată, inculpatul poate fi ţinut sub arest pînă la rezolvarea definitivă a cauzei într-un termen rezonabil, nu contravine Constituţiei. 7. Autorul sesizării contestă constituţionalitatea următoarelor dispoziţii ale art. 79/1 CPP: alin. 1, care prevede că la sesizarea anchetatorului, procurorul adresează instanţei de judecată, cu cel puţin 5 zile pînă la expirarea termenului de deţinere a persoanei în arest, un demers privind prelungirea acestui termen; alin. 2, care prevede că demersul va fi examinat de către judecător, în termen de 5 zile de la data primirii lui, în şedinţă închisă, cu participarea procurorului şi apărătorului, iar în caz de necesitate - a învinuitului sau reprezentantului lui legal. Neprezentarea acestor persoane, cu excepţia apărătorului, nu împiedică examinarea demersului. Principiul privind caracterul public al dezbaterilor judiciare este reglementat de art. 117 din Constituţie, de art. 12 Cod de procedură penală, art. 10 Cod de procedură civilă şi art. 236 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (art. 236). Potrivit Constituţiei (art. 117), judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege cu respectarea tuturor regulilor de procedură. Această dispoziţie constituţională presupune că judecarea proceselor în şedinţă închisă se admite numai în baza legii, cu respectarea tuturor regulilor procedurii judiciare. Condiţiile unei asemenea judecări a proceselor sînt prevăzute în art. 79/1 alin. 2 CPP. Avînd în vedere particularităţile examinării cazurilor de emitere sau prelungire a mandatului de arestare, situaţia în care caracterul public al dezbaterilor judiciare ar aduce atingere intereselor justiţiei, legiuitorul a stabilit în art. 78/1 alin. 4 CPP că, la soluţionarea chestiunii privind emiterea mandatului de arestare, judecătorul este obligat, în condiţiile respectării confidenţialităţii, să ia cunoştinţă de toate materialele, ce conţin temeiuri pentru arestarea preventivă şi să dea o încheiere motivată privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest, iar demersul privind prelungirea duratei ţinerii sub arest trebuie să fie examinat în şedinţă închisă. Prin urmare, prevederile art. 79/1 alin. 2 CPP în această parte corespund art. 117 din Constituţie. Totodată, dispoziţiile art. 79/1 alin. 2 CPP, potrivit cărora examinarea demersului procurorului privind prelungirea termenului de deţinere a persoanei în arest se face cu participarea procurorului şi apărătorului, iar în caz de necesitate, cu participarea învinuitului sau a reprezentantului lui legal, contravin art. 16 alin. (2), art. 20 şi 26 din Constituţie. Dispoziţia în cauză permite de fapt instanţei judecătoreşti să examineze demersul privind prelungirea termenului de deţinere în arest în lipsa învinuitului sau a reprezentantului lui legal. Ca rezultat, învinuitul este lipsit de posibilitatea de a face personal recuzări şi demersuri, de a prezenta materiale suplimentare, de a lua cunoştinţă de probele noi, prezentate instanţei, de a da explicaţii, inclusiv, în legătură cu demersul procurorului privind prelungirea termenului de deţinere în arest. Aceasta constituie o abatere de la principiul egalităţii tuturor în faţa legii, precum şi o îngrădire a dreptului constituţional la apărare în instanţă. Pentru considerentele expuse dispoziţia art. 79/1 alin. 2 CPP, cuprinsă în sintagma "neprezentarea acestor persoane, cu excepţia apărătorului, nu împiedică examinarea demersului", contravine Constituţiei. În temeiul celor expuse şi călăuzindu-se de art. 135 alin. (1) lit. a) şi art. 140 din Constituţie, art. 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 62 lit. a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională H O T Ă R Ă Ş T E : 1. Recunoaşte constituţionale: a) art. 79 alin. 6 din Codul de procedură penală; b) art. 79/1 alin. 1 din Codul de procedură penală; c) art. 79/1 alin. 2 din Codul de procedură penală, în partea care stipulează că demersul privind prelungirea termenului de deţinere în arest se examinează de către judecător în şedinţă închisă. 2. Recunoaşte neconstituţionale: a) art. 79 alin. 1, 2 şi 5 din Codul de procedură penală; b) art. 79/1 alin. 2 din Codul de procedură penală, în partea care prevede că demersul va fi examinat de către judecător cu participarea procurorului şi apărătorului, iar în caz de necesitate - a învinuitului sau reprezentantului lui legal. Neprezentarea acestor persoane, cu excepţia apărătorului, nu împiedică examinarea demersului. 3. Prezenta hotărîre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data pronunţării şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Pavel BARBALAT Chişinău, 23 decembrie 1999. Nr. 72 O P I N I E S E P A R A T Ă Examinînd dosarul în cauză, Curtea Constituţională avea obligaţiunea să constate dacă sintagma "După trimiterea cauzei în judecată, inculpatul poate fi ţinut sub arest pînă la rezolvarea definitivă a cauzei într-un termen rezonabil", cuprinsă în art. 79 alin. 6 din Codul de procedură penală (în redacţia Legii nr. 95-XIV din 16 iulie 1998 "Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative"), nu contravine prevederilor Constituţiei, care stipulează că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sînt garantate. În procesul examinării acestui caz este necesar de asemenea să se ţină cont de următoarele prevederi ale Constituţiei: - art. 16 alin. (1) şi (2), care stipulează că respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului şi că toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială; - art. 20 alin. (1), potrivit căruia orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime; - art. 21, conform căruia orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale; - art. 25 alin. (1), (2), (4) şi (6), în baza căruia libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile, percheziţionarea, arestarea sau reţinerea unei persoane sînt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege, iar arestarea se face numai în temeiul unui mandat pentru o durată de cel mult 30 zile, termenul arestării poate fi prelungit cel mult pînă la 6 luni, iar în cazuri excepţionale, cu aprobarea Parlamentului, pînă la 12 luni şi că eliberarea celui arestat sau reţinut este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut. În opinia noastră, declarînd constituţionale prevederile art. 79 alin. 6 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a interpretat greşit prevederile art. 25 alin. (4) din Constituţie în sensul că "termenul general al arestării poate fi prelungit numai pînă la 12 luni" se răsfrînge numai la faza de anchetă preliminară şi nicidecum la dezbaterile judiciare. Analiza comparativă a textului art. 79 din Codul de procedură penală şi a prevederilor Constituţiei referitoare la noţiunea de "reţinere" şi "arestare" denotă o discrepanţă între prevederile acestor două acte normative. Contradicţiile permanente dintre lege şi teorie, pe de o parte, şi practica autorităţilor publice, pe de altă parte, au impus formularea unor reguli constituţionale clare. Art. 25 din Constituţie foloseşte două noţiuni: libertatea individuală şi siguranţa persoanei. Libertatea individuală, în opinia noastră, priveşte libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se comporta şi mişca liber, de a nu fi reţinut, arestat sau deţinut decît în cazurile şi în formele expres prevăzute de Constituţie şi legi. Libertatea individuală este expresia constituţională a stării naturale umane, omul născîndu-se liber. Este necesar să constatăm, pe de o parte, că libertatea individuală nu este, nu poate fi şi nu trebuie să fie absolută; aceasta înseamnă că ea urmează a se realiza în cadrul impus de ordinea constituţională sau, mai pe larg, de ordinea de drept. Aceasta implică, dacă este cazul, în funcţie de gravitatea încălcărilor, unele măsuri care privesc direct libertatea persoanei, cum ar fi percheziţiile, reţinerile, arestările. Pe de altă parte, acţiunile autorităţilor publice de restabilire a ordinii de drept, de represiune sînt şi trebuie să fie, la rîndul lor, condiţionate şi clar delimitate, astfel încît libertatea individuală să fie respectată şi nici o persoană nevinovată să nu fie victima unei acţiuni abuzive. În acest caz intervine noţiunea de siguranţă a persoanei, care exprimă ansamblul garanţiilor ce protejează persoana în situaţiile în care autorităţile publice iau anumite măsuri care privesc libertatea ei individuală, garanţii ce asigură caracterul legal al acestor măsuri. Acest sistem de garanţii permite realizarea represiunii forţelor antisociale, dar în acelaşi rînd asigură celor nevinovaţi ocrotirea juridică necesară. În opinia noastră, arestarea este o măsură procesual penală preventivă, prin care persoana, faţă de care există unele indicii că a săvîrşit o faptă, prevăzută şi pedepsită de lege, este privată de libertatea sa de către autorităţile competente, pe o durată strict limitată. Fiind o măsură care priveşte libertatea individuală, arestarea este reglementată prin Constituţie şi necesită a fi reglementată în detaliu prin legislaţia penală. Arestul este o măsură care atinge grav libertatea individuală, el avînd consecinţe, uneori nefaste, asupra reputaţiei persoanei, a vieţii sale intime şi familiale. Persoana arestată suportă bănuiala de culpabilitate, măsura putînd produce efecte ireparabile. De aceea arestarea este supusă unor reguli constituţionale ferme. Luarea acestei măsuri revine unor autorităţi, şi anume judecătorilor, care acţionează independent şi imparţial şi numai în cadrul legii, iar în cazuri excepţionale, dacă termenul arestării depăşeşte 6 luni, numai cu aprobarea Parlamentului şi nu mai mult decît pentru 12 luni. Apărarea intereselor legitime, încălcate grav prin infracţiune, implică intentarea unui proces penal inculpatului, proces care poate dura şi, de regulă, este de durată mai ales în cazurile mai complicate. De aceea se pune problema duratei arestării persoanelor implicate, atunci cînd arestarea a fost decisă în condiţiile legii. Din analiza dispoziţiilor constituţiilor altor state şi a practicii în materie s-a putut observa că durata de 30 de zile, aplicată şi de Constituţia Republicii Moldova, este o durată care, în principiu, satisface atît cerinţele procesului penal, cît şi cerinţele respectării libertăţii individuale. Desigur, procesul penal poate impune activităţi complexe, acte probatorii dificile, care pot dura în timp, fiind necesară şi prelungirea stării de arest a celor implicaţi. În opinia noastră, arestarea este una din măsurile preventive, care se aplică faţă de persoana suspectată de săvîrşirea unei infracţiuni atît în faza de anchetă preliminară, cît şi după trimiterea cauzei în judecată şi care poate fi aplicată persoanei din momentul pornirii unui proces penal şi pînă la momentul pronunţării unei senţinţe de condamnare, iar termenul arestării, în nici un caz, nu poate depăşi 12 luni. Desigur, stabilirea duratei arestării este un lucru dificil şi nu este recomandabilă o soluţie rigidă, chiar şi atunci cînd ea rezultă din textul Constituţiei. Aceasta însă nu înseamnă că în cazul dat o interpretare a art. 25 alin. (4) din Constituţie, prin care ar putea fi prelungit termenul de arestare peste 12 luni, chiar şi dacă aceasta o face Curtea Constituţională, nu ar aduce atingere unor libertăţi fundamentale - libertatea individuală şi siguranţa persoanei. În opinia noastră, singura cale de a ieşi dintr-un eventual impas, determinat de o prevedere constituţională, o constituie ajustarea textului Constituţiei prin procedura de revizuire a ei. Avînd în vedere cele expuse, consider că sesizarea deputatului în Parlament Victor Cecan, în partea ce ţine de neconstituţionalitatea art. 79 alin. 6 din Codul de procedură penală, este întemeiată, deoarece prevederile acestei norme contravin art. 25 alin. (4) din Constituţia Republicii Moldova, care stabileşte că termenul arestării poate fi prelungit cel mult pînă la 6 luni, iar în cazuri excepţionale, cu aprobarea Parlamentului, pînă la 12 luni. JUDECĂTOR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE Gheorghe SUSARENCO