BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.74 din 31.10.2018 cu privire la Raportul auditului situaţiilor financiare ale com. Stăuceni încheiate la 31 decembrie 2017

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
31.10.2018

CURTEA DE CONTURI

H O T Ă R Â R E

cu privire la Raportul auditului situaţiilor financiare

ale com.Stăuceni încheiate la 31 decembrie 2017

nr. 74  din  31.10.2018

 (în vigoare 29.12.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 526-528 art. 56 din 29.12.2018

* * *

Curtea de Conturi, în prezenţa dlui Valentin Sîtnic, primar al com. Stăuceni, dlui Iuri Lichii, director adjunct al Serviciului Fiscal de Stat; dlui Vasile Botica, şef al Direcţiei politici bugetare sectoriale din cadrul Ministerului Finanţelor; dlui Valentin Crudu, şef al Direcţiei învăţământ general din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, precum şi a altor persoane cu funcţii de răspundere, călăuzindu-se de art.3 alin.(1), art.5 alin.(1) lit.a) şi art.31 alin.(1) lit.a) din Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.20171, a examinat Raportul auditului situaţiilor financiare ale com. Stăuceni, încheiate la 31 decembrie 2017.

__________________________

1Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 (în continuare – Legea nr.260 din 07.12.2017).

Misiunea de audit a fost realizată conform Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 20182, având drept scop oferirea asigurării rezonabile precum că situaţiile financiare ale com. Stăuceni sunt întocmite şi prezentate, la situaţia din 31.12.2017, în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil, prezintă o imagine fidelă şi veridică şi nu conţin denaturări semnificative cauzate de fraude sau erori.

__________________________

2Hotărârea Curţii de Conturi nr.75 din 29.12.2017 “Privind aprobarea Programului activităţii de audit a Curţii de Conturi pe anul 2018” (cu modificările ulterioare).

Auditul public extern s-a desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit: ISSAI 100 “Principii fundamentale ale auditului sectorului public”, ISSAI 200 “Principii fundamentale ale auditului financiar” şi cu Liniile Directoare de Audit3.

__________________________

3Hotărârea Curţii de Conturi nr.60 din 11.12.2013 “Cu privire la aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit ale Instituţiilor Supreme de Audit de nivelul 3 – ISSAI 100, ISSAI 200, ISSAI 300, ISSAI 400, în cadrul misiunilor de audit ale Curţii de Conturi”; Hotărârea Curţii de Conturi nr.7 din 10.03.2014 “Cu privire la aplicarea Liniilor Directoare de Audit (ISSAI 1000-9999) în cadrul auditului public”.

Examinând Raportul de audit, precum şi explicaţiile persoanelor cu funcţii de răspundere prezente în şedinţa publică, Curtea de Conturi

A CONSTATAT:

Primăria com. Stăuceni nu a implementat sistemul de management financiar şi control şi nu a emis declaraţia privind buna guvernare pe anul 2017. Unele carenţe şi neconformităţi constatate în cadrul auditului şi expuse în Raportul de audit sunt consecinţe ale neimplementării sistemului de management financiar şi control.

Activităţile desfăşurate în scopul colectării unor probe suficiente şi adecvate, precum şi constatările expuse în Raportul de audit au determinat echipa de audit să exprime o opinie contrară aferentă situaţiilor financiare ale com. Stăuceni, încheiate la 31 decembrie 2017. Opinia contrară a fost întemeiată pe efectul denaturărilor atestate la situaţia din 31.12.2017 aferente: mijloacelor fixe – în sumă de 10,10 mil.lei; terenurilor – de 186,12 mil.lei; creanţelor – de 9,72 mil.lei; cheltuielilor efective – de 1,08 mil.lei, şi veniturilor efective – în sumă de 0,61 mil.lei.

Reieşind din cele expuse, în temeiul art.14 alin.(2) şi art.15 lit.d) din Legea nr.260 din 07.12.2017, Curtea de Conturi

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Raportul auditului situaţiilor financiare ale com. Stăuceni încheiate la 31 decembrie 2017, cu opinia contrară de audit, anexat la prezenta Hotărâre.

2. Prezenta Hotărâre şi Raportul de audit se remit:

2.1. Consiliului şi Primarului com. Stăuceni, pentru:

2.1.1. întreprinderea măsurilor de rigoare în vederea corectării situaţiilor financiare în corespundere cu Anexele nr.2 şi nr.3 la Raportul de audit;

2.1.2. aprobarea unui plan pe termen mediu privind înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a drepturilor asupra bunurilor imobiliare (inclusiv terenuri), cu alocarea anuală din bugetul local a mijloacelor necesare în acest scop;

2.1.3. inventarierea, evaluarea şi contabilizarea conformă a drumurilor, străzilor, pieţelor, infrastructurii tehnico-edilitare a sistemelor publice de alimentare cu apă şi canalizare, a reţelelor de gaze transmise pentru deservire SRL “Chişinău-Gaz”, precum şi a patrimoniului entităţilor fondate;

2.1.4. asigurarea calculării şi încasării plăţilor pentru folosirea bunurilor proprietate publică locală (imobile, terenuri), inclusiv de la entităţile fondate şi instituţiile bugetare finanţate din alte bugete;

2.1.5. fundamentarea, aprobarea şi/sau înregistrarea conformă (la Cancelaria de Stat şi la Ministerul Finanţelor) a statelor de personal, inclusiv ale entităţilor fondate, cu excluderea practicii salarizării funcţiilor publice în baza contractelor de muncă;

2.1.6. asigurarea încasării în buget a creanţelor cu termenul de achitare expirat;

2.1.7. restabilirea în bugetul com. Stăuceni a mijloacelor financiare achitate de beneficiari în bugetul mun. Chişinău pentru privatizarea apartamentelor proprietate publică locală a com. Stăuceni;

2.1.8. conformarea evidenţei sintetice şi celei analitice a soldurilor, calculelor şi achitărilor de impozite, taxe şi alte plăţi, gestionate de Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale, contabilităţii de angajamente şi cadrului legal existent;

2.1.9. implementarea unui sistem de control intern viabil, asigurând identificarea proceselor operaţionale de bază şi descrierea acestora;

2.1.10. declararea infrastructurii tehnico-edilitare a sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din teritoriul comunei ca bunuri proprietate publică din domeniul public, cu transmiterea ulterioară a acesteia, conform contractului de delegare a prestării serviciilor, în gestiunea întreprinderilor ce prestează servicii de aprovizionare cu apă şi de canalizare;

2.2. Primarului general al mun. Chişinău şi şefului Direcţiei generale economie, reforme şi relaţii patrimoniale a mun. Chişinău, pentru asigurarea respectării prevederilor art.14 din Legea privatizării fondului de locuinţe nr.1324-XII din 10.03.1993 privind informarea autorităţilor publice locale de nivelul I din componenţa mun. Chişinău cu referire la apartamentele privatizate din teritoriul acestora şi asigurarea transferării şi/sau restabilirii în bugetele autorităţilor de nivelul I a mijloacelor financiare achitate de beneficiari pentru privatizarea acestor apartamente;

2.3. Serviciului Fiscal de Stat, pentru:

2.3.1. conformarea evidenţei analitice şi sintetice a soldurilor, calculelor şi achitărilor de impozite, taxe şi alte plăţi contabilităţii de angajamente;

2.3.2. ajustarea sistemului informaţional al Serviciului Fiscal de Stat în scopul generării rapoartelor aferente evidenţei analitice şi sintetice a soldurilor, calculelor şi achitărilor pentru fiecare buget separat, precum şi ajustarea SI “Cadastru Fiscal” în scopul eliminării erorilor de calcul al impozitului pe bunurile imobiliare şi completării Raportului “CF3” cu informaţii privind cota-parte de proprietate, cota impozitului, suma scutirilor acordate, necesare verificării plenitudinii şi corectitudinii calculării impozitului pe bunurile respective;

2.3.3. modificarea Ordinului Serviciului Fiscal de Stat nr.219 din 27.04.2018 “Privind aprobarea Planului-tip de activitate comună a subdiviziunilor Serviciului Fiscal de Stat cu autorităţile administraţiei publice locale” pentru asigurarea prezentării acestora a informaţiilor sintetice şi/sau analitice privind evidenţa soldurilor, calculelor şi achitărilor de impozite, taxe şi alte plăţi care se încasează în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, necesare integrării în situaţiile financiare ale acestora;

2.4. Agenţiei Servicii Publice, pentru asigurarea anuală a autorităţilor publice locale cu informaţii aferente bunurilor imobiliare înregistrate, drepturilor asupra lor din localităţile respective, necesare la asigurarea conformităţii ţinerii cadastrului funciar şi impozitării bunurilor imobile;

2.5. Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, pentru:

2.5.1. executarea prevederilor art.143 alin.(2) din Codul educaţiei referitor la propunerea anuală a formulei de alocare a transferurilor cu destinaţie specială, de la bugetul de stat la bugetele locale, pentru învăţământul preşcolar şi/sau antepreşcolar, precum şi asigurarea uniformităţii prevederilor din Codul educaţiei privind finanţarea învăţământului antepreşcolar;

2.5.2. indicarea tipurilor de cheltuieli ce sunt acoperite cu transferuri/finanţare (inclusiv în baza formulei de calculare) din bugetul de stat către bugetele locale pentru învăţământul preşcolar, primar, secundar general, special şi complementar (extraşcolar);

2.6. Ministerului Finanţelor, pentru:

2.6.1. asigurarea conformării prevederilor din legea bugetară anuală şi Legea privind finanţele publice locale cu prevederile din Codul educaţiei aferente finanţării învăţământului antepreşcolar;

2.6.2. indicarea expresă în actele normative a valorii transferurilor aprobate autorităţilor publice locale cu destinaţie specială la nivel de subgrupă funcţională şi activităţi;

2.6.3. aplicarea cadrului normativ cu privire la neutilizarea în anul 2017 de către com. Stăuceni a transferurilor cu destinaţie specială în sumă de 428,7 mii lei şi utilizării a 887,4 mii lei din transferurile destinate învăţământului preşcolar pentru învăţământul antepreşcolar;

2.7. Guvernului, pentru documentare şi luare de atitudine;

2.8. Parlamentului, pentru informare.

3. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

4. Despre acţiunile întreprinse pentru executarea subpunctelor 2.1. - 2.6. din prezenta Hotărâre se va informa Curtea de Conturi trimestrial în termen de 12 luni din data publicării Hotărârii.

5. Raportul auditului se publică pe site-ul oficial al Curţii de Conturi (http://www.ccrm.md/hotariri-si-rapoarte-1-95).