BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Hotărîre nr.786 din 14.03.2017 cu privire la atribuirea unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Sociteni, raionul Ialoveni

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
14.03.2017

COMISIA ELECTORALĂ CENTRALĂ

H O T Ă R Î R E

cu privire la atribuirea unui mandat de consilier

în Consiliul sătesc Sociteni, raionul Ialoveni

nr. 786  din  14.03.2017

 (în vigoare 14.03.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 109-118 art. 726 din 07.04.2017

* * *

Consiliul sătesc Sociteni, raionul Ialoveni, prin decizia nr.1/6 din 26 ianuarie 2017, a ridicat, în legătură cu absenţa fără motive întemeiate de la trei şedinţe consecutive ale consiliului, mandatul consilierului Cebanu Gheorghe ales pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova. Astfel, a devenit vacant un mandat de consilier atribuit formaţiunii nominalizate.

În baza documentelor electorale pe care le deţine Comisia Electorală Centrală, mandatul de consilier în Consiliul sătesc Sociteni îi revine candidatului supleant Ursu Gheorghe de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova, confirmată prin hotărîrea Judecătoriei Ialoveni din 26 iunie 2015.

În temeiul art.18 alin.(2) şi art.133 alin.(12) din Codul electoral nr.1381-XIII din 21 noiembrie 1997 şi în conformitate cu pct.18 lit.c) şi pct.29 din Regulamentul cu privire la procedura de ridicare şi validare a mandatelor de consilier, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1931 din 23 aprilie 2013, Comisia Electorală Centrală

HOTĂRĂŞTE:

1. Se ia act de vacanţa unui mandat de consilier în Consiliul sătesc Sociteni.

2. Se atribuie mandatul de consilier în Consiliul sătesc Sociteni, raionul Ialoveni, candidatului supleant Ursu Gheorghe de pe lista Partidului Liberal Democrat din Moldova.

3. Se preavizează consilierul Ursu Gheorghe asupra obligaţiei de a respecta termenul de 30 de zile pentru înlăturarea stării de incompatibilitate în cazul apariţiei acesteia.

4. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data adoptării, se publică pe site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale şi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.